Podcast

Mircea Cărtărescu: „Rețelele sociale au scos răul din om ca niciodată.”

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu are un pretext: publicarea în Franța a cărții sale, Melancolia. Le Monde sau Le Figaro vorbesc la superlativ despre Melancolia lui Mircea Cărtărescu, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți cu Solenoid, de exemplu. Cărțile sale urmează acum la publicare din Germania în Statele Unite.

„Melancolia este cea mai bună scriitură a mea”, mi-a spus Mircea Cărtărescu. Niciodată nu am stăpânit mai bine această artă”. Mi-a povestit și despre cum s-ar fi descurcat Marcel și Isabel în pandemie și o să vă las pe voi să descoperiți.

Inevitabil am vorbit, însă, despre lumea care ne înconjoară și funcționarea noastră ca o comunitate. Scriitorul mi-a spus c-a fost bolnav, dar c-a evitat să meargă la spital.

Despre îmbolnăvirea cu Covid

„Probabil că numai această boală ar fi putut să fie, căci am avut frisoane vreme de zece zile. Am evitat să merg la spital pentru că un prieten doctor mi-a spus cine știe ce mai iei de acolo.” Acum îi acordă încredere lui Vlad Voiculescu și speră că acesta poate schimba ceva. Sper ca România să-și mențină parcursul european.”

Pe de altă parte, însă, Mircea Cărtărescu spune că mai grav ca pandemia este criza de dezinformare. Niciodată, manipularea și dezinformarea nu au putut să atingă atât de mulți cetățeni ca acum și să ajungă în intimitatea noastră. ” Căutați fragmentul în care vorbește despre Facebook. Cred că doar imaginația lui Mircea Cărtărescu putea aduce o astfel de imagine. Și, da, am vorbit și de ciocnirea cu Olivia Steer. Dar și despre depresie și modul în care l-a atins.

Recomandări cu același gând

Nu uitați că toate interviurile mele pot fi găsite pe toate platformele importante de podcast. Și că, recent, a apărut și acest podcast cu Radu Paraschivescu, Vorbitorincii.

Un articol despre cum se construiește România europeană

Iar aici este o cronică a Melancoliei

Tatiana Niculescu: „Măștile ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora.”

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a redat strălucirea genului memorialistic, în România. Cărțile sale au cercetat și au povestit de-a lungul ultimilor ani despre Regina Maria, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu sau a recuperat iubirea dintre regele Carol și Elena Lupescu.

Tatiana Niculescu este o cercetătoare stăruitoare și minuțioasă în perioada interbelică și începutul secolului trecut. Recuperează documente, fotografii și povești. De data asta ne-am întâlnit pentru că între cercetările ei s-au găsit șapte povești de iubire.

„De câte ori documentam o istorie, găseam o poveste de iubire senzațională, dar pe care nu aveam unde să o public. Acum, pentru că s-au adunat mai multe, am hotărât să le public.” Dar pentru că avem nevoie de emoții, ea le-a repovestit folosind vocile personajelor.

Nepovestitele iubiri

„Nepovestitele iubiri” se numește cartea și vom întâlni personaje precum Neagu Djuvara și iubirea sa de la 14 ani, transilvăneanca Florence Baker, celebră în Anglia ca soție a cercetătorului Samuel Baker. Niciodată nu a fost primită la curtea regală, căci a fost crescută într-un harem. Dar și povestea unei familii de francezi care-și găsește rădăcinile românești.

Am profitat de ocazie ca s-o întreb pe Tatiana Niculescu și ce se spunea în epocă despre epidemia de gripă spaniolă. „A fost mult mai greu pentru români atunci, dar gripa s-a pierdut printre morții războiului, dar și epidemiile de tifos și holeră.”

Rămâne, însă, exemplul reginei Maria despre care al cărei sacrificiu merită să aflați câte ceva. „La un moment dat, cu siguranță și ea s-a îmbolnăvit de una dintre boli, dar după o săptămână de stat la pat și-a impus să iasă din nou să-i ajute pe răniți.”

Și mai e ceva interesant pentru care merită să ascultați un pic acest interviu. O spusă care m-a făcut să tresar și mi-a dat un sens de bine. „Măștile acestea, pe care mulți le detestă, ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora și să ne redescoperim.” Și asta ni s-a întâmplat bun în aceste zile. „Am aflat că dincolo de bani, titluri și apreciere, cel mai important lucru din viața noastră rămân oamenii pe care-i iubim.”

