hexipharma

Moartea lui Condrea. Și dacă România este praf?

Am citit cam tot ce se putea citi despre moartea lui Dan Condrea. Și nu o să mă cert cu oamenii. Este firesc să crezi în teoria conspirației. Este mult mai atractivă într-un stat și într-o lume în care poți să ai încredere doar în tine. De altfel, finalul acesta este atât de cinemtografic încât omenește nu poți să-ți spui ”da, domnule, este o întâmplare.”

Toată cultura noastră ne spune ”nu se poate întâmpla așa ceva.” Sigur. vei spune, este o mână nevăzută care trage aceste sfori. Pentru că ești sigur că tot mâna aia a pus la cale întreaga afacere HexiPharma.

Mai mult

Hexi|Eu nu vreau să-i iertăm niciodată

La patru zile după operația pe care am avut-o în urmă cu câțiva ani, am început să fac febră. Mi-a rămas cu totul în minte pentru că țin minte debutul violent. În salon era mai tot timpul cald și eu m-am trezit la amiază tremurând cumplit.

Mi-au pus două pături și am tremurat așa până când mi-au dat perfuzii. S-a repetat, apoi cu febră mare. Au curs zeci de ape de pe mine. Mă schimbau de trei-patru ori în două ore. Nu puteam să o fac singur, partea stângă a corpului nu mă ajuta. Alternam între friguri și călduri. ”O răceală”, am gândit tot timpul.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!