Mind Architect powered by Europa FM continuă cu un nou episod în care analizează comportamentul românilor față de femei. Un șir de expresii arată o atitudine agresivă sau măcar desconsiderare la adresa femeilor care trăiesc aici. “Femeia are o coastă de drac” sau “două trei coade de topor se dau din dragoste” sunt doar două dintr-un șir mai lung.
Alături de Paul Olteanu am descoperit însă și câteva expresii care valorizează intuiția feminină. Le puteți asculta în ediția a noua a podcastului din fiecare duminică din Lumea Europa FM, dar și aici pe această pagină.
Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani.
De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.
Update: De când am scris acest articol, Rusia a atacat Ucraina. Restul rândurilor sunt perfect valabile.
La ora la care scriu, televiziunile arată o coloană de tancuri care merge spre Donețk. Mai la prânz, una mergea către Mariupol. S-ar putea să fie începutul unei invazii de proporții. Sau poate doar o mișcare care să securizeze estul Ucrainei și să-l implice într-un război care să nu permită aderarea acesteia la NATO.
Cred că sunt oameni mult mai bine pregătiți ca mine care să vă explice acțiunile lui Putin și dorințele sale. Sunt școli de gândire diferite. Una vine dinspre intelligence, alta din zona analiștilor politici. Teoriile lor diferă, dar pentru mine un lucru este foarte clar și o să încerc să-l prezint aici.
Obiectivele lui Putin
Nu știu unde se va opri Putin cu armele, dar îmi este clar unde vrea să ajungă influența lui. Planul președintelui Rusiei este să reocupe zona din estul Europei, în care Rusia a avut un cuvânt de spus. Și nu mă refer numai la comunism. Acela a fost apogeul. Dar, istoric, Rusia a putut să-și manevreze interesele în tot ce înseamnă Polonia, România, Bulgaria. Cehia, Slovacia și Ungaria au fost cuceriri de rit nou. În mintea lui Putin, toată această zonă trebuie recuperată. Dacă nu cu arma, măcar cu partide și puteri care să-i dea raportul și să joace cum vrea el.
Al doilea obiectiv este demantelarea Uniunii Europene, care, prin comparație la toate capitolele cu Rusia, devine un imperiu al binelui. Orice rus sănătos la cap se va uita de la România până în Spania ca la un model de succes. Oricum ai întoarce-o, în linii mari, viața indivizilor de rând este mai bună în acest spațiu. De la case, la internet, la liberă exprimare și până la circulație. Câtă vreme va exista acest model de comparație, tot ce înseamnă putere în Rusia va opera cu un handicap în fața propriilor cetățeni.
În fine, dar asta e de la sine înțeles, deformarea NATO e o miză. Câtă vreme Rusia pune în mijlocul oricărei discuții și argumentul militar, o forță comparabilă este de neînchipuit. Unitatea blocului vestic va fi o problemă. Putin nu ne poate doborî pe toți laolaltă, dar individual poate.
Ce înseamnă pentru noi
Dacă alegem să trăim în țara asta, la marginea „imperiului european” sau la marginea NATO, toată generația noastră va fi obligată să ducă această luptă împotriva lui Putin și a Rusiei. Și nu doar pentru un an sau doi. Ci toată viața. Și nu numai viața noastră, ci și a copiilor noștri. Obiectivul nostru național va fi opoziția la ceea ce vrea să aducă Rusia aici.
Mai multă Rusia înseamnă mai puțină democrația, mai puțină libertate, mai puțină libertate de exprimare și mai multă sărăcie. Rusia este un exportator de crimă, mafie și inegalitate supremă. Laolaltă cu un dispreț față de viața oamenilor obișnuiți.
Este foarte probabil ca în viețile noastre să nu lăsăm cea mai bună țară. Și nici cea mai mare bogăție. Dar cu siguranță, dacă vom avea o moștenire comună, atunci va fi această bătălie comună. Nu e mult, dar e vital. Rusia ne-a adus cel mai mare dezastru din istorie. Și el nu trebuie repetat.
Ați remarcat cât de mare este diferența dintre un sportiv din afară și unul român atunci când vorbește cu presa? Cei de la ei au naturalețe, vorbe la ei, cunoștințe și par de o capacitate intelectuală sporită față de ai noștri. Doar că lucrurile nu stau chiar așa. Diferența constă în pregătire.