Despre femeile de acum 100 de ani am mai scris aici

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe platformele importante

Și că, de curând, am lansat și un podcast cu Radu Paraschivescu.

Cum se face un șmen cu sporul de radiații

Povestea de mai jos este din categoria de-ți stă mintea în loc, dar, până la ea, un pic de răbdare.

Statul român este cel mai mare exemplu de birocrație, imobilitate , rugină și de încremenire din timp din întreaga noastră istorie. Și are și marea calitate că-și oferă singur căi de autodezvoltare, justificându-și astfel existența. Dar asta o știați deja.

Noutatea ultimului deceniu este că angajații săi au devenit feroce, practic inventând metode de a face bani și mai mulți decât cei pe care statul îi oferă deja. Există un sistem putred, în mai multe ramuri, care urmărește sporirea pe orice căi a banilor care le revin angajaților. De la promovarea legislativă unor beneficii, la crearea artificială a unor sporuri sau interpretarea abuzivă a unor prevederi legale, nimic nu lipsește.

Recent, premierul Cîțu spune c-a a găsit niște sporuri de care nu auzise niciodată. Nu le-a numit, dar unele le știm: spor de antenă, spor de arhivă, spor de Covid la prefectură. Și aici ajungem la povestea noastră, pe care am auzit-o joi, la România în Direct.

O poveste cu sporuri la România în Direct

Poate vă întrebați cum se dă sporul de radiații. De 10 la sută. Păi e simplu. Vine un evaluator, face o măsurătoare și stabilește care sunt valorile de radiații rezultate din aparatele cu pricina, face un document cu care angajații merg pe linie ierarhică în sus și iau sporul.

Doar că din când în când, instituția cu pricina mai dă și de un evaluator corect. Și omul, de cinste sau de frică, chiar se apucă să facă treabă. Unul din aceștia a sunat deunăzi la emisiune să ne spună ce-a găsit.

Ideea acestei povești e foarte simplă. Da, sunt oameni care nu au niciun fel de scrupule și cred că li se cuvine orice. Dar ei pot fi blocați de noi, cetățenii corecți și onești. Și eu cred că sunt destui printre noi.

La noi, funcția publică a fost pervertită în așa fel încât nu-ți mai oferă doar un salariu corect pentru munca ta. Ea este văzută ca o feudă în care se adună tot felul de beneficii. Acestea înseamnă sporuri, telefon, mașină, bani de deplasări, chirii, apartamente, plata unor rate la bancă. După care încep cheltuielile nesăbuite adresate publicului, dar menite să îmbogățească clientela: băncuțe, stopuri, borduri, iarbă schimbată de șapte ori.

Jumătatea cealaltă de popor se uită uneori cu uimire, alteori cu jind la ce au bugetarii de mai sus. Ei între ei se disprețuiesc pentru că drepturile sunt inegale. Unii dintre cetățenii obișnuiți pactizează și primesc o parte din beneficii. Dar soluția corectă nu e acolo. Ci în a spune stop.

Aici este întreaga ediție România în Direct, cu alte minuni de la stat

Iar aici este știrea de la care am plecat la începutul ediției

Acest articol o să te ajute să înțelegi mai bine funcționarea statului român

Medic român: „Sunt pregătit să plec. Nu mă regăsesc în societatea noastră.”

Luni am purtat o convorbire dureroasă la România în Direct. Un chirurg din Brașov m-a anunțat că e gata din nou de plecare în străinătate. A învățat acolo, a muncit acolo, a venit acasă să facă bine. Nu face față birocrației imense pe care statul român i-o pune în față.

Și nu e vorba că nu poate munci. Calitatea actului său medical este viciată de această muncă suplimentară. Și de toate nenorocirile pe care le adună un spital din România. De la nosocomiale la administrația pe care trebuie să o facă medicii.

Cum am putea noi să te oprim în România l-am întrebat? Iar răspunsul m-a descumpănit.

Nu mă regăsesc în societatea românească.

Tu ce-ai face ca să-l oprești?

