societate

V-a fost cald vara trecută?

Dacă v-a fost cald astă vară, măcar pe aici, prin sudul României, poate vă gândiți la ce-ar putea urma în anii viitori. De vreme ce batem noi recorduri în fiecare an, mă gândesc că pe viitor s-ar putea să fie și mai rău. Cel puțin asta este tendința.

Și sigur că aici o să intervină încălzirea globală. Multă lume o să spună că există, alții vor spune că nu există, că e vorba de cicluri ale planetei. Și, desigur, o să avem și alte dezbateri legate de cine este vinovat, de cine ar trebui să taie din CO2 și mai ales că asta este o modalitate să ni se bage pe gât diverse reguli. Sau că, oricum este inutil pentru că alții nu vor aplica niciuna dintre măsuri.

Pentru mine acesta este genul de dezbatere care ne ține în loc. Câtă vreme procedăm așa s-ar putea să suferim la nivel individual destul de mult. E strategia greșită pentru a trăi prost în anii viitor.

De asta pentru mine este mai important cine se va ocupa de următoarele lucruri în anii viitori. Unele dintre măsuri va trebui să le luăm de unii singuri și pe nesimțite, deja o facem. Mai jos este o listă de lucruri la care eu mă uit și-i invit și pe alții să o facă. Nu trebuie să aștepți de la diverși lideri de opinie pentru treaba asta. Așadar, poți face tu sau pune presiune pe autorități.

Încălzirea și răcirea caselor

Fără a porni aerul condiționat am avut peste 30 de grade în unele zile în casă. Au fost seri când înăuntru erau 27-29 de grade. Și aici au intervenit panourile fotovoltaice, care pare că au fost o investiție bună. Aerul condiționat a mers cât a fost lumină afară în continuu. În iulie și august am folosit 700 de kilowați, din care 350 de kilowați de la rețea și 350 de la panouri. În ciuda consumului din casă am băgat în rețea 1,5 Megawați.

Casa este izolată, dar mi-am dat seama că nu am ales izolația corectă. Când se încălzește, polistirenul se și răcește greu. Și chiar dacă e mai rece afară, pereții emană căldură. Trebuie luată în calcul altă soluție.

De anul viitor, prețul la curent și gaze se liberalizează. Nu știm la cât se duce gazul, dar pate fi mult. La mine pasul următor este să punem pompă de căldură. Cred că în următorii ani vom trece din ce în ce mai mult spre curent electric. Pentru că ziua ne putem încălzi de la panouri.

Siguranța casei

În ultimii ani, observație personală, vântul bate din ce în ce mai tare și mai mult. Văd multe furtuni uscate, care ridică doar praf. De multe ori și fulgere fără ploaie. Avem o pergolă mare și acum îmi dau seama că de fiecare dată privesc cu emoție la ea când bate vântul. Și mai e și chestiunea acoperișului. Sper să țină. Paratrăsnet suntem singurii din zonă care au.

A plouat în două rânduri de ne-a umplut curtea. Avem un sistem de preluare a apei de pe casă și deversarea lui în gropi cu pietriș făcute în grădină. Funcționează bine, dar nu poate prelua și apa din curte. Nu dăm apa în canalizarea satului. O fac destui și de câte ori plouă, aceasta se înfundă sau dă pe afară. Și asta este o temă de gândire pentru toată comunitatea.

Dincolo de temele individuale sunt cele ale comunității

Ce fel de canalizare ne trebuie ca să preluăm apa din furtunile din ce în ce mai mari? Deocamdată nu discutăm asta la nivel de comunități, dar există varianta să discutăm cu apa la gât.

Câtă apă va fi în sudul României, în special? De unde vom aduce apa în următorii ani, dacă nu va ploua cu zilele? Și puținele surse cum le vom proteja? Aici am doar întrebări, dar este ceva ce mi-ar plăcea să văd pe agenda publică.

Desigur, ca societate am ajuns la nivelul în care un profesor universitar întreabă dacă sunt necesari copacii care fac umbră. Pe mine m-ar interesa să văd un program intens de plantare a unor arbori în oraș și în jurul orașelor. Pentru că aceștia scad temperatura.