Marile cluburi și marile sporturi din lumea asta îi pregătesc pe sportivi. Le arată ce să spună, unde să spună și cum. Recent, am citit în 442 de cazul special al fotbalistului Richarlison, de la Everton. Acesta este atât de emotiv încât fugea de la interviuri. La propriu. Fostul său club brazilian și Everton au lucrat cu traineri și psihologi ca omul să treacă de acest impas. Pentru că vorbitul în public este parte din profesia sa.
Mai este o diferență. Nu-i așa că ai lor arată ca și cum ar fi avut lapte când erau mici, iar ai noștri nu? Nu e vorba de lapte, ci de nutriționist. De omul care te învață de mic cum să mănânci. La fel apare în poveste terapeutul, dar și psihologul sau consilierul de carieră.
De fapt, marea diferență constă în capacitatea de a învăța sisteme și lucruri utile care să te ajute. De asta ai noștri nu reușesc acolo și nu reușim să facem parte din clasa mijlocie a sportului. Ori avem noroc de câțiva sportivi setați mental să cucerească un titlu mondial, ori alegem un campionat modest unde să ne îmbogățim pentru toate viețile de acum înainte.
Structurile din străinătate nu pregătesc doar campioni, ci și profesioniști pe diverse paliere. Inclusiv oameni cărora școala nu le inspiră teamă. România nu face așa ceva. Pentru că nu știe, nu poate, nu are resurse. Și nu o s-o rezolvăm foarte curând.
O veste bună
Nu o să avem prea repede programe care să rezolve asta. Dar avem un mugur care să ne arate cum să procedăm.
Compania Sports Hub, condusă de fostul baschetbalist Virgil Stănescu, a pus la cale un program menit să ajute 35 de juniori români de calitate pe drumul performanței. Asta înseamnă că cei înscriși în program beneficiază de kinetoterapeuți, nutriționiști, psihologi, consilier de carieră și profesori cu care fac meditații.
Scopul este ca pe lângă antrenament să primească un set de valori și comportamente care să-i ajute în lumea sportului profesionist. Și care să nu-i lase pe drumuri dacă sportul se termină. Adică un program complementar efortului pe care-l depun ca să atingă performanța olimpică. Totul este gratuit.
Deocamdată sunt selectați doar tineri între 14 și 18 ani, din București și Ilfov. Programul se va extinde, însă, național. Selecția se face încrucișat pe baza unor propuneri de la cluburi, federații și specialiști. Lista este completă acum, dar cum programul va crește, organizatorii pot primi propuneri de copiii pe care să-i observe.
Ce sporturi sunt admise?
În prima fază vorbim de baschet, handbal, volei, fotbal, atletism, înot, scrimă, triatlon, ciclism și box.
Cât costă?
Nu costă. Totul este plătit de Sports Hub și parteneri.
Unde se desfășoară programul
Sportivul rămâne la clubul său. Activitățile propuse sunt complementare și-i urmează programul obișnuit.
Acum, dacă v-am făcut curioși, citiți mai multe pe pagina lor!
Deunăzi am rostit o întrebare foarte simplă la România în Direct. Ce ai face dacă ai fi ucrainian astăzi? A fost un exercițiu de empatie cu un popor greu încercat.
Generațiile noastre, în această parte de lume nu au cunoscut războiul. Îl știm doar din cărți. Ororile lui sunt o chestiune istorică de la care putem să ne întoarcem capul imediat. Cea mai mare realizare a Europei moderne, în care trăim este că vreme de 80 de ani nu ne-am luptat între noi. Pacea este cel mai de preț lucru pe care l-am avut în acești ani.
Ce faci, însă, când vezi că întreaga presă din Occident este plină cu planurile invaziei? Și când sunt posibile semne ale unei invazii militare. I-ai văzut deja pe cei mai bogați fugind, iar la granița țării tale sunt trupe multe din Rusia. Tu poate ai copii, poate unii ajung la vârsta recrutării. Poate ai copii mici sau poate ești bătrân. Poate nu ai unde merge sau chiar poate ai neamuri mai în vest. Dar ce faci, ce decizie iei pentru tine? Și fără a rosti întrebarea, ea era în subsidiar. Îți aperi țara? Emisiunea este mai jos. Ascultați-o cu atenție!
