psd | Striblea.ro

Doamna Plumb și lipsa de rațiune la PSD

1 octombrie 2019 Cătălin Striblea 2 comentarii

N-ar trebui să părăsim cazul doamnei Rovana Plumb fără câteva învățături. Ele sunt utile mai ales pentru a vedea starea de lucruri pe care o generează PSD în această țară. Și cu care a încercat să treacă și granițele țării. Temerea mea este că, la ceea ce-am văzut, nu ne mai aflăm într-o situație rațională. Ba, mai mult, eu cred că această situație este generată de o incapacitate intelectuală.

Să vedem întâi cadrul în care s-a așezat povestea Rovanei Plumb.

PSD are o reputație dubioasă în Europa. Mai toată lumea din elita politică îi știe de combinagii la nivelul de găinărie, cu tentative de corupție mari, cu încercări și reușite masive în blocarea justiției. România a fost în pragul de a declanșa articolul șapte din Tratatul UE, adică să-i fie suspendate anumite drepturi. Și asta din cauza corupției. La Consiliul UE de la Sibiu, premierul Dăncilă nici nu a fost primit. De altfel, colaborările sale europene sunt la nivel zero. PSD este exclus de facto din orice organizație politică majoră.

În România, doamna Dăncilă mai are o suflare de premier până săptămâna viitoare. Toată lumea îi este împotrivă, inclusiv părți din partid. Stă pe un sănătos loc patru la prezidențiale. Toată lumea așteaptă ca mandatul său să se termine. Iar socialiștii nici măcar nu au majoritate în Europa.

Ce faci în aceste condiții în care toată lumea îți este împotrivă? Propui pentru funcție o prietenă, al cărei dosar penal l-ai blocat în Parlament. Ea are și un istoric complicat al declarațiilor de avere, dar și o imagine la limită în România.

Mai mult, prietena se duce la Bruxelles încercând să fenteze regulamentele UE și având explicații netemeinice pentru averea sa. Toate explicațiile pe care refuză să le dea în România cad ușor în fața Parlamentului European. A fost deajuns un vânticel ca totul să se prăbușească. Doamna Plumb a încercat o ultimă combinație cu două apartamente scoase din bască și care nu-i aparțineau în totalitate. În orice caz, apetența ei pentru împrumuturi de la persoane fizice îi marcaseră deja mandatul. Cred că toată Europa știa deja că pusese în funcție copiii unuia care-i împrumutase bani.

Așadar, în condițiile în care toată lumea te așteaptă la cotitură, tu ce faci? Plusezi cu zeflemea și prosteală. Sunt acești oameni sănătoși la cap sau pur și simplu slab pregătiți?

A, și la final, argumentul că la alții e la fel. Să vedem: candidata Franței a returnat 45 de mii de euro pe care-i primise fraudulos cât a lucrat în Parlamentul European. Doamna a fost chemată la Poliție chiar în aceste zile. Doar că OLAF a închis repede problema: ”Nu anchetăm o persoană, ci fapte.” Cale liberă. Apoi, candidatul Belgiei. Este acuzat de deturnarea unor fonduri de către un ofițer de servicii secrete. Poliția vine rapid și spune că nu e așa.

Care e diferența? Corupție, suspiciuni, nereguli sunt peste tot. Ce te salvează în situații din astea este credibilitatea, trecutul în care ai dat dovadă de bun-simț și posibilitatea de a lucra cu ceilalți. Plus inteligență. Dar mai ales să nu treci câteva linii roșii pe care toată lumea le-a convenit.

PCR sfârșește condus de o ”gospodină”

2 septembrie 2019 Cătălin Striblea 2 comentarii

Partidul Comunist va face într-un an și jumătate 100 de ani de existență. Și asta se simte prin toți porii urmașilor săi. Niciun partid nu poate să trăiască mai mult decât vârsta biologică a membrilor săi, fără a face niște schimbări profunde în viața sa. Fără a se conecta la ce se trăiește astăzi. Or, priviți și dumneavoastră la PSD.

La cea mai recentă întrunire de partid, doamna Dăncilă a fost numită ”mamă pentru copiii României, mamă între mame”. Fiți atenți mai departe: ”să fie simbol al păcii între români, ale păcii peste hotare, noi trebuie să avem pace, siguranța românilor oriunde se află”. Eu, care am trăit și alte vremuri, o văd aici pe tovarășa Elena Ceaușescu, căci numai ea mi-a fost mamă iubitoare ani de zile. Și, sincer, sunt mirat că mai aud rahaturi din astea și 30 de ani mai târziu.

