Oamenii chapeau!

Super-loc unde să rupeți copiii de tabletă și telefon

Pe Vladimir îl știți. Dacă a prins o tabletă sau un telefon le arde până rămân fără baterie. Mai ales dacă e într-o adunare de oameni mari pe care nu îi știe. Mai noua sa pasiune sunt fotografiile, unele chiar mișto. Așa că o imită pe Alina, iar împreună arată ca doi turiști japonezi care documentează un loc cu mii de fotografii.

Așa s-a întâmplat și la Tabăra Oratia din Podu-Dâmboviței, pe drumul de la Rucăr până la Bran. Tabără e creația a doi oameni inimoși, Carmen și Viorel Bârloiu, care au părăsit definitiv Bucureștiul pentru a-și căuta menirea. Vladimir i-a înnebunit și pe ei cu tableta până când a descoperit peretele de escaladă. Ghidat de fiul celor doi, Horia, un puști foarte responsabil pentru cei 14 ani, piticul a urcat jumătate de perete fără frici sau mârâieli.

Mai mult

Pittiș Show

Ieri a fost ziua de naștere a lui Florian Pittiș. Dar pentru mine, ziua lui Pittiș va fi întotdeauna duminica. Duminica seara la 10. Când dădeam drumul la radio să aud cele mai tari povești ale muzicii. Așa i-am cunoscut pe toți de la Elvis la Led Zeppelin, de la Beatles la Dylan, de la Yes la Clapton. Pittiș mi-a spus totul despre ei, mi-a dat muzica lor la care nu aveam altfel acces și mi-a vorbit despre muzică cum astăzi nimeni nu o mai face.

În răsăritul anilor 90, întreaga adolescență mi-am trăit-o duminică seara cu Florian Pittiș. Mai mult

Primul interviu cu Alex Dedu, după accidentul de motocicletă

”Băi nene, am învățat pe de rost canalele astea”. Alex se lasă greu pe spate, cât ți-e de lung. Și e lung bine. Lasă un pic patul în jos, apoi apucă apoi triunghiul de sprijin de deasupra capului. Se trage în el și apoi se așează cumva în șezut. Am să revăd mișcare asta de mai multe ori. De fapt este mișcarea cu care se reașeză în pat. Când nu te ajută picioarele și șezutul trebuie să tragi de mâini să te pui în fund.

La televizor curge unul din canalele Discovery. ”Astea și National Geographic , le văd zi de zi. Știu fiecare film din astea.” De fapt ce altceva poți să faci când ești prizonier al patului vreme de o lună. Te doare spatele, te doare fundul, capul și umerii de la cât stai întins.Te doare sufletul că nu poți să pleci.

Așa că te apuci de treaba. Mai mult

Dragă Alex,

Tu care m-ai făcut mereu să râd, m-ai oprit acum din drum și m-ai făcut să plâng. Amarnic și mult, cu neîncredere și neputință. Tu nu faci lucruri din astea, ești om serios. Unul dintre cei mai serioși pe care îi știu. Doar umorul tău educat și râsul năvalnic  te dădeau de gol. Ești băiat de viață, sub haina de profesor universitar. Și acum, că nu o să mai apucăm să stăm la berea aia, trebuie să-ți spun câteva lucruri.

M-am întrebat mereu dacă nu ți s-ar fi potivit mai bine să te dedici doar microfonului și scrisului. Să vii în redacție și să vezi mai puțin de studenți. Când am plecat de la Iași, ți-am spus că trebuie să vii și tu încoace. Te-am chemat apoi după mine și am tras sforile, în mod nereușit, ca să fii doar jurnalist. Mai mult

Două vorbe despre Halep la înfrângere

L-am citit pe CTP de dimineață și vreau să-i spun că nu mă miră tăcearea din jurul Simonei. E o reacție firească. Oamenii se entuziasmează la victorii, iar marile succese sunt cel care îi pun în mișcare. Înfrângerea e primită cu strigăte doar când e o dramă sau când e rezultatul unor ani buni de minciună și furt, vezi cazul fotbalului.