Dar România merită apărată?
O să vedeți că în 30 de secunde de la lansarea emisiunii, oamenii și-au pus această întrebare pentru România. Ce ai face, de fapt, dacă ar fi la noi război? Iar primele răspunsuri au fost simple.
România nu merită apărată, mi-au spus oamenii. Pentru că e coruptă și nu răsplătește munca onestă a cetățenilor săi. Politicienii săi nu merită să fie apărați. Pentru că de ani buni fură, iar rezultatele lor sunt catastrofale. Pentru că nu avem autostrăzi, spitale și nici administrație. Pentru că nu merită să aperi ceva găunos și putred ca elita politico administrativă a acestei țări. Și probabil nici nu merită să lupți pentru semenii tăi care la o adică te-ar călca în picioare.
Viața mea și a copiilor mei este mai importantă decât ce oferă această țară. Acesta este mesajul.
Și cum să nu le dai dreptate celor care spun asta. Fiecare dintre noi ar putea numi un exemplu în care scârba și lehamitea te-au făcut să te gândești să pleci. De fapt, România nu este apărată nici în momentul în care oamenii aleg să plece. Este mai simplu și mai corect pentru ei.
Dar eu cred că România merită apărată
În primul rând, acceptând altă idee, ar trebui să ne recunoaștem eșecul ca nație sau ca popor. Am fi aici o populație pe un teritoriu. Câtă vreme ne este bine, am locui, apoi, dacă treaba se strică, plecăm. Nu prea cred. În ciuda vociferărilor suntem aici de o bună bucată de vreme.
Bine, avem și varianta să plecăm cu toții zilele următoare dacă tot este atât de prost. Dar nu o facem.
În al doilea rând, patria nu este o pleașcă mare de bunăstare și administrație perfectă pe care o primim de la alții și noi o consumăm. România este un lucru la care toți oamenii onești muncesc zi de zi. Și chiar dacă nu ne-a ieșit cel mai bine, am progresat. Mai lent decât ar fi trebuit, dar am progresat.
România este mai bogată, mai digitalizată și mai așezată decât era acum ani buni. Trăim mai bine, cei mai mulți dintre noi. Nu trăim la fel de bine pe cât am fi putut să o facem, dar progresul nostru este evident.
Și, desigur, că ne confruntăm zilnic cu nedreptate și inegalitate. Dar am învățat să vorbim despre ea și să-i căutăm rezolvare. România se îndreaptă.
Suferim, evident, de boala de a o disprețui, ca și pe cei de lângă noi. Îi învestim cu încredere doar pe cei de care fac parte din cercul nostru, iar restul lumii ne agasează. Dar, în realitate, dacă mergi pas cu pas, o să găsești o sumedenie de oameni de calitate.
România este și familia ta. Și prietenii tăi, și ceva amintiri. Câteva morminte și nenumăratele stări de bine pe care le-ai trăit de-a lungul timpului. Și faptul că cineva te va ajuta și te va înțelege.
Și, dacă mai vreți un argument, îl știți deja. Când ne-au ocupat alții, vreme de 50 de ani, nu ne-a fost mai bine. Un ocupant nu o să-i pedepsească doar pe corupți. El va aduce și mai mult corupție și mai multă inegalitate. Și mai multă prostie laolaltă cu cozi de topor.
Eu am încredere. Cumva, ce avem acum e cea mai bună versiune a noastră față de trecut. Nu cea mai bună posibilă, dar zic că tot am avea mult de pierdut.
Merg mai departe în dialogul cu Paul Olteanu și analizăm proverbele și zicătorilor românești. Tocmai am deschis o serie despre muncă.
Ce zic românii despre muncă și cum arată înțelepciunea noastră legată de ea în anul 2022? Și o să constatați că noi chiar apreciem munca și o considerăm o valoare importantă a societății noastre. Și, da, da, ar fi bine să muncim cât mai mult.
Întreg sezonul 2 de la Mind Architect este dedicat zicătorilor și proverbelor noastre. Care dintre ele mai sunt valabile astăzi și către ce tip de înțelepciune ne îndreptăm?
Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul companiilor la care lucrează.
