lista

Guvernul Dragnea, la mâna a doua

Azi-mâine o să aflăm componența noului guvern. Nou, vine vorba, căci o să vedeți că vorbim cam de aceeași oameni. ALDE a și anunțat că-și păstrează personalul, iar PSD o să umble pe la câteva nume. Nu o să aibă legătură strict cu competența, ci cu înțelegerile politice existente, cu raportarea la situația politică generală sau la problemele pe care le are Liviu Dragnea.

Aud că o să rămână Tudorel Toader la Justiție. Cred că este cel mai bine pregătit profesionist dintr-un portofoliu guvernamental, iar lui Liviu Dragnea i-ar fi fost greu să-l îndepărteze. În egală măsură, aș pune mână în foc că o să rămână Olguța Vasilescu, Sevil Shhaideh, Carmen Dan, Petre Daea și cine mai e pe acolo. 

Mai mult

O lege simplă: ai datorii la stat, nu candidezi

Cred că nu vă miră de niciun fel lista cu datornicii la stat. Ea evidențiază încă o dată că mulți dintre cei care se îmbățoșează retoric de dragul țărișoarei, uită, întârzie sau pur și simplu nu plătesc dările către stat.

Așadar, Robert Negoiță, care până acum a trimis câteva zeci de mii de pungi cu mâncare prin sectorul trei pe banii cetățenilor, nu a plătit vrei 80 de milioane de euro. Pentru că e prost cine plătește TVA-ul pe vânzarea de apartamente.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!