educatie | Striblea.ro

Scenariile pentru începutul școlii. Și răspunsuri la întrebări pe care le are fiecare părinte

5 august 2020 Cătălin Striblea 2 comentarii

Președintele Iohannis a chemat miercuri mai mulți membri ai Guvernului ca să discute modul în care va începe școala. Sunt analizate mai multe scenarii și apoi se va lua o decizie, care nu va fi unitară.

Președintele a ținut neapărat să fie el cel care face anunțul, așa că nu o să auziți multe comentarii înainte de declarațiile sale. Trebuie să ne așteptăm la câteva variante de lucru.

Un lucru este sigur. Școala nu va funcționa unitar. Autoritățile locale vor lua decizii în funcție de specificul zonei. Deciziile vor merge de la prezență fizică la cursuri mixte.
Surse guvernamentale

Apoi vom avea de a face cu trei scenarii de lucru. În unele situații chiar patru.

Scenariul 1 prevede prezență fizică la școală, unde este posibil. Acest scenariu se va aplica în special la țară și-n comunitățile mici, cu răspândire scăzută a virusului.
Scenariul 2 prevede prezență fizică, dar cu împrțirea elevilor. Astfel, toate școlile evaluează spațiile pe care le au la dispoziție. Copiii, chiar din aceeași clasă, ar putea fi împărțiți în săli diferite, de la laboratoare la săli de sport, astfel încât să aibă spațiu la dispoziție. E posibil să fie și mai multe ture.
Dacă acest scenariu nu se poate aplica tuturor, vor fi în primul rând vizați copiii din clasele zero și întâia, apoi a opta și a douăsprezecea. Există o propunere cu plata suplimentară a învățătorilor, ca să poată rupe în două clasele mici .
Scenariul 3 prevede ca elevii să se împartă în două, dar acasă și la școală. Astfel unii vor face lecții fizice, alții online, apoi la două săptămâni vor schimba
Scenariul 4 înseamnă doar lecții online

Toate aceste decizii vor fi luate de autoritățile locale și-n funcție de răspândirea epidemiei. Până la 12 septembrie, școlile vor fi pregătite logistic. Sperăm.

Altfel, v-am pregătit câteva răspunsuri la întrebări pe care toți părinții le au. La acestea a răspuns DSP-ul american, care acolo se numește Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

Ce pot face comunitățile la redeschiderea școlii?

Toată lumea trebuie să fie implicată și să ia hotărâri în cunoștință. Se așteaptă ca părinții, profesorii, primarii, și autoritățile sanitare să colaboreze. Adică trebuie să ne interesăm înainte de școală ce se va întâmpla. Poate avem ceva de spus.

Ce sunt cohortele și cum ne ajută?

O cohortă este un grup de copii și profesori care stau într-o bulă și au contact limitat cu cei din afara ei. Adică împărțim copiii și profesorii în cercuri a căror interacțiune este limitată, acolo unde se poate face. Și încercăm să evităm intersectările. Acestea nu au o regulă anume, dar în fiecare școală putem stabili una.

De exemplu, să avem un grup de copiii care să vină o săptămână la școală și apoi să stea acasă. Sau să vină două zile, apoi să ia pauză, se curăță școala, iar în ultimele două zile să vină alți copii la școală. E ușor de realizat la clasele mici, mai greu la cele mari. Aici poți să rotești doar profesorii la un singur grup de copii.

Au avantajul că reduc interacțiunea.
Dacă apare un caz știm exact care este grupul de contact.
În cazul îmbolnăvirii intră în carantină doar cohorta, nu toată școala.

Funcționează orarul alternativ?

E de presupus că da, de vreme ce copiii vin limitat la școală și se întâlnesc doar cu același grup. Dar nu știm în ce manieră acest orar alternativ trebuie combinat cu alte măsuri cum ar fi distanțarea, portul măștilor, testarea grupului, șamd. E de presupus că trebuie să le facem pe toate pentru a fi în siguranță.

Ce ar trebui să facă cei din școală ca să reducă răspândirea virusului?

Să se spele pe mâini.
Să nu se atingă unii de alții nici cu un deget.
Să curețe mereu toate suprafețele, de la clanțe la bănci.
Să aibă mască.
Să folosească limitat obiecte în comun.

Dacă stăm la doi metri unii de alții e sigur?

Nu știm clar, dar ar trebui să ajute. În orice caz, îndepărtarea de o persoană face mai puțin posibil ca picăturile de salivă și aerosolii să ajungă la tine. Nu e sigur că e vorba de doi metri, mai mult sau mai puțin, dar distanțarea ajută. La fel aerisirea și limitarea contactului.

Și pentru că e greu să punem toate băncile la distanța aceasta, atunci ar trebui să punem diverse separatoare la fiecare pupitru.

Cum au procedat alte țări?

Au deschis școlile pe rând, au impus distanțare fizică, dar toate au avut proceduri diferite. De exemplu, Danemarca a fixat date de întoarcere diferite și i-a chemat întâi pe copiii mici la școală pentru că ei nu pot face online. Germania, în schimb, i-a chemat pe cei mai mari, dar doar câte zece în clasă.

Este posibil ca școala să mărească răspândirea?

Studiile spun că în mică măsură. Dar mărirea răspândirii este posibilă în zonele care au rate deja mari. Asta o arată cel puțin un studiu.

Ce se întâmplă cu copiii supuși riscului sau din familii cu risc?

CDC-ul spune că aici comunitatea trebuie să găsească soluții ca acești copii să primească lecții de unii singuri.

Ar trebui testați toți cei care intră în școală?

Nu. O dată pentru că nimeni nu are resurse să facă asta. Doi, pentru că e de ajuns ca un copil să fie la începutul perioadei de incubație și atunci testul este irelevant.

AIci aveți răspunsurile pe larg, dar și pe cele la alte întrebări importante.

