copii

De ce au pierdut cei care nu vor religia în școli

Căci după anunțarea procentelor de înscriere, așa se va vedea. Cei care au susținut că religia în școli nu e necesară au pierdut. S-au înscris, la ora actuală între 85 și 90 la sută dintre elevi. Asta încheie o dezbatere care s-a purtat cu furie și la care ai fi zis că participă milioane de români. Că lumea chiar e preocupată de chestiunea asta și că de abia așteaptă să scoată copiii de la școală.

Fals. S-a văzut încă o dată ce poate face o comunitate mică într-un spațiu închis. Și cumva dezbaterea s-a cam încheiat la nivel general. Pentru că de acum încolo vorbim de drepturile minorităților. Care au obținut ce era dreptul lor și anume să nu fie puse cu forța într-un anumit tip de regim. Dar cum de au obținut un scor atât de prost?

1. Au presupus că ce gândesc ei este valabil la nivel general. Nu toată lumea se simte agresată de religie. Pe când majoriatea oamenilor se uită la religie ca la apa plată. Nici nu face rău, nici nu face bine

Mai mult

La Sinaia nu scumpetea te doare, ci respectul

O prietenă pasionată de sporturi de iarnă îmi spune că a făcut un calcul și că i-a ieșit că Sinaia e cea mai scumpă stațiune de schi din Europa. E un calcul subiectiv, dar într-adevăr e scump de te doare. De la restaurant până la orele de schi. Mai mult, Alina a surprins un dialog într-un magazin cu tot felul de lucrușoare, în care o clientă spunea: ”aș mai vrea lucruri de la dvs, dar o săptămână la Sinaia m-a costat cât tot concediul de astă-vară în Cuba”. Drept urmare o să mă întrebați de ce mergem acolo și o să vă explic ce îmi place și ce nu-mi place. Și cum arată când trag linie.

Ce îmi place

Că e foarte aproape de București. Și de acasă până la hotel facem maximum două ore. Te mai înfunzi uneori la Comarnic, dar nu mai mult de 10 minute.

Ai pârtii de schi (de fapt Vladimir are) pentru toate categoriile, mult mai multe decât în stațiunile apropiate. Mai mult

Boom! & Bang! E Boomerang! S-au întors adevăratele desene animate!

Vladimir e un tip categoric. El știe clar că nicio distracție propusă de oameni mari nu poate fi pe placul lui. Nu e satisfăcătoare, de fapt. Mergi la un film cu noi? Vrei să pun cutare film? „Plictis. Plictiiiiis…!”, îl auzi. Și are niște fețe de te acrești. Iar dacă cumva, atunci, pe loc, îi spui că totuși trebuie să participe la vizionarea cu pricina, începe show-ul. Ți se pare că atunci se va descompune şi că leșină pe loc la propunerea ta. I se coboară umerii, își deschide gura într-un suflat greu și pleacă gârbovit. Ce mai distracție…

Se așeză pe canapea, prăbușit. Își duce degetele de la picioare spre gură (da, poate să facă asta) și geme încetișor, ca și cum ar fi bătut. Își rotește ochii în toate părțile și refuză să citească subtitrarea. Şi, credeți-mă, că i-am ales filme bune pentru vârsta lui. Adică au lupte, poante de copii, momente funny, tot ce în mintea mea ar putea să distreze un băieţel. Mai mult

De ce nu mai facem copii

De dimineață a apărut știrea asta. În ultimii 20 de ani, numărul de copii din România a scăzut cu 3 milioane. E o cifră devastatoare pentru orice țară civilizată. Ar trebui să fie principalul subiect al tuturor jurnalelor de azi. Nu-i puțin lucru să vezi că nația îți piere. La chestia asta am contribuit și eu. Sunt singur la părinți și noi nu avem decât un singur copil. Iar gânduri să mai facem unul foarte puține. De ce?

Pentru că ani de zile ne-am gândit mai mult la ce avem de făcut la noi la muncă. Și ne-am gândit cum să reușim mai bine la muncă decât acasă. Pentru că nu mai vrei să pierzi doi ani de la muncă. Mai mult

De ce trebuie finanțat public învățământul privat. Sau nu.

