criza

Jumătate din ce muncești azi risipește statul

Dați-mi voie să opresc cu totul atmosfera de week-end și să vă aduc aminte că trebuie să muncim din nou, mult și cu spor, ca să acoperim și să plătim din buzunar toate prostiile pe care le fac guvernanții din România. Tocmai am primit un nou duș rece.

Consiliul Fiscal a făcut public ala sfârșitul săptămânii trecute un raport care arată că datoria publică a României va trece anul următor de jumătate din PIB. Asta într-un calcul optimist. Dar cel realist spune că de fapt datoria publică va fi de 55 la sută din PIB. Iar asta înseamnă că va crește de la 37 la sută cât este anul acesta. Diferența nu numai că este spectaculoasă, este îngrozitoare de-a dreptul, mai ales că atrage cu sine câteva efecte juridice importante. 

Consiliul Fiscal este o autoritate independentă al cărei rost în statul român este să sprijine activitatea Guvernului, dar și a Parlamentului în chestiuni legate de finanțele mari ale țării. Adică, mai pe șleau, are grijă să spună opiniei publice unde greșește și unde face bine România în materia banilor săi publici, dar și a taxelor sau altor mecanisme financiare.Membrii săi sunt numiți pe 9 ani de către Parlament la propunerea Academiei Române, Băncii Naţionale a României, Academiei de Studii Economice Bucureşti, Institutului Bancar Român şi Asociaţiei Române a Băncilor. Adică-s oameni pricepuți. Cum au ajuns ei la concluzia că datoria publică va face un așa salt spectaculos? 

Păi e simplu. Datoria Publică însumează toate creditele pe care instituțiile statului român le-au făcut la bănci sau prin emiterea de obligațiuni ca să finanțeze operațiunile curente. Cum ar fi în cazul nostru plata pensiilor, dar și a salariilor unui aparat de stat supradimensionat și plătit peste medie. 

Țineți minte de câte ori am spus că nu avem bani destui de pensii, că acestea trebuie finanțate de la bugetul de stat. Și nu faptul că dorim să mărim pensiile mici e problema, ci că plătim niște pensii nejustificat de mari unor privilegiați. Nu e posibil ca pensia să fie mai mare ca salariul. De asemenea, am povestit că România împrumută bani ca să plătească salariile de la stat care sunt mai mari cu 50 la sută decât la privat. Și că ne mai împrumutăm să facem și ceva investiții. Cred că orice om care a trăit aici în ultimii ani știe că cheltuim mult mai mult decât încasăm. Și că avem o structură a cheltuielilor cel puțin bizară. Adică luăm bani publici pe care-i aruncăm pe consum și diverse utilități publice care nu mai întorc un profit în economie. 

Treaba asta poate ține o vreme. Dar acum, când am avut nevoie de bani ca să plătim criza sanitară, firavul sistem bugetar al României s-a prăbușit. Adică statul s-a împrumutat cu jumătate din câte face economia. Iar deficitul bugetar, spune Consiliul Fiscal va trece de 8 la sută în 2020 și 10 la sută în 2021. 

Sigur că putem să ne împrumutăm până cădem în nas. Dar tocmai ca să evităm astfel de situații cu potențial periculos, avem legi agreate cu Europa care nu ne dau voie să facem acest lucru. Iar dacă o facem și depășim 50 la sută, atunci sunt înghețate salariile bugetarilor, iar după 55 la sută, tot ce înseamnă asistență socială.  

Și acum, aduceți-vă aminte că toată săptămâna trecută a fost un concurs de mărit pensii. Premierul, ministrul de finanțe și ministrul muncii și-au arătat generozitate și au avansat sume care trec și de 10 la sută. Nu uitați că există și o lege de mărire a alocațiilor. Și evident, nu uitați că sunt alegeri, ceea ce înseamnă alte promisiuni. Și că nimeni nu vrea restructurarea aparatului de stat.  Important este să știți însă că mai bine de jumătate din ce munciți astăzi nu merge la dezvoltare, ci pe cheltuieli.  

PSD și PNL, business as usual

Este evident de acum că Parlamentul nu va vota o nouă stare de alertă, cel puțin nu în formă propusă de Guvern. Acesta se întâlnește în această seară pentru a adopta un proiect care să fie supus votului săptămâna viitoare. Cum cele două părți nu se înțeleg, nu este clar deloc ce ne așteaptă mai departe. 

Liderul PSD, Marcel Ciolacu spune că este exclus ca PSD să mai accepte aceleași prevederi ale stării de alertă. Cel mult, poate fi de acord cu purtarea măștilor, cu distanțarea fizică și cu limitele de persoane pentru evenimente. PSD va respinge însă achizițiile de încredințare directă, dar cere și redeschiderea spitalelor. Care în mod oficial sunt deschise. 

Nu e clar pe ce bază și-a definitivat majoritatea din Parlament această decizie. Deși a avut două întâlniri cu Raed Arafat care să-i arate ce presupune noua stare de alertă, domnul Ciolacu pare de neînduplecat. Ba, întrebat despre soarta restaurantelor, el spune că nu este specialist și că aceasta nu este responsabilitatea sa, ci a guvernului. 

Așadar, după două zile de discuții, PSD ori n-a priceput argumentele științifice ale lui Raed Arafat, ori nu  vrea să le asculte. Singurul lucru concret după aceste discuții este că decizia va fi una politică. Și care să marcheze puncte electorale.  Dar să și arate că este în controlul jocului și a adevărata sursă  a puterii. Singurul lucru care încurcă PSD este faptul că azi au fost 237 de noi îmbolnăviri. Probabil că fără acestea, decizia de a respinge starea de alertă ar fi fost mai ușoară. 

