Marți seară, la meciul dintre România și Elveția, câțiva spectatori au avut o seară proastă. Mă rog, mai proastă decât spectatorii care s-au bucurat de meci și mai ales de rezultat. Dar cum ai putea să ai o seară proastă într-un astfel de moment? Cazul acestor spectatori este ceva mai special, un pic mai complicat și este menit să-i pună pe gânduri. Pe ei și pe noi.
Așadar, câteva zeci de spectatori au stat pe scaune de stadion modificate în mod voit Scaunele erau făcute în așa fel încât să le dea un disconfort în zona dorsală și pelviană. Este ca și cum ai sta pe un mic dâmb care vreme de două ore îți intră în șezut și te presează. Te face să te întorci de pe o parte pe alta, să cauți poziția potrivită și să te întrebi ce o fi în neregulă. Până la urmă te obișnuiești, te adaptezi, și uiți.
Dar poate ar fi bine să-ți pui o întrebare. De ce azi statul pe scaun a fost mai incomod? Mă deranjează ceva? E ceva în neregulă cu sănătatea mea? Nu neapărat, dar ar putea să fie. Acest disconfort din zona șezutului este de fapt unul dintre rarele semne ale cancerului de prostată. Da, prieteni, cancerul de prostată nu are semne decât când este prea târziu. Și până atunci, ar fi bine să ne înarmăm cu date, cunoștințe și idei care să ne păzească.
Așadar, să purtăm în public discuția aceea pe care noi, bărbații, o purtăm râzând pe la colțuri. Ce știm, așadar, în hlizeala noastră?
Știm că-s necazuri când e o problemă cu presiunea. De aici și urarea pe care ne-o facem în drum spre baie: “să ai presiune!”. Lipsa ei este un semn clar că ceva este în neregulă. Doar că nu e musai de la cancer. Mai sunt și alte cauze.
Mai știm că este tare neplăcut la celebrul tușeu. Ne povestim cu haz, după, despre experiența și glumele doctorului care face constatarea cu pricina. Momentul ni se pare ridicol, haios, dar când se aduce berea poate fi trecut la întâmplările nostime ale vieții. Acum e mai rar, de când sunt atât de multe aparate de imagistică. Dar sunt medici care te verifică musai așa.
Și dacă zâmbiți acum, hai să ne oprim un pic.
Pentru că, de fapt, noi și conaționalii noștri nu știm foarte multe despre prostată, darămite despre cancer. Un studiu efectuat recent pe un eșantion de 788 de bărbați români ne arată că deși 9 din 10 bărbați români declară că știu ce este prostata, doar 80% dintre ei știu sigur că femeile nu au prostată. Conform aceluiași studiu,74 % dintre bărbații români nu știu cum se stabilește diagnosticul cancerului de prostată.
E de ajuns? Stați să mai vedeți.
Aproximativ jumătate dintre respondenți știu cum arată prostata (42%) și care este
funcția principală a acesteia (51%). 75% dintre respondenți cunosc faptul că medicul urolog este cel care diagnostichează un posibil cancer de prostată.
Și cred că este și firesc așa. Pentru că, vă aduceți aminte, cancerul de prostată nu are multe simptome, iar cele care apar sunt ignorate cu succes. În plus, cancerul apare la o vârstă la care mulți ne însingurăm, ni se pare firesc să ne îmbolnăvim. Ce să mai aștepți la peste 60 de ani?
Dar dacă nu trebuie să fie musai așa?
Viața trebuie să fie bună în orice moment. De asta vă povestesc despre ceea ce și pentru mine a fost în mare o noutate, dar mai ales o necunoscută. Am auzit de existența unui test de sânge care poate identifica posibilitatea unei astfel de boli. Testul se numește PSA și este cea mai simplă verificare a apariției bolii. Tehnic, în analiza sângelui apar indicatori care ar putea să te pună pe gânduri. Este un produs care funcționează de 40 de ani în lumea medicală
De fapt, testul este cunoscut de mai puțin de o treime dintre bărbații din România. 73 la sută nu au auzit niciodată de testul PSA. Iar de făcut și l-au făcut doar 3 din 10. Asta nu este vina nimănui și nu este nicio dramă. Suntem în proces de învățare împreună. Dacă ai ajuns până aici citind acest articol, de acum vei ști: dacă vrei să afli care-i treaba cu prostata, poți solicita un astfel de test PSA când îți faci analizele anuale de sânge.
Cum funcționează testul PSA?
În modul cel mai banal cu putință. Când ți se ia sânge pentru alte investigații, o parte din el va fi pus într-o fiolă separată. După câteva zile, rezultatul îți va indica apariția sau nu a unor markeri. Dacă aceștia apar, poate este timpul să faci analize suplimentare și să începi să te gândești dacă nu cumva ai avut un disconfort în ultima vreme. Cel mai bine să faci toate acestea cu ajutorul unui urolog, adică doctorul care se ocupă de aparatul genital masculin. Da, fac precizarea asta pentru că nu toată lumea știe denumirea.
Testul este de găsit la cele mai multe laboratoare de analize, iar medicul urolog vă poate spune clar unde să mergeți. Da, vine însoțit de un cost suplimentar, accesibil însă, dar până la urmă plătești pentru sănătatea ta. Și atenție, nu depistează doar cancer, testul poate arăta și alte probleme ale prostatei. De asta zic, vorbește cu medicul de familie
Cât de precis este un astfel de test?
Este un indicator precis însoțit de alte informații. Nivelul proteinei respective variază în timp, dar ce este cert este că în cazul apariției cancerului, proteina respectivă crește cu viteză. Astfel, dacă între două teste mărirea e considerabilă este timpul să te gândești că ar fi ceva în neregulă. Dacă ai și disconfort sau lipsă de presiune, mergi la doctor! Nu toată lumea care face un test PSA are nevoie și de biopsie, însă de asta studiați și simptomele sau faceți teste consecutive. Mai ales că testul PSA identifică cancerul în cazul a 80 la sută dintre bărbați, deci rata de detecție este foarte mare.
Cel mai eficient este să privești această analiză ca una obișnuită. Așa cum faci analize pentru ficat, include și acest mic indicator pentru prostată. O faci tot pentru tine.
Și, da, dacă te simți precum spectatorii de la meciul cu Elveția – nu la scor mă refer – poate ar fi bine să iei în considerare acest test. În fine, zic eu, cel mai bine ca data viitoare când faci analize, cere și un PSA. O să fii mai bine pregătit. Și poate mai voios la următorul meci.
Acest articol a fost scris pentru campania de informare „Care-i treaba cu prostata?”, inițiată de Janssen România și susținută de FABC (Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer), Societatea Națională de Medicina Familiei, Asociația Română de Urologie, Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală.
Noi avem un brad artificial acasă. Am înțeles că este ecologic, deși, acum, și asta este o dezbatere. Îl scoatem dintr-o cutie dreptunghiulară de carton unde stă tot anul. Sau cea mai mare parte a lui. Îl dăm cu aspiratorul, îl împrospătăm și-l punem la loc de cinste.
Bradul are deja beteală pe el, dar și sistemul de luminițe. Alina le-a pus atât de bine și artistic într-un an, că am hotărât să nu mai scoatem bradul până în februarie. Așa că luminițele apar și dispar în același timp cu bradul. Dar nu sunt singurele luminițe de la noi. Mai avem cel puțin două șiruri. Unul pentru că, în fiecare an, am prieteni care-mi trimit brăduți în ghiveci și altul, mult mai lung, care decorează câteva tufe artizanale din fața terasei.
Alina iubește așa mult atmosfera asta de sărbătoare, încât toată lumina asta și căldura sa stau așa până la trei luni. Asta-i viața, dar e frumos. A! și să nu uit. Există acum o modă între adolescenți să pună o instalație led în cameră care își schimbă culorile. S-ar putea să aveți așa ceva acasă. Vladimir și-a pus una și stă cu ea pornită cât de des poate. Și nici nu mi-aș fi bătut vreodată capul cu astea până când nu am văzut articolul de pe Stația de energie de la E.ON. Vă spun cu sinceritate că în mintea mea, niciodată, dar niciodată până la vârsta asta nu am făcut relația între luminițele astea și bani. Ele doar sunt acolo să producă bucurie… Dar? Citiți un pic mai jos…
Așadar, calculele de la noi din casă arată chiar mai rău decât cel de aici. Pentru că nu ținem becurile alea cinci ore, ci toată ziua. Și nu sunt două șiruri, ci patru. Și nu stau doar o lună aprinse, ci trei. Pe șleau, plătim măcar 150 de lei pe atmosfera de bine. Destul de mult, aș spune, în ciuda sentimentului de plăcut din casă.