România trebuie să înțeleagă acum că nu numai banii sunt cei care contează. Pentru o întreagă clasă de profesioniști gestiunea așteptărilor a devenit cel mai important lucru din lume. Bani, condiții de muncă, atmosferă corectă, orașe europene. Toate contează. Dacă nu reușim asta, tot mai mulți o să plece.

Înregistrarea este în podcastul de mai jos.

Iar aici e toată emisiunea.

Alexander Nanau: „Un proiect de țară ar fi să nu mai moară copiii înecați în căcat, la școală”

Sau să nu mai moară oameni arși în spitale. Exemplele sunt echivalente ar fi putut spune Alexander Nanau. Cu el am vorbit miercuri, înainte de nenorocirea de la Balș. L-am întrebat dacă i se pare că s-a schimbat ceva în spitalele din România, după anii în care a făcut filmul său, Colectiv.

„Cred că societatea civilă a făcut progrese importante. Se mișcă cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în alte țări. În schimb politicul….În spitale se fură la fel de mult, iar politicul minte la fel de mult. Cred că nu au altă șansă decât să se schimbe sau plece.”

Dar personajul său Vlad Voiculescu cum e azi? „Pe mine m-a interesat la el dacă este capabil să spună adevărul. Și marele merit al lui Vlad este că spune adevărul.”

Am vorbit și despre decorația refuzată. „Cred că președintele a fost oportunist. Iar ceilalți au încercat să mintă publicul, lăsând de înțeles că proiectul meu a fost finanțat de stat în pandemie.”

Documentarul Colectiv așteaptă în aceste zile să afle dacă va intra pe lista scurtă a filmelor internaționale care concurează pentru Oscar. Mai multe publicații îl dau favorit la câștigarea trofeului, iar artiști, critici sau politicieni ca Barrack Obama îl laudă. Povestea lui Alexander Nanau este mai jos.

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe toate platformele importante.

Aici e cronica NYT despre Colectiv

De 1 Decembrie, am vorbit despre același lucru

Alin Ușeriu: „Nu avem noi autostrăzi, dar avem o cărare de 800 de kilometri”

Frații Ușeriu sunt fascinanți când se apucă să povestească. Au har să-i țină pe oameni lângă ei. Deschid lumi și drumuri pe care nici nu le gândești. Și dacă-i vorba de deschis un drum, acum s-au apucat să-l facă de-a dreptul.

Alin Ușeriu și Tibi Ușeriu, plus oamenii de la Tășuleasa Social, construiesc un drum turistic care ține de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Prin șapte ținuturi cum ar spune Alin. „În organizația noastră, Tibi este gurul și eu sunt gura. Și mai avem o directoare ongoroiacă, Ana Szekely, care ne împinge înainte. Așa, în formula asta, deschidem toate ușile.”

Și sunt multe uși de deschis când faci un drum de 1400 de kilometri care se bizuie pe contribuția societăților prin care trece. O bornă de andezit la fiecare kilometru este așezată de Tășu, dar ei editează și un ghid care ne spune ce și cum este de văzut acolo.

Dar asta nu e tot. Tășuleasa Social aduce cadouri și ajutoare pentru 300 de mii de copii și plantează copaci cu sutele de mii. Pentru asta e nevoie de curaj, bani și dedicare. „Când ne-am apucat de voluntariat aici, la capătul Bistriței, a zis lumea că eram o sectă.”

Vă invit să ascultați povestea unor oameni extraordinari de puternici. Pentru că au avut puterea de a se schimba pe ei, dar și pe cei din jur.

Iar dacă apeși aici, poți ajunge să vezi site-ul drumului Via Transilvanica.

Nu uitați că toate interviurile mele sunt pe platformele de Podcast sub numele Striblea.

Iar aici am scris de cartea lui Tibi și am și vorbit cu el.

Selly: ” Dacă era doar școala, eram un băiat deștept care nu știa ce vrea de la viață.”

Mi-am dorit foarte mult ca primul invitat din 2021 să fie un om foarte tânăr. Eu cred că urmează un deceniu al schimbării în România și că o nouă generație va veni să conducă societatea. O generație care nu mai are niciun fel de legături cu comunismul și tranziția. Iar Selly este unul dintre liderii săi de opinie. Urmărit în online de trei milioane de persoane, el a purtat în ultimele luni mesajul unei generații despre reforma școlii din România.

