Podcast

Adelina Toncean: ” Bunătatea mea poate schimba ceva”

Interviul pe care urmează să-l auziți este uimitor din așa multe unghiuri încât nu o să mai prididiți să vă minunați.

Prima dată pentru că Adelina Tonceanu salvează vieți la care nimeni nu se gândește. Sunt copii abandonați în spitale și la care nimeni nu se gândește. Sunt copii bolnavi care trebuie operați în primul an de viață. Și nu numai că-i salvează, dar le dă și un rost în viață.

Adelina a și devenit mamă pentru doi dintre ei. Blondie, Cristi de fapt, s-a stins înainte de 14 ani. Dacă ar fi fost operat până la un an de malformația de care suferea, ar fi trăit și acum. „Blondie mi-a lăsat această vorbă: Bunătatea mea va schimba ceva.”

Adelina i-a devenit mamă lui Andrei acum. „Băiețelul meu se bucură de fiecare zi din pandemia asta pentru că stau mai mult acasă cu el.”

„Ce-au spus ai tăi când i-ai înfiat? Mama m-a întrebat cu ce vrei să te ajut?”

Numai în ultimul an, Adelina a organizat 50 de zboruri către spitale ale lumii care operează copii care nu au șanse la noi. „Mă bucur de ajutorul doctorului Cîrstoveanu care este un om foarte curajos. Și care învață și o grămadă de rezidenți să sară în ajutor.”

Și, apoi, ce te va mira cel mai tare este lipsa revoltei. „Mi-am dat seama târziu, după câțiva ani, că nu de revoltă am nevoie. Cine sunt eu să-i judec pe oamenii care lucrează la statul român? Ce știu eu ce probleme au și de ce au ajuns așa. Nu mai bine învăț cum, împreună, putem face ceva mai bine?”

Și, da, la sfârșit i-am spus că pare un înger.

Câteva recomandări

Aici este site-ul Asociației Blondie unde puteți contribuie și voi

Și nu uitați că în orice moment, aici găsiți Vorbitorincii

Despre alți salvatori, am vorbit aici.

Cristian Presură: „Clasa politică de la noi este tot în ’98. Rezolvă problemele cu trompeta”

Cristian Presură este fizician, cercetător, dar și inginer. Tocmai mi-a spus că are două facultăți. Nu a intrat de prima dată la fizică pentru că în liceu un profesor i-a stricat pasiunea. „așa c-am făcut întâi electrotehnica”. Acest cumul de date l-a dus însă la Phillips, compania la care lucrează acum.

Dar de fapt, darul lui Cristian Presură este altul. Sau mai zis harul său. Cristian presură este pedagog, un om care știe să transforme știința brută în ceva pe care și eu o pot înțelege.

„De ce nu mi-a plăcut mie fizica, Cristian? Ce nu am înțeles eu din optică?” „Răspunsul este simplu, Cătălin” mi-a spus. „Ți s-a predat pe scurt și complicat. Eu am făcut un experiment. Am încercat să fac explicabilă și pe înțelesul copiilor prima pagină dintr-un manual de liceu. O pagină mi-a luat șapte alte pagini de explicații. Dar să știi că materia este stufoasă nu numai la noi, ci și în Olanda.”

Vă propun, așadar un interviu despre lumea noastră în comparație cu lumea olandeză. Învăț cum fac meditații copiii olandezi, cum abordează pandemia societatea lor și mai ales cum ne-am schimbat noi. „Nu prea, să știi. Lumea politică parcă este tot în 1998. Rezolvă problemele cu trompeta.”

Și câteva recomandări

Aici este canalul de Youtube al lui Cristian Presură

Și aici demontarea unui fake-news menit să-i facă rău lui Cristian Presură

Aici am scris despre un lucru care mi-a plăcut în școala din afară

Mircea Bravo și Cristian Ilișuan: „Pandemia ne-a arătat cine suntem, la puterea a treia”

Când l-am sunat pe Mircea Bravo, a acceptat imediat să vină la Interviul de Zece. M-a sunat după o zi înapoi și mi-a spus un lucru la care nu mă așteptam. „Știi că suntem doi?” „Cum adică doi?” „În proiectul ăsta, Mircea Bravo, suntem doi.”

