protest

Stimați studenți, vă dau eu motive de protest

”Să facem ca în Coreea!” Este strigătul pe care mi-l amintesc cel mai bine de la ultimele mari mișcări studențești din România. Era toamnă lui 1999 și atunci zeci de mii de studenți au blocat România, cerând în primul rând condiții mai bune. Greva studențească a durat câteva săptămâni și cred că rezultatul concret a fost mărirea unor burse.

De ce ca în Coreea? Pentru că la jumătatea anilor 90, imaginile cu grevele studenților din Coreea de Sud, care se băteau la propriu cu Poliția, erau vii. Pentru generațiile actuale, ceva asemănător găsiți în Grecia ultimilor ani. Mai mult

Sprijin lista revendicărilor propuse de ONG-uri

Am citit lista transmisă de mai multe organizații într-o scrisoare deschisă și cred că revendicările lor sunt de bun simț. realizabile și posibil să fie aplicate în scurt timp. O să revin la listă imediat, dar întâi o să vă zic cum arată situația politică, pentru a înțelege de ce acestea pot fi obținute și altele mai puțin.

Românii au reușit să zguduie clasa politică de o manieră echivalentă unei revoluții. Sentimentul general între politicieni este de frică, neînțelegere și punere a situației pe seama serviciilor sau a altor forțe oculte. Nu este adevărat decât într-o mică măsură. Serviciile și alte organizații au folosit piața, dar inima, partea ei vibrantă este adevărată și exprimă o nemulțumire profundă. În spate, însă, clasa politică se regrupează și-și pune la punct apărarea. Mai mult

De vorbă cu fata care ”se pișă pe el de vot”

După cum a aflat toată lumea, Alina Dumitriu știe să-și facă o intrare. A intrat cu mult scandal și zgomot în societatea românească îmbrăcând tricoul ”mă piș pe el de vot”. La fel de zgomotos mi s-a arătat la întâlnirea noastră.

De fapt, zgomotul a precedat-o cu câteva secunde bune înainte, pe o alee lungă, plină de pietriș. O bicicletă în viteză face întotdeauna zgomot pe pietriș. O bicicletă galbenă, din acelea pe care în copilărie le numeam Modern, cu niște coarne care pleacă arcuite de jos, ca o liră. Și cu o șa lungă, un pic adaptată pentru vremurile noi. Pe roata din față duce un coș de rafie. Hipster, carevasăzică.

Și apoi, mirare. Cea care a tulburat liniștea amiezii lângă Armenească e chiar un copil. Mai mult