Photo by Pixabay from Pexels

Poliția gândirii în Parlamentul României

17 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:04:36 1 comentariu

Pentru prima oară, Parlamentul României dă o lege care interzice vorbitul, cercetarea și opiniile despre o minoritate sexuală, în cadrul instituțiilor de învățământ. Asta este de o gravitate excepțională.

Senatul a aprobat un proiect de lege care interzice în școli și universități orice referire sau activitate ”în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.” E o modificare la legea educației care a trecut cu aplauze din partea senatorilor. Și merge la promulgare.

Nu intru în detalii asupra subiectului interzis pentru că dezbaterea încă e minoră în România, deși ar trebui purtată. Nu acesta este fondul problemei, ci altul care ține de modul în care funcționează lumea civilizată. Persoanele trans fac parte dintr-o chestiune delicată, sensibilă și despre care se discută peste tot în lume. Sunt campanii pro și contra, există dezbateri etice și științifice.

La noi, clasa politică a hotărât că acest subiect nici nu se poate discuta. Adică să vă fie foarte clar: este interzis într-o instituție de educație să discuți, să analizezi, să cercetezi această chestiune. Or tocmai asta se întâmplă într-o instituție de învățământ și cercetare. Nu numai că este interzis, dar, în textul inițial și care a fost respins, te lua Poliția dacă făceai asta. Chiar de ”agenții MAI specializați în domeniu.” Adică am fi avut un fel de poliție trans. Cum ai fi vorbit, cum te-ar fi amendat.

Pot fi de acord cu o dezbatere legată de prezența unor chestiuni de genul acesta în școală. Adică să vedem dacă e bine sau nu. Deși mie mi-e clar că oamenii trebuie să cunoască cât mai mult din problemele care-i înconjoară. În plus copiii deja știu de povestea asta de pe Instagram. Nu mai bine le spune cineva pregătit despre ce e vorba?

Dar cum puteți, domnule senator inițiator Lungu, de la PMP, să-mi interziceți mie, ca adult, să studiez așa ceva? Dacă, azi, la 43 de ani, eu aș vrea să fac doctoratul în ”reflectarea problemelor persoanelor trans în media din România”, dvs îmi interziceți? Adică nu am capacitatea de a discerne, împreună cu un profesor, această problemă?

Adică nu am destulă minte pentru treaba asta? Și mă protejați dvs? Aceasta este o inepție.

Trebuie să vă povestesc ceva, apropo de cuvântul ”trans”. Nu știu dacă vă este cunoscut episodul meditației transcendentale din România. Pe vremea lui Ceaușescu a fost un grup de oameni la noi care a practicat chestiunea asta. După ce li s-au dus gândurile în toate părțile, cum s-a considerat atunci, Securitatea a hotărât că grupul e periculos, l-a desființat și pe unii membri i-a arestat. Au trecut anii și despre meditația transcedentală găsești lucruri, la liber, pe tot internetul.

Ce vreau eu să vă spun e că mintea nu poate fi interzisă. Nici gândirea și nici granițele ei. Ce-ați făcut dvs s-a mai practicat în evul mediu și mintea omului tot a trecut mai departe. Legea dvs. nu o să treacă pentru că e neconstituțională, dar mai am de zis ceva la final.

Ultimul amendament propus la modificările legii, de un alt senator, spunea că este interzis prozelitismul politic făcut asupra elevilor, în afara școlii, de către partide. Ei bine, această propunere firească a fost respinsă. Pentru că în țara asta e bine să fii într-un partid, dar nu e bine să fii ce vrei tu.

Photo by Sharon McCutcheon from Pexels

Copila din Mehedinți este parte a unui eșec profund. Există și o soluție

16 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:03:47 0 comentarii

Nu aș vrea ca uitarea noastră obișnuită să se aștearnă prea repede peste cazul fetei de la Mehedinți, incendiată de un criminal în serie. Directorul penitenciarului, care a făcut propunerea de eliberare condiționată a fost demis. La rându-i Parchetul face o anchetă care să vadă de ce nu s-a acționat la plângerea de viol. Dar, în față avem o criză mai profundă care vorbește despre singurătate și incapacitate socială.

Povestea acestei copile de 17 ani arată în felul următor.

Ea este singură acasă cu un frate mai mic, de 14 ani. Tatăl este plecat la muncă în străinătate. De mamă nu se mai știe nimic. Tatăl a lăsat copiii cu o bunică de 82 de ani. Aceasta trebuia să aibă grijă de ei.

Potrivit legii, când părinții pleacă în străinătate, sunt obligați să înștiințeze statul și să lase un tutore legal care să semneze în locul diverse acte. E vorba de școală, de spitalizări sau alte cazuri când e necesară prezența părinților.

Acestei fete din Mehedinți, bunica ar fi trebuit să-i asigure protecție în fața lumii, dar mai ales împotriva unui prădător care le-a devenit vecin, dar și, cumva, prieten al tatălui plecat la muncă. E evident că nu a putut să o facă de niciun fel. De asta, cel mai probabil, plângerea de viol nu a avut succes în fața poliției și a procurorilor. Un copil singur nu e prioritatea nimănui. Nici a direcțiilor de protecție socială.

De asta, fratele cel mic și-a găsit sora arzând în flăcări. El a stins-o, el a chemat salvarea. El a rămas singur în curte după ce poliția, pompierii, dar și bunica au plecat. La o zi au venit oamenii din partea statului să-l ia și pe el.

Și de aici începe o problemă profundă a României. Ca acesta mai sunt aproape 100 de mii de cazuri în România. Unii dintre ei au ambii părinți plecați sau sunt singuri după ce părintele unic a plecat și el. Sper că nu vă surprind cu nimic dacă vă spun că această cifră de la protecția copilului este contrazisă de datele ministerului educației care arată că sunt 150 de mii de copii cu părinți plecați. Cifra ar putea fi însă mai mare căci nu toți copiii cu probleme vin la școală.

