societate

Câteva idei utile când primești facturi foarte mari la energie

Am stat de vorbă la România în Direct despre criza energetică și facturile uriașe care au ajuns la mai toată lumea. L-am invitat pe Răzvan Nicolescu, fost președinte al Agenției Europene de Reglementare și fost ministru al Energiei. Cred că am reușit să găsim câteva răspunsuri utile pentru cei care sunt în diverse situații limită.

Cei care au primit facturi despre care cred că sunt nejustificat de mari.

Verificați factura, vedeți dacă sunt respectate datele contractuale. Vedeți dacă este anunțată plafonarea sau compensația. Dacă există destule indicii că este vorba de o greșeală, anunțați furnizorul, ANPC și ANRE. Împingeți plata la limita deconectării, dar plătiți și așteptați apoi să recuperați banii. „Este posibil ca și noi să ne înșelăm și nu este necesar să facem o greșeală.”

Factura este mare, dar totul este în regulă

Verificați dacă sunteți în piața liberă. Poate, din neatenție, nu ați văzut notificarea de expirare a contractului. Fără semnătură ați ajuns în zona de ultimă instanță. Există astfel de cazuri. Verificați mereu facturile să vedeți unde sunteți. Și verificați ce tip de abonament aveți. Că sunt diferite chiar la aceeași companie. La curent, în această perioadă este mai bine să fii pe piața reglementată.

Furnizorul de gaze a dat faliment

Statul român a autorizat pentru intrarea pe piața liberă companii care nu au garanții materiale. Adică ANRE nu și-a făcut datoria și a lăsat în piață oameni care nu au ce căuta acolo. Odată ce contractul nu mai poate fi onorat, clientul ajunge la furnizorul de ultimă instanță. Este obligatoriu să vă mișcați repede și să ieșiți din această zonă care este mult mai scumpă. Căutați rapid un nou furnizor. Piața de ultimă instanță este foarte scumpă.

Nu acceptați prelungiri tacite

Există această practică la companiile de curent electric. Primiți un act care vă spune că în lipsa opțiunii voastre, contractul vă va fi prelungit automat cu un nou preț. Nu-l acceptați din prima, căutați variante pe piața liberă. Căutați ce este mai bun pentru voi acum. Și aici ajungem la altceva dureros.

Ofertele de noi contracte de șase ori mai mari

La gaz nu aveți decât soluția de a alege furnizorul care are prețul cel mai mic. Nu mergeți pe piața de ultima instanță. Chiar dacă oferta este mai mare, două luni sunteți acoperiți de plafonare și compensație. Apoi rămâneți în piața liberă și la prima posibilitate de schimbare a contractului, mergeți la concurență.

Pentru curent electric, recomandarea este să mergeți la Hidroelectrica care oferă prețurile cele mai bune. Este greu de contactat, site-ul nu prea le funcționează, dar presiunea publică este mare și asta se va rezolva.

Furnizorul nu te-a luat în evidență încă

Există cazuri când treci de la un furnizor la altul și nu ești luat în evidență, deși a trecut ceva vreme. Te duci la ghișeu și nu pleci de acolo fără situația rezolvată.

Condominii și centrale la comun

Ni s-a semnalat această chestiune în care avem un vid legislativ. Apartamente sau case care au singur contor. Sau o centrală de bloc care deservește 40 de apartamente. Aici lumea nu beneficiază de compensații pentru că, evident, nu se încadrează în consum fiind la comun.

Nu există soluție la această situație. Este un vid legislativ. Preluăm noi, presa, de aici.

Care este ideea generală

Gestul de a verifica contractul, durata, prețul și tot ce se întâmplă în piața liberă trebui să fie reflex. De fiecare dată când nu merge cum îți convine, pleacă de la furnizor. Urmărește ofertele, vezi ce se întâmplă în orașul tău. Companiile vin cu promoții. Semnează doar pe un an.

Cât despre politica generală, Răzvan Nicolescu spune așa.

Guvernul trebuie să urmărească cine face profitul nejustificat din aceste scumpiri. Cel mai probabil, cea mai mare cantitate de bani este la producătorii români. De acolo trebuie luată marja care depășește ce și-au propus și întoarsă către sprijinul populației.

Companiile românești sunt invitate de stat să lucreze cu prețuri mari, fiind legate să urmărească prețul bursei de la Viena. Asta se reflectă la plata impozitelor lor. Ca măsură urgentă trebuie ieșit de pe această piață, în condițiile în care România producea cea mai mare parte din ce are nevoie.

Reducerea TVA este o soluție pasageră corectă. De asemenea, ajutorul populației trebuie făcut diferențiat pe baza cotelor de venit. Nu toată lumea are nevoie de același ajutor. Acest lucru se poate face prin vouchere.

Dacă simțiți nevoia unor detalii, aici este înregistrarea emisiunii.