Iar ceea ce am găsit pe Stația de Energie de la E.ON a fost o conștientizare. Așa că am săpat puțin mai departe. Poți evita cheltuielile inutile?
Ce poți face în casă, cu eforturi minime, ca să reduci factura?
De câțiva ani avem becuri cu senzori pe toate spațiile de trecere din casă. S-a dovedit a fi foarte util, mai ales când ai adolescent. Știți ce vreau să zic. Acum trecem prin hol, becul se aprinde și apoi se stinge la câteva zeci de secunde. Recomand, e o bătaie de cap mai puțin. Încercați să aveți și sisteme fixe însă, mai ales în zonele de depozitare.
După călătoria mea în Amazon și primul contact cu distrugerile provocate de consumul energetic foarte mare, am plecat de acolo cu un lucru foarte clar. Aparatele electrice aflate în priză consumă mult, chiar dacă nu sunt folosite. Așa că din 2008, tot am încercat să limităm consumul acesta.
În anii aceia scoteam televizorul din priză sau wi-fi-ul când plecam în vacanță. Calcule făcute de mai mulți specialiști arată că aparatele astea duc la un consum între 3 și 10 la sută din valoarea curentului consumat. Adică și o factură pe an poate dispărea din costuri.
Mai jos aveți modul în care se poate face calculul pentru astfel de aparate.
Astăzi nu mai este nevoie să scoți lucruri din priză. Sunt mai multe metode prin care poți să limitezi consumul. Primul și cel mai simplu este să ai ștechere cu întrerupător. Noi folosim multe din astea.
Al doilea, nivelul următor, este să aveți prize inteligente. Acestea fac mult mai mult. Conectate la o aplicație de telefon pot controla diverse aparate. De exemplu, speli doar la lumina zilei, dacă ai fotovoltaice. Sau oprești un aparat care și-a terminat treaba. Sau îi dai curent doar când ai un tarif mai bun pentru tine. Poți controla astfel întreaga casă cu o investiție minimă. Și este util, mai ales când ai un sistem mai evoluat, cu programare.
Și de aici nivelul următorul este cerul, prieteni: casele inteligente. Zilele trecute am fost la Istanbul. Amicul meu, Dan, este pasionat de tehnologie. La un moment dat a scos telefonul din buzunar și-mi spune: ”dau drumul un pic la aspirator ca să dăm impresia că suntem acasă” și a pornit și două becuri. Tot din telefon controlează căldura în fiecare cameră din casă.
Există astăzi tehnologia și posibilitatea de a controla tot ce funcționează pe curent electric. Poți controla prizele, aparatele din casă, căldura, încărcarea mașinii, absolut tot. Tehnic, există posibilitatea de a opri consumul instantaneu și de la distanță pentru aproape orice aparat electronic sau electrocasnic. Sau să programezi aceste lucruri astfel încât odată cu ieșirea din imobil, casa să consume cea mai puțină energie cu putință.
Și scriu lucrurile astea nu neapărat pentru a spune că trebuie să salvăm ceva, ci pentru că acesta este un stil de viață care vine inevitabil peste noi. Beneficiile aduse sunt atât de mari, încât cred că vor fi luate în calcul de toată lumea în viitorul foarte apropiat.
De mai bine de o lună am instalat panouri fotovoltaice pe casă. Și acum aștept să devin prosumator. Vă relatez mai jos experiența mea și vă prezint și un site de la E.ON cu date practice despre ce înseamnă asta. Stația de Energie E.ON este un site care îți arată cum poți economisi energie, cum se fac prețurile și cum să devii prosumator.
De ce a fost necesar să pun fotovoltaice
De ani buni consum curent undeva între 500 și 600 de kilowați pe lună. Nu e cea mai mare casă din lume, dar odată cu criza am aflat că sunt neglijent. Când facturile mari au început să lovească, nefiind protejat decât de contract, nu de plafonări, am început să tai totul.
Am stins luminile din casă tot timpul. Mai este lumină doar unde suntem. Am stins toate luminile din curte cu excepția a câtorva stâlpișori cu led. Înainte aveam baie de lumină. Verificăm să nu funcționeze nimic neimportant peste zi. Și am schimbat obiceiul de consum. Înainte, de exemplu, când scriam un astfel de text, televizorul era deschis pe știri, sau pe fotbal sau era muzică. Acum folosesc curentul strict pentru activitatea pe care o desfășor.
Am ajuns la 400 și ceva de kilowați, dar adevărul este că sunt câteva lucruri pe care nu le putem opri. În primul rând pompa de apă. Nu avem apă curentă, ci de la puț. Și o pompă care împinge apă de la 40 de metri. Este cel mai mare consumator din casă și pornește, chiar și cu presostat, de cele mai multe ori când dai drumul la apă. Gătim doar la plită cu curent electric, alt mare consumator pe care nu mai vreau să-l schimb. În rest, frigider, mașină de spălat vase și cea de spălat rufe.
De asta am spus că ne trebuie fotovoltaice. Plus gândul că, dacă îmi iau mașină nouă, musai electrică cu alimentare de pe casă.
Cât de complicat a fost să le instalez
Nu a fost. Pentru că nu am apelat programul de stat. Nu vreau să pierd timpul, luni de zile, ca să demarez investiția. Nici să o pornesc înainte și apoi să fac un decont cu instalatorii. Firma lor nu a fost de acord. Așadar, cu banii jos, treaba merge repede. Foarte repede, chiar și la o săptămână dacă găsești echipamente pe stoc. Sau cu așteptare de 45 de zile, în cazul meu, pentru echipamente aduse din Germania, panouri invertor. Per total 9 kWh.
Lucrarea în speță durează două zile, cel mult. Toate companiile se ocupă de acte, inclusiv de dosarul de prosumator. Acum acesta este depus, am plătit procesarea documentelor și aștept. Cât? O să vă înștiințez de cum merge treaba. Și eu sunt curios.
Ce avantaje ai ca prosumator?
Pe scurt, nu numai că o să ai mai puțină energie consumată, dar curentul pe care-l bagi în rețea, îl consumi înapoi aproape gratis. Vă recomand site-ul de la E.ON, care are o pagină specială dedicată prosumatorilor.
Fac o paranteză aici. Stația de Energie E.ON este utilă din mai multe puncte de vedere. Pentru că noi vedem curentul electric doar ca un preț final, nu știm să calculăm și să analizăm toate componentele sale. Și, ca să fim onești, nici nu știm cum să facem economie de adevăratelea. Aveți aici câteva metode de economisire a curentului.
Ce s-a schimbat după o lună de funcționare.
Consumul de curent a rămas tot pe acolo, după cum vedeți. Dar noutatea este că aproape 20 la sută din consum a fost acoperit de panouri. Și că asta s-a întâmplat în luna cea mai complicată a anului, cea în care este cel mai puțin soare. În fapt, la început de decembrie, am numărat opt zile consecutive fără soare și cu ploaie. Surpriza plăcută este că instalația produce și pe nor. Nu la modul eficient, dar destul cât să acopere consumul cât nu suntem acasă.
Azi, când scriu a fost cea mai însorită zi din ultimele două săptămâni. 40 la sută din consumul de zi al casei a fost asigurat de instalație. Fiind weekend, s-a spălat, s-a gătit, s-a făcut curățenie. Până la ora 16, instalația a produs 7 kilowați.
Interesant este că noi ne-am schimbat comportamentul. De la instalare, mașina de spălat rufe și cea de vase sunt folosite doar în timpul zilei, cât este soare. Am schimbat și programul unui filtru de aer, care de atunci lucrează gratis de dimineața până la amiază. Și putem să folosim aerul condiționat pentru căldură, dacă este necesar. Astă vară, din cauza prețurilor mari nu am mai folosit aerul.
În cât timp se acoperă investiția?
În cazul nostru, am făcut un calcul, este vorba de zece ani. Dar ea este aici să rămână pe viață. Este ca și cum ți-ai cumpăra o mașină, mult mai ieftină totuși, dar care nu-ți cere bani și după ce vine acasă. Dimpotrivă, în câteva luni va începe să-ți bage bani în casă.
O să revin periodic cu prezentarea faptelor. O vorbă mai spun și despre Stația de Energie E.ON. Vă recomand secțiunea Ghidul de prețuri. E simplu, la obiect și te ajută să înțelegi mai bine pe ce să dai banii. Și, atenție, nu uitați că fiind informați, chiar știm să ne gestionăm banii mai bine.
În zilele următoare, Fondul Proprietatea își va întreba acționarii dacă sunt de acord cu listarea la bursă a acțiunilor pe care le deține la Hidroelectrica, adică 20 la sută din companie. Fondul Proprietatea, companie administrată de grupul Franklin Templeton, vrea să listeze acțiunile atât la bursa de Valori București, cât și la Bursa din Londra.