Tehnic, direcțiile de protecție socială din primării sunt cele însărcinate să aibă grijă de ei. Asta este o sarcină care a picat pe capul lor după ce s-a constat că Autoritatea pentru protecția copilului nu are destulă forță să se ocupe de întreaga țară. Asta înseamnă că măcar o dată pe săptămână cineva de la primărie să vină să vadă de starea lor, de școala lor, să-i aducă în programe de sprijin școlar și chiar să le dea o masă caldă. Dar asta se întâmplă doar dacă omul sfințește locul.

În general 20 la sută dintre acești copii ajung în grija statului cu totul. Iar dacă deschizi anchetele de presă făcute de-a lungul anilor o să te îngrozească sutele de grozăvii prin care trec: foame, depresie, bătăi, viol, incest, trafic de persoane, sinucidere. Și acum incendiere.

Aceste cazuri spun enorm despre noi, mai mult decât bătăliile zilnice obișnuite. Este un eșec atât ca stat, dar ca și societate. Nu cred că suntem chiar atât de buni și responsabili pe cât ne credem. Și mai știu că după două decenii în care eșuăm în această problemă, ea devine sarcina comunităților locale, a locuitorilor onești și de treabă, care trebuie să găsească soluții pentru acești copii. Măcar să fie văzuți de către stat.

Foto: Octav Ganea Inquam Photos

Un mesaj pentru toți cei care n-au avut Balul de Absolvire

12 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:04:05 0 comentarii

Este Ziua Balului de Absolvire la Europa FM și la colegii noștri de la Virgin. Darul nostru pentru două generații speciale de copii care nu au primit ceea ce meritau după ani de muncă. Fie că ești clasa a VIII-a, fie că ești a XII-a sau le ești părinte, vreau să-ți spun un lucru: ce e mai important, de abia urmează!

Scriu aceste rânduri cu gândul la copilul meu de clasa a opta. Și-a luat la revedere de la colegii săi din ultimii patru ani prin intermediul calculatorului. Nu o spune, dar simt că și-ar fi dorit foarte mult ca întâlnirea asta să fi avut loc față în față. În ianuarie deja se gândea la hainele pentru banchet și pregătea, în mintea sa, ultima zi împreună. Regula în școala lor este să fie petrecuți de profesori și colegii mai mici cu flori către ieșire. În urale, aplauze și îmbrățișări. Și în ciuda zâmbetelor care au fost acum pe calculator, cred că e un gol acolo.

Săptămâna trecută am văzut câteva imagini în presa din Bistrița. Un grup de liceeni s-a întâlnit la porțile școlii pentru a-și lua la revedere. Cu flori în mână, măști la gură, în grupuri de câte trei, dar în spatele unor grilaje de fier. Grilajele alea, în cazul lor, au făcut diferența dintre adolescență și maturitate. Și oricât de banal sau desuet vi s-ar părea, gândiți-vă că acest moment ar fi lipsit din viețile voastre. E unic și fiecare îl merită.

Când am văzut asta, le-am spus colegilor că trebuie să facem ceva, astfel încât această trecere, spre o nouă etapă a vieții să fie marcată cumva. Și că e datoria noastră, ca societate, să le dăm acestor copii ceea ce merită. Nu o petrecere, căci nu o putem face, dar gândul bun și speranțele unei nații. Și mai ales să le spunem că nicio poartă închisă și niciun gard, cât de înalt, nu pot opri visele și nici schimbare lumii.

Recent, am recuperat câteva imagini de fix acum 24 de ani, de la petrecerea mea, de la banchetul meu. Apar și eu în trei cadre pe care o să le vedeți astăzi pe rețelele de socializare Europa FM. E o stare de energie pură și o veselie acolo și-mi dau seama c-am rămas același dansator spectaculos și după un sfert de secol. Glumesc, vă lămuriți voi!

Ce pot să vă spun vouă, însă, privind acele imagini este însă altceva. Oricât de spectaculoasă a fost acea petrecere, nu acela a fost lucrul determinant pentru generația mea. E doar un moment în timp. În primul rând mai am doar rare frânturi din acea noapte, chiar și cu imaginile în față. Timpul le șterge pe toate. Mi-aduc aminte perfect, însă, cine erau colegii mei, ce ne-a legat, care sunt lucrurile durabile pe care le-am trăit împreună. Mi-aduc aminte despre ei ce și-au dorit, ce ambiții aveau, la ce erau talentați. O să râdeți, mi-aduc aminte și de profesori și de calitățile lor sau de lipsurile lor. Sunt mult mai multe lucruri care vă leagă, decât această zi a absolvirii. Iar voi veți rămâne generația specială. Pentru că aveți puterea să vă dați examenele și să începeți viața în condiții cum nimeni nu a mai avut. E cu siguranță un pas abrupt, dar mai mare spre reușită.

Și ce trebuie să știți foarte clar, fie că sunteți a XII-a sau a VIII-a, este că anii cei mai buni urmează. Sunt anii libertății, ai lipsei de griji, ai celor mai pure iubiri și al viselor de neoprit. Aici o să visați toate acele lucruri care mai târziu o să mute lumea din loc. Fie pe a voastră, fie a noastră. Iar pe unii dintre voi, vă aștept la primul vot în această toamnă. Și vă invit să faceți lumea, așa cum ați visat-o. Vă asigur că se poate!

Photo by Pixabay from Pexels

Cum a devenit Pe Aripile Vântului o capodoperă rasistă? Și ce facem cu ea?