De câteva zile a început recensământul în România. Până la 15 martie suntem într-o etapă administrativă. Adică Institutul de statistică analizează datele pe care le-a strâns anul trecut de la diverse instituții.
Partea cu întrebările începe de data de 15 martie, atunci când ne vom auto-recenza. Adică o să intrăm pe internet și ne completăm acolo formularul, de unii singuri.
Sunt absolut sigur că în perioada următoare o să apară câteva teorii ale conspirației care o să împiedice acest demers util. Unele vor fi vesele, altele ieșite din comun, dar cred că va exista o parte de societate care se va opune recenzării. I-am rugat pe oamenii care mă urmăresc pe Twitter și Facebook să-mi spună ce cred că se va întâmpla. Și apoi am grupat ideile pe categorii. Vedem care este valabilă în următoarele săptămâni.
Care vor fi aceste teorii?
Una dintre ele spune că recensământul este necesar ca lumea să fie vaccinată cu forța. Că doar așa vor ști pe mai departe ce soluție să adopte ca să-i vaccineze pe toți.
O alta ar putae spune că acum se verifică dacă pandemia și-a atins scopul. După ce s-a planificat împuținarea planetei, acum vedem dacă s-a și reușit.
O teorie foarte bună va fi aceea care spune că numărul mai mic de locuitori se datorează vaccinării. Și în mod evident este o ocazie de a vedea cine a primit cip sau nu.
Dacă trecem de vaccinare, autorecenzarea prin completarea formularului de acasă va duce la scanarea tuturor datelor din computerele personale. Sau la instalarea de troieni. Așa va verifica statul ce facem.
Nu în ultimul rând, dacă răspunzi la întrebări, statul va ști cum să-ți impoziteze tot.
Foarte interesant mi s-a părut un mesaj legat de credință. Acesta face o diferență între a întreba în ce crezi și cum ești botezat. O să avem o dezbatere interesantă aici. Pentru că asta va stabili numărul de credincioși. În fine, de aici putem chiar trece la lucrurile serioase.
De ce este important recensământul?
Sunt două lucruri majore pe care le va influența. Primul este legat de stadiul de dezvoltare socio-economică a țării. Cine sunt bogații, unde sunt săracii, cum am migrat dintr-o parte într-alta, care sunt tendințele. Ce investiții va trebui să facă statul în infrastructură? Ce prognoze demografice avem?
Vom găsi aici tendințe și răspunsuri importante pentru viitorul nostru. Dar mai este o parte extrem de importantă. Mai ales pentru viitorul clasei politice. Noile date ale populației vor stabili reprezentarea. Adică vor da noul număr de aleși, începând de la consilii locale până la Parlament. Dar și finanțarea mulor orașe sau comune. Vă las aici un comentariu amănunțit făcut de un activist civic, Cristian Retegan, la postarea mea.
Bună seara, Cătălin! Încep eu cu conspirațiile:
– De ce trebuie să cheltuim (nu noi, ei) 80 de milioane de Euro pe o acțiune care poate fi făcută pe mult mai puțini bani, mai ales cu aparatul administrativ pe care îl avem la dispoziție. Aparat format din foarte mulți funcționari care doar plimbă hârtii?
– Cu cât vor fi umflate cifrele din recensământ pentru a nu se reduce numărul de consilieri locali și județeni? Numărul de locuitori determină numărul de consilieri ai unei localități, oraș, județ.
Totodată, numărul de locuitori te face oraș de rang I, II, samd, lucru care oferă sau elimină surse și posibilități de finanțare, fie guvernamentale, fie externe. Vizionarii de azi, pot schimba legea în favoarea lor, dar este foarte important să iasă socoteala și la locurile de europarlamentar.
– Cât de mult ajută în campaniile electorale numărul de votanți de acum, de pe liste? Dacă suntem tanda pe manda, e mai greu de aruncat cu saci de voturi în urne, dar dacă din 10 milioane, 3 sunt plecați, plus persoane decedate care nu sunt scoase de pe liste, plus oameni mutați dintr-un oraș în altul – au cu ce să se joace.
– Câți din acești bani se vor duce către o parte din presă pentru campaniile de comunicare ale recensământului? Cum se întorc serviciile plătite când vin campaniile electorale în 2024?
