radu paraschivescu

Radu Paraschivescu și Omul care mută norii

Ceea ce mă surprinde cel mai tare este faptul că după toate cărțile pe care le-am prezentat împreună în ultimii ani, care au fost niște cărți glorioase, tocmai la momentul zero, Radu hotărăște să facă o carte cu totul aparte. Adică o carte care nu are politică, nici nu vrea să mute norii și nici nu vrea să dea jos guverne. Și asta chiar înainte de alegeri. E o carte în care trebuie să așteptați cu totul altceva.

Trebuie să citiți și să analizați celelalte laturi din viața lui Radu, Și să vă pregătiți pentru niște experiențe neașteptate. 

Sigur că el spune că este ficțiune, dar nimic nu este întâmplător aici. Cu delicatețe și capacitatea de a șlefui atât de cunoscută, Radu te duce pe drumuri pe care n-a mai umblat în ultima vreme. Dar pe care sunt sigur că le-a întâlnit. Eu chiar trăiesc cu impresia că Radu a trăit o parte dintre cele scrise. Sau că pe altele le-a documentat foarte bine.

Eu nu văd de ce poveștile de aici nu ar putea fi reale. Fiecare dintre ele. Hai să luăm de exemplu, povestea cu echipa de fotbal Astrul Creștin, al cărei patron se numește Guță Varnali. Nicio legătură cu realitatea, dar, totuși, în România ea nu este imposibilă. Adică, ce este imposibil în a avea o echipă numită Astrul Creștin, care joacă cu cea numită Locomotiva Ardealului? Sigur că directorul sportiv este un fost arbitru, credincios, ale cărui prime măsuri ar fi să sfințească gazonul, jucătorii și juniorii. Iar aceștia să aibă o reacție firească să-l boteze Macacul. Dar stați un pic, că asta nu e tot. Oamenii se decid că nu pot juca decât dacă plasele de la porți sunt sfințite. Nu pot să vă spun ce se întâmplă mai departe. Vă spun doar că pe antrenorul echipei îl cheamă Teleajen.

Povestirea mea preferată este Speranța cântă thrash. Pentru că, deși Radu pare a respira doar muzică simfonică, de data asta ani se arată ca un foarte bun cunoscător al muzicii Sepultura. Nu o să vă spun povestea acestui personaj care are boala numită progerie. Știți cum e povestea asta? Am doar o imagine în minte. Cei care au fost la Taj Mahal știu că templul de acolo are o structură interioară foarte fină. E ca un filigran, sculptat cu delicatețe și cu minuțiozitate. Și închipuiți-vă că în templu are loc un concert al Sepulturei și că toată țesătura, tot filigranul acel atât de sensibil se cutremură, se scutură, se contorsionează sub sunet. 

Și poate vă întrebați de ce Omul care mută norii. Și aici trebuie să revin la impresia mea că Radu amestecă realitatea cu ficțiunea sau că are un releu al realității în această carte. Poate ați văzut săptămânile trecute afișele unui conte în București care a vindecat o întreagă a Sală a Palatului doar folosind niște culori din imaginație. Pare imposibil ca domnul conte să nu poată muta norii de pe cer. Eu cred că așa ceva este cu totul posibil. Pentru că, dacă ești atât de priceput, trebuie să-i înveți și pe alții să poată face asta. Iar Radu ne arată cum.

Nu pot să vorbesc de toate poveștile. Pot să spun doar că arta de scriitor a lui Radu este la cea mai înaltă măiestrie atunci când zugrăvește șapte tipologii feminine. Și o face cu mare atenție și, cred eu, mare succes. Deși trebuie să fii foarte curajos să faci asta, Radu. Oricând unul dintre personaje te poate lua la întrebări. Și tare sunt curios dacă ai folosit în zugrăvirea lor umbre din realitate.

Marea șmecherie în această carte este că o grămadă de oameni celebri sau mai puțin celebri, obișnuiți sau mai puțin obișnuiți, se pot recunoaște în ea. Radu croșetează cu măiestrie și acolo o să stai mereu cu semnul întrebării.

Și aici o să vină Radu și o să mă întrebe: Dar ce este adevărat în povestea cu Boca dela Verita? Păi îți zic eu. Faptul că în 2016, cineva s-a hotărât să introducă o taxă de doi euro, dacă vrei să te fotografiezi cu mâna în gura statuii. Cât credeți că mai este de aici până când cineva o să încerce să fure iubita cuiva cu ajutorul unei farse?

Iar Radu a dat acest titlu pentru că în cartea asta este vorba de o magie, de un truc pe care-ll face. Pentru că poveștile de aici au capacitatea de a muta norii. Cartea asta te ia te poartă și se joacă cu tine. E când adevăr, când iluzie. Îți spune mereu că te-ai prins care e jocul și apoi te scutură bine și-ți mai dă o perdea de fum sau mai multe oglinzi care te păcălesc. E mereu o plimbare într-adevăr și iluzie, exact așa cum face contele imaginar. Sau nu. Amestecă adevăruri și și mici magii astfel încât la final să plece norii de pe fața ta.

Păi. Și cum, o să mă întrebați? Nimic politică? Ba, da. Este o poveste în care cei mai harnici doi locuitori ai unui ținut pleacă din țară. Și se duc pentru că nu au mai suportat invidia și nedreptățile celui care nu munceau atât demult și nici măcar ale celui care conducea regiunea.

O singură notă la final: povestirea care se numește Un nas și o gură are o listă atât de lungă de cele mai bune dulciuri ale lumii, încât la un moment dat te va lua cu leșin. Nu glumesc. Radu care se ferește mereu de dulce și alte lucruri pe care le cărăm în birou, a făcut lista asta pentru care sunt sigur că o să vă opriți din citit. Acolo este un punct de cotitură al cărții.