10 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:04:30 0 comentarii

La întâlnirea de azi voi vorbi despre un lucru spectaculos, dar în egală măsură delicat și cu efecte în timp. Probabil c-ați auzit până acum că una dintre urmările protestelor anti-rasism din America, este înlăturarea filmului Pe Aripile Vântului de pe platforma HBO. Cât de corect este?

HBO a anunțat că filmul va fi retras temporar de pe platformele sale, la o zi după un editorial care a apărut în LA Times și care era semnat de John Ridley, scenaristul câștigător al Oscarului cu filmul 12 ani de sclavie. Pe fondul protestelor din Statele Unite, acesta atrăgea atenția că filmul este unul care cultivă stereotipurile rasiste și glorifică epoca în care persoanele de culoare erau supuse sclaviei. Ba, mai mult, spune Ridley, ignoră complet ororile sclaviei.

Pe Aripile Vântului are problema sa unică. Nu numai că ignoră realitățile rasismului. E un film care glorifică sudismul. E un film care, atunci când nu ignoră ororile sclaviei, se oprește doar pentru a perpetua câteva dintre cele mai dureroase stereotipuri privindu-i pe oamenii de culoare.

Ținând cont de climatul inflamat din State, cu sute de proteste împotriva practicilor rasiste, HBO s-a conformat instantaneu și-a scos filmul temporar. Și apoi a urmat întocmai sfatul lui Ridley. Acesta spune că, de vreme ce filmul este o capodoperă, el poate fi pe site, dar numai dacă este însoțit de o notă premergătoare care să explice situația populației de culoare la jumătatea secolului 19, când are loc acțiunea. Sau de o serie de discuții care să facă același lucru. Adică spectatorul să fie informat înainte de a-l vedea, astfel încât să nu perceapă sclavia sau practicile asociate acesteia drept normale. Așa că filmul va reveni, dar doar cu această notă

Acțiunea în sine a stârnit vii nemulțumiri, curiozități și proteste din partea mai multor cetățeni. Sau măcar o sprânceană ridicată. Cu atât mai mult cu cât filmul are nu mai puțin de zece Oscaruri. Dar și pentru că majoritatea dintre noi, cred, n-au avut ochi decât pentru povestea de iubire dintre Scarlet O’Hara și Rhett Butler.

Totuși, pe principiul invocat de Ridley o grămadă de opere de artă pot fi privite ca rasiste. Deja o grămadă de statui sunt îndepărtate cu furie pentru că aparțin unor persoane care au avut sclavi sau admis sclavia. Iar o grămadă de cărți de acum 80- 100 de ani pot trezi suspiciuni. Ce ziceți de titluri ca Wilson Zevzecul de Mark Twain sau Zece Negri Mititei de Agatha Christie? Nu puneți Coliba Unchiului Tom pentru că această carte este una împotriva rasismului. E greu să înțelegi cum poate cineva să judece o operă de acum 80 de ani după standardele de astăzi care s-au schimbat foarte mult în bine.

Doar că în cazul filmului Pe Aripile vântului, lucrurile sunt cu atât mai complicate. Filmul a fost acuzat de rasism încă de la turnarea sa. El a stârnit protestele gazetelor care se adresau persoanelor de culoare, dar și ale actorilor de la Hollywood. Ba, filmul a fost aproape să nu fie făcut din pricina unei greve care a dus la schimbare scenariului. S-a renunțat astfel la cuvântul nigger, negrotei, dar au fost păstrate cele precum tuciuriu sau persoană inferioară. Mai mult, o notă de arhivă arată că producătorii au suferit mult la introducerea acestei reguli care citez ”reduce dramatismul filmului.” Iată nota lui David Selznick către unul dintre asistenții săi.

Regret din ce în ce mai mult pierderea pe care o suferim prin faptul că negrii cu rolurile principale nu-și pot spune negrotei și că nu putem beneficia nici de celelalte înțelesuri pe care cuvântul le poate avea când este rostit de un negru la adresa altuia. Toate înțelesurile pe care le-aș fi folosit nu fac decât să glorifice pe negri. Și nici nu-mi vine a crede că folosim o astfel de regulă discreționară, așa cum nu cred c-am fi jignit pe vreun negru, dacă am fi folosit cu grijă cuvântul ”negrotei”. De exemplu în referirile făcute de Mammy, Pork sau Big Sam.

Și nu uitați că interpreta lui Mammy, Hattie Mc Daniel, nici nu a avut voie să stea în sală lângă restul colegilor, deși a câștigat Oscarul. Așadar, filmul a avut partea sa de controversă de la bun început, deși noi aici nu am simțit-o pentru că societatea noastră se află în izolarea sa comunistă. Iar de-a lungul anilor comunitatea de culoare a revenit de mai multe ori asupra subiectului. Punctul lor de vedere trebuie ascultat.

Întrebarea care se pune este până unde putem merge cu acest gen de îndreptări, în trecut și în viitor. Unde, această problemă încalcă dreptul la viață al unor oameni și unde încalcă dreptul la exprimare și la creație? Este clar că e de neacceptat propaganda discriminatorie de orice fel. Dar țesătura unei povești într-o epocă teribilă? A scrie cu teză nu e o soluție și nici eliminarea din istorie. Educația și educația culturală sunt răspunsul, dar pe acestea cu toții de abia le învățăm.

Noi deja știm în această țară cum este să scrii cu o teză în față și cu o direcție. Ni s-a întâmplat vreme de 50 de ani. În prezent, un scriitor mi-a relatat că într-o editură de peste Ocean i s-a cerut să schimbe sensul unei scene cu o persoană de culoare, astfel încât cartea să nu aibă parte de scandaluri. Asta înseamnă să te conformezi unor teze. Ceea ce este contraproductiv și imposibil. Mintea umană este vastă, creierele scriitoricești nenumărate, nimeni nu poate urmări toate operele artistice. Și cu atât mai puțin vor dispărea glumele sau zicerile discriminatorii de orice fel din țesătura societății. Nu cred că cineva a devenit rasist după ce-a văzut Pe Aripile Vântului. Cred, însă, că este posibil acesta să-i dea rasismului o acceptabilitate mai lungă.