Tare aș vrea s ă știu ce rețele electrice sunt necesare ca oamenii de la bloc să poată folosi cu toții aerul condiționat vara. Sau poate nu mai trebuie să aibă aer condiționat individual și să fie obligatoriu să aibă instalații comune. În plus să știți că există o prevedere europeană care să oblige fiecare clădire nouă să-și facă 30 la sută din curentul electric. Sunt curios cum se va pune în aplicare.

Dar rețea pentru mașinile electrice cum o să facem? Că din 2030 nu o să mai fie noi decât din acestea.

Ah, da, și toate astea o să fie scumpe.

Ce vreau să vă spun este că mă lasă rece când cineva mi spune că nu există încălzire globală, că este conspirație sau are o teorie savantă. Știu că sunt câteva lucruri pe care pot să le fac eu ca să trăiesc ceva mai bine. Și că pot vota politicieni care iau măsuri coerente în această zonă. Este atât de simplu.

Cum te aperi când cretinii și statul conspiră să te ucidă?

Accidentul de la 2 Mai are toate datele unei furtuni perfecte. A unei tragedii perfecte. Sunt atât de multe greșeli, încât au alcătuit un lanț care a dus la moartea a doi copii.

Întrebarea care se pune este, însă, dacă societatea are posibilitatea de a preîntâmpina faptele unui cretin iresponsabil. Poate să facă asta? Au fost câteva ocazii în care putea să o facă. Vreți o listă de vinovați?

Copilul de la volan și anturajul său.

Nu a fost capabil să înțeleagă nicio secundă ce presupune responsabilitatea față de semenii săi. De multe ori adolescenții sunt tulburați, dar după o noapte cu poliția după tine, lași dracu’ mașina deoparte.

Toți cei care se aflau în mașină sau la petreceri. Să nu fi fost niciun om acolo care să spună stop? Niciunul care să-l scoată de la volan cu forța? Cine-s oamenii aceștia și cum trăiesc pe lume dacă se urcă în mașină cu cineva care a consumat în fața lor. Cei de la a căror petrecere a plecat nu au văzut ce se întâmplă nicio secundă? Oricât de mare și presărată cu alcool ar fi petrecerea, mereu este cineva acolo care iese din norma asta.

Imaginile apărute public, cu adolescentul ucigaș și prietena sa, promovând diverse substanțe sunt înfiorătoare. Dar chiar și așa, nimeni în preajmă să nu-i fi spus cât e de deplasat?

Poliția care l-a întâlnit pe făptaș de două ori într-o noapte.

Știm c-a fost oprit din cauza modului periculos care mergea pe stradă. Nu știm ce acte au verificat. Dar știm că au avut o suspiciune de consum de droguri. Au găsit o țigară rulată și un blister cu substanțe.

Foarte probabil, polițistul a cerut colegilor să fie ajutat cu un drug test. Nu știm de ce nu a ajuns acesta la el. Potrivit unei afirmații a lui Cosmin Andreica, șeful sindicatului Europol, nu există acest test la Mangalia. Și chiar de-ar fi existat, nu toți polițiștii îl pot face. Potrivit procedurii, polițistul ar fi trebuit să-l ducă pe băiat la spital. El știe de ce nu l-a dus, el va răspunde. Dar un efort suplimentar ar fi salvat vieți.

În chestiunea RCA, nu știm dacă acesta există sau nu.

Interogarea unei baze de date nu este o dovadă suficientă. Teoretic, un polițist cere toate actele la oprirea unei mașini. Dar ca să scapi de două controale independente fără RCA valabil este mai complicat.

Una peste alta, Poliția a avut datele și mijloacele să oprească această tragedie.

Administratorul drumului.

