interviu

Ștefan Mandachi: „S-a schimbat puterea și noi tot n-avem autostrăzi”

Pe Ștefan Mandachi l-a prins o dată ziua de naștere între București și Suceava. A ieșit din mașină și s-a plâns pe Facebook că, dacă ar fi avut autostradă, sărbătorea acasă. Lupta lui pentru autostradă este cea care l-a făcut cunoscut. Dar mai curând este vorba de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile. Fie că e vorba de făcut un metru de autostradă, fie că e vorba de făcut fântâni în Africa.

Și de ce se apucă un om cu atâta treabă să mai facă și fântâni în Africa? Păi pentru că are un caiet de vise și așa a visat el cu ochii deschiși la un moment dat. Că așa visează Ștefan Mandachi.

Dar omul Mandachi cum arată?

L-am întrebat dacă are plăceri personale. Mi-a spus câteva. Să stea cu prietenii, să petreacă cu ei. Și animalele. „Am trei porci, domnule. Astă-noapte a fătat și scroafa, am 12 purcei.” Sigur, milionarii sunt uneori excentrici. „A, nu! Am tăiat la începutul pandemiei un porc ca să facem de mâncare cui n-avea. Și atâtea proteste ce-am primit pe Facebook c-am luat sub protecție ăștia trei porci.”

Altfel, Ștefan Mandachi și-a păstrat cei peste 1400 de angajați din companie. Dar cifra de afaceri a fost cu 75 de milioane de euro mai mică în anul pandemiei. Și nu s-a terminat aici. „Tot ce vreau este să muncesc.”

Ascultați mai jos un interviu cu un personaj spectaculos condus de o energie fantastică.

Vă mai recomand câteva lucruri

Aici găsiți filmul lui Ștefan despre drumurile din România

Dacă tot n-avem autostrăzi, măcar o cărare strălucită să avem

Și nu uitați c-a apărut episodul trei din Vorbitorincii

Petronela Rotar: “Când a murit tata, nu au vrut să se complice și să-i ducă un telefon”

Când Petronela Rotar a publicat în decembrie anul trecut un poem dedicat tatălui său, pe moarte în spitalul din Brașov, postarea a făcut înconjurul internetului. Pentru că era dureros, sensibil și te oprea în loc.

Dar s-a mai întâmplat ceva. Atunci am conștientizat mulți dintre noi că, de fapt, povestea ei se repetă în zeci de mii de cazuri. Că toți cei care mor la terapie intensivă nu mai pot să-și vadă familiile. Și că este posibil ca în cazul fiecărui bolnav „cineva să nu aibă chef să ducă un telefon la urechea lui.” Pentru că asta i s-a răspuns Petronelei.

Mai sunt câteva învățături

Și apoi a mai fost ceva interesant. Petronela mi-a povestit că în urma publicării poemului a sunat-o o asistentă medicală care i-a spus că niciodată nu s-a gândit așa la cei pe moarte. „Eu credeam despre mine că sunt om bun. Și că ce mai contează pentru cineva care moare să i se vorbească. Oricum n-aude.”

Și tot așa aflăm, pas cu pas, că medicii nu au parte de consiliere psihologică în țara asta. Nici măcar cei care se confruntă cu moartea zilnic. Și că unii dintre ei fac asta pe ascuns ca să nu se afle în sistem.

De aici pornește interviul cu Petronela Rotar. Ea a fost de-a lungul anilor unul dintre avocații nevoii de igienă mentală în viețile noastre. Și una dintre persoanele care a vorbit public despre depresie, atacuri de panică, căderi nervoase. În general lucruri pe care evităm să le spunem chiar și celor apropiați.

Câteva recomandări suplimentare

Aici găsiți textele Petronelei Rotar, dar și drumul către cărțile sale.

Alte lucruri despre care nu vorbim

Nu uitați că sunt deja două episoade din Vorbitorincii pe care le puteți asculta.

Tatiana Niculescu: „Măștile ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora.”

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a redat strălucirea genului memorialistic, în România. Cărțile sale au cercetat și au povestit de-a lungul ultimilor ani despre Regina Maria, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu sau a recuperat iubirea dintre regele Carol și Elena Lupescu.

Tatiana Niculescu este o cercetătoare stăruitoare și minuțioasă în perioada interbelică și începutul secolului trecut. Recuperează documente, fotografii și povești. De data asta ne-am întâlnit pentru că între cercetările ei s-au găsit șapte povești de iubire.

„De câte ori documentam o istorie, găseam o poveste de iubire senzațională, dar pe care nu aveam unde să o public. Acum, pentru că s-au adunat mai multe, am hotărât să le public.” Dar pentru că avem nevoie de emoții, ea le-a repovestit folosind vocile personajelor.