Totuși, la mijloc e vorba de câteva milioane de cetățeni. Și  mie mi-e clar că în această stare de lucruri interesul public nu mai este o prioritate a nici unuia dintre partide. Două sunt cauzele acestei situații bizare în care politicienii se contrează la propriu pe viețile noastre.

Prima este legată de modul în care Klaus Iohannis și PNL și-au asumat gestionare acestei crize. Și-au folosit imaginea și pârghiile politice pentru a trimite mesajele corecte pentru populație. Cum acestea erau însă de limitare a unor libertăți cetățenești nu putea fi cele mai bine primite. Președintele și premierul ar fi trebuit să dea întâietate unor specialiști care să comunice lucrurile importante în această criză. Autoritatea politică este importantă, dar numai dacă vine cu informația și argumentele necesare. Așa, luni de zile, România a trăit cu impresia că aceste decizii sunt luate de un grup de politicieni care lucrează fără transparență. Cum acest proces  s-a suprapus cu o mână forte care dă amenzi, cu o populare a guvernării cu toții fini și afinii PNL, dar și cu nenumărate tunuri în achiziții, imaginea de lideri hrăpăreți a sosit imediat. 

Al doilea motiv al acestei situații este și acela că inclusiv într-o criză limită a statului român, în care efectiv au murit oameni, forțele politice nu au avut o colaborare rezonabilă și în interesul publicului. Adică să fi stat la masă, ori de câte ori a fost necesar ca ei să stabilească perimetrul în care poate avea loc lupta politică, dar și soluțiile obligatorii de traversare a crizei. 

Am ajuns astfel în situația în care privim la cele două blocuri politice cum nu reușesc să ia o hotărâre referitoare la viață și la banii noștri. Dar ne solicită, culmea tupeului politic, voturile. Sper c-ați remarcat că atunci când interesul lor a prevalat, PSD și PNL s-au pus rapid de acord asupra datei și modului de desfășurare a alegerilor locale. Pentru că aceea este afacerea lor. În ce ne privește, ca de obicei, suntem pe cont propriu. Așadar, folosiți masca, spălați-vă pe mâini și păstrați distanța!

 

Prinși între clientelism și populism, de pe 15 iunie suntem pe cont propriu

E clar de acum. De pe 15 iunie vom avea o stare de alertă și mai ușoară decât acum. Sau nu vom mai avea restricții deloc. Președintele Iohannis a făcut marți un apel la Parlament să voteze încă 30 de zile de stare de alertă, dar hotărârea majorității pare luată deja. Așadar, ce urmează? 

După o ședință cu miniștrii implicați, președintele a anunțat că restricțiile vor fi și mai moi decât cele de acum, care oricum nu sunt respectate de o parte a populației. 

Așadar, se vor deschide mall-urile, dar nu și restaurantele. Se vor deschide piscinele și se va mări numărul de persoane care pot participa la diverse evenimente private. De asemenea, se vor deschide grădinițele și programele after-school, dar și sălile de sport. Se va putea circula înspre și dinspre țările care au mai puțin de 5 bolnavi la milionul de locuitori. Asta exclude însă țările cu care noi avem cele mai strânse legături: Italia, Spania, Franța. 

Anunțul vine într-o zi în care îmbolnăvirile rămân în aceeași zonă de 150 de zi și în care este evident că pericolul nu a trecut. De altfel, zilnic este raportat un focar, fie că vorbim de un spital, de un centru pentru bătrâni sau o firmă de curierat. Este clar că actualele măsuri de restricție funcționează și nu prea. De asta, președintele Iohannis a mers pe varianta tehnică oferită de ministrul Tătaru și de secretarul de stat Raed Arafat, ambii susținători ai stării de alertă. 

Și de aici începe problema politică. Majoritatea formată din PSD și prietenii a anunțat din timp că nu va vota o nouă prelungire a stării de alertă. Marcel Ciolacu spune că nu mai vrea să sufere nația de Klaustrofobie și a promis eliberarea de măști, termometre și alte măsuri de siguranță. Domnul Ciolacu joacă cartea drepturilor și libertăților cetățenești și cu ajutorul vocilor aliate încearcă să arate că Iohannis e un dictator. Cunoașteți modelul de la dictatorul Băsescu, care sprijinea justiția. Mă rog, în perioada în care sprijinea justiția. 

PSD-ALDE și Pro România s-au angajat pe o traiectorie populistă și încearcă să călărească o largă nemulțumire populară. Ei știu că o mare parte din votanții lor au o aversiune față de reguli și încearcă să contabilizeze asta. De fapt se adresează aceluiași public antrenat să creadă că procurorii iau ostatici. Este același discurs care consideră regulile și reglementările civilizate din Europa ca un dictat colonial. Profitori de ocazie, aliații de stânga predică iresponsabilitatea sanitară pentru că știu că orice situație rezultată le este favorabilă. Fie că se îmbolnăvește lumea, fie că regulile sunt prea aspre, va exista o nemulțumire la adresa PNL. 

Nu-i vorbă că în perioada asta PNL a ridicat sinecura la rang de artă, iar încredințările directe către prieteni, la nivel de capodoperă.