Accidentul s-a petrecut într-o zonă fără trotuare. Ce măsuri suplimentare iei în această zonă ca să previi astfel de accidente? Ai lumini, semnalizări, lărgirea zonei de lângă carosabil? Orice ca să poți salva o viață. Și asta contribuie la dezastrul de pe drumuri. Trebuie să-ți imaginezi care este răul cel mai rău care se poate întâmpla acolo. Dacă ar trece copiii tăi pe acolo, ai fi liniștit?

Părinții pot fi judecați și ei

Greșim cu toții când creștem copii. Nu-i creștem perfecți. Le cumpărăm afecțiunea cu obiecte, lipsim de lângă ei. Poate suntem mereu cu ei, poate îi verificăm noaptea. Mi-e greu să spun care este relația dintre ei și copilul lor. Poate oamenii își smulg părul din cap de mulți ani.

Habar nu am dacă au făcut mult sau puțin. Am văzut diverse relatări, diverse portrete care nu-i pun într-o lumină bună. Ba, mai mult, îi arată în legături cu lumea interlopă. Asta ar explica multe, mai ales lipsa de respect față de alții. Și în absența altor explicații, aceasta pare rezonabilă.

Știu, însă, că aș fi mereu îngrijorat când copilul meu este la mare cu o mașină scumpă. Și că am o problemă mare dacă nu mă sună de la prima întâlnire cu poliția. Și că, dacă ar avea dosar penal de posesie, sigur nu ar avea o mașină premiu. Iar dacă nu-mi pasă de toate astea, înseamnă că sunt la fel ca el.

Iar când nu avem ce face împotriva celorlalți, măcar noi să ne apărăm

Putea fi și mai rău. În țara dezaxaților la volan, trebuie să știi să mergi ca pieton. Cât mai pe margine, cu fața la mașini și măcar o lumină. Trebuie să te păzești de trei ori când ești pe stradă. Pentru că aici toate lucrurile concurează să te ucidă.

Așa că singura modalitate de a te apăra în lumea asta fără milă numită România este să-ți înveți copilul să se păzească. Și ar mai fi ceva. Ca fiecare dintre noi să-și facă treaba ca pentru copilul lui. Astfel încât să mergem toți liniștiți către casă.

Marian Godină, sfat pentru un copil de 18 ani: ”Nu aș intra în poliție”

Miercuri am făcut România în Direct de la Brașov, alături de Marian Godină. Mi-a rămas în minte un moment de o sinceritate limpede a lui Marian. O afirmație care mă pune pe gânduri în ce privește starea Poliției Române și motivarea lucrătorilor săi.

La un moment dat a sunat un părinte, tatăl unui copil de 18 ani care are de făcut o alegere grea pentru facultate. ”Băiatul trebuie să aleagă între poliție și meseria de profesor de sport.” Pentru un copil de 18 ani este o alegere dificilă. Mai ales că noi credem în societate că luăm decizii definitive. ”Ce îl sfătuiești,” întreabă tatăl.

Și Marian răspunde după o pauză de o secundă. ”L-aș sfătui să nu aleagă munca de poliție. ” Este o atitudine răspândită”, l-am întrebat. Și mi-a spus că da. Și apoi a adăugat că majoritatea colegilor de abia așteaptă să plece. ”Și nu pentru pensie, care nu e mare. Singurul avantaj este vârsta la care ieși. ”

Mie, declarația lui Marian Godină mi se pare una dintre cele mai importante pentru corpul profesional al Poiției Române. El este un profesionist cu 17 ani vechime, într-o grupare cu experiență și, probabil, la un vârf profesional. Salariul pe care-l ia în mână este de sub 5000 de lei, cu toate sporurile incluse. Dar ce mi s-a părut că-l marchează mai tare este un tip de deznădejde și de lipsă de încredere că se mai poate schimba ceva.

Exact această trăire despre care Marian spune că este răspândită în rândurile polițiștilor este cea care mă pune pe gânduri. În momentul în care nu te mai simți bine la lucru, chiar dacă îți place meseria, în momentul în care vezi că munca îți este pusă în pericol de venituri mici, șefi impotenți sau piloși politic, în momentul în care valorile în care crezi intră în contradicție cu munca, atunci știi că este timpul să pleci. Iar dacă asta se întâmplă unui corp profesional în majoritate, înseamnă că societatea rămâne fără apărare în enorm de multe situații.