Dar nu e tot. Ascultați-l pe domnul Stroe: ”Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România”. Vă jur că nimeni nu ar fi avut curajul să o numească pe Ceaușeasca gospodină. Pentru asta dispăreai din spațiul public.

Dar cele mai simpatice sunt discursurile publice ale liderilor PSD. Acela în care doamna Dăncilă spune că ”trebuie să fim mai aproape de tineri.” Sau: ”Trebuie să analizăm această situaţie. Întotdeauna ce nu te omoară te întăreşte. PSD a trecut cu bine peste situaţiile dificile.”

Mi se pare că în ultimile săptămâni și-au desăvârșit arta de a nu mai spune nimic, moștenită chiar de la mândrul Partid Comunist. PSD nu mai are niciun reflex de-a vorbi concret și pe limba unuia ca mine. Tot ce apare în ultima vreme e o panglică colorată și electorală. PSD s-a făcut mic, incompetent la lucruri concrete, incapabil să înflăcăreze oamenii și cu o credibilitate mică spre deficitară.

I-a reușit chiar performanța de a ajunge în poziția de a pierde puterea ca urmare a manevrelor unui partid încă foarte mic, Pro România. Victor Ponta a reușit să lucreze PSD din afară deși nu avea nimic de oferit, iar premierul e cu toate bucatele pe masă. Pentru că nu a înțeles exact mersurile din acest moment, PSD a pierdut și singurul aliat, partidul lui Tăriceanu.

Cum se explică această anomalie din politica românească? Cum au ajuns mai marii zilei să rămână singuri și aproape de finalul puterii, ba, mai mult, aproape de finalul lor ca formațiune importantă.

Partidul Comunist a fost rampa de lansare a acestui partid. Din inerție PSD a mai ținut puterea și influența câtă vreme a mai stat pe osatura și membrii în viață ai partidulului care l-a creat. Apoi a început să cadă sub propria greutate. Lipsa filtrelor, faptul că nu a mai reușit să atragă profesioniști, imensa pilăraie, l-au strivit. Lipsa unei dezbateri interne, modul dictatorial de-a conduce din perioda Dragnea l-au dus în derizoriu.

Lipsa profesioniștilor și a competenței, lipsa rezultatelor concrete l-au dus în singurele zone la îndemână: mărirea salariilor din pix și naționalism gălăgios. Nici lor nu le este foarte clar de ce au ajuns în situația asta. Singura explicație pe care ar trebui să o ia în calcul este și cea care-i doare cel mai tare.

PSD nu a fost niciodată un partid social democrat. Doar s-a plasat din gură în zona asta. În fapt a fost un partid conservator, reprezentant al elitei de la stat. Nici nu avea altfel cum. ȘI PCR era partidul tovarășilor. E o formațiune foarte pricepută la a crea dependența săracilor față de cei care dispun de resursele zilei, dar foarte puțin pricepută în a lucra la binele general și la starea de echilibru. PSD nu are nevoie să livreze nici stradă, nici școală, nici spital pentru că membrii săi oricum au întâietate în orice situație.

Acest abandon al rațiunii nu arată însă decât un lucru: că le-a sosit vremea!

Revenirea lui Mircea Geoană

18 iulie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

La ceva ani după ce Mircea Geoană fusese îndepărtat din PSD și căzuse într-o combinație politică de neînțeles și dezarmantă cu Vanghelie, un celebru lider PSD îmi spunea șușotit că ”pe Geoană l-am făcut toți.” A rostit și cuvinte mai apăsate și surâdea cu plăcere când pomenea de ”prostănacul” lui Iliescu.

Mircea Geoană avea două facultăți înaintea sa, fusese ministru de externe, avea capacitatea de a înțelege dosare pe care vorbitorii nu le pricepeau deloc, știa unde să sune ca să se facă auzit în occident. Dar nu reușea deloc să învețe manevrele șmecheroase de Dâmbovița. Politica asta de aici nu i se potrivea deloc. Iar de câte ori încerca să facă una la fel ca a colegilor de partid, cădea în ridicol.