Klaus Iohannis știe că e într-o situație limită și de asta a avut un discurs moderat, mai curând un apel adresat parlamentarilor pentru colaborare. E prima dată când președintele înmoaie tonul pentru că știe că fără parlament nu va rezolva această situație.  Eu nu cred că Iohannis are veleități de dictator, cum îl zugrăvește PSD, dar nici nu are capacitatea de a înoda o colaborare transpartinică. Firesc, trebuie să se supună la ceea ce va hotărî Parlamentul, dar decizia pare luată. 

De asta cred că din 15 iunie, vom fi pe cont propriu. Fie că vom avea în vigoare un simulacru de măsuri de restricție sau nu vom avea deloc, suntem singurii care ne putem proteja familiile. Fără să vă mai constrângă cineva, respectați distanțarea fizică, purtați mască, spălați-vă pe mâini și nu mergeți inutil în locuri aglomerate. Educația individuală și cea în familie sunt vitale în lunile următoare. Clasa politică nu dă doi bani pe noi, deci noi trebuie să ne construim propria comunitate unită, puternică și corectă. 

Vineri e ziua decisivă pentru economie. Până atunci, Guvernul gândește doar electoral

O veste proastă vine de la Dacia. Compania a retrimis în șomaj tehnic câteva sute de muncitori din tura de noapte. Cererea de mașini nu e atât de mare după criza sanitară. Economiile își revin mai greu, iar în privința României nu este singura veste proastă pe care o așteptăm.

Trimiterea muncitorilor de la Dacia în șomaj era o decizie așteptată. După optimismul redeschiderii toată lumea s-a lămurit că lucrurile vor merge mai greu. Chit că numărul mașinilor vândute în Franța a sporit și-n mai s-au vândut câte în martie și aprilie la un loc, lumea este în continuare reticentă. De altfel, guvernul de la Paris tocmai a dispus finanțarea Renault cu 5 miliarde de euro, ca să acopere problemele companiei. Și Germania a creat un fond special de impulsionare a vânzărilor de mașini, tot în valoare de 5 miliarde de euro. 

Asta și după ce exporturile germane s-au prăbușite cu 239 de miliarde de euro. Probabil că asta va duce și la concedieri, așa cum au fost anunțate deja în Franța. Și economia americană are pierderi la export de 246 de miliarde de dolari, iar un studiu publicat de WSJ arată că problemele ar putea ține până în 2030. Semnele arată, oameni buni, că eliberarea de sub restricții nu înseamnă simultan și ieșirea din criză. Aceasta de abia începe, din cauza schimbării comportamentelor de consum.

Unde stă România în această situație? Deloc bine. Am mai spus asta. Pe noi, această criză ne prinde în an electoral, cu un aparat bugetar imens, cu cel mai mare deficit din istorie și cu un program economic de relansare care se lasă așteptat. 

În recent apărutul raport privind inflația al BNR apare un tablou sumbru în care domină cuvântul incertitudine. Astfel, oficialii BNR se așteaptă la o scădere a consumului și la o oprire temporară a finanțării economiei în perioada viitoare. Raportul avertizează asupra creșterii șomajului, reducerii salariilor sau înghețării beneficiilor angajaților. 

De asemenea, în raport se spune că revenirea economică va fi graduală și lentă, iar PIB-ul ar putea înregistra o scădere asemănătoare cu cea din anii 2008-2009, adică de șapte procente. Adăugați aici criza sanitară despre care nu știm cât va dura și la ce presiune financiară va obliga statul român. Să mai spunem că în ultimele luni diferența dintre exporturile prăbușite și importurile pentru bunuri de consum zilnic a ajuns la niveluri record. 

Cât de prost stăm, vom afla chiar vineri când este așteptată o decizie crucială pentru economia României: agenția de rating Standard & Poors va hotărî dacă menține ratingul actual al României sau ne coboară pe treapta de mai jos care se numește junk, adică gunoi, adică o țară în care nu sunt recomandate investițiile. Potrivit analiștilor perspectiva de a ajunge acolo este cam 50 la sută.

Cheia acestei decizii va fi răspunsul guvernului în materia măririi pensiilor. Dacă acestea vor fi mărite cu 40 la sută, România intră în zona economică negativă. Ludovic Orban a anunțat că se va mări după puteri, adică nu 40 la sută, dar nici nu a spus cu ce sumă. Cert este că o mărire va avea loc. Adăugați aici că nicio restructurare nu va avea loc în aparatul bugetar.  În aceste condiții ajutorul economic de 300 de milioane de euro, promis de guvern,  este o glumă.

Singura veste bună vine de la Uniunea Europeană care ne dă 33 de miliarde de euro aproape pe degeaba. Ar fi un miracol ca România să reușească să ia toți banii și să facă din ei autostrăzi, spitale, investiții în energie și alte lucruri care să poată reașeza economia. Un miracol pentru că banii trebuie cheltuiți de aceeași funcționari care nu au reușit să facă asta cu fondurile anterioare.   

Șprițul care a terminat starea de alertă

Fotografia în care domnul Orban se tolănește pe unul dintre scaunele guvernului a venit chiar în ziua în care am aflat că PNL cu USR și PLUS nu mai pot alcătui, doar ele, o majoritate guvernamentală.

Barometrul Europa FM ne arată că epoca de glorie a PNL s-a dus mai repede decât era previzibil. Și că după multe luni de grație, a scăzut, treptat de la 47 la 32 la sută. Laolaltă cu USR, 11,6 la sută,  care a anunțat un fel de pact de neagresiune și cu PLUS, de nevăzut pe nicăieri, 5,1, viitoarea alianță de guvernare este o chestiune foarte complicată. Ea trebuie să se bazeze pe redistribuire sau pe ipocrizia UDMR-istă care, pentru prețul corect, se va alia cu oricine. 