Așa l-am cunoscut pe Cristian Ilișuan, regizor, scenarist și omul care se află în spatele celor mai multe dintre clipurile Mircea Bravo. Cristian este cel care l-a creat pe Mircea aș cum este astăzi, l-a șlefuit ca actor și care, împreună cu o echipă mai largă, pregătește toate materialele pe care le vedeți.

„Noi credem că este timpul ca România să-l cunoască pe Cristi pentru că o mare parte din succes i se datorează. „

Cum se construiește succesul?

L-am întrebat pe Cristian Ilișuan, printre altele, dacă nu-l deranjează celebritatea pe care Mircea o are și faptul că el este omul din umbră. „Cum ar fi așa ceva? Succesul lui este succesul meu.”

În acest interviu o să aflați cum se construiește un astfel de proiect, dar și ce cred doi oameni de 30 de ani despre noua Românie. „Sigur că ne doare că marile proiecte în România nu avansează. Sigur că ne dorim să vedem și noi un spital, o autostradă. Și să nu mai face, de la aeroport din București până unde avem treabă mai mult decât am făcut cu avionul de la Cluj.”

„Umorul nostru nu este politic”, îmi spune Mircea. „Eu îl consider civic, pentru că a îndemna să mergi la vot este un lucru benefic tuturor.” Și, da, o să aflați și cum a inventat-o Cristian pe Bunica lui Mircea Bravo. Este un interviu despre o Românie, aș cum ar trebui să fie.

Și, da, au și umor spontan. Căutați replica lui Cristi la întrebarea „Cum treceți de perioada asta de pandemie?”

Alte recomandări bune

Nu uitați că în orice moment puteți asculta podcastul Vorbitorincii, pe care-l realizez alături de Radu Paraschivescu. Mai jos este episodul al treilea.

Iar aici este un interviu cu un al comic celebru la noi, Costel. Și mi-a plăcut tare mult.

Iar aici este discursul lui Mircea Bravo la Tedx

”Da, pacienții se leagă de pat, în România”

Procurorii din Sibiu au deschis un dosar pentru omor după dezvăluirile din ziarul Turnul Sfatului. Acolo merge și un control al ministrului sănătății.

Pentru cine știe articolul, el se află în întregime aici.

Iar aici este un fragment semnificativ

”Era o doamnă care intrase cu o zi înainte. Oxigen ușor, iar mâine când am mers la lucru, de la opt, într-una țipa, într-una. Era 9 jumate, nu puteam să intru, trebuia să se facă ora 11. La un moment dat nu mai aveam răbdare, am vrut să intru, la fără 10 eram deja îmbrăcat să intru. Salonul 1, patul 1, femeia era legată de mâini și de picioare. Buni, ce faci? ”Lasă-mă în pace, nu am încredere în tine„, m-a repezit. ”Buni, eu sunt, am vorbit și ieri”, i-am zis. ”A, tu ești… M-au legat, dă-mi te rog puțină apă”. ”Dar tu, buni, nu ți-a da nimeni apă până acum?” ”Nu mi-a dat nimeni că m-au legat”.

Asistent medical în Turnul Sfatului

După ce furia și emoția trec, o să vedem și dincolo de ele. L-am ascultat aseară pe un medic anestezist la Digi 24 spunând că în anumite condiții și cu anumite limitări unele proceduri descrise sunt corecte. Sau că există interpretări greșite ale unor situații de acolo. În continuare mi-e greu să cred că sunt oameni în medicină care vor să facă rău deliberat. Cred însă alte lucruri.

Câtă empatie și grijă avem în spitalele noastre?