Nepovestitele iubiri

„Nepovestitele iubiri” se numește cartea și vom întâlni personaje precum Neagu Djuvara și iubirea sa de la 14 ani, transilvăneanca Florence Baker, celebră în Anglia ca soție a cercetătorului Samuel Baker. Niciodată nu a fost primită la curtea regală, căci a fost crescută într-un harem. Dar și povestea unei familii de francezi care-și găsește rădăcinile românești.

Am profitat de ocazie ca s-o întreb pe Tatiana Niculescu și ce se spunea în epocă despre epidemia de gripă spaniolă. „A fost mult mai greu pentru români atunci, dar gripa s-a pierdut printre morții războiului, dar și epidemiile de tifos și holeră.”

Rămâne, însă, exemplul reginei Maria despre care al cărei sacrificiu merită să aflați câte ceva. „La un moment dat, cu siguranță și ea s-a îmbolnăvit de una dintre boli, dar după o săptămână de stat la pat și-a impus să iasă din nou să-i ajute pe răniți.”

Și mai e ceva interesant pentru care merită să ascultați un pic acest interviu. O spusă care m-a făcut să tresar și mi-a dat un sens de bine. „Măștile acestea, pe care mulți le detestă, ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora și să ne redescoperim.” Și asta ni s-a întâmplat bun în aceste zile. „Am aflat că dincolo de bani, titluri și apreciere, cel mai important lucru din viața noastră rămân oamenii pe care-i iubim.”

Despre femeile de acum 100 de ani am mai scris aici

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe platformele importante

Și că, de curând, am lansat și un podcast cu Radu Paraschivescu.

Alexander Nanau: „Un proiect de țară ar fi să nu mai moară copiii înecați în căcat, la școală”

Sau să nu mai moară oameni arși în spitale. Exemplele sunt echivalente ar fi putut spune Alexander Nanau. Cu el am vorbit miercuri, înainte de nenorocirea de la Balș. L-am întrebat dacă i se pare că s-a schimbat ceva în spitalele din România, după anii în care a făcut filmul său, Colectiv.

„Cred că societatea civilă a făcut progrese importante. Se mișcă cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în alte țări. În schimb politicul….În spitale se fură la fel de mult, iar politicul minte la fel de mult. Cred că nu au altă șansă decât să se schimbe sau plece.”

Dar personajul său Vlad Voiculescu cum e azi? „Pe mine m-a interesat la el dacă este capabil să spună adevărul. Și marele merit al lui Vlad este că spune adevărul.”

Am vorbit și despre decorația refuzată. „Cred că președintele a fost oportunist. Iar ceilalți au încercat să mintă publicul, lăsând de înțeles că proiectul meu a fost finanțat de stat în pandemie.”

Documentarul Colectiv așteaptă în aceste zile să afle dacă va intra pe lista scurtă a filmelor internaționale care concurează pentru Oscar. Mai multe publicații îl dau favorit la câștigarea trofeului, iar artiști, critici sau politicieni ca Barrack Obama îl laudă. Povestea lui Alexander Nanau este mai jos.

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe toate platformele importante.

Aici e cronica NYT despre Colectiv

De 1 Decembrie, am vorbit despre același lucru

Alin Ușeriu: „Nu avem noi autostrăzi, dar avem o cărare de 800 de kilometri”

Frații Ușeriu sunt fascinanți când se apucă să povestească. Au har să-i țină pe oameni lângă ei. Deschid lumi și drumuri pe care nici nu le gândești. Și dacă-i vorba de deschis un drum, acum s-au apucat să-l facă de-a dreptul.

Alin Ușeriu și Tibi Ușeriu, plus oamenii de la Tășuleasa Social, construiesc un drum turistic care ține de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Prin șapte ținuturi cum ar spune Alin. „În organizația noastră, Tibi este gurul și eu sunt gura. Și mai avem o directoare ongoroiacă, Ana Szekely, care ne împinge înainte. Așa, în formula asta, deschidem toate ușile.”

Și sunt multe uși de deschis când faci un drum de 1400 de kilometri care se bizuie pe contribuția societăților prin care trece. O bornă de andezit la fiecare kilometru este așezată de Tășu, dar ei editează și un ghid care ne spune ce și cum este de văzut acolo.

Dar asta nu e tot. Tășuleasa Social aduce cadouri și ajutoare pentru 300 de mii de copii și plantează copaci cu sutele de mii. Pentru asta e nevoie de curaj, bani și dedicare. „Când ne-am apucat de voluntariat aici, la capătul Bistriței, a zis lumea că eram o sectă.”