Așa că fotografia cu domnul Orban și colegii pică cum nu se poate mai prost. Și cred că-i mai ia câteva procente, dacă ar fi ca alegerile să fie mâine. De ce? Pentru că oricât de șprițangii am fi noi românii și oricât de împăciuitori în ideea că toată lumea face așa, senzația este de lehamite. O lehamite de aia izvorâtă din mahmureală, fum de țigară și băuturi așezate prost. Și, dacă nu mă credeți, hai să ne mai uităm o dată la poză. 

Ce vedeți prima dată? Eu văd întâi masa aia cu vasele cu resturi lăsate acolo. Farfuriile alea goale pe care mai sunt urme de mâncare îți stau cumva în gât. Sticlele-s goale până la jumătate, zace și o frapieră, iar printre resturile de mâncare stau măști folosite. Apoi, fix în mijlocul imaginii, se află un prelungitor care adâncește dezordinea. Deci în cabinetul premierului, lucrurile stau alandala, în dezordine și-n murdărie. 

E clar că toată lumea asistă la o povestire pe care cineva din afara cadrului i-o zice sărbătoritului. Trebuie să fie ceva vesel după râsetul ministrului economiei, care ține paharul în mână și după începutul de zâmbet al premierului. Dar nu tocmai pe placul tuturor invitaților, dacă te iei după privirea Ralucăi Turcan. Mănușile ministrului de externe, care strâng un trabuc, vin să adâncească nepotrivirea momentului. 

Mă duce cu gândul la starea aceea de final de chef, de oboseală,  faza aia în care toată lumea ar pleca, dar încă nu o poate face. E mahmureală, dezordine și neorânduială în această poză, dar asta o face cu atât mai puternică. Pentru că-ți arată, cine-ți conduce România. O imagine face cât o mie de cuvinte și o mie de măsuri de carantină. 

Căci ce va vedea fiecare român acolo? Că măsurile sunt doar pentru restul proștilor, că nu e musai să porți mască, că regulile trebuie respectate de alții. Că e doar luptă politică și că nu e nicio rațiune în a respecta ce se scrie în actele guvernului. Ce va face azi cârciumarul care trebuie să măsoare câte un metru jumătate pe terasele din afara restaurantelor? Dar cei care trebuie să poarte măști la la locul de muncă? Dar dacă mai e întrebat cineva despre temperatură la intrarea la muncă? Va observa că toate astea trec mai ușor la un șpriț! Și, da, unii vor crede că li s-a spus o minciună uriașă. 

Aproape nu mai contează ce măsuri și ce fapte vor urma după asta pentru că toți vor spune: „Las că știm noi cum sunteți. Vă amendați și apoi vă duceți la șprițuri pe din dos.”

Tehnic, acest șpriț a anulat starea de alertă din România. Politica e și o chestiune de percepții și de inimă. Iar imaginea asta va povesti mai mult decât seria de măsuri pe care domnii Vela și Arafat le mai pot anunța noaptea. 

Și ar mai fi ceva. Da, știu expresia: „Hai că toți suntem așa.” Poate da, poate nu, dar acum nici nu mai avem de ce să ne corectăm. 

P.S. 

Două lucruri vreau să mai spun. Vineri, înainte de Avocatul Diavolului, un prieten ne-a adus câteva cafele de specialitate de la cafeneauu lui, Milu Cafe. Am vrut să-l invit în redacție de vreme ce adusese cafea pentru toată lumea. Nu ne-a lăsat, însă, doamna de la recepție. „Nu au voie persoane străine de redacție.” Aveam măști amândoi. 

În week-end, copilul meu a făcut 14 ani. Ar fi trebuit să aibă o petrecere, măcar în parc, cum s-au mai făcut zilele astea. Am hotărât că nu facem, că e mai sănătos pentru toată lumea. Dar, acum cred că dacă ar fi nevoie, domnul Orban ne-ar putea organiza una.  

 

 

Paradoxul coronavirus: când au început să moară, îi vedem pe sezonieri

O să vorbim astăzi despre unul dintre paradoxurile acestei crize sanitare, care duce la rezolvarea unei situații ce n-are soluție de ani de zile. E vorba de condițiile de muncă ale românilor sezonieri în străinătate. După ce mulți dintre ei s-au îmbolnăvit, ministerele muncii din România și Germania anunță schimbări. 

Prima schimbare se va produce de anul viitor în industria cărnii din Germania. Ministerul muncii spune că de la 1 ianuarie, lucrătorii nu vor mai veni prin subcontractor, ci direct la poarta fabricii. Condițiile de protecție socială oferite de firmele subcontractoare erau diferite față de cele oferite de patronii fabricii. Plus că având între ei și angajator un lanț de firme, muncitorii români pierdeau și la banii cu care erau angajați. Asta ar trebui să se schimbe. 

Înțelegerea este obținută de ministrul muncii, Violeta Alexandru, care a mers să vadă situația din Germania. Dincolo de entuziasmul autorităților române, ceea ce vedem acum este o picătură într-un ocean. 

În primul rând, că acordul se aplică de anul viitor, dar criza COVID e acum. Sute de muncitori români sunt infectați cu coronavirus și avem și un deces. Cele mai recente cazuri au venit de la Dissen la sfârșitul săptămânii: 47 de infectați, 57 în carantină și încă erau așteptate peste 20 de teste. Așadar, anunțul nu rezolvă criza sanitară și nici nu le mai păzește viețile acestor oameni. 