Momentul culminant a fost seara alegerilor când partidul nu i-a păzit voturile, încununâdu-l drept regele pierzătorilor pe mai mulți ani. Nu cred să fi existat nepotrivire mai mare între capacitatea de a face lucruri și funcționarea unui partid. Întâmplările lui Geoană sunt celebre și probabil vor fi de neimitat. Asta l-a și scos în afara circuitului politic. Sau, mai exact, faptul că nu poate face astfel de politică.

Numirea lui Geoană la NATO este rezultatul muncii pe care a dus-o singur în ultimii ani. Nu i-a bătut nimeni drumurile, a făcut-o cu puterile sale. Dar asta este mai puțin important. În altă parte voiam să ajung.

Îndepărtarea unor oameni precum Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Mihai Tănăsescu sau Daniel Dăianu din sistemul politic românesc, ca să dau câteva exemple doar, este una dintre cauzele impotenței actuale. România politică și-a permis luxul să se despartă de oameni deștepți. Mediocrii și infractorii au tras o grămadă de proști după ei. Resursele nu au fost conservate, dezastrul este iminent. Și eminent.

Să ne înțelegem. Oamenii pe care i-am numit nu sunt fără pată, nu sunt plăcuți de toată lumea. De fapt, niciun politician nu este așa. Toți au un grad de ipocrizie, minciună sau adevăruri nerostite. Important ca el să fie acceptabil social și să respecte norme clare. Nu există persoane pure în politică sau nesupuse greșelii. Aici vorbim de capacitate. De posibilitatea a de a rezolva anumite chestiuni și dosare. De a fi recunoscuți ca specialiști în ce fac. Or, lipsa lor este o pierdere. Politicienii nu sunt cei mai plăcuți oameni și toți cei mai de sus sunt criticabili. Dar, sincer, prefer să critic un om deștept.

PSD în epoca he-he. Și alte vești proaste.

1 iulie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Doamna Dăncilă a anunțat la Congresul PSD că va face o ”autostradă cap-coadă.” Și că PSD are ”tricolorul în suflet”. Și ar mai fi o listă întreagă de ”o să se facă”, listă care e cam aceeași de la instalarea la guvernare. Atât s-a putut. Spre norocul ei, doamna Dăncilă nu a comis niciuna dintre gafele care au făcut-o celebră. Și pare mult mai stăpână pe sine de când s-a eliberat, la închiderea lui Dragnea.

Totuși pentru cine are timp să-și amintească istoria acestui partid, continuatorul PCR, alegerea de sâmbătă pare de mirare. Desigur că era evidentă pentru că nu aveau alte soluții, dar de mirare. Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta aveau alt calibru. Dragnea nu avea anvergură, dar, în afara lui Iliescu, era singurul care nu venea din sfere și știa bine de tot România reală sau, mă rog, partea sa de politică interlopă.

De-a lungul anilor, dacă te uiți la lista de oameni care s-au perindat prin funcțiile PSD, nu numai că unii aveau și carte, dar aveau și o capacitate de-a înțelege politica peste nivelul de Teleorman. Și-i țineai mai curând minte prin declarațiile jignitoare, nedemocratice, absurde decât prin unele proaste.

Ce s-a întâmplat? Mai multe, cu siguranță

În primul rând, PSD a rămas același trist și mare partid comunist. Doar că sâmburele de meritocrație din anii 80 și 90 nu mai există. Înainte de 89 nu aveai unde să te duci, de aia la PCR erau băieți deștepți. Nu aveau alternative. După aia au putut merge oriunde: la alte partide, în străinătate sau se realizau fără politică. PSD a mai fost o atracție pentru oameni cu carte și inițiativă doar în primii ani după 90. Ultimul care a încercat ceva a fost Ponta cu câteva apariții decente și bune în guvernele sale.

Odată cu treaba asta, partidul și-a deschis porțile pentru tot felul de oameni. Nu a mai funcționat niciun fel de filtru al capacității profesionale. Politica anilor 90 și 2000 a dus la ceea ce se numește rețeaua. Important era să aparții cuiva. Acest sistem de tip fanariot s-a definitivat și a ajuns la apogeu în epoca lui Liviu Dragnea. Aici nu a mai contat în niciun fel știința, ci doar loialitatea față de stăpân.