Totuși în discursul său există o parte care trebuie pusă la încercare. Dacă școala românească este atât de inadcvată pe cât spune, cum se face că produce tineri ca el? Adică închegați, care știu să vorbească, au milioane de urmăritori și o grămadă de curaj.

Răspunsul este simplu. ” Nu doar școala m-a făcut cine sunt. Dacă era doar școala, eu aș fi fost un băiat deștept care nu știa ce vrea de la viață.”

De ce este importantă prezența lui Selly

Pe măsură ce editam interviul ăsta, am primit o întrebare interesantă, în timpul unei discuții cu un grup de tineri despre media din România. Sună cam așa. „Câtă credibilitate putem da unui tânăr care, după ce vorbește despre școală, face clipuri în care-și etalează bogăția, nu face muzică de cea mai bună calitate sau are un umor care nouă nu ne place?”

Are atâta credibilitate cât îi dați sau cât se regăsește în vorbele sale. Căci credibilitatea nu este dată de activitatea lui zilnică, adică lucrător în industria showbizz-ului. Ci de aderența sa la valori corecte ale societății. Adică nu minte, nu fură, nu pune pile la stat, se comportă ca un membru obișnuit și corect al comunității noastre. De asta fiecare dintre noi are dreptul la o voce. E posibil să nu-ți placă muzica lui Selly, dar asta nu-i face ideile invalide. Ideile lui se validează sau nu în funcție de capacitatea de a face mai bine, de modul în care construiesc și contribuie la societate.

Un pic despre un cerc vicios

Și încă ceva. Selly și generația lui rup un cerc vicios care a existat până acum. Știți, comicii, cântăreții, fotbaliștii, vedetele sunt apolitice. „Nu vorbim noi de astea că nu e treaba noastră.” Două motive sunt aici. Unul că li s-a spus mereu „Taci, mă, că tu cânți” și al doilea că industria a prosperat multă vreme pe bani de la stat. Opinia periclita banii, dar și publicul. Opiniile împart oamenii în două.

Generația de sub noi, inclusiv cea lui Selly, rupe treaba asta. Nu are nevoie de bani de la stat, e liberă să vorbească. Și avem nevoie să vorbească. Comediantul, actorul, cântărețul, fotbalistul, trăiesc cu toții în aceeași localitate cu noi. Duc copiii la aceleași școli, merg pe aceleași drumuri, ajung la aceleași spitale.

De asta e important ca Selly să vorbească și noi să ascultăm și să punem la încercare.

Am mai scris despre școală aici

Nu uitați că toate interviurile mele importante se află pe toate platformele de podcast.

Iar aici este un interviu despre educație cu Mircea Miclea

Medic la Floreasca, în Decembrie 1989: ” Nu pot să uit imaginile cu militarii morți la Otopeni. Erau niște copii.”

Pe doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu l-ați cunoscut pe acest blog în mai multe rânduri. De-a lungul timpului, stând de vorbă, doctorul mi-a povestit despre zilele pe care le-a petrecut în spital în timpul revoluției din decembrie 1989. Medicii din spitalul Floreasca, unde a fost cardiolog vreme îndelungată, au fost consemnați la muncă vreme de o lună, din decembrie până pe 18 ianuarie.

Asta înseamnă că doctorul Tatu și colegii săi au trecut prin toate acele întâmplări care zdruncină mintea și sufletul omului, în momente uriașe de tensiune. Întâmplări la limită, amenințări, necunoscuți cu arme, sute de morți și răniți care au fost aduși în spital. „Toată viața am să țin minte cifrele, nu pot să le uit. Așa cum nu pot să uit că ofițerii aveau un singur glonț în cap sau în gât, iar soldații erau ciuruiți.” Și, desigur, nici imaginea zecilor de tineri omorâți la Otopeni care au fost aduși la Floreasca. „Erau niște copii și asta făcea lucrurile mai cumplite.”

Am strâns această poveste la un loc pentru mărturiile trebuie păstrate, auzite și duse mai departe. Pentru că România nu a dovedit legal ce s-a întâmplat atunci, dar putem judeca pe baza miilor de lucruri pe care le-a văzut fiecare dintre noi.

