Am o veste proastă. De fapt mai multe. Povestea cu copiii de la Pitești se repetă în fiecare an. În fiecare an acolo defilează copii, în fiecare an este acolo o paradă a școlilor. Cu sau fără rost, sute de copii trec prin fața mărimilor zilei. Anul trecut s-a repetat chiar episodul cu copiii care fac gimnastică. Probabil profesoara de acolo așa vre să se afirme. Aruncați un ochi pe imagini. Mai mult
Am renunțat relativ repede să mă uit în gura doamnei Dăncilă, deși reușește să ne surprindă aproape zilnic cu incapacitatea de a pune cuvinte în ordine. Și mai ales în ordinea unor gânduri. Prefer să mă uit la privirea doamnei Dăncilă. Mai ales când e lăsată singură în public, fără foi.
Trebuie să o urmăriți. Este momentul în care ochii săi, goi de obicei, încep să se umple. Dar nu de lumina unui om care caută compania și aprobarea celorlalți, ci de spaimă. De frica judecății care stă în fața sa. Pupilele se lărgesc și apare un hău acolo. Frica se citește la fiecare pas. Umerii îi coboară, capul și gâtul fac un s și ea pare să caute mereu un punct de sprijin la cineva. Un prieten, un aliat, care să nu o mai judece. Mai mult
Ca de obicei când spațiul public este acoperit de perdele de fum și toată lumea spune că deține adevărul, trebuie să ne întoarcem la bunul-simț. La bunul-simț politic și social, la cel care care face societatea să funcționeze normal. E și cazul celebrelor protocoale care au ieșit la lumină acum, după mai mulți ani de secretizare. Câteva observații care pe mine mă ajută să mă dumiresc.
1. Existența unor astfel de protocoale este firească în orice stat. Bănuiesc că instituțiile trebuie să colaboreze între ele pe baza unor documente scrise. Nu e nimic nelalocul lui ca oamenii să stabilească un sistem de cooperare, colaborare cu niște scopuri comune. Statele trebuie să se apere.
”Suveranitate”. Rețineți acest termen pentru că o să-l mai auziți. Recent a fost adus în agenda publică de Liviu Dragnea. La Congres, când a vorbit de legea defăimării.
”România este un stat suveran, aşa scrie în Constituţie. Să nu uităm asta. Atunci când oameni politici, şefi de instituţii, voci cunoscute ale societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, (…) în aceste situaţii pierdem suveranitate, independenţă, demnitate, respect şi nu câştigăm nimic. Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje. Atacul asupra propriei ţări este o insultă la adresa românilor şi trebuie să înceteze. Suveranitatea României este mai preţioasă decât orice luptă internă pentru putere, decât orice mic interes local şi de aceea este nevoie să o protejăm şi o vom proteja prin legi explicite, dezbătute şi votate în Parlament”. Asta spunea domnul Dragnea.
E o imagine care mă urmărește de la congresul PSD. În fața Sălii Palatului, organizatorii au scos câteva ecrane și boxe ca fumătorii sau cei care nu vor să se înghesuie în sală să urmărească discursurile. Cât am stat eu acolo, mereu s-au aflat afară câteva sute de oameni.
Erau înconjurați de un țarc făcut din garduri ale jandarmilor. Cordoane ale Poliției și ale jandarmilor îi fereau de restul lumii. Dacă voiai să ieși sau să intri trebuia să ai musai un ecuson. Nimeni nu intra și nu ieșea din zonă decât dacă era membru al familiei. Doamna Dăncilă și domnul Dragnea defilau și aici cu orele pe ecran, iar fruntașul pesedist putea să-i urmărească și din tufe. Doar că nimeni nu avea chef de asta. Mai interesante cred că li se păreau mașinile cu care veniseră șefii.
Congresul PSD poate fi rezumat foarte scurt. Liviu Dragnea și-a asigurat de o manieră absurdă și totalitară controlul asupra Biroului Permanent Național. Instituția este cea mai la îndemână pentru un lider de la PSD, dar el nu o controla până acum. Doi: i-a anunțat pe toți că e liderul suprem și a testat asta în gura mare și cu sala în picioare. Trei: a anunțat că merge până la capăt cu legile justiției.