Guvernul a amânat cu încă un an finanțarea de la stat a învățământului privat, scrie Hotnews. Cred că e al treilea an în care se întâmplă acest lucru. Finanțarea este prevăzută în legea educației a lui Funeriu și se întemeiază pe un principiu simplu: elevii sunt egali, fie că învață la stat sau la privat și au dreptul la educație asigurată din fonduri publice. Iată și articolul din lege:

statul asigura finantarea de baza pentru toti prescolarii si pentru toti elevii din invatamantul primar, gimnazial, profesional si liceal de stat, particular sau confesional acreditat, pentru elevii din invatamantul postliceal de stat, precum si, dupa caz, pentru beneficiarii cursurilor de pregatire pentru examenul national de bacalaureat. Finantarea de baza se face in limitele costului standard per elev/prescolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educatiei Nationale„. Mai mult

Unde s-a ascuns Șoni după Vama Veche

Locul e la 5 ore de București, dacă reușești să treci de Valea Prahovei. Mult mai aproape și mai bine pentru clujeni și cei din Târgu Mureș. Stațiunea de la Mădăraș e la 1800 de metri înalțime are șase pârtii de schi și arată cam așa.

Mai mult

Cât ne costă o viață? Doi euro!

E lucrul de care sunt cel mai mulțumit azi. Și mi-a luat fix 10 secunde.

Poți să o faci și tu. Pentru că acolo unde statul eșuează e nevoie de intervenția noastră.  Dă un sms la 8833! Vezi mai multe aici.

Fotografia zilei de la Vladimir

Piticul lovește din nou. E o editare în Cymera pe care nici noi nu am nimerit-o.

buchetul

Alte fotografii mișto, aici.

Cum m-am apucat de citit Harry Potter

Știu că încă vă așteptați la analize și impresii legate de campania electorală. Dar azi trebuie să mă opresc pentru că am probleme cu Vladimir, care de dimineață este într-o grevă a cititului. Stă cu picioarele în sus, se luptă cu perne, lovește patul, iar acum ”mă trece un fior”. ”Mă trece un fior că vine finalul…Știi chestia aia pe care o simți când termini o treabă și te apropii de ce îți place ție…Atunci te trece așa…o emoție” Mai mult

Un manual care îi enerveză până și pe copii

”Joia asta a avut loc o revoltă în clasă. Totul a pornit de la un exercițiu cam jignitor pentru băieți. Desigur, cartea este scrisă de fete, așa că ne-au criticat numai pe noi, băieții, ceva cam de genul ăsta:  fetițele, după cum zic autoarele manualului, sunt „mai evoluate”, iar băieții sunt irascibili, intoleranți, influențabili, autocritici, curioși (adică chiar nu știm nimic și trebuie să întrebăm???!!!) și că ele-s mai ”moderne”. Păi, ce? Băieții sunt neanderthalieni, iar fetele roboți și știu  de toate?

Așa a început totul. Am început să strigăm ”jos fetele!, jos fetele!…”, dar ne-am răzbunat la un exercițiu cu o reclamă la șampon. Am zis: ”Cumparați-l acum! Are mp3-player inclus! Anti-fete! Băieți – un leu, iar fete – 1000 lei.” Ai mei părinți mi-au zis că e discriminare. Dar ce? Autoarele nu ne-au discriminat?

În orice caz, cam asta fost , dar  mai zic un lucru… autoare cu creiere de nucă.”

Aceasta este prima postare a lui Vladimir. Scrisă de mâna lui și rezultat al unei revolte care l-a ținut două zile. Mi-a comunicat supărarea lui chiar când l-am luat de la școală, ușor surescitat. ”Tată, am făcut o revoltă…Ce, eu sunt neanderthalian?.. Adică, ce? Noi suntem mai puțin evoluați?…” Cam așa m-a ținut tot drumul. Și pe cele două autoare le-a gratulat în fel și chip. Mă rog, după puterile și înțelegerea lui. Exprimarea ireverențioasă de la final i-am taxat-o. Noi nu vorbim așa, el nu va vorbi așa.

Am aruncat și eu o privire și am încercat să înțeleg ce-l poate deranja atât de mult pe un puști de opt ani. Nu iau la rost tot manualul de Educație pentru sănătate de clasa a treia, dar cel puțin exercițiul ăsta merită un pic de atenție. Eu înțeleg că băieții și fetițele sunt diferiți, dar de ce trebuie să le vâri lucrul ăsta drept în ochi? De ce să creezi o ierarhie între ei și să stârnești orgoliile la o vârstă când ei, în mod natural, tind să funcționeze ca două tabere?

Eu înțeleg diferențierea, dar așa cum apare scris, e mai curând un exercițiu pentru părinți. Mai ales că erau acolo câteva cuvinte pe care nici nu le înțelegeau. Iar atunci când destinatarul materiei tale nu pricepe ce vrei să spui, cu greu poți să spui că îți atingi scopul.

Inutil să vă mai spun cine a inițiat revolta. Dacă Vladimir excelează la ceva, atunci cu siguranță vorbim de gura bogată.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!