Concomitent PSD și-a accentuat valențele de partid-stat și s-a autogenerat laolaltă cu birocrația. Pentru că oamenii care ajungeau aici erau lipsiți de inițiativă și capacitate de a face pentru ei sau comunitate, cu rare excepții antreprenoriale, PSD a devenit un partid care odată cu apartenența îți livra și o funcție la stat.

Accelerat, partidul a făcut tot ce i-a stat în putință să rupă legături cu societatea civilă, cu zona corporatistă, cu zona europeană sau tineri cu viziuni de stânga reală. PSD s-a transformat în partidul administrației, al unei părți dintre bugetari sau al celor care au strânse legături, în viața lor, cu statul. Adăugați un imens aparat corupător și treaba e cam gata.

Cu cât structura a devenit mai mare, mai piloasă și mai clientelară, cu atât știința, capacitatea de a înțelege lucrurile s-a subțiat. Și capacitatea de a produce lideri cu viziune și anvergură a decăzut. Pur și simplu s-a șubrezit. Atât mai poate produce. De aici politicile care doar măresc salarii și pensii pe împrumut și nimic altceva.

Și tot de aici refugiul în naționalism, izolaționism, xenofobie sau mai știu eu ce. Când nu ai nimic de oferit sau de citit, drumul către această zonă e pe cât de facil, pe atât de sigur.

În fine, dacă nu are norocul unor schimbări majore, PSD va funcționa de aceaeși manieră până când se va subția de tot sau va deveni un partid antieuropean. Este și firesc să fie așa. Totuși se află la capătul la aproape 100 de ani de funcționare din care cea mai mare parte a stat la putere. Lumea se schimbă și unei astfel de structuri îi e greu să o prindă din urmă.

Partea proastă este că o mare parte din acest partid se confundă până la identitate cu statul român.

La frizerie sau la guvernare?

19 iunie 2019 Cătălin Striblea 1 comentariu

Trebuie să recunoașteți că frizerul domnului Barna e un pic ghinionist. Una e să-l tundă pe un parlamentar obișnuit, fie el și lider al opoziției, alta e să tunzi un prim-ministru sau un prezidențiabil. Domnului Barna trebuie să-i fi fost, însă, mai plăcută această variantă. Până la urmă nici nu avea mari opțiuni. PSD nu putea fi înlocuit de la guvernare, decât dacă ar fi vrut. În ce mă privește, cred că situația de la frizeria domnului Barna este preferabilă.

Nu reușesc deloc să mă înscriu în retorica și agitația acestor zile care ar spune că e musai ca PNL plus USR să ajungă la guvernare acum și în orice condiții. Oi fi îmbătrânit și am devenit mai cinic. Sigur că politica presupune un idealism și un purism desăvârșite. Sigur că binele societății primează și că un partid trebuie să facă orice ca să ajungă la putere. Totuși, a te arunca cu capul înainte, fără un calcul, este o exagerare.

Un alt motiv pentru care nu mă agit foart tare este pentru c-am mai văzut acest spectacol. Țin minte condițiile în care s-a născut cu scrâșnete Convenția Democrată. Cât de mari au fost tulburările care să reunească PNȚCD, PNL. PD, UFD și ce alte ferătanii au mai fost pe acolo. Un guvern de coaliție este un lucru complicat. Mai aproape și mai bine văzută este Alianța Dreptate și Adevăr. În primăvara lui 2003, inițiativa a fost întâmpinată cu zâmbete, neîncredere și neputință. PD chiar avea în statut că nu poate face alianțe cu alte partide politice..

Întrebările, insinuările, piedicile au fost la fel de mari precum acum. Ba, acum mi se pare mult mai greu pentru că în urmă cu 15 sau 25 de ani nu exista Facebook, unde toată lumea să-și dea democratic cu presupusul. Sunt însă foarte liniștit. CDR, DA și ce fac acum PNL și USR au o trăsătură comună, adică un dușman comun PSD. Câtă vreme acesta va exista, alianțele împotriva sa sunt naturale. De asta și aceasta va exista.

Pe de altă parte, ea nu poate funcționa, însă, acum. Nu poți guverna minoritar, nu le poți da miniștri lui Victor Ponta și lui Traian Băsescu și nici nu poți negocia la nesfârșit cu 30 de oameni din PSD și ALDE dispuși să trădeze. Asta nu este politică în interes public, ci doar o ciolăneală care va compromite pe toată lumea. În acest moment guvernul Dăncilă este răul cel mai mic pentru că poate fi controlat parlamentar și instituțional. El va dispărea imediat după alegerile prezidențiale și va lăsa o guvernare nouă.