Vă invit să ascultați povestea unor oameni extraordinari de puternici. Pentru că au avut puterea de a se schimba pe ei, dar și pe cei din jur.

Iar dacă apeși aici, poți ajunge să vezi site-ul drumului Via Transilvanica.

Nu uitați că toate interviurile mele sunt pe platformele de Podcast sub numele Striblea.

Iar aici am scris de cartea lui Tibi și am și vorbit cu el.

Medic la Floreasca, în Decembrie 1989: ” Nu pot să uit imaginile cu militarii morți la Otopeni. Erau niște copii.”

Pe doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu l-ați cunoscut pe acest blog în mai multe rânduri. De-a lungul timpului, stând de vorbă, doctorul mi-a povestit despre zilele pe care le-a petrecut în spital în timpul revoluției din decembrie 1989. Medicii din spitalul Floreasca, unde a fost cardiolog vreme îndelungată, au fost consemnați la muncă vreme de o lună, din decembrie până pe 18 ianuarie.

Asta înseamnă că doctorul Tatu și colegii săi au trecut prin toate acele întâmplări care zdruncină mintea și sufletul omului, în momente uriașe de tensiune. Întâmplări la limită, amenințări, necunoscuți cu arme, sute de morți și răniți care au fost aduși în spital. „Toată viața am să țin minte cifrele, nu pot să le uit. Așa cum nu pot să uit că ofițerii aveau un singur glonț în cap sau în gât, iar soldații erau ciuruiți.” Și, desigur, nici imaginea zecilor de tineri omorâți la Otopeni care au fost aduși la Floreasca. „Erau niște copii și asta făcea lucrurile mai cumplite.”

Am strâns această poveste la un loc pentru mărturiile trebuie păstrate, auzite și duse mai departe. Pentru că România nu a dovedit legal ce s-a întâmplat atunci, dar putem judeca pe baza miilor de lucruri pe care le-a văzut fiecare dintre noi.

Aceasta este povestea unui om obișnuit prins în întâmplări extraordinare și care trebuie să-și facă treaba și să viseze la ce-ar putea urma.

Interviul despre profesioniști în România cu doctorul Tatu

Alte mărturii ale revoluției, în textele lui Vlad

Ana Blandiana: “Libertatea ultimilor 30 de ani am folosit-o ca materie de consum, nu de construcție”

Am stat de vorbă cu Ana Blandiana imediat după alegeri, odată cu apariția cărții sale de memorii, Soră lume. E mai curând o carte a memoriei de călătorie și a unor întâmplări extraordinare pe care le-a trăit de la Paris la Moscova. V-o recomand cu încredere.

Memoriile Anei Blandiana sunt cuprinse în povestiri care vă vor fascina și care se întind de-a lungul câtorva decade grele ale României. Cartea arată o serie de întâlniri și personaje memorabile ale lumii scriitoricești din România, dar și din Europa, într-o perioadă în care, nouă, comunismul ne apăsa din greu viețile. Multe dintre scenele dureroase ale vieții obișnuite, Ana Blandiana și soțul său Romulus Rusan le-au prins în Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, muzeu pe care cei doi l-au inițiat și structurat. Am pornit în dialogul nostru întrebând-o pe Ana Blandiana cum îi este în această perioadă de izolare.

Ana Blandiana se dovedește în acest interviu, un personaj fascinant prin încărcătura povestirilor sale, dar mai ales prin concluziile riguroase pe care le pune lumii în care trăim.

„Am ratat primii ani de libertate. Ne-a plăcut mai mult s-o consumăm decât să construim cu ea. Am folosit-o ca să facem Paștele în Dubai și Crăciunul la Las Vegas. ”

„Trebuie să recunosc că poporul român este hedonist și nu știam asta. Nu mi-am dat seama de ce avem o așa mare dezbatere legată de restaurante. Sunt probleme mai grave.”

„Pandemia asta mi-a arătat că proștii și deștepții sunt împărțiți egal între țările lumii.”

„Nu o să vă placă Europa de peste 25 de ani pentru c-am început să ne negăm rădăcinile creștine.”

Gabriel Tatu-Chițoiu: „România e țara cu profesioniștii în țărână și cu oportuniștii la butoane”

Cu doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu m-am întâlnit acum câțiva ani când m-a invitat la maraton. Își găsise sigur omul. Maraton nu a fost pentru mine, dar, cum Poliția închisese toată zona centrală a Bucureștiului, am avut o foarte lungă plimbare pe jos. Foarte lungă.