Sincer, declarația lui Marian este mai îngrijorătoare decât faptul că Bode conduce și Poliția Română. Nu am nicio așteptare de la ministru și-mi dau seama că și el este una dintre cauzele acestei lehamite generalizate. Este demotivant să fii condus de unul care are probleme cu legea, fie ea și universitară, dar mai ales care nu te poate însufleți.

Dacă aș fi șef al Poliției Române la această resemnare dureroasă m-aș uita prima dată. Dacă mai țin la meseria lor.

În privința lui Marian, mi se pare că are decizia luată și că, în curând, va părăsi Poliția Română.

Out of the Box #15. Cum arată calendarul românilor și de ce e important

Fiecare societate are o succesiune de evenimente pe care se bazează în fiecare an. Sunt acele sărbători sau date publice la care publicul ține și le așteaptă. Într-o societate în transformare, însă, aceste repere dispar, iar efectul este complicat pentru foarte mulți oameni. Aceasta este tema aleasă alături de Lorand Balint la ultima ediție din acest an a Out of the Box.

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Mulțumim, Viorica Vodă

Cred că Viorica Vodă a dat dovadă de mare curaj. Să fii vulnerabil este greu și în fața unui grup restrâns, a familiei, a prietenilor. Darămite în fața a sute de oameni dintr-o sală și apoi a milioane din spațiul public.

Că nu știm și nu vrem să vorbim despre hărțuire sexuală și abuz s-a văzut din reacțiile imediate. „Aplauze”, „eu n-am fost confundată” nu sunt încercări de a minimaliza, ci de a trece repede peste subiect. Pentru că la noi este rușine să vorbești despre așa ceva. Așa este educația și de asta „NU” nu se aude foarte bine.

Mai cred că doamnei Vodă trebuie să-i mulțumim. A vorbit despre un subiect tabu în spațiul public de la noi. Și a dat o voce multor femei din țara asta. Le-am ascultat la ediția de joi a emisiunii România în Direct. O ediție în care au sunat numai femei, de toate vârstele. Și au povestit cu detalii ce se întâmplă în România și-n lume.

Avem hărțuire la școală și la universitate, la locul de muncă și pe stradă. Femeile din România îndură glumițe, apelative, invitații, mâini pe fund și pe piept. Și amenințări cu datul afară. Sau cu nota proastă.

Dacă aveți o oră, ce ascultați mai jos va fi un spectacol sordid al societății românești. Dar și unul al curajului unor femei care au reușit să spună „NU”.

Concluziile acestui tip de comportament sunt ușor de găsit în societatea noastră.

La noi, violul are justificare.

Judecători și procurori români spun că fetițe, chiar și de 7 ani, și-ar fi dat acordul pentru acte sexuale, acoperind astfel violatorii.

Refuzul parlamentar de a stabili vârsta consimțământului la 14 ani, tot ce este sub fiind considerat infracțiune

De asta trebuie să-i mulțumim doamnei Vodă. Pentru că ne arată că trebuie să vorbim des despre hărțuire și abuz sexual. Pentru că, altfel, nu se schimbă nimic.

Dialoguri cu Paul Olteanu II 11. Cum de păzim de anxietate în război

Alături de Paul Olteanu am hotărât să realizăm o serie de episoade speciale, dedicate gestionării emoțiilor în timpul războiului. Cum ne păzim de anxietate este întrebarea cea mai importantă. Mai ales în condițiile în care suntem dominați de incertitudine și lipsă de autonomie. 

Paul Olteanu ne dă câteva sfaturi ca să putem rezista în această perioadă teribil de stresantă. Iar una dintre idei spune că ar trebui să limităm și perioada de timp în care ne uităm la știri. Iar al doilea lucru pe care trebuie să-l gestionăm este dat de scenariile pe care necunoscutul le face în mintea noastră. 

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

România, pe locul 28 în clasamentul fericirii. Ireal, nu?

