Știrile zilei se concentrează pe coronavirus. Până și președintele Pence ne vorbește de măști. De asemenea, Polonia e amenințată că nu o să mai primească bani de coronavirus. Altfel, un aditiv periculos. Și o discuție despre polarizare în școala din România.
Am hotărât ca, de câte ori îmi place o carte, să spun câteva cuvinte despre ea. Așa ca o cronică. Prea de multe ori am ratat să povestesc lumii despre o carte bună. Sau mi s-a întâmplat să uit de ea. Așa că fac un soi de arhivă aici. Pun prezentarea atât video cât și podcast, ca să puteți alege oricare variantă vă este mai accesibilă.
Episodul de azi este despre cartea lui Radu Paraschivescu, Recviem vesel pentru tata, pe care am lansat-o la jumătatea lui iunie. Ce este important:
E o carte portret, dar, de fapt, e o carte despre Radu și devenirea sa.
O să recunoști „mâna” seniorului Paraschivescu în multe dintre cele pe care le întruchipează Radu azi. Este filo-italian, erudit, iubitor de fotbal, manierat și curtenitor, dar cu un verb ascuțit datorită tatălui său.
Cartea o să aibă rezonanță în fiecare familie din România și, de câte ori o s-o citești, o să-ți aduci aminte de tatăl tău.
O serie de întâlniri la nivel guvernamental s-au terminat cu cu o amânare de două zile pentru luarea unei decizii în privința măsurilor de relaxare. Rezultatul este erodarea încrederii populației și așa sătulă de restricții
Rezumatul meu la știrile zilei. Lumea încearcă să regândească strategia de combatere a coronavirusului. De asemenea, avem câteva învățături de la anticorpii noștri. Altfel, o vară fierbinte la Polul Nord. Și un reportaj foarte bun despre femeile din sportul românesc
Cel mai mare focar de coronavirus din Europa este în Germania și-i are victime pe o mie de români. Situația este atât de gravă încât autoritățile germane au închis o întreagă zonă, iar opinia publică s-a întors împotriva proprietarului abatorului unde lucrau românii. Problema este însă mult mai profundă.
Focarul a izbucnit în vestul Germaniei într-un abator de lângă Gutersloh. Datele arată că aproape două mii de oameni au fost testați pozitiv și jumătate dintre ei sunt români. Statul german le oferă românilor care stau în carantină alimente, apă și toate lucrurile de care au nevoie.
Pentru că boala are răspândire comunitară, întregul oraș a trebuit să fie trecut în carantină. Iar viața oamenilor a devenit plină de restricții. S-au închis iarăși școlile și grădinițele, s-au aplicat reguli de distanțare și s-au introdus norme de carantină în diverse instituții. Lucrul acesta i-a enervat pe localnici care se plâng de multă vreme de condițiile de muncă de la abator.
A lockdown is being re-imposed in a German region after a coronavirus outbreak linked to a meatpacking plant https://t.co/n1T7JMGEWK
În abatorul familiei Tonnies lucrează șapte mii de persoane, iar jumătate dintre ei sunt români. De fapt, majoritatea lucrătorilor sunt din estul Europei: bulgari, macedoneni, polonezi, români. Schema de lucru a întregii afaceri se bazează pe reducerea costurilor la maximum.
Lucrătorii sunt angajații unor subcontractori, uneori la a treia sau la a patra mână. Zilnic, acolo se prepară carne a 20 de mii de porci. Dar aceasta este doar una dintre fabrici, căci Tonnies lucrează și-n Germania, dar și în Danemarca. Numărul angajaților ajunge până la 20 de mii.
Aceste abatoare stau la baza unei afaceri care valorează undeva la 7 miliarde de euro, iar averea personală a lui Clemens Tonnies, cel care a conduce de multă vreme operațiunea, este de peste două miliarde de euro. Influența sa este mare, iar presa a documentat prieteniile cu Ion Țiriac și Vladimir Putin.
Recent, am vorbit la România în Direct cu cetățeni care au muncit în aceste abatoare perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Povestirile au mers în aceeași direcție. Munca este grea, suprasolicitantă și cu multe ore suplimentare. La începutul epidemiei s-au asigurat materiale de protecție, dar acestea s-au împuținat pe parcurs. Condițiile de muncă au facilitat tot timpul însă transmiterea virusului: este frig, aglomerație, oamenii lucrează unii lângă alții cu efort mare. Banda de lucru nu a încetinit nici în pandemie.
Românii din abatoarele germane. Care e responsabilitatea statului român? Cătălin Striblea vă așteaptă la România în direct, la 0372 069 599.https://www.europafm.ro/romania-in-direct-cu-catalin-striblea-romanii-din-abatoarele-germane-care-e-responsabilitatea-statului-roman-video/
Dacă scăpau de virus în fabrică, mulți dintre ei, puteau să-l ia în locurile de cazare. Dimensiunile unei camere variază de la 6 la 8 persoane. Iar o baie deservește uneori 24 de persoane. În fapt sunt dormitoare comune. O arată mai multe anchete din presa germană. De altfel, de-a lungul anilor, localnicii au organizat de mai multe ori proteste în favoarea muncitorilor străini.
Sigur că de aici noi nu am văzut aceste proteste. Și cu siguranță, fără boală, nu am fi observat nici acum.
În România, alegerea de a merge la muncă în străinătate e firească și aproape de nejudecat. Între salariile mici și nedreptățile sociale de aici și salariile mai mari și nedreptățile de acolo, parcă e preferabil să iei mai mulți bani, dacă tot nu există respect. Măcar acolo ai șansa de a prinde un contract direct la abator, ceea ce e marele premiu pentru toți acești oameni.