Aceasta este povestea unui om obișnuit prins în întâmplări extraordinare și care trebuie să-și facă treaba și să viseze la ce-ar putea urma.

Interviul despre profesioniști în România cu doctorul Tatu

Alte mărturii ale revoluției, în textele lui Vlad

Ana Blandiana: “Libertatea ultimilor 30 de ani am folosit-o ca materie de consum, nu de construcție”

Am stat de vorbă cu Ana Blandiana imediat după alegeri, odată cu apariția cărții sale de memorii, Soră lume. E mai curând o carte a memoriei de călătorie și a unor întâmplări extraordinare pe care le-a trăit de la Paris la Moscova. V-o recomand cu încredere.

Memoriile Anei Blandiana sunt cuprinse în povestiri care vă vor fascina și care se întind de-a lungul câtorva decade grele ale României. Cartea arată o serie de întâlniri și personaje memorabile ale lumii scriitoricești din România, dar și din Europa, într-o perioadă în care, nouă, comunismul ne apăsa din greu viețile. Multe dintre scenele dureroase ale vieții obișnuite, Ana Blandiana și soțul său Romulus Rusan le-au prins în Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, muzeu pe care cei doi l-au inițiat și structurat. Am pornit în dialogul nostru întrebând-o pe Ana Blandiana cum îi este în această perioadă de izolare.

Ana Blandiana se dovedește în acest interviu, un personaj fascinant prin încărcătura povestirilor sale, dar mai ales prin concluziile riguroase pe care le pune lumii în care trăim.

„Am ratat primii ani de libertate. Ne-a plăcut mai mult s-o consumăm decât să construim cu ea. Am folosit-o ca să facem Paștele în Dubai și Crăciunul la Las Vegas. ”

„Trebuie să recunosc că poporul român este hedonist și nu știam asta. Nu mi-am dat seama de ce avem o așa mare dezbatere legată de restaurante. Sunt probleme mai grave.”

„Pandemia asta mi-a arătat că proștii și deștepții sunt împărțiți egal între țările lumii.”

„Nu o să vă placă Europa de peste 25 de ani pentru c-am început să ne negăm rădăcinile creștine.”

Gabriel Tatu-Chițoiu: „România e țara cu profesioniștii în țărână și cu oportuniștii la butoane”

Cu doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu m-am întâlnit acum câțiva ani când m-a invitat la maraton. Își găsise sigur omul. Maraton nu a fost pentru mine, dar, cum Poliția închisese toată zona centrală a Bucureștiului, am avut o foarte lungă plimbare pe jos. Foarte lungă.

Atunci am scris un text al cărui titlu era foarte clar. „Am fost singurul gras din Piața Constituției.”

Cu trecerea anilor, doctorul Tatu-Chițoiu m-a învățat să folosesc aplicația sa pentru mișcare din cadrul Athletic Cardio Club. Apoi cealaltă aplicație foarte utilă, Tensiunea mea. În fine, cel mai recent lucru pe care l-a făcut alături de soția sa este să creeze o aplicație pentru mâncare sănătoasă.

Îi spune Dahna și o găsiți aici.

Doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu este renumit pentru profesionalismul său, dar și pentru pasiunea sa pentru alergări și maratoane. El promovează de zeci de ani sănătatea inimii prin alergare și este cel care a înființat Athletic Cardio Club, o instituție care reunește medici și pacienți ce vor să alerge împreună. Și, da, aleargă uneori la nivel de semi profesioniști. E tratamentul cel mai bun pe care doctorul Tatu-Chițoiu îl recomandă tuturor, înainte de a deveni pacienți. Vreme de mulți ani a fost președintele Societății Române de Cardiologie, iar acum face parte din consiliul de conducere.

Am vorbit despre cum să abordăm rațional această epidemie. Și de ce crede doctorul Tatu că virusul de azi este cel mai cuminte dintre cei cunoscuți din familia SARS-COV. O să auziți, însă și despre pacienți de-ai săi, care și-au cumpărat tuburi de oxigen sau de excese în privința medicamentației preventive. Dar și despre cum se protejează el.

Și, da, am lăsat un capitol special funcționării României. „E o țară în care profesioniștii sunt jos, în țărână, și cu oportuniștii la butoane”.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!