DESPRE RĂZVAN NICOLESCU

  • din mai 2021 este membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie
  • din aprilie 2021 a fost invitat de Comisia Europeana sa faca parte (timp de un an din Ambasadorii pactului Climatic European
  • intre 2020 si 2021 a fost partener în cadrul Deloitte (una dintre cele mai mari firme de consultanta si audit la nivel global)
  • in perioada 2014 – 2016 a fost preşedintele Agenţiei Europene de Reglementare în Energie
  • in 2014 a fost ministru al Energiei
  • intre 2009-2014 a fost director de reglementare şi afaceri publice în OMV Petrom
  •  în perioada 2006 – 2008 a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie

Marea demisioneală este un moment crucial pe piața muncii

De ceva vreme urmăresc în presa americană informații despre Great Resignation. La noi i s-a spus ”marea demisioneală”. Nu-mi place pentru că are un aer mai curând ironic, când, de fapt, ne aflăm într-un punct de cotitură al relațiilor de muncă. Ce se întâmplă acum stabilește niște direcții pentru anii viitori. Și atât manageri cât și angajați trebuie să fie atenți.

În ultimii ani, americanii au demisionat masiv, în numere pe care nu le-au mai avut niciodată în istorie. Numărul total al demisiilor este de 33 de milioane, din aprilie 2021, când a început toată treaba. În luna de debut, 4,3 milioane de americani și-au dat demisia.

Cei care lucrează în resurse umane și psihologii spun că este un fenomen legat de pandemie. Că lumea a cântărit ce este mai important în viață și că a  hotărât că nu are rost să te spetești la muncă dacă nu-ți place. Sau poate este o eliberare, o nevoie de schimbare.

Cum este la noi

Surpriza de care zic vine însă și de la noi. Pentru că nu mă așteptam că societatea românească să fie legată atât de tare de aceste tendințe europene. Păream, în mintea mai așezați. Până la urmă, suntem crescuți să avem un loc de muncă stabil, să avem o casă, să nu plecăm prea ușor. Știți bine că ani buni mulți dintre noi își căutau locuri de muncă la stat tocmai datorită stabilității. 

Dar, atenție, românii au demisionat masiv în anul ce-a trecut și poate că tendința va rămâne și în acest an.

Nu mai puțin de 450 de mii de angajați și-au dat demisia și au căutat un drum mai bun.

Sau, după cum am  auzit de dimineață la băieții de la Deșteptarea, au plecat pur și simplu acasă ca să se odihnească. Cel mai interesant însă, în toată această poveste este și faptul că numărul de care v-am pomenit este mai mare cu 50 la sută față de anii anteriori. Adică este cea mai mare creștere din istorie. 

Este ca și cum, deodată, nația noastră a hotărât să-și caute un destin mai bun. Cei mai mulți sunt de la privat, este adevărat, într-o proporție covârșitoare, dar sunt oameni care au plecat și de la stat. Și, da, criza se simte căci, majoritatea celor care au demisionat lucrau în restaurante. Asta n-ar fi de mirare, căci toate regulile și restricțiile poate i-au făcut pe oameni sătui să stea să aștepte. Interesant este că și-au dat demisia, deci și-au găsit repede de lucru și nu au așteptat desfacerea contractului de muncă, ceea ce le-ar fi adus ajutor de șomaj. E o lume mai vie. 

Dar pe locul doi al acestui top se află oamenii care lucrează în construcții. Iar acesta este un sector care duduie. Anul trecut a avut creștere, creditele imobiliare au progresat spectaculos. Aici se mișcă lucrurile. Șoferii completează acest top al demisiilor. În orice caz, România nu mai seamănă cu cea care ținea de un loc de muncă. Și gândiți-vă că la forța noastră de muncă, mai ales din privat, aceste cifre reprezintă de fapt 10 la sută din cei care muncesc.

Zece la sută. Dar de ce?

Știu că nu avem cele mai bune condiții știu că nu avem cele mai bune salarii și că ne adaptăm repede. Dar această mobilitate este spectaculoasă. Dar ați mers către mai bine? Sau v-ați săturat de ce trăiți?

Am pus aceste întrebări la România în Direct și am primit răspunsurile de mai jos. Merită să priviți.

Care sunt cele mai importante explicații?

De ceva vreme, presa americană caută explicații pentru acest fenomen. Și ele sunt multe și se întretaie, dar în mare este cam așa:

Există o mulțime de locuri de muncă datorită repornirii economiei. Oamenii văd că este un moment excepțional să-ți renegociezi salariul. Și de asta încearcă la actualul loc de muncă sau la altul. Rostogolirea asta a dus la o masă critică de oameni care se rotesc în economie. Ei sporesc costurile.

În America fenomenul a alimentat o mișcare numită ”anti-muncă”, iar aceasta contribuie la rându-i la un tip de atitudine care împinge către demisii sau renegociere. Mai mult aceasta capătă și o dimensiune idelogică. În thread-ul de pe Reddit, care împinge fenomenul, găsești mesaje de genul.