Sunt autoritățile române responsabile în vreun fel pentru ei? Evident că soarta lor trebuie să ne preocupe oriunde ar fi. Mai important de atât, însă, România are de făcut un alt lucru. Să asigure un mediu civilizat de viață aici, astfel încât salariul mare să nu mai fie atât de atractiv. Iar asta înseamnă stradă, școală și spital și mai ales respect. Și, da, cinste și angajări pe merit acolo unde statul se întâlnește cu acești oameni.
Știrile zilei au mai multe unghiuri despre COVID. Aflăm de ce este atât de rău în Brazilia. De asemenea despre turbo-relații în pandemie. Bonus: pizza de la NYT. Și Michael Stipe cântă cu Jimmy Fallon
Subiectul de astăzi este important și delicat pentru că vorbește despre probabil cel mai credibil om din România, dar și despre un lucru pe care țara noastră nu l-a rezolvat de 30 de ani. Așadar, ziare.com a publicat documentele care îl acuză pe Mugur Isărescu c-a fost colaborator al Securității. De ce este important?
Știrile zilei în rezumatul lui Cătălin Striblea. Mergem spre un moment critic din cauza virusului, în toată lumea. De asemenea, FB are probleme pentru că nu stăpânește ura. Vestea bună e că-și revin albinele.
Sunt inundații masive în jumătate de țară și mii de oameni suferă. După o secetă cumplită, avem cea mai ploioasă lună iunie din istorie. Dar și o altă premieră. Președintele Iohannis a făcut astăzi o declarație, înaintea unor ședințe speciale ale guvernului, în care ne spune că e timpul să avem grijă la schimbările climatice.
Trei persoane au murit, câteva zeci au fost evacuate, iar 400 de gospodării sunt inundate, dar și multe drumuri au fost blocate. 160 de localități din 29 de județe sunt afectate de cel mai mari ploi din ultimii ani. Iar râurile Tisa și Prut au coduri roșii de inundații.
Ce vedem nu e o premieră. România avut parte de inundații mari și la începutul anilor 2000, dar și în 2018. Autoritățile române au avut diverse programe de reconstrucție a digurilor și s-au schimbat diverse standarde de construcție pentru drumuri, poduri, acumulări de ape sau canalizări la orașe.
E o treabă complicată pentru că astfel de proiecte par inutile uneori. Iată în ultimele luni, România și alte țări central-europene au suferit de secetă. Cantitatea de apă lipsă a fost compensată doar într-o lună. Nici nu s-a terminat iunie și avem cele mai mari ploi din două generații. Este clar că viața noastră s-a schimbat și specialiștii spun că vremea cu extreme va fi constanta viitorilor ani.
Asta ne-a adus o altă premieră. Este pentru prima oară când de la tribuna Cotrocenilor, președintele Iohannis introduce schimbările climatice pe agenda populației. Nu e o preocupare în cea mai mare parte din România și corectarea acestui lucru va însemna o muncă de ani buni.
Este imperativă o schimbare rapidă de abordare pentru a putea răspunde eficient unor situații de o asemenea amploare. Va trebui să depășim mentalitatea că e suficient să construim încă câteva diguri pentru a stopa inundațiile. Digurile nu sunt suficiente”
Kluas Iohannis, 24 iunie 2020
Președintele Iohannis spune că nu mai ajung doar îndiguirile noi, ci că trebuie să oprim tăierea pădurilor și să păstrăm fondul forestier. E drept, în România se taie anual 18 milioane de metri cubi de lemn oficial. Și încă 20 de milioane de metri cubi se fură. Acest lucru este spus într-un raport al Inventarului Forestier Național, organism independent făcut la presiunile Uniunii Europene.
Cercetătorii care au întocmit raportul s-au hotărât să rupă tăcerea și acuză că rezultatele prezentate superiorilor au fost îngropate. Raportul a fost făcut public fără a conține cea mai importantă informație: numărul uriaș al arborilor care dispar din păduri. „Nu au niciun interes ca pădurile României să fie monitorizate, deoarece în incertitudine se pot face tot felul de manevre”, spune unul dintre cercetători.
Doar că după ce au descoperit aceste date, în 2018, statul român a refuzat să le recunoască oficial și nu le-a cuprins în niciun document. A fost nevoie de doi ani ca această concluzie să fie acceptată oficial. Drept urmare, în fiecare oră în România dispar trei hectare de pădure, iar țara a ajuns sub media europeană la suprafețe împădurite.
Așa ne-am preocupat ani buni
Dar ce povestesc eu aici sunt doar statistici. Adevărul este că aceasta este una dintre cele mai mari afaceri de pe la noi, una care împletește mafia și politică, laolaltă cu o grămadă de oameni obișnuiți. Cred că știți cu toții momentul în care la Sighetu Marmației, 400 de hectare de pădure au dispărut într-o colaborare a neputinței între autoritățile silvice, poliție, dar și cu tăcerea locuitorilor obișnuiți.
Acea pădure nu ar fi putut să dispară peste noapte fără ca nimeni să vadă. Nici cetăţenii nu au sesizat, nici autorităţile statului nu s-au sesizat. Aproape că într-o conlucrare comună o suprafaţă importantă din pădurile României a dispărut. Colegii de la Garda Forestieră Cluj au descoperit acest subiect, l-au investigat şi vă anunţ că, săptămâna trecută, dosarul a fost trimis la Parchet”
Sigur, domnule Iohannis, că defrișările ar fi trebuit oprite. Dar pentru asta nu trebuie să vorbiți de schimbări climatice. Trebuie să vorbiți de corupție, de mafie, de politicieni abuzivi și mincinoși. Ca să închideți acest episod vă trebuie doar voință politică și juridică. Și procurori curajoși. Așa că, promulgați de urgență, legea privind DNA-ul pădurilor. Ar fi doar un pas ca să putem schimba ceva.