De aceea soluția este educația și identificare corectă a situațiilor care pot face rău. Indiferent dacă aceste vor mai exista sau nu, educația va duce la dispariția barierelor și la așezarea unor realități mai corecte.

Istoria mea de fumător intermitent a durat 20 de ani

3 iunie 2020 Cătălin Striblea 2 comentarii

Prima țigară am fumat-o într-o curte de prin Cartier (chiar așa-i spune unui cartier din Vaslui). Se organizase un șpriț de sâmbătă seara cu mai mulți vecini, în curte la cunoștința noastră Leonard. Aveam spre 16 ani. Vinul nu a fost niciodată o problemă la Vaslui. Și nici faptul că patru-cinci băieți de 16-20 de ani se strâng sâmbătă seara să săvârșească câteva sticle de plastic. Se fuma BT în grupul respectiv și, culmea, nu fumau toți.

Nu știu cum și de ce am fumat, dar cred că eram cam șprițuit. Și nici nu știu dacă mi-a plăcut. Cert este că nu am tușit că asta mi-aș fi amintit. Dar știu că în noapte aia am transpirat rău de tot, ca și cum aș fi fost răcit. Și c-am schimbat vreo două tricouri. Organismul meu, probabil, scoatea afară noua toxină. După asta am mai fumat intermitent vreme de 20 de ani. Mai fumam, mă mai opream câțiva ani. Cel mai bun marketing al vremii erau vecinii mai mari care fumau sau faptul că puteai să stai cu fetele la colțul școlii ca să fumezi. Țigările se palmau și se fuma chiar pe strada din fața liceului. Trebuia să fii de pe altă lume ca să nu te prinzi ce fac sutele de copii aflați în pauză. Un nor ca de grătar plutea pe deasupra întregii zone. Deși, dacă te-ar fi căutat cineva, nu aveai nicio țigară la tine.

Asta pentru că nu-ți permiteai un pachet de țigări care în anul 1992 era 1000 de lei. Dar cu siguranță îți permiteai o țigară care era 50 de lei. Și cu țigara aia puteai să faci multe. De exemplu să o împarți în patru. Spre deosebire de generațiile anterioare nu am fumat niciodată în buda liceului. Era libertate, era democrație și era firesc să poți lua țigări la bucată de la chioșc. Cred că de peste tot puteai să iei țigări la bucată. A fost o epocă înfloritoare pentru cei care aveau afacerea asta.

Desigur că erai urmărit și pedepsit. Dar nu din rațiuni de sănătate, ci din rațiuni de regulament școlar. Adică era ceva de ne-încălact, dar nu era clar de ce. Cred că toată lumea vedea fumatul unui adolescent mai curând ca un gest de frondă decât ca unul nesănătos. Dar asta îl făcea și mai cool.

Pe mine m-a luat de pe stradă un profesor de mate care nici măcar nu era al meu. Am fost dus la director și a trebuit „să vii cu tac-tu tuns”. Nu era ca și cum ai mei nu se prinseseră. Toate, și când zic toate știu ce zic, locurile în care puteai să intri erau ca niște perdele uriașe de fum. Pur și simplu puțeai oriunde te-ai fi dus. Deci nu mi-am luat-o foarte tare. Așa c-am mai fumat.

Prima formă de marketing pe care am văzut-o și am și experimentat-o a fost cea de la Marlboro Music Show. Acest program a apărut când eram printr-a zecea și a ținut o vreme. Tehnic, dădeam un top cu muzică furnizată de ei. Primeam un kit cu muzica, informațiile, noutățile. Una dintre cele mai profi producții pe care le-am văzut până azi. Și dădeam și premii pe care scria Marlboro. De la genți, la hanorace, la ce vreți voi. Nu țigări!. Dar show-ul acela, care avea zeci de jingleuri și promouri în timpul săptămânii, spunea clar că se numește Marlboro. Odată am fost la București, la o întâlnire a radiourilor care făceau show-ul, și acolo chiar erau țigări la discreție. Și, încă o dată: nicăieri, niciunde, cu excepția alor mei, nu aveam o discuție despre cât de nasol e fumatul.

Nu am fost un fumător înrăit. Înainte de a mă lăsa, dacă fumam jumătate de pachet pe zi, iar prima țigară era pe la 5-6 după masă, înainte de emisiunea tv. De lăsat m-am lăsat brusc pe masa de operație. Nu am făcut legătura că fumatul îngroașă sângele și asta mă poate omorî. Nu detaliez aici.

De ce am avut eu amintirea asta? Pentru că am primit acest comunicat care mi-a arătat că nu s-a schimbat mare lucru. Comunicatul vine de la Inițiativa 2035 Fără Tutun.

Ultimul studiu global Global Youth Tobacco Survey (2017 – 2018) România privind consumul tutunului, implementat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 5.409 copii şcolarizaţi în clasele VI-VIII, cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani a relevat faptul că 30,1% dintre respondenți au încercat să fumeze țigarete cel puțin o dată, iar 8,6 % dintre intervievați au fumat țigarete în ultimele 30 de zile.

La nivelul țării noastre, 53.523 de copii cu vârsta între 13 – 15 ani sunt consumatori constanți de tutun. Iar numărul țigărilor fumate de cei mici are o medie de 83.027.280 pe an, în contextul în care fumatul este prima cauză de îmbolnăvire în România și în lume – peste 36.600 de români mor anual din cauza fumatului.

Adică, mai pe șleau, un sfert dintre copiii români care intră în adolescență au tras de-a lungul timpului din țigară, iar unii o fac zilnic. Cum arată consumul lor?