Toată lumea s-a săturat de Covid, ore suplimentare, ipoteci, plata ratelor și alte lucruri care țin de capitalism.

Două sunt categoriile cele mai afectate. Este vorba de cei cu venituri mici care văd o oportunitate în treaba asta. Și a doua este vorba de managerii din zona de mijloc a companiilor, care fac lucrurile să meargă și care au ajuns într-un punct critic de oboseală. Ei caută mai bine, iar alții vor să stea pur și simplu.

Și, da, multă lume nu mai vrea să muncească la birou. Iar când au fost chemați înapoi au zis nu.

Ce este valabil pentru România?

Desprind aceste concluzii din discuția de mai sus.

IT-ul românesc este o piață unde fluctuația este de 20 la sută din personal. Ei sunt mereu supuși fenomenului de demisioneală. Oamenii sunt vânați cu oferte, pur și simplu. 35 la sută în plus la salariu plus bonusuri e ceva obișnuit. Aici, lucrurile s-au accelerat pentru că marile companii și-au dat seama că oamenii nu mai trebuie să stea într-un anumit oraș. Așa că echipele se fac din anagajați de la Cluj, Iași, București.

Mulți dintre cei care au sunat refuză mediul toxic. Au început să aibă curajul de a spune ”nu” sau chiar să plece fără o plasă de siguranță. Sănătatea lor mintală este mai importantă.

Și, da, sunt oameni care vor să stea cu familia. Pentru că specializarea lor le dă posibilitatea să revină la muncă ușor și pe bani mulți.

Ce ar fi de învățat?

Că la noi, avem o primă generație care nu mai are temerile anterioare legate de stabilitate. Și că pleacă foarte ușor dacă nu lucrează în condițiile lor. Că valoarea și echilibrul lor reprezintă mai mult decât atașamentul pentru companie, munca, seriozitate sau impresia celorlalți. Și asta e o schimbare majoră care-i pune pe manageri într-o nouă situație. Răspunsul cu ”mai sunt 20 la ușă” nu mai e valabil.

Iată și opinia unui expert

Photo by Karolina Grabowska from Pexels

Dialoguri cu Paul Olteanu, sezonul 2, episodul 1. Oare „vorba dulce mult aduce”?

În noul sezon al Mind Architect powered by Europa FM, punem la încercarea înțelepciunea populară românească. Câte dintre zicătorile și expresiile noastre sunt chiar de bine? Dar câte dintre ele mai sunt actuale pe baza noilor cercetări privind creierul și funcționarea acestuia? Și desigur că este un test pentru cum funcționează societatea românească astăzi, pe baza unor cuvinte care aduc convingeri. 

Vom analiza expresii precum “bătaia este ruptă din rai”, “banul este ochiul dracului” sau mai noul “cine v-a lucrat aici? Primul episod pune la încercare expresia “banul este ochiul dracului”. Ce înseamnă ea și de ce asta ne duce pe noi românii la o relație emoțională incorectă față de bani. 

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Ce poți spune de bine despre România?

De 1 Decembrie, am primit o sarcină grea. Cea mai grea cu putință în țara asta și în mediul acesta virtual. Să spun ceva de bine despre România.

Și cum să faci asta? Suntem obișnuiți să folosim acest spațiu pentru critică, pentru a ne exprima frustrările, pentru a spune, în general, ca la noi la nimenea.

Și, în mod evident, sunt o sumedenie de lucruri care merg prost aici. Avem o răsturnare profundă a valorilor, nu ne respectăm, avem o clasă politică ticăloasă pe alocuri și preocupată doar de ea. Am făcut scenografie din democrație. Și cred că nu există domeniu pe care să nu-l putem deșira ca să-l arătăm în toată splendoarea mizeriei sale.

De la educație și educatori care ne-au trădat valorile, la spitale unde grija de oameni este prețuită material, la servicii de siguranță care apară doar elita și la parlamentari așezați la masă cu infractorii. Tabloul este sumbru. Dar oare este copleșitor? Și nu mai este nicio speranță?

Eu cred că lucrul cel mai important care-i lipsește României este înțelegerea și aprecierea. Nu apreciem ce este bun, nu lăudăm mai pe nimeni și nu acceptăm că mai și progresăm. Ce este bun ni se pare normalitate și spunem că-i firesc să fie așa, căci este de datoria fiecăruia să facă bine.

De asta nu apreciem profesorii care rescriu școala. Pe cei care fac ore și-n online și la clasă la fel de bine. Sau pe cei care predau istoria așa cum este ea. Sau diriginții care pun valori corecte în mințile copiilor.

Nu-i apreciem nici pe medicii care ne fac bine în fiecare zi. Sigur că este plin de nenorociri, dar nu toată lumea cere șpagă, nu toată lumea greșește operațiile sau vorbește urât. Dimpotrivă, cei mai mulți își fac treaba bine, în măsura posibilităților și a științei lor .