– Vor fi umflate cifrele pentru a menține numărul de senatori și deputați?- Pică mănușă acest proiect pentru o alianță compusă din cele 2 partide care știu exact ce să facă cu banii de la buget, cum să-i împartă, cum să împartă contractele, și mai ales, cum să se pregătească pentru campaniile electorale.
Așadar, când o să auziți o teorie a conspirației, reveniți la postarea asta.
Las aici cele două postări care au stat la baza discuției.
Care o să fie conspirația legată de recensământ? Rog idei serioase.
Am stat de vorbă la România în Direct despre criza energetică și facturile uriașe care au ajuns la mai toată lumea. L-am invitat pe Răzvan Nicolescu, fost președinte al Agenției Europene de Reglementare și fost ministru al Energiei. Cred că am reușit să găsim câteva răspunsuri utile pentru cei care sunt în diverse situații limită.
Cei care au primit facturi despre care cred că sunt nejustificat de mari.
Verificați factura, vedeți dacă sunt respectate datele contractuale. Vedeți dacă este anunțată plafonarea sau compensația. Dacă există destule indicii că este vorba de o greșeală, anunțați furnizorul, ANPC și ANRE. Împingeți plata la limita deconectării, dar plătiți și așteptați apoi să recuperați banii. „Este posibil ca și noi să ne înșelăm și nu este necesar să facem o greșeală.”
Factura este mare, dar totul este în regulă
Verificați dacă sunteți în piața liberă. Poate, din neatenție, nu ați văzut notificarea de expirare a contractului. Fără semnătură ați ajuns în zona de ultimă instanță. Există astfel de cazuri. Verificați mereu facturile să vedeți unde sunteți. Și verificați ce tip de abonament aveți. Că sunt diferite chiar la aceeași companie. La curent, în această perioadă este mai bine să fii pe piața reglementată.
Furnizorul de gaze a dat faliment
Statul român a autorizat pentru intrarea pe piața liberă companii care nu au garanții materiale. Adică ANRE nu și-a făcut datoria și a lăsat în piață oameni care nu au ce căuta acolo. Odată ce contractul nu mai poate fi onorat, clientul ajunge la furnizorul de ultimă instanță. Este obligatoriu să vă mișcați repede și să ieșiți din această zonă care este mult mai scumpă. Căutați rapid un nou furnizor. Piața de ultimă instanță este foarte scumpă.
Nu acceptați prelungiri tacite
Există această practică la companiile de curent electric. Primiți un act care vă spune că în lipsa opțiunii voastre, contractul vă va fi prelungit automat cu un nou preț. Nu-l acceptați din prima, căutați variante pe piața liberă. Căutați ce este mai bun pentru voi acum. Și aici ajungem la altceva dureros.
Ofertele de noi contracte de șase ori mai mari
La gaz nu aveți decât soluția de a alege furnizorul care are prețul cel mai mic. Nu mergeți pe piața de ultima instanță. Chiar dacă oferta este mai mare, două luni sunteți acoperiți de plafonare și compensație. Apoi rămâneți în piața liberă și la prima posibilitate de schimbare a contractului, mergeți la concurență.
Pentru curent electric, recomandarea este să mergeți la Hidroelectrica care oferă prețurile cele mai bune. Este greu de contactat, site-ul nu prea le funcționează, dar presiunea publică este mare și asta se va rezolva.
Furnizorul nu te-a luat în evidență încă
Există cazuri când treci de la un furnizor la altul și nu ești luat în evidență, deși a trecut ceva vreme. Te duci la ghișeu și nu pleci de acolo fără situația rezolvată.
Condominii și centrale la comun
Ni s-a semnalat această chestiune în care avem un vid legislativ. Apartamente sau case care au singur contor. Sau o centrală de bloc care deservește 40 de apartamente. Aici lumea nu beneficiază de compensații pentru că, evident, nu se încadrează în consum fiind la comun.
Nu există soluție la această situație. Este un vid legislativ. Preluăm noi, presa, de aici.
Care este ideea generală
Gestul de a verifica contractul, durata, prețul și tot ce se întâmplă în piața liberă trebui să fie reflex. De fiecare dată când nu merge cum îți convine, pleacă de la furnizor. Urmărește ofertele, vezi ce se întâmplă în orașul tău. Companiile vin cu promoții. Semnează doar pe un an.