Și patru, cel mai grav lucru cu putință: Dragnea a luat-o sănătos pe drumul autoritarismului și al dictaturii. Asta trebuie căutat în anunțul său că vom avea o lege a defăimării. Să-l citim integral.
În această poveste de la DNA Ploiești nu avem băieți buni și băieți răi. Nimeni nu deține adevărul absolut și nimeni nu este nevinovat complet. Ca de obicei, avem o perdea de fum și trebuie să discernem prin ea. Și pentru asta avem nevoie de o reducere la bun-simț. Care arată cam așa:
1. Răfuiala se poartă între un băiat care este condamnat în prima instanță și familia sa care a stăpânit Prahova, pe de o parte și un procuror care a fost îndepăratat din magistratură, de partea cealaltă. O să revin la șeful său.
2.Bizar modul în care procurorii DNA se lasă înregistrați și apoi șantajați. Nu cred, onest, că poți șantaja un procuror DNA și să nu fii legat imediat. Aici trebuie să răspundă șeful DNA Ploiești, domnul Onea.
Azi am stat de vorbă cu ascultătorii Digi FM despre salariile lor. Cum i-a afectat ”revoluția fiscală” sau legea salarizării? Au răspuns mai mult cei din mediul privat care au apucat să-și vadă salariile. La stat ne lămurim în câteva zile, când apar fluturașii. Așadar, cum stăm?
Prima constatare este că avem, mai curând, cazuri fericite. Companiile au încercat să-și protejeze oamenii. Dar… Există mai mulți de dar. Primul pe care ar trebui să-l învețe PSD este că lumea nu este proastă. Și că cine și-a făcut o afacere înțelege repede despre ce este vorba. Vă las înregistrarea mai jos, dacă aveți vreme să o auziți.
Publicația Vox prezintă într-un articol de săptămâna trecută citate dintr-o carte care explică foarte bine lumea de azi. Cum mor democrațiile este scrisă de Steven Levitzky și Daniel Ziblatt. Ideea principală a cărții este că dictaturile din trecut s-au adaptat și că ele nu vor mai apărea precum în trecut. Regimurile totalitare și dictatorii de azi fac tot posibilul să-și subordoneze democrația. Iată:
”Așa mor astăzi democrațiile. Dictaturile clasice, absolutiste – în forma fascismului, comunismului sau cele militare – au cam dispărut în lume. Loviturile militare de stat sau alte moduri violente de luare a puterii sunt rare. Cele mai multe țări țin alegeri regulate. Democrațiile mor în continuare, dar o fac în feluri diferite. De la finalul războiului rece, cele mai multe căderi ale democrației nu au fost cauzate de generali și soldați, ci de cei care au fost aleși democratic. Precum Chavez în Venezuela, lideri aleși au subordonat instituții democratice în Georgia, Ungaria, Nicaragua, Peru, Filipine, Polonia, Rusia, Sri Lanka, Turcia sau Ucraina. Astăzi, căderea democrației începe de la urne.”
Cred că Simona Halep ar merita să ia o pauză nu numai de pe teren, dar și din știri. Nu-i ușor să fii zi de zi chestiune de interes public și toată lumea să-și dea cu părerea despre tine. Dar o să mai adaug o idee care ține de spiritul lui Halep. O lecție pe care multă lume mai are să o învețe.
Simona a refuzat să aibă parte de o primire oficială. O primire la salonul oficial al aeroportului Otopeni. Ar fi meritat-o, măcar că și-ar fi văzut familia mai departe de camerele de luat vederi. A ieșit printre operatori așteptată de un tată încurcat între cablurile tv. Iar apoi a cerut să nu mai fie filmată. O scenă ciudată din multe puncte de vedere. Nimeni nu a fost în stare să-i ofere un buchet de flori, cu excepția familiei, să-i asigure un grad de confort minim sau să fie întâmpinată de câțiva dintre suporteri. Cam atât pentru o campioană care a refuzat salonul oficial pentru că nu a câștigat un turneu în care a jucat fabulos.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