Și, da, sunt oameni în partide, indiferent de nivel, care au capacitatea de a învăța și de a face mai bine. Nu toți cei care nu ne plac sunt niște ticăloși. Ne despart idei, înțelegerea lumii, drumurile prin care ajungem la soluții, dar oare ne desparte mereu buna credință? Oare toți oamenii de partea cealaltă sunt greșiți în raport cu noi?

Tribalizarea și sectarismul sunt cele mai mari rele care i se pot întâmpla României. Câtă vreme vom continua să le considerăm principale valori și să o împărțim în ei și noi, progresul va fi și mai lent. Pentru că nu vom avea proiecte comune și le vom desființa repede pe ale celorlalți atunci când vom avea pârghiile necesare. De asta vom clădi pe termen scurt și mereu în van.

Aprecierea, empatia și nuanțele sunt lucrurile care ne lipsesc cel mai tare. Jurnalistul Radu Naum construia la un moment dat imaginea unei nații întinse ca o coloană pe 100 de ani. Unii sunt deja în 2021 cu bucuriile și problemele lor, alții sunt încă în anii 90 cu traiul lor, iar unii au rămas de tot în urmă din cauze care sunt imputabile tuturor. Traiul și gândirea celor din urmă sunt greu de înțeles din clădirile de oțel și sticlă ale Bucureștiului. Iar problemele de aici sunt complet aiuristice pentru cei rămași în urmă. Realitățile noastre sunt diferite.

Până când nu vedem imaginea asta nu ne dăm seama cât de mare este problema noastră. Rămânerea în urmă nu este semn de prostie sau de rea credință, ci de altă așezare. Și ca orice grup în situația asta, este nevoie de apreciere, explicații și gândire aplicată pentru a-l face să meargă mai departe.

Nicio clasă de elevi, niciun grup de sportivi sau un colectiv de lucrători nu poate progresa doar cu critici. Este nevoie de apreciere, sfaturi și impulsuri pozitive. Doar dacă le adăugăm pe ele criticii pe care o auzim acum mereu, putem progresa.

Așa că lucrul cel mai bun pe care-l pot spune despre România este că nu suntem atât de diferiți unii de alții, dar nici de cei din afară. Doar că ne trebuie să ne gândim și cu bună credință unii la alții.

Dialoguri cu Paul Olteanu #8. “Cea mai mare problemă a României este individualismul”

Discut cu Paul Olteanu, în această săptămână la Europa FM, despre cum școala din România ne-a învățat că reușita, la noi, este doar individuală. De aceea nu reușim să avem proiecte în comun, ca nație, dar nici în rândurile clasei politice. Paul sugerează și câteva abordări la școală care ar putea schimba această situație. 

Mind Architect și Europa FM vă invită să accesați site-ul neuroștiințalaclasă.ro, unde sunt găzduite toate aceste informații. Ele pot fi descărcate și folosite la ore de către profesori. Proiectul este o platformă care adună la un loc date și metode de lucru utile pentru părinți și profesori și care pot contribui la o mai bună învățare.    

Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru. 

Ce le spunem copiilor noștri despre viitorul planetei?

Laudele la adresa pompierilor români care sting incendii în Grecia sunt printre cele mai viralizate știri din ultimele ore. Ne place să se vorbească despre noi și mai ales de bine. Asta nu ne mai lasă mult loc să vedem că și-n România sunt incendii de vegetație. Și aproape nu mai avem loc pentru știrea cea mare din spatele acestor incendii.

Iar aceasta spune că aceste incendii vor fi o constantă în viața noastră, de acum înainte. De asemenea, valurile de căldură persistentă, precum cele din ultimele săptămâni, vor fi dese. Iarna va fi scurtă și blândă aici. Iar când va ploua o va face abundent. Episoade ca în Germania, cu inundații catastrofale, vor fi des întâlnite.

Anunțurile sunt cuprinse într-un raport al ONU pe care voi încerca să-l explic în rândurile următoare. Raportul este realizat de o Comisie Interguvernamentală privind Schimbările Climatice (IPCC) și anunță că omenirea este într-o zonă ireversibilă în privința climei, iar ceea ce urmează este un „cod roșu” care amenință existența speciei.

Ce este acest raport IPCC?

Raportul este un document politic care cuprinde date științifice care vor fi puse la dispoziția liderilor lumii pentru a hotărî diverse măsuri privind mediul. Documentul este și un instrument de presiune care să-i împingă pe liderii mondiali să discute rapid și să hotărască rapid cum să limiteze gazele de seră.

Documentul face parte dintr-o serie, se publică periodic și este însoțit, în general de alte rapoarte pe care IPCC le adoptă din poziția de organism al ONU. Toate rapoartele din ultima vreme, indiferent de abordare, atrag atenția că lumea este într-un punct de schimbare ireversibilă din punct de vedere al temperaturilor și fenomenelor extreme.

Cine sunt experții IPCC

ONU nu are angajați oameni de știință care să facă studiile ce duc la diverse concluzii. Experții IPCC sunt cei care pun cap la cap diverse studii existente și cei care construiesc o hartă a acestor studii și ale concluziilor lor. Experții ONU, desemnați de guverne, se întrunesc periodic pentru a lucra asupra acestor documente și a trage concluzii din ele.