Apoi, toată această poveste a început cu lucrătorii de pe câmpuri. În cazul lor nu avem nicio rezoluție. Încă așteptăm, deși se confruntă cu probleme similare. Și oricum vorbim doar de Germania, dar românii cu munci grele și viață pusă în pericol se află în Spania, Italia sau Anglia.

Aici apare și paradoxul de care vorbeam. Până la criza COVID ei au muncit în aceleași condiții ani buni. Tot cazați în dormitoare de zeci de persoane, tot datori la subcontractori, tot ținuți la muncă ore în șir peste program. E adevărat cu bani mai mulți, mult mai mulți decât ar fi câștigat în viața lor în România. Asta și faptul că mereu a fost considerată o relație privată între angajat și angajator, i-a lăsat pe acești oameni în bătaia vântului. 

Nu uitați că ani buni presa a scris de cazurile de exploatare, de dispariții, de condiții proaste, de sclavie uneori, iar reacția societății și a autorităților a fost inexistentă.  ”E acolo între ei”, se spunea, ”asta e viața”, ”oricum e mai bine decât în România”. Doar adăugarea morții prin COVID peste această realitate a dus la o schimbare minoră. După ce i-am văzut la cozile plecării a existat o reacție a societății și a politicului, care, in corpore, i-a ignorat ani buni. Erau doar fie aplaudați, fie înjurați când votau după cum mergea viața politică. 

Iar strict în ce privește abatoarele, situația e aproape imposibil de rezolvat. Condițiile de lucru de acolo, cu frig, muncă fizică grea, apropiere între muncitori favorizează transmisia virusului. O anchetă a publicației americane Vox arată că muncitorilor le este greu să stea cu costume și măști speciale. Respirația întețită, mișcările pe care le-au de făcut, viteza benzii cu produse îi face să transmită mai repede boala. Iar aparatele de frig și aerisire poartă microbii ușor. 

Mai e ceva: din America, și ea plină de coronavirus în abatoare, până în Germania această industrie folosește în majoritate imigranți. Fie că sunt est-europeni sau sud-americani, condițiile și salarizarea sunt mai bune decât în țările lor. Deși e evident că ei costă mai puțin decât un localnic. Iar asta înseamnă că, dacă vreți problema rezolvată, trebuie, printre altele, să mâncați mai puțină carne și mai scumpă.     

 

Fiecare viață are un cost în economie. Totuși, cât face fiecare dintre noi în pandemie?

La finalul săptămânilor de izolare, am încercat cu Vlad Petreanu, la Avocatul Diavolului, să tragem o concluzie. România are peste o mie de de decese, 16 mii de îmbolnăviri, o boală care nu se oprește și pierderi economice uriașe. Iar economia care pornise anul spectaculos, s-a oprit având o creștere doar de 0,3 la sută. Ne-am întrebat dacă măsurile de carantină au fost exagerate? Și vă asigur că ceea ce o să auziți în continuare e cel mai cinic lucru cu putință. 

Pe parcursul documentării de la Avocatul Diavolului am regăsit un indicator pe care guvernele lumii și companiile îl folosesc atunci când calculează riscurile asociate unei meserii sau anumite măsuri care implică cheltuieli uriașe, dar au potențialul de a salva  vieți. Indicatorul se numește valoare statistică a unei vieți și arată, exact cum credeți, cât costă o viață omenească în diferite părți ale globului. 

Știu că ce spun aici este înfiorător pentru că fiecare viață este neprețuită și facem eforturi să le salvăm. Dar, din 1982, anumite măsuri se iau pe baza acestui indicator. Calculul se face urmărind zone cu meserii riscante, riscul de moarte la zece mii de muncitori, dar și valoarea muncii acestora, nu detaliez. 

Datele arată că în America o viață costă 10 milioane de dolari. Ea ajunge la 9,6 milioane în Canada, 7,4 milioane de dolari în Anglia și 1,6 milioane de dolari în România. Atât și nimic mai mult: 1,6 milioane de dolari pentru un român care ar putea deceda. Sunt țări care stau mai prost. Banii aceștia reprezintă, în fapt, pierderea pe care o generează dispariția unui om într-o economie. 

Fac o pauză ca să vă amintesc că ce fac eu aici e foarte cinic, dar sunt convins că, fără să o spună, sunt guverne care au folosit acest tip de calcule. Poate nu întâmplător, în America, l-ați auzit pe Trump spunând că, dacă vor fi sută sau două sute de mii de morți, acesta va fi un succes. Calculul arată că 200 de mii de persoane care pier în pandemie înseamnă două treimi din pachetul de ajutor economic aprobat de administrația americană, adică 3 trilioane de dolari. Mai mult ar fi o cheltuială prea mare, cum ar veni.

La noi, costurile din acest moment ar fi de 1,7 miliarde de dolari, iar la câți bani a alocat guvernul economiei, adică 100 de miliarde de lei, am putea avea nu mai mult de 12 mii de oameni pieriți. Îngrozitor.

Din fericire, omenirea civilizată și guvernele lumii, au trecut demult de acest tip de calcul. Deși grupuri de economiști îl pun la dispoziția mai marilor zilei, cred că în lumea noastră s-a schimbat ceva. Acest tip de retorică nu mai este acceptabil. Iată și de ce, și aveți în rândurile de mai jos, pledoaria mea în favoarea vieții de la Avocatul Diavolului.