Un regulament al ASF îl împiedică să facă acest lucru și stabilește că doar 10 la sută din acțiunile deținute de Fond pot fi listate în străinătate. Acesta este un comportament nou la statul român care a susținut în trecut listarea companiilor de stat din România pe burse internaționale.
Săptămânile trecute am scris un articol cu toate detaliile necesare despre această listare. De ce se face, cine o propune, care sunt avantajele și dezavantajele acestei mișcări, ce câștigă acționarii Fondului și cum trebuie să o vadă contribuabilul român.
Articolul a ridicat o sumedenie de întrebări și comentarii pe Facebook, unele care țin strict de partea economică, altele într-o retorică naționalistă. Am cules întrebările formulate de voi și le-am adresat directorului general adjunct Franklin Templeton România, Călin Meteș.
Iată temele abordate
De ce este necesară vânzarea
Cum funcționează Fondul Proprietatea
Ce dorește să obțină Fondul Proprietatea
De ce trebuie listat în străinătate
De ce nu poate fi făcută listarea doar la București
De ce se opune statul
Ce câștigă un contribuabil român
Ce se întâmplă dacă nu se face listarea duală
Cum este influențat prețul curentului.
În interviul cu Călin Meteș veți găsi minutele cu răspunsurile la toate aceste întrebări
Acest articol este promovat de Fondul Proprietatea.
“Știi cum e? Îți bagă un ac acolo, pe gaura aia și apoi merge cu el în jos și-l învârte. Și scoate ce e acolo cu un fel de pensetă. Am crezut că mor. Cred că m-au legat de scaun ca să nu fug. Dar am auzit de unii care au leșinat. Asta este ce mai îngrozitoare durere cu putință…”
“Scosul” nervului de la măsea sau “omorârea” nervului era aproape apogeul mersului la dentist în anii ‘80-’90. Și o dovadă a curajului între băieții de la bloc sau de la facultate. Un bărbat adevărat trebuie să fi trecut prin această durere și, de fapt, prin acest ritual care te ducea la maturitate. De fiecare dată când îl auzeam pe câte unul cu povestea asta, mi se ridica părul din cap.
Spun aproape apogeul pentru că exista și o culme a curajului: extracția. Din când în când apărea un cetățean, umflat la față, abia vorbind și care anunța că a rămas fără o măsea. “N-a prins anestezia…Știi cum a fost…pe viu mi-a scos-o.” Existau povești ale căror detalii te îngenuncheau pe loc. „A sărit puroiul pe doctor, știi cum… „Și, inevitabilul: “avea niște rădăcini, a pus doctorul piciorul pe scaun ca să poată trage”.
Nu mi-a fost clar atunci de ce se face, când se face, care e procedura, dar știam că atunci când văd un om venind dărâmat de la dentist, i s-a întâmplat una din astea două. Pe măsură ce anii au trecut și tehnologia de top a venit și în România, mi s-a mai completat povestea în minte. Mai ales că cei din jurul meu au ajuns să vorbească des despre implant. Fiori am avut de fiecare dată când i-am auzit, dar am început să cred că ceva s-a schimbat. Pentru că lumea nu mai povestea ca despre o mare nenorocire. Parcă nu mai era așa un act de curaj. Și parcă scosul măselei, la nevoie, și înlocuitul au devenit o procedură obișnuită, care face parte din normalul vieții.
Ce știi despre implantul dentar, în mod obișnuit
Am un coleg care “a șurubăit” în gură vreme de jumătate de an. A avut tot felul de intervenții complicate care au presupus burghie, găuri în maxilar, uneori vorbit mai puțin, dar care mi-a zâmbit apoi cu dantură perfectă. “Implanturi!”, mi-a spus zâmbind. Un amic ne-a anunțat că nu poate veni la o petrecere pentru că-și face opt implanturi. Opt? Prima dată m-am gândit că o să moară de durere, că-l găsim în chinuri, că este cel mai mare act de curaj de pe lumea asta. Dar e bine, sănătos și râde. Imediat o să vă arăt că opt implanturi nu e mare lucru. Se poate și mai mult. Deodată.
Și apoi am văzut-o pe Alina, soția mea, care privea fenomenul mai curând cu curiozitate. Era fascinată de dispozitivul din titan și zirconiu și mai ales de faptul că doctorița sa refuzase să-l pună pe primul pentru că venise o mică zgârietură. “Or, un lucru care te va însoți toată viața nu trebuie să aibă greșeli.”
În ce mă privește, am avut parte de o “omorâre de nerv”, dar în niciun caz de experiența terifiantă din mintea mea. Ce țin minte clar e o ustensilă pe canal, dar și faptul că nu durea cum m-aș fi așteptat. Explicația cred că e binevenită.
De fapt, azi, dacă intri într-o clinică modernă, îți dai seama cât de mult a avansat această știință. Și că stomatologia poate fi făcută fără durere și fără spaimele din trecut.
Cine are experiență mare în implantul dentar?
Dentalmed este una dintre cele mai mari clinici de specialitate de la noi. Și are o experiență uriașă în arta implantului.
În ultimele săptămâni am stat de vorbă cu doi chirurgi importanți despre această procedură medicală, SF acum câțiva ani, dar care în ziua de azi este, de fapt, o chestiune banală.
Dentalmed este o clinică stomatologică de top, în București, care are un avantaj excepțional. Medicii care lucrează aici au specializări și hiper specializări, adică știu să facă la milimetru, poate chiar la micron, un anumit tip de tratament, împărțindu-și sarcinile. De asemenea, Dentalmed este o clinică cu o tehnologie de excepție, în care se face de la tomografie 3D până la chirurgie pediatrică. Și totul in-house, cum s-ar spune, adică ești diagnosticat și vindecat în aceeași clădire, de aceeași echipă. Iar sintagma Luxury Dental Clinic care apare pe pagina sa de internet, nu se referă la modul în care arată clinicile companiei, ci de fapt la un tip de investiție în modul în care ești tratat de către personal și medici.
Clinica Dentalmed
Tehnica și tehnologia de implant dentar au ajuns la un nivel comparabil cu orice clinică din lumea mare. Dacă te uiți pe pagina Dentalmed, o să găsești o sumedenie de tehnici și o mulțime de tipuri de implanturi. De la prețuri și materiale accesibile până la cele mai noi invenții și aliaje ale mileniului nostru. În fapt, îndrăznesc să cred că e o mică dificultate în a alege tipul de implant pe care să-l folosești.
Îmi dau seama de asta din convorbirile mele cu dentiștii Dentalmed, dar și din mulțimea de căutări pe care pacienții le fac pe Google. Așa că am ales cele mai frecvente întrebări de pe Google și le-am adresat unor stomatologi Dentalmed pentru a obține răspunsuri clare și utile, dincolo de paginile de internet. Așadar, chirurgii dr. Mihnea Velisarato și dr. Dragoș Popescu au răspuns la întrebările voastre.
Ce este, de fapt, un implant dentar?
La carte scrie că implantul este un șurub, din titan, cel mai adesea, care înlocuiește rădăcina dintelui lipsă. Sau după cum spune chirurgul dr. Mihnea Velisarato de la Dentalmed: ”Cea mai comodă și mai prietenoasă variantă de înlocuire a unui dinte”. Dr. Dragoș Popescu adaugă: “Ce încercăm noi să facem este să oferim cel mai apropiat lucru de ceea ce a făcut natura. Cel mai confortabil care poate fi făcut de om”.
Tehnic, un dinte pe implant este alcătuit din trei părți. Este vorba de șurubul care se introduce în os (implantul propriu-zis), un bont protetic și o coroană dentară, care va fi elementul vizibil în gură al viitorului dinte. Operațiunea se realizează cu ajutorul unor freze sau burghie care dau gaură în os. După curățarea locului și introducerea șurubului, zona se lasă la vindecat câteva luni și apoi este instalat dintele nou. Esența este ca noul dinte să aibă un sistem de prindere în os, așa cum au fost rădăcinile celui natural. În timp, osul se solidifică în jurul implantului.
Sau, după cum mi-a spus dr. Dragoș Popescu este primul pas spre sănătate. “O sumedenie de boli digestive încep de la dinți. Digestia începe în cavitatea bucală. Totul se reduce la calitatea vieții. Implanturile acestea te feresc de boală și-ți dau o calitate a vieții mai bună și o sănătate mai bună.”
Când îmi trebuie implant dentar?