Noutatea acestui raport este faptul că are cele mai avansate studii în materie de climatologie. De asemenea se bazează pe câteva modele computerizate care ne dau o idee despre ce ni s-ar putea întâmpla în viitor. Comitetul a primit un premiu Nobel în 2007 pentru activitatea sa.

Aveți aici istoria organizației

Ce spune acest nou raport

Raportul face întâi câteva observații legate de stare actuală a planetei și efectele încălzirii globale

  • Temperatura medie la nivel global a fost mai mare cu 1,09 grade în ultimul deceniu față de anii 1850-1900
  • Ultimii cinci ani sunt cei mai calzi din 1850 încoace
  • Ritmul de creștere al nivelului mării s-a triplat față de anii 1901-1971
  • Activitatea omului este „cel mai probabil” cea care a dus la topirea ghețarilor.
  • Este „aproape sigur” că temperaturile călduroase extreme vor deveni frecvente și că cele reci vor fi scurte și din ce în ce mai rare

Raportul arată că încălzirea din acest moment a dus la schimbări ale sistemelor climatice ale planetei, care sunt ireversibile la nivel de secole sau milenii. Oceanele vor continua să se ncălzească și apa va deveni mai acidă. Iar efectele se vor accentua odată cu fiecare grad de încălzire.

Ce este probabil să se întâmple

Raportul lucrează cu cinci scenarii pentru anii următori. Unul este mai prost ca altul, dar trebuie luate în considerare. Scenariile sunt legate de posibile niveluri de creștere a temperaturii. Iar acestea merg de la o creștere de 1,5 grade până la 4 grade.

  • Toate scenariile indică faptul că în 2040 planeta va fi mai caldă cu 1,5 grade față de 1850- 1900
  • Toate scenariile indică faptul că până în 2050, în cel puțin o ocazie nu va mai exista gheață la Polul Nord în luna septembrie
  • Numărul evenimentelor meteo extreme va atinge recorduri istorice chiar și-n acest scenariu de încălzire.
  • Inundațiile record provocate de creșterea nivelului mării, care acum au loc o dată la o sută de ani, vor deveni anuale.
  • Incendiile de vegetație vor deveni obișnuite. Au devenit, de fapt.

Ce se va întâmpla în România?

Potrivit raportului, România face parte din două zone climatice: cea vest europeană și cea mediteraneană. Asta înseamnă două tipuri de consecințe.

Seceta va deveni obișnuită în sudul României la toate nivelurile: hidrologic, agricol și ecologic. Din cauza aridității zonei o să avem frecvent incendii de vegetație. Va scădea nivelul ninsorilor, dar și viteza vântului. Intensitatea și frecvența valurilor de căldură vor crește și asta se va întâmpla peste tot în România.

În a doua zonă climatică a României, ploile torențiale vor fi regula în alternanță cu seceta. Inundațiile de tipul celor din Germania vor fi mai dese. Iar zilele reci și cu îngheț vor fi din ce în ce mai rare.

Este o situație catastrofală?

O mare parte dintre schimbările produse nu vor putea fi inversate vreme de secole. Pe de altă parte este o veste bună. Modelele matematice aplicate arată că dacă ajungem la zero emisii până la jumătatea secolului, temperaturile nu vor mai crește. Așadar ce avem de făcut este să reducem emisiile la nivel planetar în următorii 30 de ani. Desigur, lucrurile sunt mai complicate decât le descriu, dar cu acest gând pornim.

Este acest raport inatacabil? Poate să greșească?

Conducerea editorială a Wall Street Journal publică un text asumat de întreaga redacție care ridică semne de întrebare asupra studiului. Jurnaliștii WSJ spun că modelele matematice nu sunt cele mai de încredere și că acestea au dat greș în trecut. De asemenea, atrag atenția că prognozata creștere de temperatură nu este mai mare decât cea prezentată de alte rapoarte. Ba, mai mult, cel mai rău scenariu este ceva mai bun decât se arăta în trecut.

În plus, atrage atenția că amenințarea cu topirea calotei glaciare și prezența uraganelor este mai curând ipotetică, așa cum este prezentat în raport. WSJ atrage atenția că sumele cheltuite de administrații pentru oprirea emisiilor au fost mari, iar proiectele sortite eșecului. Publicația spune că riscul de a lovi economia este prea mare doar bazându-te pe ipoteze.

Aici este întregul articol

Ce le spunem copiilor noștri?

Aceasta este întrebarea pe care trebuie să o avem în minte. Oricum, ea va veni din ce în ce mai des. Probabilitatea este ca mare parte dintre aceste fenomene se vor întâmpla în decursul vieții noastre. Dar există posibilitatea ca ele să le însoțească întreaga viață a copiilor noștri.