Cât despre politica generală, Răzvan Nicolescu spune așa.
Guvernul trebuie să urmărească cine face profitul nejustificat din aceste scumpiri. Cel mai probabil, cea mai mare cantitate de bani este la producătorii români. De acolo trebuie luată marja care depășește ce și-au propus și întoarsă către sprijinul populației.
Companiile românești sunt invitate de stat să lucreze cu prețuri mari, fiind legate să urmărească prețul bursei de la Viena. Asta se reflectă la plata impozitelor lor. Ca măsură urgentă trebuie ieșit de pe această piață, în condițiile în care România producea cea mai mare parte din ce are nevoie.
Reducerea TVA este o soluție pasageră corectă. De asemenea, ajutorul populației trebuie făcut diferențiat pe baza cotelor de venit. Nu toată lumea are nevoie de același ajutor. Acest lucru se poate face prin vouchere.
Dacă simțiți nevoia unor detalii, aici este înregistrarea emisiunii.
DESPRE RĂZVAN NICOLESCU
din mai 2021 este membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie
din aprilie 2021 a fost invitat de Comisia Europeana sa faca parte (timp de un an din Ambasadorii pactului Climatic European
intre 2020 si 2021 a fost partener în cadrul Deloitte (una dintre cele mai mari firme de consultanta si audit la nivel global)
in perioada 2014 – 2016 a fost preşedintele Agenţiei Europene de Reglementare în Energie
in 2014 a fost ministru al Energiei
intre 2009-2014 a fost director de reglementare şi afaceri publice în OMV Petrom
în perioada 2006 – 2008 a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie
De ceva vreme urmăresc în presa americană informații despre Great Resignation. La noi i s-a spus ”marea demisioneală”. Nu-mi place pentru că are un aer mai curând ironic, când, de fapt, ne aflăm într-un punct de cotitură al relațiilor de muncă. Ce se întâmplă acum stabilește niște direcții pentru anii viitori. Și atât manageri cât și angajați trebuie să fie atenți.
În ultimii ani, americanii au demisionat masiv, în numere pe care nu le-au mai avut niciodată în istorie. Numărul total al demisiilor este de 33 de milioane, din aprilie 2021, când a început toată treaba. În luna de debut, 4,3 milioane de americani și-au dat demisia.
Cei care lucrează în resurse umane și psihologii spun că este un fenomen legat de pandemie. Că lumea a cântărit ce este mai important în viață și că a hotărât că nu are rost să te spetești la muncă dacă nu-ți place. Sau poate este o eliberare, o nevoie de schimbare.
Cum este la noi
Surpriza de care zic vine însă și de la noi. Pentru că nu mă așteptam că societatea românească să fie legată atât de tare de aceste tendințe europene. Păream, în mintea mai așezați. Până la urmă, suntem crescuți să avem un loc de muncă stabil, să avem o casă, să nu plecăm prea ușor. Știți bine că ani buni mulți dintre noi își căutau locuri de muncă la stat tocmai datorită stabilității.
Dar, atenție, românii au demisionat masiv în anul ce-a trecut și poate că tendința va rămâne și în acest an.
Sau, după cum am auzit de dimineață la băieții de la Deșteptarea, au plecat pur și simplu acasă ca să se odihnească. Cel mai interesant însă, în toată această poveste este și faptul că numărul de care v-am pomenit este mai mare cu 50 la sută față de anii anteriori. Adică este cea mai mare creștere din istorie.
Este ca și cum, deodată, nația noastră a hotărât să-și caute un destin mai bun. Cei mai mulți sunt de la privat, este adevărat, într-o proporție covârșitoare, dar sunt oameni care au plecat și de la stat. Și, da, criza se simte căci, majoritatea celor care au demisionat lucrau în restaurante. Asta n-ar fi de mirare, căci toate regulile și restricțiile poate i-au făcut pe oameni sătui să stea să aștepte. Interesant este că și-au dat demisia, deci și-au găsit repede de lucru și nu au așteptat desfacerea contractului de muncă, ceea ce le-ar fi adus ajutor de șomaj. E o lume mai vie.