Când un dinte nu mai este viabil. Atunci când nu mai poate fi salvat, nici măcar prin omorârea nervului, introducerea unui pivot și reconstruirea sa. De fapt, fiecare pacient hotărăște cu ajutorul medicului acest moment, dar și modul în care procedura medicală îl va ajuta.
Există și alte soluții?
Acestea se analizează de la caz la caz alături de un medic. Niciun medic serios nu-ți va propune un implant dacă acesta nu este sută la sută necesar. Există și alte metode care să-ți redea confortul și calitatea dinților din trecut.
Și aici există un tabel cu prețuri pentru implanturi dentare și metode. Alegerea soluției nu este, însă, una comercială. Alegerea soluției este dată de tipul de probleme cu care te confrunți, structura oaselor tale, sănătatea gingiei, numărul intervențiilor necesare și, nu în ultimul rând, abordarea medicului. Inclusiv modul în care este obișnuit să lucreze cu anumite tipuri de implanturi.
Un preț al implantului dentar mai mare înseamnă că e mai bun?
Există prețuri mai mari și într-adevăr implanturile acelea sunt, poate mai bune sau mai evoluate. Dar aceasta este medicină. Tu impreuna cu medicul implantolog veti alege implantul cel mai potrivit cazului tau. Chirurgul dr. Mihnea Velisarato spune că alegerea “va fi făcută în funcție de oferta osoasă a pacientului. Adică de cât os cantitativ si calitativ are pacientul în zona respectivă.”
Dr. Mihnea Velisarato
Și asta se face cu ajutorul unui indicator Bone to Implant Contact. Acesta măsoară microscopic cât din implantul pus are contact cu suprafața osoasă. Și cu cât implantul este mai bun, contactul depășește 90 la sută. Doar că acest tip de implant se recomandă atunci când cantitatea de os este limitată, precară. Mai pe șleau, nu ai nevoie de cel mai scump implant, dacă ai destul os sănătos. “Brandurile renumite au un coeficient BIC de peste 90 la sută.” Adică va rezista mai mult în gură, dar pe care medicul îl recomandă când oferta osoasă este mică. Un implant din acesta cu peste 90 la sută poate echivala cu unul cu un coeficient mai mic, dar care este mai lung și se instalează într-o zonă cu mai mult os. Deci este și ceva subiectiv aici. Mai ține de și de experiența medicului și de implanturile cu care a lucrat anterior.
Chirurgul dr. Dragoș Popescu spune că “Teoretic, cu cât e mai scump, poate fi mai bun. Dar noi ne uităm prima dată la numărul de ani de studii din spate. Pot apărea companii care oferă implanturi noi, senzaționale, dar întotdeauna trebuie dublate de studii aprofundate de lungime mare.”
Implant din titan sau zirconiu?
Una dintre cele mai des rostite întrebări pe Google. De obicei, un implant dentar este din titan sau din aliaj titan-zirconiu. Zirconiul este un material mai nou care încă nu este studiat la fel de mult. Implanturile din titan sunt urmărite de peste 30 de ani. Zirconiul este un material nou excepțional, dar despre care știm mai puțin. Chirurgii consideră că titaniul este un material mai versatil care poate fi adaptat mai bine unor unghiuri dificile.
În schimb, se practică des ca ca bontul protetic si coroana pe implant să fie făcute din zirconiu. Acesta seamănă la agregare cu un porțelan. Are și capacitățile acestuia. Fiind însă alb, valoarea sa estetică este mult mai mare. Așadar, de obicei, șurub de titan sau aliaj de titan – zirconiu și bont protetic de zirconiu plus clasica coroană de porțelan pe suport zirconiu sau chiar în totalitate din zirconiu.
Dr. Dragoș Popescu spune: “Știți unde se vede cel mai bine diferența dintre zirconiu și titan? Într-un club unde este lumină violetă. Zirconiul are avantajul că are o aparență naturală. 90 la sută sunt titan plus zirconiu. Iar zirconiul este biocompatibil total.”
Dr. Mihnea Velisarato: “Titaniul este foarte studiat. De 30 de ani. Vine cu multe studii clinice în spate. Știi la ce să te aștepți. La zirconiu, nu.”
Implant dentar secțiune. Foto: Pexels
Implantul dentar doare?
Știința modernă a stomatologie împiedică durerea. Se lucrează cu anestezie locală, ba, mai mult, în cele mai multe cazuri, la Dentalmed se lucrează cu anestezie venoasă și cu anestezist prezent la operație. Nu e vorba de o anestezie generală, ci de proceduri de reducere a anxietății si a durerii, intraoperator si pe termen mai lung. Durerea postoperatorie și edemul sunt întâlnite, firesc, dar de la DentalMed pacientul pleacă cu toate medicamentele pregătite de stafful clinicii, care să atenueze eventualele probleme.
Dr. Mihnea Velisarato: “Sunt multe cazuri în care, pe lângă o anestezie locală, este necesară și o anestezie pe venă. Sunt niște substanțe care controlează anxietatea, pulsul, e vorba si de antibiotice. Sunt substanțe care sunt utile și post operator. Cu alte cuvinte, în timpul operației nu există nicio durere.”
Câte implanturi dentare poți face deodată?
Când am auzit unul dintre prietenii mei că a făcut nu mai puțin de opt în câteva zile, am spus că este un erou. După care, vorbind cu dr. Mihnea Velisarato și dr. Dragoș Popescu, i-am mai tăiat din vitejie. Adevărul este că se pot face și peste zece implanturi deodată, iar operația durează cam două – trei ore. Domnul Velisarato i-a pus zece implanturi deodată tatălui său, care avea vârsta de 90 de ani. Așadar, limita ține de puterea pacientului și limita chirugului.
Dr. Mihnea Velisarato: “Nu există un număr de implanturi care se pot pune deodată. Totul ține de nevoile pacientului, de îndemânarea medicului, de cantitatea de anestezic. Și atunci astea dictează câte poți pune. Eu am pus și 14 odată, dar cu o procedură mai complicată, și a durat spre trei ore. Dar acesta este un timp scurt. De multe ori, poți extrage dintele și insera implantul, în aceeași sedință.”
Poți mânca dupa ce ti s-a inserat un implant dentar?
Postoperator, o perioadă este indicat sa consumi mâncăruri lichide sau pasate, fara extreme de temperatură (prea fierbinți sau prea reci).
Implantul dentar se poate face într-o zi?
Știu că sună ciudat, dar e o întrebare adresată frecvent. Multă lume își dorește să termine treaba repede. Dar nu uitați că este o procedură medicală. Criteriul vitezei, oricât de plăcut ar fi pentru noi, nu este cel mai important. Răspunsul este că se poate face într-o zi, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile medicale. Respectiv se poate face incizia, curățarea locului și introducerea șurubului. Dar partea de vindecare și de îmbogățire a osului, trebuie așteptată.
Dr. Dragoș Popescu spune că “Până la urmă este o procedură agresivă. Nu poți să o grăbești. O faci și în funcție de puterea pacientului. Dacă trebuie să aștepți patru luni, vei aștepta patru luni și dacă ești Bill Gates. Pe de altă parte, abordăm diferit și în funcție de vârsta pacientului. La 80 de ani, îți trebuie calitatea vieții cât mai repede. Nu mai ai timp să aștepți. Un an e mult. La 30 de ani, poți aștepta câteva luni. „
Dr. Dragoș Popescu
Toate operațiunile legate de implant se pot face la Dentalmed?
Da. Inclusiv evaluarea se face la această clinică, cu tot cu examenul tomograf. După care urmează analizele și tot ce este necesar ca operația să fie o reușită. La Dentalmed e plăcut și pentru că de la intrare ești preluat de un ghid care are grijă de dosarul tău de la cap la coadă. Primești nu numai îngrijirea preoperatorie, dar mai ales post-operatorie, când ești ghidat de la cap la coadă.
Osteoporoza afectează mai mult oasele membrelor și mai puțin cele ale maxilarului. Este, însă, o problemă, da. Pentru că osul se regenerează mai greu. Iar dacă ai și tratament, trebuie să-l oprești ca implantul să aibă loc. De obicei se fac teste ca să se vadă riscul osteonecrozei. După acestea se pot face implanturi și nu este aceasta o contraindicație. Iar, mai nou, marile companii au produs implanturi într-un mediu lichid. Dr. Mihnea Velisarato: “Implantul acesta (Straumann SLActive) este folosit pentru pacienții cu osteoporoză sau alte boli, cum ar fi la diabet.”
Implantul dentar este pe viață?
Implantul este considerat de succes dacă se mai află în gură după 10 ani. Studiile medicale urmăresc această procedură în ultimii 30 de ani. Ce știm foarte clar că un implant este gândit pe viață, dar că trebuie îngrijit ca să rămână acolo vreme îndelungată. Respectiv zona trebuie igienizată de mai multe ori pe an, iar placa bacteriană trebuie îndepărtată. Cu cât aceste operațiuni se fac ca la carte, reușita va fi mai mare.