Cred că suntem datori să le explicăm ce urmează și să le explicăm ce pot face, dacă noi nu reușim. Adevărul este necesar. Planeta nu va mai arăta ca până acum și ei trebuie să știe asta. Să fie pregătiți mental. Va trebui să le croim educația ca să se poată apăra și supraviețui. Și să construiască mecanisme care să ne aducă pe o traiectorie bună din nou.

Sigur că nu există un răspuns perfect, dar trebuie să începem să le căutăm pe cele bune. Și ce este mai dureros este că trebuie să le spunem că vor fi nevoiți, din miliarde de motive, să nu mai trăiască ca noi.

O sinteză a raportului o găsiți la BBC

Photo by Pixabay from Pexels

Țara fără dinți în gură

Recent, vicepreședinta CNAS, Adela Cojan, a făcut o declarație la care ar trebui să-ți clănțăne dinții în gură. Mă rog, dacă îi ai întregi. Ea arată că statul român a renunțat de ceva vreme să mai facă sănătate publică în stomatologie. Aici, scapă cine poate. Iar această alegere nu ne-a aparținut și trebuie schimbată.

Medicina dentară reprezintă încă cenușăreasa asistenței medicale din România din punct de vedere al finanțării: anul trecut, din total cheltuieli pentru asistența medicală în România din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, medicina dentară a reprezentat doar 0,33%, în condițiile în care suntem pe ultimul loc în Europa la incidența cariilor dentare – 99%. Prioritatea de finanțare trebuie să reprezinte prevenția, drept care am înaintat către Ministerul Finantelor Publice o solicitare de suplimentare a bugetului pentru categoria 6-12 ani în acest sens. Asta deși finanțarea sectorului sanitar nu depășește 5,2% din PIB în România, față de media europeană, care e cuprinsă între 9-11%.

Adela Cojan, Vicepreședinte CNAS, la conferința PALMED, 21 iulie 2021

Pe șleau, asta înseamnă că un cabinet care are contract cu CNAS primește indiferent de prestație sau de orele muncite 1800 de lei pe lună. Cred că vă știți prețurile la stomatolog în orașele voastre. Firesc, banii se termină imediat, iar accesul este limitat. Asta are un efect devastator la nivelul populației.

Jumătate dintre noi nu merg la dentist, un sfert ajung mai rar de un an, iar două treimi dintre familii nu-și duc deloc copiii la o verificare periodică. Deși probleme cu dinții avem de la naștere până la adâncă bătrânețe. Mai exact 95 la sută dintre noi au măcar o problemă cu dantura de-a lungul timpului.

În România sunt aproape 16 mii de cabinete stomatologice, iar 95 la sută sunt private. Doar 4400 au contracte cu statul, dar din acestea doar un sfert sunt la țară. În fiecare an, Kantar face un studiu național care arată relația noastră cu stomatologul. Vă las mai jos câteva slide-uri care nu sunt plăcute.

Unde este de fapt problema

În România, am început o dezbatere legată de banii din asigurările publice de sănătate care ar trebui să urmeze sau nu pacientul în sistemul privat. Sunt multe voci care fac din asta o sperietoare și atrag atenția că sistemul public va avea de suferit sau că inegalitățile se vor accentua. Mai pe șleau, că doar cei cu bani vor avea acces la sănătate. Ceea ce este parțial adevărat, dar în același timp nedrept față de clasa mijlocie.

Ceea ce nu vă spun susținătorii acestor puncte de vedere este, însă, că rezultatul dependenței de stat îl vedem cu ochiul liber. Într-o ramură a medicinei în care profesioniștii pot lucra singuri sau în echipe mici, ei au ales să livreze calitate la standarde și costuri de piață și nu la cele impuse din pixul guvernamental. Iar România este una dintre țările care are clinici stomatologice moderne, profesioniști și aparatură de top.

Iar statul refuză să le plătească pacienților dreptul lor. Și aici nu vorbim de susținerea în totalitate așa cum o face pentru alte boli, ci măcar parțială. Adică să poți deconta parțial o lucrare stomatologică.

Nu mai spun că nu există investiții în clinici publice, nu există rețele de medici care să te ajute, nu există obligativitatea de a te prezenta la controale minimale preventive. Nu există o rețea de cabinete rurale. Există doar posibilitatea de a plăti atunci când te doare. Și totul ține de responsabilitatea ta. Acesta este rezultatul refuzului ca pacienții să fie asigurați și ajutați indiferent de locul în care aleg să se trateze.

Nu privatizarea este tema aici. În absența sistemelor publice, oamenii se organizează. Problema este refuzul finanțării și crearea de oportunități de vindecare pentru cea mai mare parte a populației

Câteva lucruri minime pe care statul ar putea să le facă

Propunerile au fost făcute în cadrul conferinței PALMED, patronatul cabinetelor și laboratoarelor din industria stoma.