Ca fiecare dintre noi, am întâmplări bune și rele în spitalele din România. Cunosc oameni care au întâmplări bune și rele. Dacă e un lucru care lipsește în spitalele din România atunci acela este empatia. Dragostea, grija și respectul reciproc pe care ni-l purtăm unul altuia. Dar care în multe cazuri începe să apară.

I-am invitat pe ascultătorii România în Direct la o discuție despre empatie și grijă în spitalele din România. Și am primit, în schimb, relatări despre pacienți legați de pat. Și de la medici și asistente, dar și de la pacienți. Două viziuni despărțite de o lume și de grijă. Și o lume în care nu se stă de vorbă. Vă invit să le ascultați mai jos și să trageți voi concluziile.

Mărturiile

Prima pe care o s-o auziți este Paula, fizioterapeută care lucrează în secție ATI Covid la București. Legarea se practică în rândul pacienților agitați, cu probleme neurologice care sunt intubați sau perfuzați. Ea spune că un pacient ajunge în ATI cu multiple probleme. Și că unii dintre ei își scot cateterele sau perfuziile.

În condițiile în care personalul este subdimensionat sau lipsește din zona respectivă, Paula consideră că asta este o metodă sigură de protecție a pacientului. Ea adaugă un factor care face referire la costumul de protecție. Intrarea ieșirea din sală se face doar în costume, acestea sunt greu de îmbrăcat. Dacă un pacient își face ceva rău, nu mai ai timp de intervenție. Descrie un astfel de episod în înregistrare.

Paula este atât de convinsă de corectitudinea procedurii încât a fost de acord ca același lucru să fie făcut și tatălui său, victima unui AVC în aceste zile.

Apoi a sunat Silviu de la ”unul dintre cele mai mari spitale de urgență din București.” Este medic de urgență. Povestea sa pleacă de la fuga unui pacient din spital. Dar asta nu e tot. În camera de gardă, zonă roșie, adică Covid, sunt doi medici, două asistente și un infirmier. Undeva, cam 15 bolnavi. Unii în perfuzii, alții cu aparate de respirat. Ca medic, i s-a întâmplat ca unul dintre bolnavi să coată perfuziile celorlalți. Da, practică legarea și-n camera de gardă. Am vorbit după o gardă care a durat 30 de ore.

Daniela mi-a vorbit de lumea dinainte de Covid. Soțul său a fost operat la Spitalul Universitar. A fost legat pentru că ”era agitat” și și-a scos o drenă de la operația de pe creier. a plătit ca să fie lăsată să stea lângă el zi și noapte. Apoi au ajuns la un spital privat. Acolo a aflat că legarea poate fi înlocuită cu bandajarea mâinii și astfel funcționalitatea acesteia scade, iar bolnavul nu-și mai poate face rău.

Un pic de echilibru

Sunt convins că în tot sistemul sanitar se amestecă și rău și bine. Și că emoția întunecă rațiunea. Acest tip de dezvăluiri ar fi trebuit să vină și cu explicații mai detaliate pentru publicul larg. În egală măsură cred că sunt cazuri în care bolnavul nu mai este privit cu grijă, dragoste și empatie. Poate în lumea de azi sau lumea pe care am construit-o noi, asta nu prea mai funcționează. Dar sunt convins că învățăm.

Mai este ceva la final. Este genul de subiect care invită trolii de Facebook. Și comentariile se îndreaptă otova împotriva medicilor din România. Un uriaș spirit iacobin și un altul populist răcnesc deasupra problemei. Și tocmai asta e, că problema nu mai poate fi rezolvată așa.

Altfel, este un cuvânt care tot trece prin comentariile astea. ”Eroii” scris în batjocură sau cu sarcasm. Și revine destul de des. Asta nu e o întâmplare. E o trolare care vine să adâncească falia din societate. Și cineva cultivă asta cu asupră de măsură. Zic să ne păstrăm echilibrul. Sunt medici care greșesc, sunt unii cărora nu le pasă, sunt unii reci, dar nu sunt toți. Dimpotrivă.