Dr. Dragoș Popescu: “Starea de sănătate a unui om nu poate fi estimată mai mult de 10 ani. Șurubul, da, este garantat pe viață, dar legătura sa cu osul, ce se întâmplă în corpul nostru nu poate primi o garanție pe viață.”
Dr. Mihnea Velisarato: “Problemele la un moment dat apar. Și fiziologic ni se reduc oasele. Dar pot apărea infecții, poate apărea diabetul. Studiile merg până la 20 de ani, dar noi considerăm succes dacă implantul este peste 10 ani în gură. Nu știm cât va dura în realitate. E ca și cum un ginecolog îi va spune unei mame, copilul dvs. nu va purta ochelari.”
Este demontabil implantul dentar?
Doar dacă este nevoie. De ce ai scoate un astfel de dispozitiv din gură? Sunt două motive: apariția unei boli și îmbătrânirea. Dacă apare o boală, atunci se pot produce infecții sau apărea probleme care să afecteze osul. Și atunci se fac ajustări. Și nu uitați că îmbătrânim și că oasele noastre se micșorează. Asta înseamnă că este posibil ca, o dată în viață, să trebuiască să umblăm la aceste implanturi.
Știu că multă lumea se va uita la vârstă. După studiile Dentalmed, vârsta medie a pacienților este de 48 de ani. Asta arată ceva, spune dr. Dragoș Popescu: “Ține de educație și de presiune socială. Nimeni nu se uită în gură să te trimită la doctor. Iar dacă nu facem educația necesară ca oamenii să se îngrijească, ajungem aici.”
Asta înseamnă că nu e obligatoriu să ajungeți la implant. S-ar putea să nu fie necesar. Dar dacă este, atunci sper să fi răspuns la curiozitățile voastre cumva și ca acest articol să fie de folos. Mult mai multe date sunt pe site-ul Dentalmed, iar recomandarea mea este să stați de vorbă măcar o dată cu medicii de acolo. E o discuție, iar modul în care veți fi primiți chiar o să însemne mult pentru voi.
Ovidiu Atanasiu povestește măsurat, dar cu pasiune despre munca sa la AmSchool.
“Crede-mă, mi-a fost rușine cumplită de profesoara aceea din America. Mi-a trimis înapoi lucrarea unuia dintre elevi și mi-a scris sec: plagiat, zero puncte. Plagiat, cum plagiat? Am stat de vorbă cu copilul. Nici vorbă, mi-a spus. Doar numele sunt din alte povești… Îi scriu înapoi. Nu a plagiat. Îmi trimite textul înapoi cu fragmentele copiate, din ce lucrare sunt și în ce proporție au fost luate…72 la sută de aici, 48 la sută de aici, 60 la sută de aici…Ce ai făcut?, îl întreb. Îmi dau seama pe parcurs că a scris după dictarea unor personaje care citeau cărți pe Youtube…Zero puncte a rămas”
O oră obișnuită la o școală atipică din București. Și unul dintre riscurile responsabilizării unor copii de gimnaziu și liceu. Un sistem care îți dă libertatea de a alege cât și cum înveți, dar care te evaluează permanent prin profesori și tutori, astfel încât performanța ta să fie clară și să nu existe loc de regres.
Sistemul se numește flipped education, este creat pe un concept american și sub umbrela unei prestigioase universități americane, cea din Missouri. Ramura sa specială, Mizzou Academy oferă programe de studiu pe tot mapamondul. Iar școala sa din România este concepută după dorințele unor adolescenți din cadrul Success Academy, de aproape 8 de ani o instituție cunoscută pentru pregătirea copiilor.
Am zâmbit la scena cu plagiatul. Am încercat să mi-o închipui într-un liceu din România sau poate chiar la facultate. La doctorat mi se pare imposibil 🙂 Încerc să vă explic, mai departe, ce este acest loc și ce le propune copiilor din clasa a 6-a până într-a 12-a.
Acesta este un program educațional în care responsabilitatea îi revine în mare măsură elevului și familiei sale. El își alege cantitatea de materie zilnică, modul în care învață, datele la care ia vacanță. Tehnic îl obligă să se comporte ca un adult și este evaluat în permanență. În demersul beneficiază de sprijinul unor tutori sau meditatori, dacă vreți, și de cursurile sau evaluarea unor profesori.
Învață din manuale online, citesc materialele puse la dispoziție sau le vizionează, participă la probele practice și răspund la testele de la finalul fiecărui curs. Acestea sunt corectate de profesorii americani. Ca rezultatul să fie atins, copilul este ajutat de un tutore la fiecare obiect.
Ce este AmSchool
AmSchool sau American Alternative School este o școală privată din București care a fost construită pe un schelet oferit de Universitatea din Missouri. Aceasta a dezvoltat un program mondial de cursuri denumit Mizzou Academy, care instruiește copii din toată lumea. Mizzou Academy oferă programa, cursurile și profesorii. AmSchool centralizează aceste lucruri în București și aduce meditatorii. Cursurile se fac după programa americană. Școala este acreditată în mai multe sisteme internaționale de învățământ.
Fondatorii AmSchool sunt aceiași oameni care au construit Success Academy. De aproape 8 ani, acest hub de pregătire oferă copiilor cunoștințe aplicate necesare pentru a lucra în mediul de afaceri și nu numai. De la cum să vorbești în public, să faci o prezentare sau să iei o decizie.
Când au vrut să facă o școală, fondatorii i-au rugat pe adolescenții din Success Academy să spună cum ar arăta școala pe care și-ar dori-o. Copiii au numit-o “școala normală la cap.” Iar, Ovidiu Atanasiu spune că este o școală în care ne aducem aminte că putem avea încredere în copii noștri.
Cum se face programa
Programa este realizată de profesorii americani și are cunoștințele necesare ca să poți absolvi cu brio testele SAT, echivalentul american al Bacalaureatului. Tehnic, sunt toate obiectele și cunoștințele pe care un elev le-ar primi într-o școală americană. Plus limba română pe care fondatorii o consideră obligatorie câtă vreme trăiești și muncești în această țară.
Ce învață? Cum sunt evaluați?
Toate materiile clasice de la engleză la istorie, chimie, biologie. Cursurile sunt online. În primele două ore ale zilei copiii au activitate individuală și citesc singuri cursurile din ziua respectivă, apoi urmăresc probele practice și, eventual, dau teste. De la ora 11 în școală vin meditatorii sau tutorii. Ei lucrează individual cu fiecare copil, acolo unde li se cere ajutorul.
Evaluarea este permanentă prin intermediul testelor, iar copilul și familia știu în permanență la ce nivel sunt și unde au de lucrat. Există și două examene: unul de jumătate de semestru și altul de final de semestru, cele care dau și nota la obiectul respectiv.
În AmSchool se lucrează și cu Majors. Acestea sunt materii de orientare către carieră. Asta înseamnă Drept, Medicină, Regie, Finanțe, astfel încât copiii să-și dea seama care este drumul de urmat.
Ce examene dau la final?
Cei mai mulți dintre ei optează pentru SAT, bacalaureatul american. Dar poți alege și A Levels, echivalentul englez, dacă facultatea la care vrea să studieze o cere. Dacă elevul optează pentru o școală românească, SAT este recunoscut și în România. Universitatea Babeș-Bolyai îl acceptă direct, fără echivalare, de exemplu.
Examenele finale pot fi date atât la centrele din România cât și la cele din străinătate. Știți că în acest caz nu se pică, dar numărul de puncte îți dă dreptul să intre la facultăți mai bune sau mai slabe. Ovidiu Atanasiu zâmbește și-mi spune că unul dintre elevii lor ajunge la 1560 de puncte, scor de MIT. “Și s-a pregătit de unul singur, responsabil?” “Cu tutorii noștri.”
Ce posibilități de a merge mai departe sunt?
Toate școlile lumii. Și cu un traseu de pregătire adecvată care să-ți ofere o șansă de succes cât mai mare.
Se dă examen?
Nu. Pe parcursul școlii, numărul testelor va fi însă destul de mare. Iar dacă nu ții ritmul, atunci poți face altă alegere.
“Știi de ce nu mai pot să revină vreodată în România?” Întrebarea m-a prins cu un plic de bani în mână, în toamna lui 2003, la Londra. Încercam să-i număr și să-i pun pe căprării, pe cheltuieli. Plicul îl ridicasem cu câteva minute în urmă de la banca de lângă biroul nostru. Nu eram “european” și nu puteam avea un card emis acolo. Aveam un card în România, dar el era inutil la Londra. Încă se mergea cu viză. Așa că lunar primeam un plic. Chiar și cu bancnote mici. Englezii erau politicoși.