Dar pe locul doi al acestui top se află oamenii care lucrează în construcții. Iar acesta este un sector care duduie. Anul trecut a avut creștere, creditele imobiliare au progresat spectaculos. Aici se mișcă lucrurile. Șoferii completează acest top al demisiilor. În orice caz, România nu mai seamănă cu cea care ținea de un loc de muncă. Și gândiți-vă că la forța noastră de muncă, mai ales din privat, aceste cifre reprezintă de fapt 10 la sută din cei care muncesc.
Zece la sută. Dar de ce?
Știu că nu avem cele mai bune condiții știu că nu avem cele mai bune salarii și că ne adaptăm repede. Dar această mobilitate este spectaculoasă. Dar ați mers către mai bine? Sau v-ați săturat de ce trăiți?
Am pus aceste întrebări la România în Direct și am primit răspunsurile de mai jos. Merită să priviți.
Care sunt cele mai importante explicații?
De ceva vreme, presa americană caută explicații pentru acest fenomen. Și ele sunt multe și se întretaie, dar în mare este cam așa:
Există o mulțime de locuri de muncă datorită repornirii economiei. Oamenii văd că este un moment excepțional să-ți renegociezi salariul. Și de asta încearcă la actualul loc de muncă sau la altul. Rostogolirea asta a dus la o masă critică de oameni care se rotesc în economie. Ei sporesc costurile.
În America fenomenul a alimentat o mișcare numită ”anti-muncă”, iar aceasta contribuie la rându-i la un tip de atitudine care împinge către demisii sau renegociere. Mai mult aceasta capătă și o dimensiune idelogică. În thread-ul de pe Reddit, care împinge fenomenul, găsești mesaje de genul.
Toată lumea s-a săturat de Covid, ore suplimentare, ipoteci, plata ratelor și alte lucruri care țin de capitalism.
Două sunt categoriile cele mai afectate. Este vorba de cei cu venituri mici care văd o oportunitate în treaba asta. Și a doua este vorba de managerii din zona de mijloc a companiilor, care fac lucrurile să meargă și care au ajuns într-un punct critic de oboseală. Ei caută mai bine, iar alții vor să stea pur și simplu.
Și, da, multă lume nu mai vrea să muncească la birou. Iar când au fost chemați înapoi au zis nu.
Ce este valabil pentru România?
Desprind aceste concluzii din discuția de mai sus.
IT-ul românesc este o piață unde fluctuația este de 20 la sută din personal. Ei sunt mereu supuși fenomenului de demisioneală. Oamenii sunt vânați cu oferte, pur și simplu. 35 la sută în plus la salariu plus bonusuri e ceva obișnuit. Aici, lucrurile s-au accelerat pentru că marile companii și-au dat seama că oamenii nu mai trebuie să stea într-un anumit oraș. Așa că echipele se fac din anagajați de la Cluj, Iași, București.
Mulți dintre cei care au sunat refuză mediul toxic. Au început să aibă curajul de a spune ”nu” sau chiar să plece fără o plasă de siguranță. Sănătatea lor mintală este mai importantă.
Și, da, sunt oameni care vor să stea cu familia. Pentru că specializarea lor le dă posibilitatea să revină la muncă ușor și pe bani mulți.
Ce ar fi de învățat?
Că la noi, avem o primă generație care nu mai are temerile anterioare legate de stabilitate. Și că pleacă foarte ușor dacă nu lucrează în condițiile lor. Că valoarea și echilibrul lor reprezintă mai mult decât atașamentul pentru companie, munca, seriozitate sau impresia celorlalți. Și asta e o schimbare majoră care-i pune pe manageri într-o nouă situație. Răspunsul cu ”mai sunt 20 la ușă” nu mai e valabil.
În noul sezon al Mind Architect powered by Europa FM, punem la încercarea înțelepciunea populară românească. Câte dintre zicătorile și expresiile noastre sunt chiar de bine? Dar câte dintre ele mai sunt actuale pe baza noilor cercetări privind creierul și funcționarea acestuia? Și desigur că este un test pentru cum funcționează societatea românească astăzi, pe baza unor cuvinte care aduc convingeri.
Vom analiza expresii precum “bătaia este ruptă din rai”, “banul este ochiul dracului” sau mai noul “cine v-a lucrat aici? Primul episod pune la încercare expresia “banul este ochiul dracului”. Ce înseamnă ea și de ce asta ne duce pe noi românii la o relație emoțională incorectă față de bani.
Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.
De 1 Decembrie, am primit o sarcină grea. Cea mai grea cu putință în țara asta și în mediul acesta virtual. Să spun ceva de bine despre România.
Și cum să faci asta? Suntem obișnuiți să folosim acest spațiu pentru critică, pentru a ne exprima frustrările, pentru a spune, în general, ca la noi la nimenea.
Și, în mod evident, sunt o sumedenie de lucruri care merg prost aici. Avem o răsturnare profundă a valorilor, nu ne respectăm, avem o clasă politică ticăloasă pe alocuri și preocupată doar de ea. Am făcut scenografie din democrație. Și cred că nu există domeniu pe care să nu-l putem deșira ca să-l arătăm în toată splendoarea mizeriei sale.
De la educație și educatori care ne-au trădat valorile, la spitale unde grija de oameni este prețuită material, la servicii de siguranță care apară doar elita și la parlamentari așezați la masă cu infractorii. Tabloul este sumbru. Dar oare este copleșitor? Și nu mai este nicio speranță?
Eu cred că lucrul cel mai important care-i lipsește României este înțelegerea și aprecierea. Nu apreciem ce este bun, nu lăudăm mai pe nimeni și nu acceptăm că mai și progresăm. Ce este bun ni se pare normalitate și spunem că-i firesc să fie așa, căci este de datoria fiecăruia să facă bine.
De asta nu apreciem profesorii care rescriu școala. Pe cei care fac ore și-n online și la clasă la fel de bine. Sau pe cei care predau istoria așa cum este ea. Sau diriginții care pun valori corecte în mințile copiilor.
Nu-i apreciem nici pe medicii care ne fac bine în fiecare zi. Sigur că este plin de nenorociri, dar nu toată lumea cere șpagă, nu toată lumea greșește operațiile sau vorbește urât. Dimpotrivă, cei mai mulți își fac treaba bine, în măsura posibilităților și a științei lor .
Și, da, sunt oameni în partide, indiferent de nivel, care au capacitatea de a învăța și de a face mai bine. Nu toți cei care nu ne plac sunt niște ticăloși. Ne despart idei, înțelegerea lumii, drumurile prin care ajungem la soluții, dar oare ne desparte mereu buna credință? Oare toți oamenii de partea cealaltă sunt greșiți în raport cu noi?
Tribalizarea și sectarismul sunt cele mai mari rele care i se pot întâmpla României. Câtă vreme vom continua să le considerăm principale valori și să o împărțim în ei și noi, progresul va fi și mai lent. Pentru că nu vom avea proiecte comune și le vom desființa repede pe ale celorlalți atunci când vom avea pârghiile necesare. De asta vom clădi pe termen scurt și mereu în van.
Aprecierea, empatia și nuanțele sunt lucrurile care ne lipsesc cel mai tare. Jurnalistul Radu Naum construia la un moment dat imaginea unei nații întinse ca o coloană pe 100 de ani. Unii sunt deja în 2021 cu bucuriile și problemele lor, alții sunt încă în anii 90 cu traiul lor, iar unii au rămas de tot în urmă din cauze care sunt imputabile tuturor. Traiul și gândirea celor din urmă sunt greu de înțeles din clădirile de oțel și sticlă ale Bucureștiului. Iar problemele de aici sunt complet aiuristice pentru cei rămași în urmă. Realitățile noastre sunt diferite.
Până când nu vedem imaginea asta nu ne dăm seama cât de mare este problema noastră. Rămânerea în urmă nu este semn de prostie sau de rea credință, ci de altă așezare. Și ca orice grup în situația asta, este nevoie de apreciere, explicații și gândire aplicată pentru a-l face să meargă mai departe.
Nicio clasă de elevi, niciun grup de sportivi sau un colectiv de lucrători nu poate progresa doar cu critici. Este nevoie de apreciere, sfaturi și impulsuri pozitive. Doar dacă le adăugăm pe ele criticii pe care o auzim acum mereu, putem progresa.
Așa că lucrul cel mai bun pe care-l pot spune despre România este că nu suntem atât de diferiți unii de alții, dar nici de cei din afară. Doar că ne trebuie să ne gândim și cu bună credință unii la alții.