Ori nu este cazul Simonei Halep. Dacă ea s-a impus prin ceva în România, atunci vorbim despre respect. Respectul acordat muncii susținute. Căci, în cazul lui Halep, lumea a văzut doar atât: multă muncă și apoi trofee. Asta și pentru că nici nu este nimic altceva de văzut. Este unul dintre modelele corecte ale României. Printre puținele. Mai mult

Câteva ore alături de campioanele mondiale la handbal

Ne-am văzut întâi la tv într-o ediție specială. Le-am ascultat și sper că le-am risipit din emoții.

 

Altminteri am stat împreună câteva ceasuri să facem o trăsnaie pe care o să o vedeți zilele următoare: o ședință foto, că pe lângă faptul că-s bune sportive, deștepte  sunt și frumoase. Și am putut să văd câte ceva din alchimia titlului mondial. Mai mult

Curs de gândit în public. Cu Amalia Sterescu

”Aveam toate șansele să nu reușesc în viață”, își începe Amalia Sterescu discursurile. Uneori și interviurile. Mă așez un pic mai bine în scaun. Urăsc discursurile corporate. Mi se par artificiale. De la înălțimea poziției de vicepreședinte Oracle, a unei tone de bani probabil,  a câtorva premii și a respectului unui mediu a cărui preocupare constantă e să ți-o tragă, îți permiți să spui una din asta. Plus trei copii și o căsnicie fericită.

E discursul motivațional perfect. Sunt convins că în mediul aseptic dintr-o corporație, cu niște cetățeni în fața cărora ești personalizarea succesului absolut, este exact ceea ce trebuie să le spui. Profesional și personal, Amalia Sterescu este succesul pe care îl caută întreaga lume.

”Am fost crescută de o mamă singură, lângă gara din Câmpina. Avantajul era că știam prima când vine iarna, că vedeam vagoanele pline de zăpadă. Și anunțam întreaga lume că vine iarna. În clasa întâi am învățat într-un depou.” Școala picase la cutremurul din ’77. ”Am văzut atunci prima formă de voluntariat și de funcționare a comunității. Lumea a pus mână de la mână, făcuseră un lanț uman ca să construiască școala din deal” Mai mult

Mulțumesc!

”M-am întâlnit cu domnul doctor la trei noaptea. Sau trei dimineața. Nu știu cum să spun, înțelegeți voi! El era de gardă și avea atâta energie, ca după cafeaua de dimineață! M-a consultat îngrijorat. Chiar dacă mă durea rău abdomenul, el a făcut o mie de glume cu mine, de am uitat de crampe.

Vizita de noapte la Spitalul Grigore Alexandrescu s-a lăsat cu mai multe zile de internare și perfuzii din partea casei.  Nu am avut voie să mănânc câteva zile, dar nu m-am supărat: și așa nu-mi prea place să stau la masă. Mi-am închipuit că în perfuzii sunt esențe de cheeseburger, ba chiar pizza, un mega-smoothie de fructe, crenvurști și înghețată delicioasă. Yammy! Mai mult

Respect

militari romani in afganistan doi

Respect, pentru că ați plecat într-un război pentru o țară pe care nu îți vine să o aperi. Mai mult

Niște țărani

”Uite aici! Vezi colții de lup? Asta înseamnă că e o femeie bărbătoasă, că-și ajută bărbatul, chiar merge după el la muncă, în pădure sau stână” Pieptul cămășii vechi de vreo sută de ani e brăzdat de câteva linii în unghi de 90 de grade. Cât mă duce pe mine capul, e un fel de broderie. ”Și acum vii tu la mine și-mi spui că liniile astea frânte înseamnă că femeia care purta ia aceasta mergea cu oile!?” ”Păi, da fiecare cusătură are un cod. O idee. Vin să spună o poveste. E cartea de vizită a omului care o poartă. Înainte de slovă, a fost cămașa.”

Adrian Oianu vorbește mult, repede și cuceritor. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!