Dincolo de asta, cred că e momentul să depășim logica ”trebuie să face orice ca PSD să nu mai existe”. Au trecut 30 de ani și fostul partid comunist se îndreaptă spre irelevanță. Cred că de aici încolo se poate guverna de altă manieră. Cu proiecte și idei și cu răbdare. De asta trebuie să avem răbdare pentru o guvernare ”pe curat.”

Cele două moșteniri ale lui Liviu Dragnea

28 mai 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Două mesaje de la două fete. Prima e în Spania. A intrat ultima în secția de votare, zâmbindu-i cerberului de la ușă ca s-o primească peste rând. ”Am votat pentru prima oară la 35 de ani. Sunt plecată de la 19. Ce s-a întâmplat în ultimii ani în România mi s-a părut absurd și de neiertat. Am votat cu tot sufletul și acum aproape plâng.”

De dimineață, la radio Digi FM, Valentina din Ialomița, a plâns în direct. ”Mi-e rușine să o spun, dar este pentru prima oară în viața mea când votez. Am venit acum trei ani din Italia, am făcut o afacere și aici totul este atât de greu. Votez ca fata mea să se întoarcă și ea în țară.” Tăcerea noastră a fost un mare semn de admirație.

Nemernicia multiplicată a actulei clase politice, în special PSD, a adunat la un loc toată lumea onestă, muncitoare și corectă a României. Noi toți ne dorim o țară normală, pașnică și în care să nu fim insultați perpetuu. Această mișcare civică se datorează în mare măsură agresiunii nemăsurate a lui Liviu Dragnea și a găștii lui. Fără ca ei să ne fi călcat pe cap nu am fi reușit. Dar, ca toate națiile, avem resursele noastre de bine.

Asta e prima moștenire a lui Liviu Dragnea. Și acum a doua.

Liviu Dragnea a reformat PSD de o manieră sătească. Adică, de la pământ, fără anvergură și fără o viziune care să ne ducă mai departe într-o lume civilizată. A folosit toate miturile greșite, a încurajat naționalismul neonest, a aglutinat fricile, bârfele, minciunile,, A dus partidul într-o zonă de mahala plină de derbedei. A făcut din cel mai mare partid al României o speluncă.

Nu a încurajat învățătura de carte, i-a dat afară pe oamenii de calitate care îl puteau concura, a alungat orice voce critică. Pentru că voia să conducă perpetuu a adus în funcții oamenii cei mai de jos care niciodată nu ar fi trecut pragul partidului. Metoda lui a fost să coboare nivelul și cu cât mardeiaș, cu atât mai bun. Cu cât mai obraznic, cu atât mai sus. Cu cât mai analfabet, cu atât mai cu funcție. Niciodată, în nicio structură politică românească nu a fost o așa adunare de prostie profesională înveninată. La vârful partidului, despre asta vorbesc. Oamenii corecți și muncitori au fost marginalizați.

Liviu Dragnea a crezut că oamenii lui vorbesc pe limba poporului, dar a ignorat că poprul are regulile lui și că sunt lucruri peste care nu poate trece. Liviu Dragnea le-a cerut să povestească o ficțiune tenebroasă, cu statul paralel, neputând însă să livreze și lucrurile concrete de care o țară are nevoie.

Și scuipați, și amăgiți, mulți români s-au răzbunat. În urma sa, PSD este o fantoșă, o formă fără fond și fără a avea capacitatea intelectuală de a se regrupa. Nu mai spun de a recupla la valorile și la lumea globală. Dați afară din toate cabinetele europene, marginalizați în țară, izolați de lumea modernă, incapabili să livreze, cei adunați în jurul lui Dăncilă caută acum omul providențial. Dar acesta nu poate fi decât un chior în țara orbilor.

Soarta lor mă intereasează mai puțin. Dragnea lasă însă un sistem administrativ clientelar croit după propria-i măsura. Toată lumea este îndatorată cuiva, competența și cartea nu mai contează, ci doar al cui ești. De asta, o perioadă, vom mai pierde și ale proiecte și alte oportunități. Cel puțin până la viitoarele alegeri.