A apărut clasamentul mondial al fericirii pentru anii 2019-2021. Și mi se pare extraordinar că putem vorbi de fericirea de a fi la mijloc. Căci România e la mijlocul țărilor cu apă caldă și, cumva, trebuie să apreciem asta.

Așa prost cum e la noi, clasamentul zice că suntem pe locul 28 mondial în lume. Din 170 de țări. Știu că sună ireal, dar eu cred mai demult că viața în România nu este chiar atât de rea pe cât ne plângem uneori.

Aici este o știre mai amănunțită.

Iată aici întregul raport despre care pot spune că ne fericește.

Clasamentul

Așadar, pe primele locuri se află țările nordice și aici nu este o surpriză. Finlanda este al cincilea an la rând cea mai fericită țară a lumii. Danemarca, Islanda, apoi Elveția, Luxemburg, Norvegia, evident. Poate când vorbim de Germania și Statele Unite, unde nimic nu are cum să fie rău, din perspectiva noastră.

Noi, pe 28, dar înaintea Spaniei și Italiei, deși dacă ne întrebi conaționalii de acolo, ”sigur e mai bine ca în România”. Iar la final, Afganistanul și țările africane, unde viața este amară, o bănuim.

Cum a fost făcut studiul

Sondajul ia în calcul și elemente obiective, dar și subiective. Primele se referă la produsul intern brut pe cap de locuitor, speranța de viață, sprijin social, libertate, generozitate și corupție. În privința elementelor subiective, sondajul folosește un set de întrebări privind emoțiile pozitive și negative ale persoanei care răspunde, în ziua cu pricina. Conceptul este mai complicat, dar la final rezultă acest clasament al țărilor, care ne pune între primii cei mai fericiți pământeni.

Ca idee, Rusia e pe 80, iar Ucraina pe 98.

De ce am scris treaba asta.

Râdeam deseori la radio, cu colegii, despre modul în care îți influențează viața locul de naștere. Și spuneam la un moment dat că, dacă ne nășteam la 1500 -2000 de kilometri mai la Vest, altfel se scria istoria noastră. Și ne opream dezamăgirea spunând că ar fi fost teribil să ne naștem cu 100 de kilometri mai la est. Și discuția asta se purta înainte de război.

Clasamentul acesta s-ar putea să nu reflecte o stare reală de fapt. Poate fericirea nu există sau poate este atât de diferită pentru fiecare om că nu are rost să o măsori. Dar un bine comun este posibil, cred.

Iar tabelul de mai sus și poziționarea noastră georgrafică ne arată că am făcut un progres enorm. Că ultimii 20-25 de ani ne-au împins în clubul națiilor cu succes. Sau că am făcut noi asta, deși nu ne dăm seama.

Ce ar trebui să știm este că avem ceva de apărat. Că o putem face comun sau individual. Chiar dacă, pentru noi, fericirea este doar o plecare. Astăzi știm ce înseamnă libertatea, generozitatea, lupta pentru dreptate și chiar un pic de bunăstare.

Uitați-vă în jur, vedeți cine are valori similare și cine își propune să le demoleze. E cât se poate de clar că noi avem pentru ce lupta.

Photo by Melissa from Pexels

Dialoguri cu Paul Olteanu II #9 De ce nu trebuie să facem ce face popa, ci ce spune popa?

Vă propun spre analiză alături de Paul Olteanu noi zicători din înțelepciunea populară românească. În acest al doilea sezon al Mind Architect powered by Europa FM, cei doi analizează cât din înțelepciunea noastră populară mai este valabilă astăzi. 

Iar expresia întoarsă pe față și pe dos este “să faci ce spune popa, nu ce face popa.” Interesant este că ea are o valoare dincolo de zona stricto sensu și o semnificație mai importantă când vine vorba de modele. De asemenea, tot astăzi ideea de “a face bine și așteaptă răul.” De ce?

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Dialoguri cu Paul Olteanu II, #8. De ce spunem că „femeia are o coastă de drac.”