  • Decontarea parțială a serviciilor medicale
  • Decontare TVA
  • Campanii de informare și control preventiv

Dacă vrei să vorbești de inegalitate în sănătate, de aici se poate porni. În același timp, ceea ce vedem aici este abandonarea rolului statului în sănătate și mai ales o contribuție la scăderea stării de sănătate a populației. Articolul acesta nu are o concluzie. Poate doar o firavă speranță că putem să ne recăpătăm un drept. Dar pentru asta este nevoie întâi să discutăm de toate părțile.

Photo by Karolina Grabowska from Pexels

Radu Jude: „Babardeală cu bucluc … l-am făcut după o ceartă cu alți părinți pe tema educației sexuale”

Îmi plac filmele lui Radu Jude. Merg să le văd. Le aleg. Îmi place că te scot din ale tale. Și că au o teză. Îmi place că vorbesc cu curaj despre societate românească.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc este greu de urmărit. Cel mai greu dintre toate cele de până acum. Pentru că până la scena finală, savuroasă, Radu jude îți oferă o plimbare și apoi un eseu construit din citate. Și eu m-am enervat la prima parte a plimbării. Ce o vrea să facă mi-am spus? De ce o plimbare precum ciorba din filmele lui Corneliu Porumboiu.

Pentru că fiecare cadru are rost. De la ce se spune până la poziționarea mașinilor. Îți spune de la început unde trăiești și de ce scena de la sfârșit va fi așa cum e.

Cât despre tema educației sexuale, Radu Jude spune că o urmărește demult. Dar a hotărât să facă filmul acesta după o cerată cu prietenii, părinți și ei.

„Nu m-a mirat că ne-am certat, m-a mirat violența argumentelor.”

Jude spune că educația copiilor și problemele care le apar părinților în față sunt cele care arată cel mai bine cum gândește o persoană.

Dar asta nu e tot

Am vorbit cu Radu Jude și despre filmele sale mult mai dure, Aferim sau Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra barbari. Astea ne pun o oglindă și mai mare în față. Iar Jude insistă să ne vedem așa cum suntem. Ba, mai mult pregătește și unul nou, cu aceeași temă. Las trailerul, foarte dureros, mai jos.

Câteva recomandări

Despre revoltă în viața de artist și sub acest link cu Marius Manole

Între timp au apărut și Vorbitorincii

„Suntem cu toții vinovați” este o minciună

Tragedia de la Piatra Neamț a primit o rezolvare socială din partea ministrului Nelu Tătaru care disculpă clasa politică și administrația românească în câteva cuvinte simple.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală.”

Nelu Tătaru

Un fel de a spune, „proști sunteți voi care ați acceptat ca noi politicienii să punem în funcție tot felul de matracuci.” Și nu numai c-ați acceptat, dar ați și lăsat povestea asta să treneze 30 de ani.

Am scris despre asta pe FB și-a rezultat un val de susținere pentru domnul ministru. Există câte o explicație pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus. Și desigur câte o vinovăție pentru ceilalți: politicieni din tabără adversă nouă, public neimplicat, presă, oameni care vorbesc în spațiu public. O devălmășie a vinovăției.

Asta e, oameni buni. Toată societatea i-a omorât pe amărâții de la Piatra Neamț. Și pe cei de la Colectiv. N-aveți ce face. Asumați-vă! Și tăceți! Mai ales tăceți și nu lăsați să se vadă că aici e vorba de lege de responsabilități și de mecanisme controlabile. Asta a vrut să spună domnul Tătaru și i-a reușit de minune.

Or nu e așa, prieteni. Nu toată lumea e vinovată de ce s-a întâmplat acolo. Nici legal și nici moral. Legalitatea o va stabili instanța de judecată. Peste tot sunt proceduri și hârtii de urmat. Ne vom lămuri. De la mutarea la secției până la cumpărarea aparaturii. Răbdare.

Să stabilim vinovăția morală. Căci acesta este calculul politic.

Ni se spune că oamenii obișnuiți sunt vinovați pentru că nu se implică în politică și administrație. E adevărat. O bună bucată de vreme au lipsit. Dar contractul social nu presupune ca fiecare dintre noi să se apuce de politică. Este imposibil. Și, da, după o perioadă de maturizare a societății, avem o nouă generație care se implică. Dar ce să vezi nu mai are loc de toate pilele și cumetriile suite în funcții. Iar dacă o face, capătă bețe în roate. Nu e ca și cum sunt așteptați acolo.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu protestăm. Ba se protestează în România. S-a stat în stradă și-n 2012 și-n 2017. Și a venit lumea fără să fie adusă cu autobuze de partid. Și azi sunt oameni în stradă pe diverse teme. Dacă protest înseamnă să dăm foc la ceva, asta e o prostie.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu mergem la vot. Mergem la vot potrivit așteptărilor și standardelor europene. Nu suntem vreo autocrație care să aibă scoruri de 90 la sută. Dar nu aceasta este esența. Chiar și dacă prezența este sub așteptări, politicianul și administrația trebuie să dea răspunsuri și rezolvări corecte la ce așteaptă lumea.