“Nu aș mai putea lucra niciodată așa cu banii”, a continuat colegul meu. “Tu știi că eu niciodată nu mai merg la ghișeu, nu mai fac plăți cu cash, nu mai am problema cozii în viață?” La data respectivă era pur și simplu o rezolvare și un stil de viață pe care lumea mea de abia îl concepea. “De asta nu mă întorc în România, facilitățile astea bancare s-au lipit de mine.”
Mi-a rămas discuția asta în memorie de fiecare dată când am mai făcut un pas spre relaxarea mea în relație cu facturile. Adevărul este că timpul oferit de serviciile financiare noi este cea mai mare valoare.
Și am devenit early adopter. Am și am avut direct debit, aplicații bancare, aplicații de plată, abonamente recurente. Am construit un sistem care îmi dă dreptul să nu-mi mai bat capul și să devin eficient. Are un singur defect: este spart în bucăți.
Dar am rezolvat asta când mi s-a cerut să testez Pago
Pago este o aplicație românească din care poți să plătești tot: facturi la utilități, asigurări de mașină, asigurări de călătorie, respectiv tot, prieteni. 390 de furnizori s-au inscris acolo. Plus taxe. Da, are ghiseul.ro. Și încă ceva: donații. Iar eu donez la două asociații caritabile. Iar acolo ai o listă de opțiuni care-ți arată și la ce nivel este proiectul finanțat. Ocazie cu care vă anunț că ați dat o mână de ajutor teribilă la MagiCAMP. Felicitări vouă!
Și, da, ce este mai important, poți transfera bani la prieteni. Știți voi, faza de la masă când unii au cash, alții sunt la alte bănci, cine o să plătească? Nu are importanță, îi dai bani prin Pago.
Ce e nou? Pago devine o super aplicație. Ai transfer instantaneu doar cu numărul de telefon
Încerc să fiu foarte clar.
Din 7 februarie, dacă ai Pago, poți trimite bani oricărui contact din telefon. Transferul este instantaneu, nu vine mâine sau în ziua în care băncile își reiau activitatea. Este 1 ianuarie, vrei să împarți nota cu prietenii? Trimiți banii pe loc din telefon și prietenul îi primește în câteva secunde.
Banii pot fi trimiși către orice card emis în România sau către orice card Revolut. În foarte scurt timp, transferul va putea fi făcut către orice card european.
Poți transfera bani și între cardurile proprii, chiar dacă sunt de la alte bănci. Și, da, transferul nu durează doar câteva secunde, în loc de două zile lucrătoare. Poate să fie și weekend.
Nu este nevoie să mai introduci datele cardului la plată. Apeși butonul și a plecat la destinație.
Iar în luna februarie serviciul este gratuit pentru cei care au un card Visa. După prima lună, cei care au deja un abonament primesc până la trei tranzacții gratuite. Dacă depășești, plătești 99 de bani pe tranzacție, indiferent de cât transferi. Dacă nu ești abonat Pago, pentru acest serviciu ai trei abonamente noi, cel mai scump fiind 5,99 lei.
Pago este construită de clienți
Facilitățile au apărut în forma aceasta pentru că Pago a lucrat după cererile clienților. Au apărut la comandă, cum ar veni, și răspund dorințelor oamenilor. Fix cum se fac potecile în parcurile londoneze. Întâi iarba și apoi cărarea, după traseul ales de oameni. La fel face acum Pago care își lasă clienții să-i construiască aplicația.
Ar mai fi ceva. Înapoi, în 2003, văzută din Londra, România financiară era o țară de nelocuit. O țară “în care nu m-aș mai putea întoarce.” 20 de ani mai târziu, România cucerește Europa cu această aplicație. Pago este construită de români, iar serviciile sale ajung acum în Polonia și Italia.
În ce mă privește, Pago nu doar îmbunătățește România, ci îmi redă timp. Îmi dă timp. Să pot face lucrurile acelea de care am nevoie. Iar asta este cea mai mare valoare a unei aplicații.
Chiar înainte de Crăciun făceam un apel către voi, pe Facebook. Un apel ca să fim alături de 2000 de copii care, cu ajutorul Asociației Narada, primesc o mai bună legătură cu școala. Sau primesc chiar o legătură în multe cazuri. Pentru cei mai mulți dintre ei, școala online este o conversație pe Whatsapp de pe telefonul părinților. Sau nici măcar o conversație. Primesc tema sub forma unei poze și tot acolo trimit o altă poză cu rezolvarea.
În multe cazuri, școala online are de suferit. În altele, profesori măiaștri fac tot ce-i mai bine pentru copiii lor. Dar, în aproape 100 de mii de cazuri de copii din România, indiferent de ce s-ar întâmpla, accesul e limitat pentru că nu există tehnologia. Apelul meu de atunci îl aveți mai jos.
Mulțumesc c-ați răspuns chemării mele. Mulțumesc c-ați luat din banii voștri și i-ați dat unor copii ca să poată merge virtual la școală. Vă alăturați celor 90 de mii de euro pe care Petrom i-a donat deja.
Dacă nu știți cum funcționează, mai explic o dată. Pe drumulspreșcoala.ro găsiți un calculator. El vă arată în mare câtă benzină ați economisit de când nu mai duceți copilul la școală. Aproximativ un leu pe kilometru. În cazul meu cam 24 de lei zilnic.
Mai mare sau mai mică după puteri. Eu cred că e important să fim împreună dacă vreți să avem o țară normală. Și poate vă întrebați unde o să ajungă banii. Hai să vă arăt. Scrisoarea de mai jos este povestea lui Teodor. Teo are șapte ani și nu știa că atunci când vorbește cu oamenii de la Narada, care i-au pus cuvintele în pagină, se înscrie într-un program care o să-i redea dreptul la școală.
O scrisoare pentru un copil de 7 ani
Eu sunt Teodor Axente și am 7 ani. Am fost primul sărbătorit din Clasa Pregătitoare E din carefac parte începând cu 14 septembrie când am pășit pentru prima dată în Școala Gimnazială nr.28 Galați.De ceva vreme practic Karate și îmi place foarte mult disciplina și strictețea acestui sport. Aș putea spune că este sportul meu preferat.
Și limba engleză este preferata mea, de multe ori fiindu-mi mai ușor să vobesc în limba engleză decât în limba română. Nu am trăit în altă țară, dar am urmat cursuri de limbă engleză și mi-a fost foarte ușor să învăț. Îmi plac foarte mult provocările și tot ce înseamnă nou și diferit.
De aceea, când doamna învățătoare a venit la școală cu creioanele 3D a fost cea mai interesantă activitate la care am participat. Am învățat cât de ușor este să construiești un hexagon folosind fire PLA și un dispozitiv care la 190 o topește firul și apoi poți șă desenezi formele pe care le vrei sau chiar poți să construiești figurine 3D. Mie mi-au ieșit pentru prima dată bine niște cireșe.
Sunt priceput și la tot ce înseamnă dispozitive: laptop sau tabletă fiind primul din clasă car am încercat, dar am și reușit să partajez ecranul în timpul unei lecții, deși doamna nu ne arătase acest lucru. Îmi plac și activitățile tipice, genul celor de colorat. Inițial mi s-au părut plictisitoare și chiar spuneam că mă doare mâna și nu mai pot să colorez, dar cât a venit activitatea Pixel Art când trebuia să completăm modelul respectând codul culorilor activitatea a devenit una interesantă și mai puțin obositoare.
Am descoperit că îmi place să construiesc și circuite electronice după scheme date, iarelementele componente le identific cu ușurință. Îmi place școala online atunci când am de rezolvat fișe intetractive sau să fac personajele virtuale să vorbească folosindu-mi vocea.
Nu cunosc toate literele sau să citesc, dar știu să folosesc chat-ul pentru a da răspunsurile la întrebările pe care le pune doamna. Mi-aș dori să devin soldat, dar nu orice fel de soldat: unul care să programeze tancurile și armele astfel încât oamenii să nu fie răniți și în locul în care cade proiectilul să nu producă pagube mari.
Știu că e puțin ciudat, dar iubesc oamenii și mi-aș dori să fie o lume mai bună în care tehnologia să îi ajute pe oameni să facă activitățile mai ușor sau să ajungă mai repede într-u anumit loc. Acum mi-aș dori să învăț cât mai multe despre diferite aplicații ce le pot folosi la școală și să-i învăț sau să-i ajut pe colegii mei. Cred că împreună am putea construi jocuri interesante prin care să exersăm ceea ce învățăm la școală.