Dar stai să vezi ce se întâmplă mai departe:

În momentul actual, produsele din tutun încălzit sunt cunoscute de o cincime din elevii cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani (128.206 copii) iar 15% dintre cei care recunosc produsele, afirmă că au devenit deja consumatori curenți. 19.293 de copii cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani au folosit produse din tutun încălzit în ultimele 30 de zile și 51.033 de copii au folosit țigări electronice în ultima lună.

De ce asta? Nu știu dacă v-ați mai uitat în ultima vreme pe Instagram. De acolo pornește toată treaba asta. Cea mai importantă rețea pentru puștime găzduiește și cele mai multe referințe la fumat. Nu mai e cool să fumezi țigări de adevăratelea, dar e ok să tragi din aparate de fumat. Și idolii adolescenților fac treaba asta în mod constant. Fiecare își crește afacerea și respectul de sine așa cum dorește. A vinde imaginea unor țigări unui public minor nu e în regulă. Chit că se cheamă țigări cu vitamine, canabidol sau alte exemple de genul acesta. Tot ce trebuie să faci este să te întrebi dacă vei face asta și copilului tău.

Două vorbe despre cum funcționează publicitatea la astfel de aparate.

Poate ar trebui să ai asta în minte. Iar dacă ești părinte, nu te gândi că poți să-i iei Instagramul. Dar poți opri publicitatea la toate produsele privind fumatul. E mai simplu așa. Dacă vrei ca treaba asta să se oprească, scrie-i deputatul tău să suțină următorul proiect de lege: Pl-X 587/2019. E un bun început.

Photo by Basil MK from Pexels

Pietonul Oprișan se poate gândi la efectele vitezei

1 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:04:22 0 comentarii

În fiecare zi la ora 17, la Europa FM auziți un anunț. E singurul pe care nu am vrea să-l facem. El vă spune zilnic câți oameni au murit în accidente de mașină de la începutul anului. Numărul de astăzi a fost 509. Trist. Și cred că e un moment potrivit să vorbim de permisul de șofer pe care domnul Marian Oprișan trebuie să-l predea la poliție.

Pentru cine nu a aflat încă, președintele Consiliului Județean Vrancea a pierdut în instanță procesul prin care contesta ridicarea permisului de conducere de către Poliție. Asta s-a întâmplat cu trei ani în urmă, iar la data respectivă, Poliția l-a oprit pe domnul Oprișan care avea o viteză de 191 de kilometri la oră în afara localității Oreavu, din județul Buzău.

Președintele PSD Vrancea a spus că nu a văzut radarul și că nu crede că depășise viteza legală. Trei ani de procese mai târziu, instanța a încuviințat ridicare permisului. Așa că viteza domnului Oprișan este oficial de 191 de kilometri la oră.

Dar ce legătură are asta cu ceea ce-am spus la începutul intervenției mele? Și anume că de la începutul anului până azi în România au murit 509 oameni în accidente de mașină? Adică aproape patru pe zi, dacă socotește toate zilele trecute. Nu uitați însă că două luni nu am putut circula. De fapt, de când am ieșit din izolare, numărul accidentelor crește repede. Pe 22 și 23 aprilie erau 390 de de decese. Pe 1 mai 408, pe 25 mai, 476. Pe 1 iunie, 509.

Marian Oprișan este doar unul dintre șoferii români. Și el nu poate fi ținut vinovat decât pentru faptele sale. Ceea ce judec eu aici este, însă, un tip de atitudine. 191 de kilometri la oră nu e o viteză pe care o atingi accidental. Îți trebuie dorință, curaj și ceva pricepere să atingi acea viteză. Și o țâră de obișnuință. Nu ajungi acolo decât dacă în mod obișnuit ești antrenat pentru asta.

Viteza este a treia cauză a accidentelor din România. Prima este indisciplina pietonilor, apoi neacordarea priorității la trecerile de pietoni. România ar trebui să ducă campanii de reducere a vitezei în fiecare zi. Pe foarte multe drumuri din România este un adevărat concurs de viteză, iar asta răpește multe vieți. Am ajuns țara cu cei mai mulți în accidente rutiere din întreaga Europă.

Radarele fixe, mobile, echipaje de Poliție mai multe și mai corecte, toate ar fi soluții. La fel educația permanentă începută de la școală, dar chiar și la vârste mai târzii. Nu există răspunsuri destule la câte vieți se pierd. Între 2001 și 2017 au murit 39 de mii de oameni în accidente rutiere, după datele Poliției. Și 43 de mii după datele Institutului de Medicină Legală. Datele diferă pentru că metoda de clasificare e diferită.

Din păcate noi nu avem destule campanii împotriva vitezei. Dimpotrivă, clasa politică a dus o campanie pe dos. Am avut legi depuse pentru desființarea radarelor nesemnalizate. Proiecte au fost depuse și de PSD și PNL și votate mai de toată lumea cu excepția USR. Legea care împiedica munca Poliției a fost răsturnată de două ori de Curtea Constituțională. Toată campania din Parlament s-a bazat pe faptul că Poliția este problema, nu cei care depășesc viteza.

De asta orice politician care depășește viteza legală este un exemplu prost. Pentru că arată tuturor că dacă ai putere poți treci dincolo de reguli. Asta îi invită pe toți să nu respecte regulile pentru că acesta e modelul de putere. La noi, reușita presupune o mașină mare, o viteză peste limită și un refuz de recunoaștere a autorității și controlului. Acestea sunt elementele care duc la numărul acesta uriaș de morți pe șosele. Și la incapacitatea de găsi răspunsuri. Vă asigur că în anul în care nu vom mai avea legi împotriva ordinii și nici politicieni sancționați, atunci vor apărea zorii normalității.

Photo by Digital Buggu from Pexels

Și copiii care vor examene au drepturi!

