presedintie

Sursa coabitării dintre Ponta şi Iohannis

Sau cum s-o fi numind colaborarea atât de bună dintre cei doi. Ştiu că amândoi invocă un anumit tip de normalitate, un anumit tip de maturitate  a funcţiilor pe care le deţin. Şi poate chiar şi o vârstă mai potrivită unei colaborări mai aşezate. Şi, desigur, există şi teoria conspiraţiei care spune că americanii i-au chemat pe amândoi la masă şi I-au rugat să se potolească. Poate câte un pic din toate aceste şi încă ceva. Mai mult

Să bănuiți bine!

Președintele a mers cu o cravată nuanțată la Ambasada Franței pentru a semna în cartea de condoleanțe. Adică de-a dreptul înflorată, ca să o spunem pe șleau (sursa). Nuanțele vor apărea ulterior pe Facebook. Fie al său, fie pe cel al purtătorului de cuvânt. ”Eu nu am spus că…eu doar am atras atenția că…”, ar trebui să fie un fel de fir roșu călăuzitor al mandatului său de până acum.

Domnul Iohannis nu a spus despre stenograme că sunt problematice, ci că sistemul în general are o problemă. Nu a spus că Procurorul General trebuie să facă parte din CSAT, ci doar că stârpirea corupției este prioritate națională. Și în niciun caz nu a făcut o decorare controversată, ci doar a vrut să dea un semnal. Cât despre ordonanța lui Ponta nu și-a format o părere, deși învățământul e prioritate națională. Mai mult

Ce au vrut americanii la București

Mi-a plăcut discursul domnului Biden. Pentru că a fost ca o oază de normalitate într-o țară întoarsă cu fundul în sus. E bine să asculți politicieni cu blazon. Îți dau speranță, că și aici se pot întâmpla la un moment dat lucruri bune.

Desigur, mi-ar fi plăcut mai mult să știu ce a fost înăuntru. Politicienii de top spun că discursul seducător al americanilor se transformă într-unul pragmatic când presa dispare. Să încercăm un exercițiu.

Ce ne-au cerut americanii: Mai mult

Cred că Victor Ponta s-a hotarât

Mai multe anunțuri din zona prim-ministrului și a apropiaților săi politici mă fac să cred că Victor Ponta s-a hotărât să candideze la Președinție. După cum urmează:

Mai mult

Candidatul meu la Președinție

Tipul ăsta e uriaș. Adică uriaș – uriaș, la propriu. Îi ajung cumva până la umăr, deși nu sunt mic. Și-s fericit: par așa, mai slab, mai subțirel. Râd de el. “De asta ți-ai făcut livadă!” Are una în spatele casei, cu de toate. 60 de copaci. „Ți-e mai ușor să lucrezi cu copacii, decât să te apleci!” îi zic.  „Ba nu, că am și grădină. Avem câțiva metri acolo cu tot ce ne trebuie.

Știi, eu am crezut mai mult în lucrurile astea: să faci un copil, să construiești o casă, să plantezi un pom. Și am făcut mai multe din fiecare. Am zis că așa o să fiu mai mult.” Face o pauză.

Intrăm în sala Floreasca. Sala oficială a Federației Române de Handbal. Sala oficială a campioanei mondiale în 4 rânduri . Momentul istoric e salutat printr-un panou la intrare cum aveam noi la școală. Cu niște poze peste care timpul a trecut și le-a îngălbenit.

Mai mult