Adevăratul ”mă piș pe el de vot”

27 mai 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mii de oameni și-au sfârșit ziua de ieri strigând în fața unor ambasade ale României în străinătate că vor să voteze. Un exercițiu crâncen pentru o țară care știe ce este umilința cozilor. După anii în care am stat la coadă pentru o urmă de lapte sau pâine, azi s-a stat la coadă pentru o idee și pentru dreptul de a merge demn mai departe. Umilința a fost organizată de același partid, fiți fără grijă. PSD de azi este urmașul partidului comunist, ba chiar se aseamănă cel mai bine în apucături cu el, dintre toate formele pe care le-a căpătat în ultimii 30 de ani.

Strigătul acesta al oamenilor umiliți cred că s-a auzit în toată Europa. După ce ani buni, partidul nu le-a dat voie să mănânce, să aibă căldură, să meargă în străinătate, acum i-a aplicat forma supremă a umilinței. Le-a spus că nu au voie nici să voteze. E ultima redută a fricii cu care PSD-PCR s-a înconjurat în ultimii ani. Teama de vot este ultimul gard cu care s-a apărat inutil. Prăbușirea sa a început.

Cu câțiva ani în urmă, am fost singurul jurnalist care a stat de vorbă cu Alina Dumitriu, fata care a spus ”mă piș pe el de vot.” Alina mi-a explicat atunci, argumentat, de ce a refuzat să meargă la vot. Era modul ei de-a protesta la răspunsul unei clase politice care nu a putut rezolva nimic în privința domeniului de care se ocupa, protecția celor defavorizați și mai bolnavi dintre români. Nu știu dacă azi Alina a găsit ceea ce căuta, dar știu sigur că în ultimii ani ea a făcut în meseria ei de asistent social, ceea ce niciun politician și niciunul dintre noi nu a făcut vreodată.

Stau să mă gândesc acum că Alinei i s-a făcut o nedreptate. Adevăratul mă piș pe vot nu este al ei, ci al unei clase politice care a făcut cu jet peste români. După ce a ignorat rezultatul voturilor și dorințele românilor ani la rând, răstălmăcind democrația, promovând lichelismul cu panaș, ca merit politic, azi, a doua oară la rând, s-a pișat pe dreptul esențial al cetățenilor săi. Astăzi știm că împiedicarea votului nu este o întâmplare, ci o dorință politică masivă și mârșavă.

Și încă ceva. Am sentimentul că azi se împlinesc anii aceia de care vorbea Brucan. Nu au fost 20, a fost nevoie de 30. Rădăcinile comunismului s-au dovedit a fi adânci și puternice. Plecarea de acasă a românilor le-a făcut și mai dure. Cred, sper și simt că epoca imposturii, a nelegiurii, a prostiei, a clientelismului se apropie de un sfârșit. După o aventură dureroasă și o malformare a agendei publice reale, România se poate apuca de treabă.

Normalitatea se va instaura treptat și nu deodată. Vor mai fi și alte hopuri. Important este însă că semnalul a fost dat. Și nu neapărat prin votul de la alegerile europene, ci prin cel de la referendum. Majoritatea tăcută a arătat că sunt linii ale democrației care nu pot fi încălcate.

Comuniștii noi, cu față de pesedist

20 mai 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mi-e din ce în ce mai clar că România se întoarce în comunism, după ce a avut câțiva ani de libertate, respirație și liberalism. Am numărat noi și noi exemple care îți dau gândul acesta în ultimele ore. Și realizez că cei 50 de ani de comunism sunt cea mai mare nenorocire care ni s-a întâmplat. Una care a venit și nici nu mai pleacă vreodată. Luați exemple de aici.

Managerul spitalului din Târgoviște le-a cerut medicilor din instituție să meargă la mitingul PSD din oraș. „Având în vedere creșterile salariale care s-au întâmplat în ultimul an, deci pe guvernarea actuală, dar fără să politizez lucrul acesta, creșteri care anii trecuți păreau științifico-fantastice, și faptul că s-a făcut o reparație morală privind retribuția doctorilor, aș considera prezența unui medic la un astfel de miting absolut normală.”

Întrebat de Libertatea despre inițiativa de a sprijini PSD, managerul răspunde: ”Eu nu am spus că sprijin, ci că părerea mea este că ar trebui să și mulțumim. (…) Să mulțumim și pentru normalitate! Ani de zile, aproape 30 de ani, am fost obișnuiți cu anormalitatea”.