25 mai 2020 Cătălin Striblea 00:34:32 1 comentariu

Despre rostul și rolul examenelor în viața noastră. Aceasta ar fi trebuit să fie discuția de astăzi, dar cu pași repezi ea s-a transformat în dacă mai dăm examene sau nu. Grupuri de profesori, părinți și elevi susțin că evaluarea națională și Bacalaureatul nu ar mai trebui date în acest an. Motivul ține de siguranță sanitară și încălcarea drepturilor civile.

Ministerul Educației a publicat calendarul examenelor din acest an. Bacalaureatul și Evaluarea Națională vor avea loc la datele dinainte știute, la jumătatea lunii iunie, dar în condiții sanitare mai stricte. Adică elevii vor sta la cel puțin doi metri distanță unii de alții și vor purta mască.

Există, însă, asociații ale profesorilor, unii părinți și unii elevi, care resping această idee. Motivele sunt de mai multe feluri. În primul rând este chestiunea sanitară, deoarece statul nu poate asigura securitatea tuturor celor implicați în proces, elevi și profesori. Și, apoi, se spune, cum s-ar putea da un examen cu mască vreme de trei ore, la o temperatură de peste 30 de grade Celsius? Iată ce spune și o elevă eminentă, care a activat ani buni în organizațiile școlare. Andreea Varga considera examenul necesar, apoi s-a răzgândit din cauza triajului epidemiologic.

”Ce faci dacă ai temperatura peste cea prevăzută până acum? Cum își dă seama cineva dacă ai temperatura mai mare din cauza COVID-19, din cauza emoțiilor, din cauza ovulației (la fete), din cauza unei dureri de măsea (preluat dintr-un articol)? Cum își dă seama cineva dacă elevul trimis acasă pentru că “are febră” reprezintă sau nu un pericol, sau dacă cel lăsat în sala de examen este asimptomatic și a trecut “testul temperaturii” pe nedrept?”

Apoi este o chestiune de discriminare pentru că foarte mulți dintre elevi nu au mai avut acces la educație în ultimele luni, în special cei din zonele sărace sau mediul rural. Pe ei, aceste examene îi vor împinge în jos pe scara valorică și este un argument pe care trebuie să-l cântărim.

Am vorbit luni la România în Direct și cu un reprezentant sindical al profesorilor, Laviniu Lăcustă. El mi-a spus că după toți anii de lucrat în învățământ, este sigur că nu se pot respecta restricțiile sanitare.

”Categoric sunt împotriva acestor examene. Examenele nu sunt doar despre elevi în acest an. Sunt și despre profesori și despre părinți și despre familiile cadrelor didactice. Avem șase memorii trimise către autorități cu întrebări la care nu ne-au răspuns. Se pleacă de la premisa că unii sunt asimptomatici, iar asta e o problemă. Sunt lucruri pe care nu putem să le rezolvăm în două săptămâni. ”

În aceeași măsură, însă, există și un drept al elevilor care vor să dea examenele, fie că vorbim de Evaluare sau de Bac. Să nu ne ferim și să spunem că două note de zece nu sunt egale în România. Copiii din școlile mai bune vor acest examen pentru că pe ei îi ajută să ajungă la școală dorită, după foarte multă muncă. Examenul este cel care stabilește o ierarhie mai corectă decât notele din patru ani, acolo unde sunt atât de multe standarde diferite.

La România în Direct, am auzit mai mulți părinți care prețuiesc acesta muncă și responsabilitatea, cât și meritocrația. Iar școlile din România își arată nivelul, mai curând în aceste examene. Iată ce ne spunea una dintre ascultătoarele Europa FM.

”Din păcate suntem țara extremelor. Avem copii foarte buni și copii foarte slabi. Copii care sunt interesați de un liceu foarte bun și copii cărora nu le pasă ce se va întâmpla după acest examen. Este foarte simplu. Cei care vor să acceadă la licee de top, de calitate, dau examen! Să se țină cont de nota de la examen, nu de acea medie!”

Și are dreptate ascultătoarea noastră. Plătim ce n-am rezolvat în 30 de ani. Școala axată pe vârfuri, pe note, fără consolidarea unui corp al școlarilor mediu pregătiți, dar valoroși pentru societate, ne duce aici. Unii vor vrea să treacă teste, oricât de grele, alții se vor mulțumi cu cât s-a făcut. Examenele trebuie date, cred eu. Sunt o barieră, și așa fragilă, în calea idiocrației care a cuprins mai multe straturi ale societății.

Și, da, poate n-ar fi rău, așa cum zicea ascultătoarea noastră, să revenim la concurența adevărată, cu examene grele și îndelung muncite care să le redea elevilor locul lor corect în societate.

Aveți aici câteva fragmente din România în Direct, ediția dedicată acestei teme. Cred eu că sunt relevante.

Photo by Louis Bauer from Pexels

Școala ar trebui să se încheie cu examene

12 mai 2020 Cătălin Striblea 00:03:42 0 comentarii

Școala pare să devină un fel de Cenușăreasa principiilor. Câtă vreme treaba e lămurită pentru majoritatea copiilor, iar acest an școlar va fi șters din registre, pare că nu contează cum mergem mai departe. Dar, timid, o idee incorectă își face simțită apariția: să nu mai dăm examene.

O asociație a învățătorilor, Asociația generală a Învățătorilor din România, cere guvernului ca examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din acest an să nu se mai dea, dacă nu toți copii pot să le dea online. Asociația atrage atenția că la aceste examene nu se vor prezenta mulți dintre elevi și dintre profesori de teama bolii. Motivul ar fi că în timpul examenelor nu poate fi respectată distanțarea fizică între copii sau între profesori. Un alt argument este că elevii nu pot fi struniți și că e posibil să vină din familii care au bolnavi sau nu au respectat regulile.