Orice om îi este teamă. Primul atlas al prostiei guvernamentale

În urmă cu câteva săptămâni, i-am făcut o fotografie lui Radu Paraschivescu, al cărei succes ne-a mirat pe amândoi. Știți ce face Radu când vine la radio? Nu e ca toată lumea. Nu ia telefonul și stă pe el la cafea până rezolvă ceva pe internet. Nu stă de vorbă la telefon, nici nu pierde timpul stând de vorbă.

Întotdeauna, Radu scoate o carte din care, oroare, citește. Și  pentru că este foarte punctual, are întotdeauna câte 10-15 minute la dispoziție. De data asta l-am prins citind pe un balcon unde lumea se duce de obicei să fumeze. A ocupat abuziv acel loc cu artă și cultură și așa i-am făcut poza.

Mii de oameni au plăcut-o, sute a distribuit-o. A fost un val de wow și aprecieri, asupra cărui a a trebuit să meditez.

De ce un gest atât de simplu stârnește atâta bucurie? De ce lumea îl apreciază? De ce se bucură când vede un om citind? Răspunsul e simplu: pentru că dă speranță. Și pentru că îți arată că în valul de mizerie, prostie, furt și inversare a polilor sociali, încă mai există speranță.

Și nu-mi pare întâmplător că tocmai Radu Paraschivescu a ales să să scrie acesată carte. Omul cu cartea a devenit într-un fel păzitorul cetății.

Stimați cititori, Orice om îi este teamă este o carte unică. O s-o citiți cu pasiune și îngrijorare. O să vă scuturați de râs și și o să vă răciți de fiori. Orice om îi este teamă este o antologie a prostiei, arivismului, lipsei de cultură, a lipsei de carte și a celei de bun-simț din societatea românească. Este primul atlas mondial al prostiei guvernamentale.

E o carte unică pentru trecut, prezent și, sper eu, viitor. Este prima biografie inversată a lumii. În general, în cărțile biografice, ajung oameni care au făcut lucruri importante și au lăsat ceva în urmă pentru societățile lor. Aici e taman pe dos. Ajung oameni care nu au lăsat și nu vor lăsa în urma lor decât praf și pustiu și poate niște valize cu averi personale.

Trebuie să știți că există un capitol despre Viorica Dăncilă. Cred că l-a scris în direct la radio. Am vorbit de nenumărate ori, dar Radu a făcut o documentare excepțională. Când o să le vedeți pe toate la un loc, o să aflați dimensiunea tragediei. Mai ales că Radu are amabilitatea de ale pune în context cu date și fapte ale unor oameni mult mai mari.

Chiar domnul Daea are propriul capitol poetic în care s-au strâns cele mai mari realizări verbale și pășuniste ale momentului. Dacă ar fi să trăim în România lui, sigur ar fi o baladă

O să găsiți un capitol despre primari. Cred că rivalizează cu povestirea lui Creangă despre Dănilă Prepeleac. Peste o sută de ani se vor citi aceste povești la ora de română pe post de snoave. Vă amintesc că în a doua povestire cu Dănilă Prepeleac, după seria de prostii din prima, Dănilă devine putred de bogat după ce face un târg cu diavolul. Cred că suntem pe aproape de această situație.

O să râdeți pentru că Radu adună la un loc toate perlele  rostite de domnul Daea, de doamna Carmen Dan, de Florin Ciordache și toată gașca. Cred c-ar avea un real succes citită și în ședințele de partid.

Și după ce citiți o să aveți dimensiunea dezastrului. Și o explicație pentru ce trăim. Cine vorbește așa, musai gândește așa. Poticnelile, greșelile inversiunile logice nu sunt accidente, veți afla de la Radu. Ele sunt însăși esența și substanța acestor oameni.

Sunt convins că orice pesedist îi este teamă de această carte. Cred că se vor întreba între ei la ședințe: te-a băgat și pe tine?  

Cred că cine va vedea această carte peste 100 de ani va spune: ia, uite a venit un domn cu o ficțiune excepțională. Și altul va spune: nu, nu e istorie. Dar nimeni nu poate fi atât de prost. Ba, poate și au condus o țară.

Mă întorc la fotografia de care vorbeam. Lumea a înțeles că Radu Paraschivescu are acel bun-sinț care ne va salva, care dă speranță. Că are arma împotriva valului de prostie care stă să ne copleșească. Pentru că e atât de simplu: un om care citește, un om care scrie o carte.

Luați această carte, citiți-o dumneavoastră și dați-o mai departe. Ca pe un manifest. Dați-o copiilor, părinților și celor care vă sunt apropiați. Puneți-i să citească și atunci, nici unuia dintre noi nu o să-i mai fie teamă.

P.S: Radu m-a certat pentru ultimul aliniat: ”Dați-o mai departe, dar și cumpărați-o!” 

 

 

 

Cum m-am apucat eu de recitit povești

La prima vedere Vlad Petreanu scrie frumos, ca un jurnalist bătrân. Ai zice că e un dinozaur (iartă-mă, Vlad, dar e de bine), din ăia bunii. De fapt, dacă te uiți cu atenție în jur, afli că în România încă nu se scrie în modul ăsta. Omul e înaintea vremurilor de pe aici. De abia se construiește o generație de tineri care învață să scrie de maniera asta. Am mai văzut câte ceva în textele de la Superscrieri. Vlad e mai vechi în breaslă, dar ca scriitură vine din generația asta mai tânără.

În plus, are și darul ăsta senzațional al marilor jurnaliști de a te păcăli. S-o fi dus el să vadă niște biblioteci și cum le schimbă ele viața oamenilor, dar de fapt îți pune în față niște povești de nici Andreea Marin cu Surprizele ei nu le dibuia pe vremuri.

Mai mult