Teodor, șapte ani
Care e diferența dintre Teodor și copiii noștri? Din rândurile acestea, nu simți. Visele le sunt identice. Speranțele la fel de înălțătoare. Bucuriile și mijloacele diferite. Teodor nu are o tabletă sau un laptop. El face școală de pe telefonul mobil al tatălui. Școală este mult spus. Primește temele și le trimite înapoi. Asta-i tot. Or asta nu e nici școală și nici pregătire pentru viață.
Acesta e mai mult de un ajutor. E o viziune
Și acum încă ceva. Un lucru care-i privește pe toți copiii noștri. Educația digitală sau școala online nu înseamnă că ei se văd cu toții pe un calculator și imită ceea ce-ar fi făcut în viața reală. Nu despre asta este vorba. Este o oportunitate. Mai mult, o necesitate. Un moment unic în care ne putem pregăti copiii pentru lumea care-i așteaptă.
Trăim cu impresia că dacă știu să joace Fortnite sau au cont de TikTok , atunci chiar sunt experți în calculator. Dar nu despre asta este vorba. Ci de folosirea unor aplicații, de la Microsoft Office până la arsenalul pus la dispoziție Google. E vorba că ei pot să învețe toate mijloacele de comunicare și colaborare corporatiste, editare de imagine, de sunet, aplicarea tuturor capacităților unui device mobile în lumea în care trăim. Capacitatea de a vedea, trăi și crea virtual. Dar și învățarea unor lucruri minimale măcar despre pericolul lumii online. Despre asta ar trebui să fie vorba.
Gândiți-vă un pic! Nu facem asta în totalitate nici pentru ai noștri. Dar într-o lume super modernizată, sunt copiii care nu au acces nici măcar la baza a ceea ce vorbesc eu. Ce înseamnă asta? Că 30 de ani mai târziu pregătim încă o serie de copii ca să fie brațe de muncă într-o lume globalizată. Așa se vor explica viitoare voturi, dar și viitoare conflicte sociale, inegalități și inechități, dar și incapacitatea noastră de a progresa.
De asta, donația de azi nu e doar pentru un minim de servicii pe care să le asigurăm unui copil, ci de capacitatea noastră de a păși împreună mai departe.
De când cu COVID-ul mi se întâmplă o poveste. Și cred că nu-s singurul. De câte ori se dau știri cu boala la televizor sau se poartă o discuție despre riscuri, eu mă evaluez. Adică mă întreb ce și cum. Eu sunt în categoria de risc. Și încep să pun argumente pro și contra. Iau vitamina C, fac un pic de mișcare, mă păzesc, deci sunt ok. Dar sunt bărbat, trecut de 40, de fapt nu fac destulă mișcare și mai ales sunt supraponderal. Adică, mai pe șleau sunt gras și așa am fost toată viața.
Și singura mea apărare serioasă este să nu mănânc. Sau să mă spăl cât mai des pe mâini. Asta împotriva virusului.
De câte ori m-am uitat pe publicațiile serioase, am văzut mai de fiecare dată că obezitatea este un factor de risc important. Bolii ăsteia îi place țesutul adipos. Primele semnale au venit din China, dar apoi au devenit certitudini în Franța și Anglia. Jumătate dintre cei ajunși la terapie intensivă au indicele corporal mai mare de 30. Un studiu din Anglia, făcut pe 7 mii de persoane infectate a arătat că trei sferturi dintre cei cu obezitate ajung la terapie intensivă. Cei care suferă de obezitate nu iau virusul mai repede sau mai ușor, însă formele bolii sunt mai grave din cauza comorbidităților asociate obezității.
Nu e o regulă evident și nici ceva care să ne sperie pe loc. Și în niciun caz nu înseamnă că dacă ești gras o să iei coronavirus. Dar mie toate astea mi-au amintit de o invitație pe care am primit-o la o întâlnire a pacienților Ponderas Academic Hospital. A avut loc cu doar câteva zile înainte de declanșarea epidemiei în România și nu am mai avut timp să vorbesc de asta. De fapt nici nu am mai avut timp să mă gândesc la ce-am văzut acolo. Cum, însă, tot în categoria de risc am rămas, am zis să povestesc ce-am văzut la acea întrunire de la începutul lui februarie. Dar pentru asta e nevoie de o introducere.
Am trăit mereu cu impresia că știu binișor ce înseamnă să fii gras. Mama mă trăgea de obraji când eram mic, ba chiar, la un moment dat, m-a făcut să intru în pământ în fața unei fete. „Ia, uite ce-ai slăbit! Lasă că vine vacanța și pui tu fălcuțele la loc.” Și tata e gras, iar de la el am luat o preocupare pentru mâncare.
Câtă vreme am făcut sport și am alergat, am fost în regulă, dar solid. Prima dată când am realizat că e ceva în neregulă a fost printr-a 12-a, când am devenit sedentar. Alergam pe stradă ca să mă pregătesc de Bac la sport și un cetățean mi-a zis: „Dumneata chiar ai nevoie.”
De atunci încolo poantele au curs și a trebuit să mă prind în joc. Slab sau normal ponderal nu cred c-am mai fost deși eforturi am făcut. Am slăbit odată cu ajutorul unui medic, dar am greutatea atinsă a fost de 89 de kilograme. Eram superb. Și eu mă iubeam. După asta, un kilogram pe an și cam asta a fost.
Știu ce înseamnă să nu ți se așeze nimic bine, să nu te placi de-a dreptul, să trebuiască să stai cumva mereu la poze. Dar, pe cuvântul meu, nu am știut niciodată ce înseamnă treaba asta de adevăratelea.
Adică o parte dintre cei 8700 de pacienti operati la Ponderas care au slăbit cu ajutorul unor operații de micșorare a stomacului. Nu luați mot-a-mot ce scriu eu aici pentru că tehnicile sunt multiple.
Prima care mi-a deschis ochii a fost Teo Trandafir, operată după spitalizarea de la Viena. Ea, o super-celebritate, a vorbit în fața oamenilor despre rușine, despre timiditate, despre durerea de-a ieși în public și a fi măsurată pentru greutatea ei. Ea, care nu ar fi trebuit să aibă niciun fel de complexe la cât de știută și iubită era în România. Teo a făcut operația și spune că astfel, și-a recâștigat respectul de sine
După care, poveștile au curs. Un bărbat de vârsta mea, îmbrăcat complet în negru și cu încă ceva volum, ne-a povestit cum e să ai 230 de kilograme.
„M-am hotărât să mă operez când a apărut copilul în viața mea. Copilul meu trebuie să aibă un tată. Și haideți să vă spun ceva. Suntem aici bărbați. Operația asta mi-a salvat căsnicia. Știți ce spun. Da, e vorba și despre asta.”
Un șir lung de oameni s-a așezat la microfon pentru a împărtăși povestea lor în lupta cu obezitatea si rezultatele operațiilor. Prof. Dr. Cătălin Copăescu i-a rugat să se prezinte cu numele, timpul de la operație si kilogramele pierdute in urma interventiei.
Zece ani și am pierdut 45 de kg. E obligatoriu să vă spun că și eu și sora mea geamănă am făcut această operație. Nu cred că mai eram în viață dacă nu o făceam. Patru ani. Mereu mi-am spus că sunt grasă și tare singură m-am simțit de asta. Și soțul meu nu mă ajuta deloc. Și-mi spune să mănânc, că nu mănâncă nici el. După care am făcut diabet și nu l-am putut controla. După ce-am făcut operația, diabetul a intrat în remisie.
„Șapte ani. Mi-am făcut operația și eu și soțul meu. La patru ani distanță unul de altul. Credeți-mă că știu ce înseamnă rușinea. Hai s-o spunem pe aia dreapta. E îngrozitor să nu poți sta pe veceu. E îngrozitor să nu ajungi cu mâna la spate. Hai că știți cu toții despre ce vorbesc. Asta era viața noastră. Dacă viață era.”
Mi-aduc aminte de ce spune Teo:
„E dramatic să trebuiască să iei două bilete de avion pentru că tu știi sigur că nu încapi în scaun. Și e dramatic să vezi cum te privește vecinul de scaun.”
Când a ajuns în stare gravă la Viena, Teo avea să afle un lucru pe care nu-l bănuia. Trebuia să slăbească, dar nu știa că medicii de acolo aveau să-i recomande un chirurg român.
„De ce nu te operezi în România? Aveți în România cel mai bun chirurg în chirurgia obezității din regiune, Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Chirurg de excelență în chirurgia bariatrică și metabolică.”
Adaug o altă mărturie venită din sală.