Ba, mai mult, România a dat răspunsuri corecte la vot. Urmăriți ultimii ani și o să vedeți că avem alternanță la vot. Chit că ea vine la 7-8 ani sau mai repede, tot alternanță este. România a sancționat excesele, abuzul, hoția, mafia, de fiecare dată. A dat răspunsurile pe care le avea la îndemână. Și apoi a dus și la nașterea unei forțe politice noi care începe să crească.

Dar știți ce? Clasa politică chiar nu a răspuns acestor semnale. Dimpotrivă. Pe măsură ce era sancționată a făcut loc în rândul ei la din ce în ce mai mulți infractori, incompetenți, mediocri, șpăgari, plagiatori. A construit un sistem paralel de merite și salarii și responsabilități vagi.

Oamenii aceștia au adus cu ei alții de aceeași teapă pe care i-au numit în diverse structuri. Statul a devenit o pastă incapabilă să rezolve lucruri reale, dar foarte bun la plimbat hârtii. Statul român e foarte bun la aprobări și controale ulterioare și, de fapt, asta îi justifică întreaga existență. Esența lui este să se afle în raport cu un cetățean care-i cere ceva și care are nevoie de o hârtie. De aici rostul șpăgii, dar și al autodezvoltării sale în direcția unor alte normative care să-i mai dea posibilitatea angajării unei pile. În același timp este incapabil să dea un răspuns clar, rapid și eficient la niște probleme reale. Și nici nu are timp să le mai rezolve de vreme ce pentru membrii săi are câte o modalitate de rezolvare.

Aici trebuie să socotiți vinovățiile și nu în altă parte. Votul și protestele noastre sunt oneste. Deciziile lor sunt mai mereu discutabile. Răspundeți la ce aveți de răspuns și nu aruncați în cârca populației incapacitatea de a rezolva lucrurile pe care trebuie să le faceți.

O femeie fără frică în estul sălbatic

Cristina Joia de la Pro TV, designer în emisiunea Visuri la Cheie, i-a spus unei femei să nu mai lase mașina pe trecerea de pietoni. Apoi și-a văzut de treaba ei. Persona  a urmărit-o și a lovit-o în magazin cu asemenea ferocitate că a băgat-o în spital. Agresoarea a fost reținută.

Știți ce mă miră pe mine? Că până la această oră autoritatea publică și demnitarii din România nu au o reacție mai apăsată. Pe măsura sălbăticiei atacului. Pentru că acest atac este un pumn în fața întregii societăți. O invitație la tăcere pentru toți cei care au curaj să spună ceva. Acesta nu este un fapt banal, o altercație între doi cetățeni care au să-și dispute ceva. Aceasta este o lovitură dată tuturor oamenilor onești și buni din România care vor reguli. Muțenia noastră, a demnitarilor noștri nu face decât să le dea apă la moară celor care vor să ne țină la pământ cu frica. Frica este armă prin care vor să răstoarne traiul bun și corect al nostru și al celor care vor lege în țara asta. Iar dacă tăcem dăm semn că suntem intimidați. 

O societatea nu poate trăi sub presiunea impostorilor, nemernicilor de tot felul. Nu e de ajuns că suntem zilnic conduși de cetățeni care fură, care nu se pricep, care nu știu să ne conducă. Ani de zile ni s-a spus că trebuie să fie cum vor ei, au modificat legea, au adus infractorii la masa celor onești. Nu trebuie ca azi să acceptăm să fim loviți când cerem respectare legii. 

Priviți ce se întâmplă astăzi. Avem nevoie de reguli ca să trecem de această perioadă dificilă. Orice om cu scaun la cap încearcă să respecte aceste reguli cât mai bine pentru el și familia lui. Dar în fiecare zi suntem supuși unei presiuni de natură inversă. Alții aleg pentru noi. Să nu poarte mască, să intre în aglomerație, să se vânzolească, să fie nepăsători la viața mea și a voastră. Ați încercat vreodată să le atrageți atenția celor care nu poartă mască să vedeți ce se întâmplă? Ați văzut că vă uitați după mărimea celui cu care stați de vorbă? C-au reușit să ne inoculeze sentimentul acesta de frică. Ai început să te gândești de două ori dacă să-i spui ceva. Te uiți și nu știi ce să faci. Gestul de a nu respecta regula te lovește în față, dar știi că dacă spui ceva poți să o pățești. 

Statul te-a părăsit, cei de lângă tine nu au curaj, lumea pe care am construit-o spune că trebuie să-ți vezi de treaba ta. Ei bine, Cristina Joia s-a comportat normal ca într-o lume civilizată și a spus ce crede. Ori dacă azi nu vorbim pentru ea, o lăsăm singură. Și mai e ceva. Noi pierdem o luptă care o să ducă la multe necazuri. Dacă nu respectăm regula, oameni o să moară, cel puțin azi în epidemie. Prieteni, aici nu este estul sălbatic. Aici e o țară cu cetățeni.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!