Aici este întreaga ediție România în Direct

Despre alte probleme în spitalele din România, aici

Ștefan Mandachi: „S-a schimbat puterea și noi tot n-avem autostrăzi”

Pe Ștefan Mandachi l-a prins o dată ziua de naștere între București și Suceava. A ieșit din mașină și s-a plâns pe Facebook că, dacă ar fi avut autostradă, sărbătorea acasă. Lupta lui pentru autostradă este cea care l-a făcut cunoscut. Dar mai curând este vorba de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile. Fie că e vorba de făcut un metru de autostradă, fie că e vorba de făcut fântâni în Africa.

Și de ce se apucă un om cu atâta treabă să mai facă și fântâni în Africa? Păi pentru că are un caiet de vise și așa a visat el cu ochii deschiși la un moment dat. Că așa visează Ștefan Mandachi.

Dar omul Mandachi cum arată?

L-am întrebat dacă are plăceri personale. Mi-a spus câteva. Să stea cu prietenii, să petreacă cu ei. Și animalele. „Am trei porci, domnule. Astă-noapte a fătat și scroafa, am 12 purcei.” Sigur, milionarii sunt uneori excentrici. „A, nu! Am tăiat la începutul pandemiei un porc ca să facem de mâncare cui n-avea. Și atâtea proteste ce-am primit pe Facebook c-am luat sub protecție ăștia trei porci.”

Altfel, Ștefan Mandachi și-a păstrat cei peste 1400 de angajați din companie. Dar cifra de afaceri a fost cu 75 de milioane de euro mai mică în anul pandemiei. Și nu s-a terminat aici. „Tot ce vreau este să muncesc.”

Ascultați mai jos un interviu cu un personaj spectaculos condus de o energie fantastică.

Vă mai recomand câteva lucruri

Aici găsiți filmul lui Ștefan despre drumurile din România

Dacă tot n-avem autostrăzi, măcar o cărare strălucită să avem

Și nu uitați c-a apărut episodul trei din Vorbitorincii

1200 de Euro și ai permisul de conducere acasă

Știrea că Florinel Coman, fotbalistul FCSB-ului are un permis de conducere dubios, din Ucraina, a fost o surpriză într-un singur sens. Permise nașpa se pot lua și din România. Adică de la Suceava, de la Argeș. De ce din Ucraina. Probabil pentru că este ieftin și vine repede, chiar și din Donbas.

Am văzut recent că există și rețeaua Congo, care a dus zeci de permise în țară.

Totuși cât de ușor este să obții un permis nelegal în România?

Asta fost întrebarea de la România în Direct, iar ediția integrală o găsiți mai jos. O să încep cu o afirmație la care te-ai gândi mai puțin. Și anume că un specialist din sistem poate vedea de la distanță unde se iau șpăgi sau nu. Asta se vede după numărul de examinați. Când la un județ se testează de două ori mai mulți candidați decât în altul, cu aceeași oameni, atunci sunt suspiciuni. Asta ne-a povestit un fost șef de Direcție.

Apoi, am aflat că există un sistem creat de examinatori care să pună piedici cursanților și să-i aducă în situația de a lua șpagă. Cu o frână de la dublă manșă, cu o atingere de volan, totul e permis. După ce cazi o dată sau de două ori, mai dai și șpagă.

Sau cumperi permisul cu totul

Asta mi-a povestit un tânăr care lucrează în străinătate. După ce a picat o dată, a trimis apoi bani acasă, 1200 de euro, cu care tatăl lui a cumpărat permisul. Se simte vinovat? Nu. Pentru că toată lumea face la fel. Și pentru că el a fost pus în situația de a da șpagă chiar de autorități.

Știe să manevreze utilajul pe care-l conduce? Nicio problemă. Și oricum nu ar fi știut după cele 30 de școală pe care le-ar face. Așadar, calificare la locul de muncă. Și e cu sufletul împăcat, să fiu fără grijă. Ar face la fel cu copilul lui? Probabil că da, pentru că asta e România.

