povesti

Mergem mai departe

Două doamne stau de vorbă lângă mine. Una e în vârstă bine, in jur de 80. “Să știți că pentru mine trag.” Lucrează să-și repare o mână lovită. “Sunt singură. Uneori mi-e greu și cu două mâini, darămite cu una.”

Părul e alb complet, mișcările încete. “Să știți că eu nu mă opresc, am lucrat puțin azi.” “E destul pentru dvs,” i se spune. “Trebuie să mergeți acasă. Cine vă ia?”. Batrâna se încruntă. “Singură vin de la Obor.” “Singură?”, se întoarce toată sala.

Mai mult

Cum m-am apucat eu de recitit povești

La prima vedere Vlad Petreanu scrie frumos, ca un jurnalist bătrân. Ai zice că e un dinozaur (iartă-mă, Vlad, dar e de bine), din ăia bunii. De fapt, dacă te uiți cu atenție în jur, afli că în România încă nu se scrie în modul ăsta. Omul e înaintea vremurilor de pe aici. De abia se construiește o generație de tineri care învață să scrie de maniera asta. Am mai văzut câte ceva în textele de la Superscrieri. Vlad e mai vechi în breaslă, dar ca scriitură vine din generația asta mai tânără.

În plus, are și darul ăsta senzațional al marilor jurnaliști de a te păcăli. S-o fi dus el să vadă niște biblioteci și cum le schimbă ele viața oamenilor, dar de fapt îți pune în față niște povești de nici Andreea Marin cu Surprizele ei nu le dibuia pe vremuri.

Mai mult