Eu  voi susține astăzi de ce aceste măsuri, deși ne-au făcut viața praf, nu au nimic exagerat în ele. Ba, dimpotrivă, constituie o reacție firească, temporară, a guvernelor lumii. Și ne arată că gradul de dezvoltare a diverselor societăți de pe planetă este la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut vreodată istoria noastră. 

Asta pentru că după sute de ani de eșecuri, am ajuns, aproape global, să prețuim viața nu numai la nivel individual, dar și la nivel colectiv. Nu numai că știm astăzi că fiecare om prețuiește foarte mult în societățile noastre, dar știm că el este important și pentru modul colectiv în care funcționăm noi. 

Este prima dovadă că am ajuns la acel nivel cultural în care știm să apreciem binele comun la fel de mult ca binele individual. Și că ni-l dorim. Știu că la noi această viziune este viciată de comunism, dar o societate puternică nu este construită din individualism. Ci din indivizi singuri, puternici, creativi, muncitori, dar care reușesc în comun. 

De asta este justificată și corectă reacția guvernelor lumii de a impune temporar aceste măsuri menite să preîntâmpine un mare număr de morți. Aceste măsuri au cântărit între economie și siguranță, iar cea din urmă a primat pentru că noi azi, ca societăți nu mai putem admite să avem un număr nejustificat de mare de morți. 

Apropo, dacă acceptăm moartea unui număr de concetățeni pentru că nu facem nimic să-i protejeze, pot să aflu care este numărul de cetățeni care pot muri fără să mă îngrijorez? Adică până unde ar putea să meargă acesta ca noi să avem o reacție, alta decât fuga așa cum se întâmpla acum cinci secole. Și știi foarte bine ce se întâmpla atunci. Bogații fugeau din orașe la moșiile lor de la țară și lăsau ciuma săracilor, după care se întorceau la finalul epidemiei. Moartea era acceptabilă, dar doar pentru cei mici. 

Astăzi, societatea civilizată a stabilit că moartea este inacceptabilă în aceeași măsură și pentru săraci cât este și pentru bogați. De aici aceste măsuri comune, care oricum sunt mai greu suportate de cei fără dare de mână. Dar măcar nu sunt lăsați să se descurce singuri. 

Un alt motiv pentru care am impus aceste măsuri bruște este faptul că am protejat spitalele care deservesc întreaga societate și nu numai pentru aceste boli. Dacă am fi tratat boala în libertate, ar fi existat riscul pe care l-am văzut în China, Italia și America să fim depășiți de numărul de cazuri și asta să ducă la epuizarea resurselor sanitare, fie ele umane sau materiale. Astfel chiar și cei care ar fi scăpat ar fi avut o problemă pentru viitor. 

În ce-l privește pe Harari pe care l-ai invocat mai devreme, el are dreptate: astăzi, moartea este un accident evitabil. Este poate cel mai bun semn c-am evoluat. Ne pasă de alții și credem sincer că avem dreptul să fim salvați de la moarte. Și că avem dreptul la toate resursele care pot împiedica moartea. Și cred că în viitor, vom vorbi și despre dreptul la nemurire.

Cine îmi dă mie dreptul acesta, o să te întrebi? Contribuția mea la bunul mers al societății sub formă de muncă, bani, taxe, impozite, respectarea legii. Faptul că în fiecare zi creez valoare adăugată care contribuie și la binele altor cetățeni. Mă aștept, când sunt în necaz, să fiu salvat, iar societate să-mi pună la dispoziție resurse cu care să fac acest lucru. 

Am dreptul să cer și legi care să-mi protejeze viața, chiar dacă asta face toate lucrurile din jurul meu mai scumpe. Ce prețuiești mai mult astăzi, viața și sănătatea ta sau capacitatea de a te bucura la preț redus de beneficiile pe care le dă societatea modernă. Sigur că acestea sunt plăcute, dar ele nu pot veni înaintea ideii de a trăi.

Și, da, le cerem guvernelor lumii să aibă grijă de noi. Pentru că le-am dat în schimb o putere uriașă, inegalabilă în istoria omenirii. Le-am dat în schimb mecanisme, stabilitate și oportunitatea de a rămâne la putere fără a fi răsturnați violent, vreme de generații, de vreme ce respectă mecanismele. Cred că e un schimb echitabil. 

Toate aceste lucruri sunt într-adevăr recente, nu au mai mult de 50-60 de ani. Istoria drepturilor și libertăților civile este tânără. Pentru drepturile individuale este epoca cea mai luminoasă din istorie. Toată lumea poate vota, avem drepturi care sunt respectate, avem organisme care funcționează pentru fiecare dintre noi, avem egalitate între femei și bărbați, am dat drepturi minorităților și ne-am câștigat un acces egal la sănătate, indiferent de cât câștigăm. Cel puțin teoretic suntem egali aici. 

Nu mai tratăm epidemiile ca acum 60 de ani când nu se plângea nimeni. Vreme de decenii am considerat molima drept o problemă individuală. La fel, considerăm boala astăzi. Specia noastră gândește așa: dacă tu, ești bolnav, atunci e problema ta. E suferința ta. De asta nu avem o rezonanță a molimelor în istoria noastră. De asta nu le percepem zeci de ani mai târziu și nu avem repere culturale. Și tocmai suntem pe cale să schimbăm asta. 

Și, da, ne permitem economic, într-o anumită măsură să o facem. Temporar avem mecanisme de finanțare, răspunsuri mai mult sau mai puțin nuanțate, și o bază materială care ne dă voie să ne oprim o vreme. 