„Am vrut să mă operez la Hamburg. Când am ajuns acolo, oamenii au fost onești. De ce vii la noi, când aveți unul dintre cei mai bun chirurgi de specialitate din Europa la voi?”
Centrul de Excelență în Chirurgia Obezitătii condus de Prof. Dr. Cătalin Copăescu este una dintre cele mai importante realizări Ponderas Academic Hospital. Sunt zeci de ani de când se adună această experiență, iar Cătălin Copăescu spune c-a făcut o pasiune pentru specialitatea aceasta.
„E flatant să ai recunoaștere internațională, dar trebuie să-ți spun alt motiv pentru care eu recomand să te operezi în România. Poți să-i transmiți medicului toate stările tale și el să înțeleagă perfect ce se întâmplă.”
Trăiesc un pic cu teama că mă evaluează ca posibil pacient. Am datele. Spre 100 de kilograme, nu prea mă pot abține de la mâncare, sunt sedentar. Îmi zâmbește.
”Nu sunt aici să te învinovățesc. Nu poți proceda așa cu un pacient, are destule probleme. Și nu am o pasiune pentru a tăia degeaba. Operațiile astea se fac cu o condiție majoră: dacă îți pun sănătatea în pericol. Dacă ai organe care cedează. Nu toată lumea cu probleme de obezitate trebuie să se opereze. E nevoie și de voință.”
Nu știu și nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Ți-e și teamă. Deși toată lumea din sală se jură c-a mers fericită la operații. E o decizie complicată la care trebuie să pui multe lucruri în balanță.
„Da, și banii joacă un rol, îmi spune o doamnă. Am cântărit mult pentru că banii sunt mereu o problemă. Și apoi, cu împrumuturi, am făcut-o. Eu sunt mai importantă.”
Eu aș avea mai curând nevoie de modul în care gândesc oamenii din Centrul de Excelenta in Chirurgia Obezitatii. Pentru că după operație, un pacient este permanent supravegheat de medici specialiști, fie că sunt chirurgi, nutriționiști, imagiști sau psihologi. Slăbitul e un drum greu și e pe viață. Plus că e contra naturii. Suntem programați genetic să ne facem resurse. Să ne îngrășăm. Acesta este corpul nostru acum. Până când se va schimba avem de dus o bătălie și nu e necesar să o duceți singuri.
La final aveți și câteva explicații de la un medic specialist, Ruxandra Pleșea, despre momentul acestei alegeri.
Prieteni, a doua călătorie, din provocările propuse de cafeaua Fortuna Rendez-vous, e ceva mai grea. Va lua o zi întreagă și presupune și un picuț de curaj. Așadar, Călător în România merge de data asta în județul Argeș.
Plecați și voi un pic mai de dimineață și dublați doza de cafea Fortuna. Beți fără zahăr, cum mereu vă sfătuiesc. Nu, cafeaua fără zahăr nu e mai tare, cum se zice. Doar că o să-i simți gustul mai bine. Și nici nu e amară. Cu timpul o să afli că are diverse note, ba o să fie chiar și dulce. Fortuna Rendez-vous are un gust al ei, dar o să-ți explic un pic mai încolo.
Important e să știi, dacă pleci din București, că trebuie să mergi pe A1. Până la Câmpulung Muscel vei face o oră și jumătate. Dacă vii din alte părți ale țării, atunci trebuie să-ți calculezi timpii cu ședere peste noapte, dar ai zeci de variante.
De la Muscel, ia drumul Brașovului, dar înainte de a ieși din localitate, faci stânga spre Lerești. Cauți barajul de la Lerești. Treci înainte prin comună și, crede-mă, trebuie să ai vreme de casele muscelene. La jumătate satului este una mare, albă cu o curte imensă în spate și-n față. Trebuie să o vezi și să admiri cum știu acești oameni să construiască.
Barajul o să-ți apară în față ca un zid imens care păzește valea. E ca un munte și te sperie cantitatea de apă care se află în spatele său. Mașina trece un viaduct pe lângă care curg mici cascade. Chiar pe dig poți parca. Stai în bătaia vântului, iar dacă ai avut inspirația să aduci un zmeu cu tine, o să te joci nemaipomenit. Dar nu aici vrei să bei cafeaua. Vrei să mergi la coada lacului. Vara, când toată pădurea e verde, și lacul e verde. Dar odată cu anotimpurile el fură și alte culori din jur.
La coada lacului, la capăt de povârniș, o să găsești oricând o măsuță pentru cafea. O s-o faci dintr-un bolovan. Acesta este locul pe care-l cauți.
Cafeaua Fortuna Rendez-vous are un gust ușor acid la început. O aciditate ca de citrice. Este Arabica 100 la sută. Apoi se deschide către note dulci fructate și florale. De fapt, ultimul gust pe care o să-l ai în gură este dulce. De asta este echilibrată. Dacă ai răbdare, o să dai de nota de pudră de cacao, care mie-mi place mult.
După pauza de 10 minute, plecăm. Mai mult nu te las, avem treabă. O să ajungi în dreptul cabanei Voina. De ți-e foame sau vrei să stai cu lumea pe malul apei, e o idee bună. Dar dacă vrei mai mult? E vară și putem merge la Cuca. Dacă te grăbești, o poți face și cu un SUV. Dacă vrei ca doar asta să fie ziua ta, ia-o pe jos.
Sunt câțiva kilometri buni, dar pădurea cu poienile sale este mirifică. Dacă prinzi și brândușele care acum apar de două ori pe an, ești fericit. Fă-le poze, bucură-te de ele, stai și admiră-le. Ca și toate sculpturile pe care cursul de apă le-a făcut pe drum.
Mai repede sau mai târziu vei ajunge la cabana Cuca. Și aici, prieteni, chiar te poți rupe de lume. Telefoanele nu mai merg, nu mai este semnal. Poți fi doar tu cu tine și ai tăi. Așa o să vezi dacă suferi de boală grea sau nu cu telefonul. Chiar puteți pune pariuri între voi să vedeți care se atinge primul de obiectul inutil.
Dacă ai apucat să vorbești din timp cu cabanierul, poți să și dormi peste noapte la Cuca. Aici începe drumul spre vârful Păpușa, de care te mai despart trei ore și jumătate. Dacă nu, ai vreme de o cafea și să te bucuri de locul acesta superb din România. Și poate să vezi că în apropiere, vântul a sculptat un pianist într-un copac.
Călător în România nu vine întâmplător de la Cafeaua Fortuna Rendez-vous. Fortuna este o afacere sută la sută românească. Sunt oameni care au învățat aici ce au de făcut și o fac cu foarte mare succes. Chiar dacă, aparent, noi nu avem o tradiție în cafea, adevărul este că deja avem zeci de ani de când Fortuna a învățat să facă un produs care ni se adresează cel mai bine.
Dacă v-ați hotărât că la Cuca e vreme doar de o cafea, înapoi repejor. Mai e ceva de văzut. Coborâți la Lerești, traversați Muscelul, dar mergeți spre Curtea de Argeș. Drumul acesta din Subcarpați vi se va lipi de inimă. Mai ales dacă mergeți într-o primăvară, când toți copacii din livezi sunt înfloriți. Mii de petale o să plouă peste mașini.
Când ajungeți la jumătate, luați-o spre Nucșoara. Dar nu acolo e ținta voastră. O să vă dați seama devreme că în partea dreaptă se ridică o stâncă. Acolo este mănăstirea săpată în piatră de la Corbii de Piatră. Unul dintre cele mai vechi așezăminte religioase de la noi. Un loc de sihăstrie, dar și de apărare când vremurile mai proaste veneau peste noi.
La 200 de metri de biserică, vă așteaptă o minune: cea mai frumoasă casă albastră din România. Și o cascadă în curtea ei. Cu apă care se prăvălește de pe stâncă, spre a face un fir de râu chiar acolo. În casă, stăpânii au păstrat ca într-un muzeu, țesături și meșteșuguri de la țară. Bucură-te de tot ce vezi și fă-ți timp ca să bei cafeaua în poiana de sub cascadă.
Aici nu te mai grăbi. Ai ajuns unde trebuie. Toate momentele sunt ale tale. Ia cafeaua Fortuna Rendez-vous, gust-o, fă-ți timp și liniște pentru tine și pentru ai tăi. Azi nu ești într-o competiție, ești aici doar pentru tine. Graba nu mai e importantă. Doar liniștea și gustul. Și aici ai de toate.
Ziua e spre sfârșite, dar poate ar merita să vezi apusul chiar de la mănăstirea din Curtea de Argeș. E un popas firesc spre casă. Stai un pic, chiar dacă simți că nu mai ai timp. Merită. Și bucură-te apoi de drum!