Claudiu Dumitrescu este un om tânăr. Dar mi-aduce aminte de zilele în care maică-mea era chemată la ședințele de partid ca toată lumea să mulțumească tovarășilor. La un moment dat erau scoși la lopată, cât de ingineri erau, ca să sape fundația viitorului sediu în care vor lucra. Și Partidul le mai dădea un pic la salariu. Și asta era normalitatea. Și pentru asta trebuiau să mulțumească. Că Partidul le dă și are grijă de ei.

Nici atunci și nici acum, nimeni nu-și punea problema că oamenii aceia de asta au funcții sau sunt aleși: să găsească metode și soluții ca să rezolve probleme. Ei trăiesc în sloganuri și între oameni providențiali și pică în fund când fac ceva. Meșteșugul acesta de prostie vine de 50 de ani încoace.

Dar nu e tot. Dacă nu-ți convine cum acționează partidul, vrei să protestezi sau să le arăți liderilor vreo nemulțumire, atunci statul se va organiza și te va face dispărut. Este cazul de la Topoloveni unde zece protestatari au fost ridicați și duși la Jandarmerie, nelegal, doar că să nu fie văzuți de mărimile zilei, respectiv Liviu Dragnea. Doar în comunism te mai ridica Miliția de pe stradă.

Și tot acolo nu aveai voie să călătorești liber, cum s-a întâmplat duminică la Târgoviște. Epoch Times relatează dintr-o zonă de conflict, parcă. Echipaje de Poliție stau la intrarea în oraș și-i întreabă pe cetățeni ce treabă au, unde merg, iar pe străini nu-i lasă. Asta ca liderii Partidului să poată minți în pace.

O altă tehnică de sorginte comunistă este discreditarea adversarului. Una dintre variante spunea că cineva care se opune regimului este nebun. Tehnica a sosit în România odată cu tancurile sovietice. În perioada lui Ceaușescu internările erau folosite des și azi sunt cunoscute cele ale lui Vasile Paraschiv sau Haralambie Ionescu. Patalamaua de nebun era folosită pentru totți cei care ieșeau din matcă.

Azi e mai greu să faci asta, dar nu imposibil să spui despre cineva că e nebun. Iată-l pe Călin Popescu Tăriceanu despre Laura Codruța Kovesi: „Problemele psihice ale acestei doamne care a fost procuror şef la DNA şi procuror general al României… Când bagi oameni, îi anchetezi şi arestezi pentru că ai frustrări personale înseamnă că ai nişte probleme psihice, nu ai echilibru necesar pentru o judecată echilibrată, judecată corectă.” Cum o fi ajuns la această concluzie, numai el știe. Dar în mod clar, cei care-l iubesc au o temă de gândire.

Adăugați modul în care celebra secție de procurori, care anchetează magistrați, a făcut un dosar netemeinic, nelegal și neprobat despre aceeași LCK. Instanța judecătorească arată și că secția a adăugat la lege. Numai nu a spus că dosarul seamănă cu cele făcute liderilor politici din anii 50.

Și luați și imaginea mare. Pe deasupra tuturor, Liviu Dragnea vorbește despre dușmanul din afară și unicitatea românilor. Toți sunt dușmanii unei nații minunate care este cea mai importantă din Europa. Atât de puternice sunt filoanele comunismului în România încât acest discurs găunos a putut fi resuscitat.

Singura diferență de comunism este că avem mașini și televizoare. Și că e o pătură semnificativă de oameni care își păstrează capacitatea de a vorbi liberi. Fiți convinși că gruparea de aparatcici lucrează la discreditarea lor. A, și ar mai fi ceva. De data asta nu o să fie atât de proști să renunțe la afacerile lor. Dar doar ale lor. Și musai cu statul.

Coaliția imposturii ne oferă un coșmar

18 aprilie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mi se pare uimitor nivelul la care ne-am prăbușit ca societate în ultimele zile. De fapt, nivelul la care ne-a prăbușit domnul Dragnea și gruparea sa. În nicio proiecție a României, de secole încoace, nu ar fi fost posibil ca un venetic al școlii să ajungă pe scaunul ministrului justiției. Un minister atât de complicat, cu atâta greutate și care dă litera pentru întreaga administrație, presupune o competență și o înțelegere majoră a multor nivele și nu un pospai de carte făcut după ureche, așa cum a făcut domnul Nicolicea.