Pentru toate aceste lucruri, cred că aceste măsuri nu au fost exagerate. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-au-fost-masurile-de-carantina-o-exagerare-sau-nu-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 15 mai 2020

 

 

Ne place sau nu, limitarea unor drepturi trebuie făcută de Parlament

Bătălia pentru starea de alertă, dată de Parlament și Guvern, cu intervenția CCR, are o semnificație mai profundă decât cine se așează într-o postură electorală mai bună. Este de fapt un test pentru democrația noastră care trebuie să reziste, indiferent de modul în care ne plac sau nu actorii. 

Sesizată de Avocatul Poporului, CCR a decis că limitare unor drepturi cetățenești în România poate fi decisă doar de Parlament nu și de către guvern. Iar acest lucru se poate face doar pe o perioadă limitată. Știu că decizia nu pică bine președintelui și guvernului, dar ea este necesară pentru limpezirea spațiului nostru democratic pe viitor.

De fapt, bătălia care se duce este între pandemie și democrație. Trebuie să admitem că, în România, puterea a fost exercitată în ultimele luni doar de câteva persoane. Putem să le numărăm pe degetele de la o mână: Iohannis, Orban, Vela, Arafat și Tătaru. Asta a fost necesar pentru că era nevoie de decizii rapide. Și putem cădea de acord că fără aceste decizii, În România ar fi putut fi mai rău. 

De asta, multă lume este înclinată să spună că așa este mai bine. Că urgența, criza, pandemia în acest caz, sunt situații care ne dau voie să umblăm la drepturile cetățenești tocmai pentru evitare unor pericole. Întrebarea care se pune este, însă, dacă în locul celor pe care i-am numit s-ar fi aflat echipa guvernamentală a PSD. Tot cu așa ușurință s-ar fi acceptat această soluție? Dacă la 10 august, echipa Dragnea hotăra că în România am ajuns într-un impas așa de mare încât e necesară o stare de urgență?

Desigur că buna credință și istoricul politic al celor care iau astfel de decizii cântărește mult. Iohannis și ai săi nu au în spate un bagaj de decizii lipsite de bună credință, așa acum are PSD-ul. Și nici n-au dat semne că vor să se joace de-a autoritarismul cum visa Dragnea, căruia, probabil, îi plăcea mult de Viktor Orban. Aceste decizii ale CCR se dau însă pe termen lung și pentru a preveni momente de tip Orban

Rațiunea spune că, de vreme ce însuși guvernul și mica celulă de putere au hotărât că situația se îmbunătățește, puterea trebuie să revină în spațiul său democratic. Parlamentul, ne place sau nu, obligă la dezbateri și la ascultarea mai multor argumente. Avem diverse pârghii de control pentru ce se întâmplă acolo, atâta vreme cât bătălia se poartă cu onestitate. 

Iar pentru cei care cred că măsurile mai dure sunt esențiale în această țară, pentru că nu avem un popor ascultător, nu aceasta este soluția. Concentrare puterii în câteva mâini este greșită. Oameni mai puternici nu fac poliția mai eficientă sau legea mai bună. De exemplu, nu am fi asistat la o afirmație de genul că cei care fac achizițiile ar trebui să aibă imunitate, așa cum a spus Arafat. 

Sigur că nu toți cei din Parlament sunt apărătorii democrației. Sub acest scut au făcut de-a lungul anilor treburi mișelești. Dar pentru asta vine și decontul. Și s-a văzut destul de clar că societatea le poate pune frână. 

Concluzia pe care trebuie să o tragem este de altă natură. Democrația nu este negociabilă. Ea este un joc al balanțelor și tocmai asta se întâmplă acum. Ce au de făcut puternicii zilei, în astfel de situații, este să stea la aceeași masă și să găsească soluții comune pentru toți. Soluții care să fie negociate, să nu depășească cadrul legal și să se supună compromisului acceptabil într-o societate democratică.  

Ar trebui să-i spună responsabilitate, nu relaxare

Vine relaxarea și eu cred că acesta este cel mai greșit termen cu putință pe care-l putem folosi. Nu știu de cea am impresia că greul de-abia acum începe.

Guvernul a trimis Parlamentului un proiect de lege prin care stabilește așa numitele măsuri de relaxare care vor fi aplicate din 15 mai. Mă rog, dat este incertă, de vreme ce PSD a și spus deja că votul ar putea avea loc tocmai săptămâna viitoare. Dar asta o să vedem ceva mai târziu. 

Deocamdată este important să știm că, de luni, cel mai probabil, la muncă se va intra în ture decalate. Că se va putea intra doar cu mască și după ce ți-a fost luată temperatura. Că în autobuz sau metro, vei sta la locuri stabilite clar și aflate măcar la un metru distanță.

Dacă ai copil de clasa a opta sau a 12-a poți să-l trimiți la școală pentru pregătire. Vor fi doar zece în clasă și vor sta cel mult trei ore. 

Există reguli stricte și pentru spitalele care sunt non-covid, dar și pentru turism sau pentru deplasarea în afara localității, chiar dacă nu mai avem nevoie de declarație. 

Întrebare este cum se vor respecta aceste reguli, de vreme ce-am avut sute de mii de exemple că și-n timpul stării de urgență acestea au fost încălcate. Bănuiesc că ați văzut zeci de oameni fără mască în magazine sau pe stradă. La fel în cazul curierilor sau al diverșilor lucrători cu care v-ați întâlnit. Într-un fel mi se pare mai periculos de pe 15 mai decât până acum când majoritatea românilor au stat în casă. 