Mind Architect powered by Europa FM continuă cu un nou episod în care analizează comportamentul românilor față de femei. Un șir de expresii arată o atitudine agresivă sau măcar desconsiderare la adresa femeilor care trăiesc aici. “Femeia are o coastă de drac” sau “două trei coade de topor se dau din dragoste” sunt doar două dintr-un șir mai lung. 

Alături de Paul Olteanu am descoperit însă și câteva expresii care valorizează intuiția feminină. Le puteți asculta în ediția a noua a podcastului din fiecare duminică din Lumea Europa FM, dar și aici pe această pagină.  

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani.

De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Tocmai ne-am găsit obiectivul național: împotrivirea la Rusia

Update: De când am scris acest articol, Rusia a atacat Ucraina. Restul rândurilor sunt perfect valabile.

La ora la care scriu, televiziunile arată o coloană de tancuri care merge spre Donețk. Mai la prânz, una mergea către Mariupol. S-ar putea să fie începutul unei invazii de proporții. Sau poate doar o mișcare care să securizeze estul Ucrainei și să-l implice într-un război care să nu permită aderarea acesteia la NATO.

Cred că sunt oameni mult mai bine pregătiți ca mine care să vă explice acțiunile lui Putin și dorințele sale. Sunt școli de gândire diferite. Una vine dinspre intelligence, alta din zona analiștilor politici. Teoriile lor diferă, dar pentru mine un lucru este foarte clar și o să încerc să-l prezint aici.

Obiectivele lui Putin

Nu știu unde se va opri Putin cu armele, dar îmi este clar unde vrea să ajungă influența lui. Planul președintelui Rusiei este să reocupe zona din estul Europei, în care Rusia a avut un cuvânt de spus. Și nu mă refer numai la comunism. Acela a fost apogeul. Dar, istoric, Rusia a putut să-și manevreze interesele în tot ce înseamnă Polonia, România, Bulgaria. Cehia, Slovacia și Ungaria au fost cuceriri de rit nou. În mintea lui Putin, toată această zonă trebuie recuperată. Dacă nu cu arma, măcar cu partide și puteri care să-i dea raportul și să joace cum vrea el.

Al doilea obiectiv este demantelarea Uniunii Europene, care, prin comparație la toate capitolele cu Rusia, devine un imperiu al binelui. Orice rus sănătos la cap se va uita de la România până în Spania ca la un model de succes. Oricum ai întoarce-o, în linii mari, viața indivizilor de rând este mai bună în acest spațiu. De la case, la internet, la liberă exprimare și până la circulație. Câtă vreme va exista acest model de comparație, tot ce înseamnă putere în Rusia va opera cu un handicap în fața propriilor cetățeni.

În fine, dar asta e de la sine înțeles, deformarea NATO e o miză. Câtă vreme Rusia pune în mijlocul oricărei discuții și argumentul militar, o forță comparabilă este de neînchipuit. Unitatea blocului vestic va fi o problemă. Putin nu ne poate doborî pe toți laolaltă, dar individual poate.

Ce înseamnă pentru noi

Dacă alegem să trăim în țara asta, la marginea „imperiului european” sau la marginea NATO, toată generația noastră va fi obligată să ducă această luptă împotriva lui Putin și a Rusiei. Și nu doar pentru un an sau doi. Ci toată viața. Și nu numai viața noastră, ci și a copiilor noștri. Obiectivul nostru național va fi opoziția la ceea ce vrea să aducă Rusia aici.

Mai multă Rusia înseamnă mai puțină democrația, mai puțină libertate, mai puțină libertate de exprimare și mai multă sărăcie. Rusia este un exportator de crimă, mafie și inegalitate supremă. Laolaltă cu un dispreț față de viața oamenilor obișnuiți.

Este foarte probabil ca în viețile noastre să nu lăsăm cea mai bună țară. Și nici cea mai mare bogăție. Dar cu siguranță, dacă vom avea o moștenire comună, atunci va fi această bătălie comună. Nu e mult, dar e vital. Rusia ne-a adus cel mai mare dezastru din istorie. Și el nu trebuie repetat.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!