Atunci am scris un text al cărui titlu era foarte clar. „Am fost singurul gras din Piața Constituției.”

Cu trecerea anilor, doctorul Tatu-Chițoiu m-a învățat să folosesc aplicația sa pentru mișcare din cadrul Athletic Cardio Club. Apoi cealaltă aplicație foarte utilă, Tensiunea mea. În fine, cel mai recent lucru pe care l-a făcut alături de soția sa este să creeze o aplicație pentru mâncare sănătoasă.

Îi spune Dahna și o găsiți aici.

Doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu este renumit pentru profesionalismul său, dar și pentru pasiunea sa pentru alergări și maratoane. El promovează de zeci de ani sănătatea inimii prin alergare și este cel care a înființat Athletic Cardio Club, o instituție care reunește medici și pacienți ce vor să alerge împreună. Și, da, aleargă uneori la nivel de semi profesioniști. E tratamentul cel mai bun pe care doctorul Tatu-Chițoiu îl recomandă tuturor, înainte de a deveni pacienți. Vreme de mulți ani a fost președintele Societății Române de Cardiologie, iar acum face parte din consiliul de conducere.

Am vorbit despre cum să abordăm rațional această epidemie. Și de ce crede doctorul Tatu că virusul de azi este cel mai cuminte dintre cei cunoscuți din familia SARS-COV. O să auziți, însă și despre pacienți de-ai săi, care și-au cumpărat tuburi de oxigen sau de excese în privința medicamentației preventive. Dar și despre cum se protejează el.

Și, da, am lăsat un capitol special funcționării României. „E o țară în care profesioniștii sunt jos, în țărână, și cu oportuniștii la butoane”.

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”România va fi mai bine peste două rânduri de alegeri.”

Mi s-a părut potrivit ca în ziua de alegerilor să stau de vorbă cu Cristian Matei. El îmi este coleg de breaslă. Acum cinci ani se afla în Colectiv, alături de prieteni, la concertul Goodbye to Gravity. S-a trezit din comă trei luni mai târziu și a fost salvat în în Israel. De atunci, Cristi luptă pentru a-și recupera sănătatea în totalitate. Iar în interviurile sale a atras de mai multe ori atenția că problemele care au dus la drama din Colectiv nu au fost rezolvate. Să fie oare cazul în acest nou ciclu electoral?

Așteptările sunt că mai curând nu. Și, la fel, este dureros că tot ce înseamnă progres este cât se poate de lent. Pentru Cristian Matei este de neînțeles cum e posibil ca la cinci ani după Colectiv, să fie votat un om ca Piedone. Dar nu este de neașteptat ca să ardă un spital. Dimpotrivă. Și, la fel, nu e de așteptat ca România să cadă de acord nici măcar asupra gravității acestui lucru.

Interviul de mai jos este dureros. Pentru că el arată nu numai că viaț aunu iom poate fi schimbată și devastată de lipsa de cinste și de moralitate. Dar că până și speranța se ofilește aici la noi. Cred că o să simțiți asta în rezultatele acestor alegeri.

Gabriel Liiceanu: “O țară nu poate fi condusă la nesfârșit de cei mai proști cetățeni”

Săptămâna aceasta a apărut la Editura Humanitas volumul intitulat Despre Destin și semnat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Subiectul este evident: modul în care domnii Pleșu și Liiceanu privesc destinul ființei umane. Cartea este și o punere la încercare a ipotezei, diferite, pe care fiecare o susține în legătură cu destinul. Este o carte adresată publicului general, plină de căldură, dar și de memorii ale unui prietenii întinse pe decenii. Iar eu nu am scăpat ocazia de a arunca și o privire asupra destinului în pandemie.

Gabriel Liiceanu mi-a explicat de ce la anumite momente dialogul a fost tensionat și cât contează asta în economia cărții. ”Suntem două personalități apăsate și fiecare ține la punctul său de vedere.” Gabriel Liiceanu spune și de ce au ales o temă atât de sensibil ă într-o perioadă în care lumea e în plină pandemie. ”Cum să nu discuți tocmai acum despre destin și existența lui Dumnezeu? Tema aceasta este mereu actuală.”

Dar e un timp potrivit să vorbim și despre modul în care noi ne purtăm astăzi în societate. O răsturnare a regulilor și a valorilor este în plină desfășurare. Și în mod evident, asta ne afectează pe fiecare. Dar cel mai greu este, spune Gabriel Liiceanu, să îndurăm agresiunea prostiei în România. Și anti-selecția celor care ne conduc. „O țară nu poate fi condusă la nesfârșit prin alegerea celor mai proști dintre cetățenii săi.”

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!