Este prima oară când o astfel de poziție este exprimată public și-n mod oficial. Până astăzi, ideile acestea nu au depășit granițele forumurilor și ale petițiilor online. Iată câteva dintre argumente: copiii nu pot respecta distanța fizică, nu există destule grupuri sanitare și nici tuburi cu dezinfectant. De asemenea, nu se știe dacă școlile pot pune la dispoziție materiale sanitare și de protecție.

Este ridicată și o întrebare privind modul în care se poate da examen cu masca pe față. Ce se întâmplă, altfel, cu copiii care vin din familii în carantină? Dar dacă cineva, copil sau profesor, este pozitiv și acest lucru nu se știe? Lista continuă pe petiții online, unde o puteți studia și singuri.

În mod evident, propunerea va împărți lumea în două. Unii copii, cei cu medii foarte mari, ar fi avantajați de-o admitere fără examen, alții care speră la o notă mai mare la evaluare sau Bac vor să dea acest examen. În mod clar pe problema de sănătate se suprapune interesului pentru admiterea într-o școală mai bună.

De asta, trebuie să admitem că dezbaterea se poate purta doar în jurul a două principii. Primul este legat de sănătate. Iar aici, cu atenție, pregătire și control, cred că România are resurse să nu îmbolnăvească oameni. Dacă mergem la muncă începând de luni și ne putem feri, putem organiza un sistem și în școală. Cu circuite de intrare-ieșire separate, bănci izolate, folosim mai multe școli. Sau găsim o modalitate de examinare online. Fie de acasă, fie de la școală. Cred că idei se găsesc.

Plus că perspectiva ca virusul să rămână cu noi pe termen lung e destul de clară. La toamnă, iar ajungem la dezbaterea asta?

Al doilea principiu este legat de modul în care ordonăm viitorul. Abdicăm de la ideea testării unei generații? Le așezăm viitorul după mediile din școală despre care, știți cu toții, avem semne de întrebare? Cum îi pregătim pentru ce înseamnă anii viitori, dar și viața care cere teste în permanență. Le ridicăm, de fapt, singurul obstacol pe care îl pot avea în cariera academică. Și acceptăm o ierarhie incorectă pentru o generație care trăiește un moment de cumpănă.

Photo by Gerd Altmann from Pexels

Când toată lumea redeschide, statul român e hiper-prudent. Și are dreptate.

4 mai 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Mai multe țări europene tocmai au ridicat parțial restricțiile impuse în pandemia de coronavirus. Italienii își vor putea vizita familiile după mai multe luni de singurătate. De săptămâna viitoare revin și cafenelele, dar doar cu livrare. La fel și în Spania, dar aici se deschid și frizeriile. Ce binefacere!

Belgienii vor primi dreptul de a face sport, dar și cel de a merge la medic. Se redeschid magazinele de confecții. În Germania, revin saloanele de înfrumusețare, muzeele, dar și bisericile. Se deschid și școlile, dar doar în unele landuri.

În Grecia revin magazinele mici. Iar în Ungaria se deschid terasele. O să vedeți o revărsare de libertate diseară la televizor. Dar ce înseamnă asta pentru noi și pentru autorități?

Înseamnă că vor veni două săptămâni teribil de grele. Pentru că iarăși vom avea de-a face cu gestiune așteptărilor. Într-o lume globalizată informația circulă instantaneu, iar o parte dintre ai noștri trăiesc deja în aceste țări și vor trimite mesaje acasă. Lumea își va dori să fie la fel ca acolo și se va întreba de ce nu sunt ridicate restricțiile mai repede, dacă România nu are atât de mult de suferit? Sunt 13 mii de cazuri de coronavirus în țară, iar numărul morților se îndreaptă spre 800. Deși cifre mari, mintea noastră lucrează prin comparație.

Iar comparația se face cu aceste țări unde dezastrele au fost uriașe. Ce poți să zici în cazul Belgiei, țară cu o populație mult mai mică decât a României, dar care are opt mii de morți? Totuși Belgia lasă populația să respire de astăzi. Luați și exemplul din America unde sunt zeci de mii de morți, iar mai bine jumătate dintre State vor deschide parțial de astăzi. Adăugați presiunile economiei, acolo unde sute de mii de oameni nu-și mai iau zilnic salariile.

Răspunsul este simplu și-l găsești în ograda proprie. Deși suntem guvernați de așteptări și de informații globale, salvarea vieții și a felului nostru de viață stă în ograda proprie. Iar aici lucrurile nu stau tocmai bine. România e pe un platou al îmbolnăvirilor, iar acestea scad o zi și apoi cresc din nou, într-o curbă numită fierestrău. Asta arată că încă nu am trecut de vârful epidemiei și că trebuie să mai avem răbdare. Adăugați aici capacitatea de testare mai scăzută decât a altor state, dar și o medie a celor bolnavi de 46 de ani, ceea ce ne arată că majoritate cazurilor sunt oameni activi. Adică cei care de abia așteaptă să iasă acum la muncă.

Și mai e ceva. Spre deosebire de statele care azi ridică restricțiile, România nu are cel mai bine pus la punct sistem medical. Dimpotrivă. Nu putem concura la număr de paturi, ventilatoare, logistică, număr de medici cu niciunul dintre statele de mai sus.

De asta, autoritățile române au doar scenariul prudenței. Au ales sănătatea în locul economiei, în care pompează bani de la stat. De asta, șeful cancelariei premierului, Ionel Dancă a anunțat în week-end că există și posibilitatea ca starea de urgență să fie prelungită, dacă îmbolnăvirile nu scad.

Vestea bună este că România a avut un week-end de 1 mai liniștit, fără mari mișcări de populație. Și asta poate prevesti o scădere a cazurilor. Totul e ca în zilele următoare chiar să ne amintim că încă există restricții.