Cu atât mai mult cu cât prima zi de relaxare este prima zi a sfârșitului săptămânii. Ca și cum România se pregătește de o petrecere, de un revelion, nu de reînceperea muncii. În loc să pună ziua asta de luni dimineață când ar fi semnalat că repornim economia și că facem ceva să scăpăm de criză, ea este pusă vinerea ca a doua zi să deschidem beri și să facem grătare. E ca un premiu că am stat cuminți, iar acum ne puteam da în petic.

Asta înseamnă, de fapt, un singur lucru. Că ziua de vineri trebuie să fie pentru noi toți ziua responsabilității, nu a relaxării. Adică este momentul când fiecare separat și împreună ca o comunitate trebuie să începem să trecem de această catastrofă. 

Este clar că nu mai putem rămâne în casă și trebuie și trebuie să ieșim la muncă. Economia trebuie să supraviețuiască. De asta avem nevoie să stabilim reguli și să le respectă. Să păstrăm distanțele și să colaborăm. Și avem nevoie să ne purtăm unii cu alții ca și cum ar aexista un risc potențial.

Chiar dacă nu crezi că boala asta e periculoasă sau că nu ți se poate întâmpla ție, te rog să-l ferești pe cel de lângă tine. Asta este foarte important și doar așa putem merge mai departe. 

Nu statul în casă a fost testul major pentru societatea noastră. Asta, majoritatea o putem face ușor. Să fim afară și să nu ne infectăm sau să-i infectăm pe alții, asta e greu. De aceea, citiți regulile, pregătiți-vă materialul de protecție, luați în serios boala și stabiliți-vă mental ce aveți de făcut în prima zi  de muncă afară. Învățați să vă creați noi reflexe și gândiți-vă că e prima zi din restul vieții noastre. Una în care va trebui să muncim, dar să și trăim cu o boală periculoasă între noi.    

Photo by Pixabay from Pexels

Guvernul nu o să miște un pai în materie de pensii și bugetari, deși dezastrul este anunțat

Astăzi o să vă arăt cum, încă o dată, realitatea nu ține cont de alegeri și nici de campanii electorale. Toate planurile economice ale guvernului au primit un duș rece de la Bruxelles. De acolo aflăm că prognoza pentru deficitul bugetar al României în 2020 este de 9,25 la sută

Da ați auzit bine. 9,25 la sută. Păi, o să-mi spuneți domnul Cîțu ne-a spus că o să fie de peste 6 la sută doar. Desigur. Comisia Europeană care a publicat această prognoză de primăvară nu are, însă, alegeri în toamna acestui an. Și nici nu are de ce să spună că lucrurile arată mai bine decât speram, așa cum spune ministrul de finanțe. 

Pe scurt, prognoza Comisiei Europene spune că vom avea o scădere a economiei de șase procente și nu de aproape două cum a zis guvernul. Apoi la anul vom crește cu peste patru procente, dar deficitul se va duce la peste 11 la sută. 

Inflația va fi de doar 2,5 la sută, asta pentru că prețul benzinei va scădea spectaculos. Dar tot așa va scădea și consumul. Șomajul va crește și Comisia așteaptă o scădere a investițiilor atât în domeniul publi cât și-n cel privat. Tabloul este sumbru, mai ales că România era deja campioană la derapaje fiscale încă din vechile guvernări. 

Partea și mai proastă este că toate acestea se vor întâmpla înaintea alegerilor și niciun partid nu vrea sau nu poate să se comporte rațional. Dacă ani de zile, arma ta electorală a fost se va da și nu se va face, e greu să fii acum responsabil. Iar semnalele sunt din ce în ce mai proaste. Atât președintele, cât și premierul, dar și ministrul de finanțe au anunțat în 24 de ore că o să asistăm la mărirea pensiilor. Poate nu cu 40 la sută, dar ceva tot se va face. Nu am vrea ca părinții noștri să fie cei care deconteaza criza, a spus președintele Iohannis. 

Adevărul este că Românii nu-și permitea pensii mărite nici înainte de criză. Adevărul este că România nu-și permite nici actualul sistem de pensii. Și că se împrumută din greu pentru ca să plătească. Pe măsură ce balanța demografica se va dezechilibra și mai rău, dezastrul va fi mai evident. O reformă și punerea pe alte baze sunt necesare, dar despre asta nu se va sufla nicio vorbă.

Din același motiv, alegerile, guvernul nu dă niciun semn în privința rearanjării aparatului de stat. Nici ca valoare a salariilor, dar nici ca număr de angajați. Sau să gândească o reașezare a acestora. Milionul de oameni care lucrează la stat, de multe ori cu performanțe care nu sunt la înălțimea salariilor, reprezintă o țintă electorală care nu poate fi deranjată. În timpul crizei, România a strâns bani doar ca să plătească pensii și salarii. 

Acum, statul trebuie să plătească și funcționarea privaților, deci încă o gaură la buget. Iar premierul Orban anunță și investiții publice ca să impulsioneze economia. Dar ca să plătești toate astea trebuie să fii magician. Sau iresponsabil. Sau câte puțin din amândouă, dacă înaintea ta sunt alegeri. 

O repet fără nicio plăcere: România va fi noua Grecie. Mai rău este că acum toată Europa este în necaz și, dincolo de fondurile de criză deja aprobate, cu greu se vor găsi alți bani ca să ne sprijine. Echilibrarea bugetului este acum obligatorie, dar am ajuns în faza în care politicienii nici nu mai au curaj să vorbească de ea. Ca și cum motivul pentru care facem alegeri este să aibă ei funcții, nu ca să repare România.  

 

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!