Căderea era evidentă, viteza ei este uluitoare. Cu cât mai prost pregătit, cu cât mai urechist, cu atât mai dispus să îndeplinești ordinele partidului, cu atât mai aproape de o funcție. Nicio decădere, niciun act antisocial pare că nu este argument împotriva unei numiri, dacă aceasta urmărește scopul și anume salvare liderului. Cu ceva timp în urmă vorbeam, ca societate, de o răsturnare a valorilor. Azi putem vorbi de o prăbușire fără fund. Aici nu e răsturnare, e o cădere abisală.

Adăugați imaginile de coșmar descrise de Adevărul în care, în fața Înaltei Curți, liderul partidului de la guvernare este aplaudat de cetățeni care au legături cu clanurile interlope. Și care iau în răspăr cererile și dorințele oamenilor cinstiți. Adevărul și cinstea, minciuna și îndoiala, de o parte și de alta a poveștii personale a unui om care s-a hotărât să pună răul la masa publică doar ca să scape. O încercare golănească de intimidare a tuturor celor care sunt corecți și înspăimântați că societatea normală dispare.

Și ca totul să fie rotund, jurnalista care investighează corupția academică este amenințată cu moartea în legătură cu o anchetă legată chiar de Poliție. Iar jurnalista care sesizează că banii publici sunt tocați în neștire este anchetată de DIICOT.

Și aș păstra speranța dacă această numire, acest șir de evenimente nu ar reprezenta o mare parte din populație. Fără carte serioasă, fără educație uneori, numiți în funcție doar pe criterii de proximitate, argumentând mereu că și alții sunt la fel, coaliția impostorilor atacă agresiv ultimele rămășițe ale bunului simț social. Către ce ne îndreptăm oameni buni? Spre o prăbușire completă. De acolo unde toți aceștia de mai sus vor trebui să se întoarcă la oamenii cu știință și bun-simț, singurii capabili să construiască. Dar până atunci neștiința, impostura și răul vor deveni ideologie.

Liviu, haiducul roșu

16 aprilie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Pentru toți ai săi Liviu Dragnea este luptătorul cauzei drepte, cel care ține cu țara, singurul care îi apără pe români împotriva celor care „ne otrăvesc copiii cu chimicale din fructe și legume”. El trebuie să se opună pentru că „suntem colonizați.”

Bătălia roșiilor și a cepei, pe care domnul Liviu o duce în aceste zile, este demnă de cea mai înaltă cauză în slujba poporului român. Primul și singurul apărător al sufletului și neamului românesc.

Doar că eroul duce o luptă inegală cu trimișii răului. Acum scenariul e rotund. Coloniștii care vor să subjuge România și să-i ia resursele, să o facă doar piață de desfacere, au inventat DNA-ul și l-au pus în slujba lor. De aceea, hărțuit în proces, el ar putere să strige, chiar în fața judecătorului: ”Nu am de gând să răspund direct la DNA eu, e o întrebare tipic DNA și nu răspund, nu, nu răspund la întrebările DNA. Încă o dată, nu am încredere în DNA și nu răspund la întrebările DNA.”

Și adaugă: „Sunt total nevinovat. Consider ca acesta este un dosar politic. Daca o sa fiu condamnat, mi-as dori si eu sa stiu pentru ce. Nu am inteles care este legatura despre fascism in procesul meu.”

Asta a fost mereu soarta haiducilor noștri. Avram Iancu, Iancu Jianu, Tudor Vladimirescu s-au luptat cu o mână străină. De ce nu s-ar pune Liviu în rând cu ei? Poporul are nevoie de un erou.

Acesta este scenariu care se joacă în aceste zile. Asta vă povestește Liviu Dragnea zi de zi și povestea va căpăta accente apocaliptice. Declarațiile se vor înteți, românismul verde va ieși și mai tare la iveală, eroul va căpata aripi din ce în ce mai mari.

Atât doar, că, niciodată în istoria noastră, luptătorul nu a fost și vodă și haiduc în același timp. Iar când împărțea la săraci, împărțea din ce lua de la alții, nu din bugetul de stat. Și nici nu-și făcea vacanțele în Brazilia.