refugiati

Frica este singurul rezultat al referendumului lui Orban

Să nu vă mire rezultatul referendumului din Ungaria. Invalidarea nu contează pentru Orban, câtă vreme rezultatul îi este favorabil sută la sută. Premierul maghiar a și anunțat că va merge mai departe cu modificarea Constituției și că va notifica Bruxelles-ul despre refuzul de-a primi refugiați, căci referendumul era consultativ.

Merită însă să ne aplecăm asupra mecanismului prin care Orban și-a construit procentul uriaș de favorabilitate. Trei milioane de oameni îl urmează. Și asta nu e puțin lucru. Iar  cuvântul cheie este frică. Frica este cel mai la îndemână instrument pe care un politician îl poate folosi. Este ușor, este direct, unește masele, te profilează.

”Cea mai veche și mai puternică emoție a umanității este frica. Iar cea mai veche și mai puternică frică este cea de necunoscut.” Zicerea îi aparține Howard Philip Lovecraft, iar el știe ce spune pentru că toată viața lui a trăit din frică. Romanele lui de groază sunt romane cult și îngrozesc și la 80 de ani de la dispariție. Cum să nu-l iei în seamă?

Mai mult

Ambasadorul SUA: primiți musulmani în România

Ambasadorul SUA ne-a trimis o scrisoare publică. Când spun ne-a trimis, mă refer la noi, românii. Chestiunea în cauză este sosirea imigranților, în special a celor musulmani.

”Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. (…) Îi încurajez pe toţi locuitorii acestei minunate ţări cu o îndelungată istorie şi o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranţi şi să-i ajute să fie musulmani şi români.”

Mai mult

De ce trebuie să primim refugiați

Premierul Cioloș a avut inspirația să se oprească să-i răspundă unui cetățean care protesta în stradă la Cluj împotriva venirii refugiaților în România. Lucian Mîndruță a avut răbdarea să răspundă la zeci de telefoane ale unor oameni care au spus răspicat că niciun picior de arab nu poate călca pe aici.

Valul este clar și apăsat: nu trebuie să primim refugiați. Temerile sunt multe și multe îndreptățite. Dar până la urmă o să-i primim că nu avem ce face, iar argumentele îmi sunt clare.

Mai mult

Nu-i cred pe politicieni când spun că refugiații nu vin aici

Câteva lucruri scurte în chestiunea refugiaților și care nu sunt deloc la locul lor:

Statul român, politicienii români ne îndeamnă să luăm ușor criza refugiaților: ”nu e o problemă pentru noi, nu vor veni la noi, nu au interesul să vină aici.”. Apoi vine și o știre pe care toată lumea o distribuie: ”primii refugiați au ajuns aici și au început să plângă când au aflat unde sunt”. I-ați văzut voi plângând? Presa din comunicate și declarații nu-mi place. Mai mult

Am fost un sfert de oră suspect de terorism la Frankfurt

Aeroportul din Frankfurt este un joc de Lego uriaș, din oțel sticlă și beton de o impersonalitate perfectă. Și de cel mai clar gri din istoria aeroportului. Nemții nu sunt preocupați de beneficiile comerciale pe care le poate aduce un spațiu atât de mare, astfel încât la terminalul doi nu sunt decât câteva magazine, în zona centrală. În rest, doar holuri, culoare, scări, turnuri care duc spre numeroasele porți.

Și pentru că TAROM-ul este o companie mică, îmbarcarea se face, aproape fără excepție, la poarta D50, adică un sfert de oră de mers după controlul pașapoartelor. Ce au făcut nemții deștept, însă, este să aibă controlul de securitate la un loc pentru fiecare trei sau patru porți. Asta înseamnă că nu se fac cozi imense și că toată povestea cu pantofii, curelele, laptopurile merge ceva mai repejor. Mai mult

Cum se vede criza refugiaților din Germania

Frankfurt și Mainz, cele două orașe pe care le-am văzut în acest final de săptămână, nu par a fi sub o povară generată de refugiați sau imigranți arabi. Nu am văzut mai mulți arabi decât de obicei și m-am uitat în mod special. O singură familie mi-a sărit în ochi pe o bancă, în gara din Mainz. Încărcați de bagaje și cu copii mici pe lângă ei parcă ar fi intrat în profilul pe care îl știu de la televizor.

În schimb am remarcat cam cât de mulți sunt cei de alte nații printre lucrătorii germani. De la conductorii și controlorii de tren, la vânzători sau la oamenii de ordine din diverse zone. Mitul arianului, al blonzilor cu ochi albaștri, parcă e pus un pic la încercare. Un blond cu ochi albaștri chiar îți sare în ochi. Dar poate este o chestiune subiectivă, dată de momentul pe care îl trăim. Mai mult

Iohannis are poziția corectă în chestiunea refugiaților, dar…

Președintele a cules rapid semnalele societății, unde îmi face impresia că domină atitudinea islamofobică  și s-a opus hotărât Uniunii Europene. România ajută câți oameni poate și primește refugiați conform puterilor sale. Și răspunde unei chestiuni de principiu, Schengen, în care România a fost tratată incorect de partenerii săi. Mi-e teamă însă că nu e de ajuns. Mai mult

Domnule Iohannis, aveti 5 (cinci). Așteptam mai mult

După discursul de aseară Președintelui Iohannis i-a revenit un pic culoarea în obraji. Târziu, dar mai bine decât niciodată. Am însă sentimentul că domnul Iohannis pur și simplu nu vrea să înțeleagă că politica înseamnă comunicare și că altfel nu poți să conduci oamenii, decât vorbindu-le. O să mă uit la părțile rele și bune ale evenimentului, căci orice prezență publică a acestui tip de președinte a devenit un eveniment important. Mai mult

În definitiv, de ce vă este frică?

Facebook-ul meu a arătat ca un câmp de luptă după ce am arătat susținere refugiaților care vin dinspre Siria și alte state africane. O bătălie pe care  am pierdut-o, evident. Mi se pare absolut fabulos ce val de indignare este printre cititorii mei la ideea că ar putea veni unii să o frece pe aici, mai tare decât o facem noi. Dar care sunt argumentele, în afară de dat cu fundul de pământ, că aici suntem noi și țărișoara noastră? Sintetizez: Mai mult

În criza refugiaților, dăm din nou dovadă de prostie

România este complet inactivă la nivel politic în chestiunea refugiaților și ratează câteva oportunități uriașe, care  se vor întoarce din nou împotriva noastră. Iar în plan public, în mod evident, s-au activat toți radicalii, mult mai gălăgioși decât orice susținător al bunului-simț. Ce nu văd nici unii, nici alții.

1.Merkel tocmai a anunțat că ”povara refugiaților trebuie împărțită”. Asta înseamnă că se va ajunge la un moment la care în mod obligatoriu vom primi oameni aici. Mai bine îi primi de acum, în condițiile noastre.  Mai mult