Ascultați și vedeți modul în care granițele dintre bine și rău devin neclare în acest interviu.

Iar la final, poate ne gândim cum ar putea să fie rezolvată această problemă. Dinspre Poliție care crede că 5500 de lei pe lună nu e un salariu motivat sau dinspre popor care vrea să facă repede și fără dureri de cap orice. Mai ales când ai șpăgari în față. Știu, imposibil.

Petronela Rotar: “Când a murit tata, nu au vrut să se complice și să-i ducă un telefon”

Când Petronela Rotar a publicat în decembrie anul trecut un poem dedicat tatălui său, pe moarte în spitalul din Brașov, postarea a făcut înconjurul internetului. Pentru că era dureros, sensibil și te oprea în loc.

Dar s-a mai întâmplat ceva. Atunci am conștientizat mulți dintre noi că, de fapt, povestea ei se repetă în zeci de mii de cazuri. Că toți cei care mor la terapie intensivă nu mai pot să-și vadă familiile. Și că este posibil ca în cazul fiecărui bolnav „cineva să nu aibă chef să ducă un telefon la urechea lui.” Pentru că asta i s-a răspuns Petronelei.

Mai sunt câteva învățături

Și apoi a mai fost ceva interesant. Petronela mi-a povestit că în urma publicării poemului a sunat-o o asistentă medicală care i-a spus că niciodată nu s-a gândit așa la cei pe moarte. „Eu credeam despre mine că sunt om bun. Și că ce mai contează pentru cineva care moare să i se vorbească. Oricum n-aude.”

Și tot așa aflăm, pas cu pas, că medicii nu au parte de consiliere psihologică în țara asta. Nici măcar cei care se confruntă cu moartea zilnic. Și că unii dintre ei fac asta pe ascuns ca să nu se afle în sistem.

De aici pornește interviul cu Petronela Rotar. Ea a fost de-a lungul anilor unul dintre avocații nevoii de igienă mentală în viețile noastre. Și una dintre persoanele care a vorbit public despre depresie, atacuri de panică, căderi nervoase. În general lucruri pe care evităm să le spunem chiar și celor apropiați.

Câteva recomandări suplimentare

Aici găsiți textele Petronelei Rotar, dar și drumul către cărțile sale.

Alte lucruri despre care nu vorbim

Nu uitați că sunt deja două episoade din Vorbitorincii pe care le puteți asculta.

Mircea Cărtărescu: „Rețelele sociale au scos răul din om ca niciodată.”

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu are un pretext: publicarea în Franța a cărții sale, Melancolia. Le Monde sau Le Figaro vorbesc la superlativ despre Melancolia lui Mircea Cărtărescu, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți cu Solenoid, de exemplu. Cărțile sale urmează acum la publicare din Germania în Statele Unite.

„Melancolia este cea mai bună scriitură a mea”, mi-a spus Mircea Cărtărescu. Niciodată nu am stăpânit mai bine această artă”. Mi-a povestit și despre cum s-ar fi descurcat Marcel și Isabel în pandemie și o să vă las pe voi să descoperiți.

Inevitabil am vorbit, însă, despre lumea care ne înconjoară și funcționarea noastră ca o comunitate. Scriitorul mi-a spus c-a fost bolnav, dar c-a evitat să meargă la spital.

Despre îmbolnăvirea cu Covid

„Probabil că numai această boală ar fi putut să fie, căci am avut frisoane vreme de zece zile. Am evitat să merg la spital pentru că un prieten doctor mi-a spus cine știe ce mai iei de acolo.” Acum îi acordă încredere lui Vlad Voiculescu și speră că acesta poate schimba ceva. Sper ca România să-și mențină parcursul european.”

Pe de altă parte, însă, Mircea Cărtărescu spune că mai grav ca pandemia este criza de dezinformare. Niciodată, manipularea și dezinformarea nu au putut să atingă atât de mulți cetățeni ca acum și să ajungă în intimitatea noastră. ” Căutați fragmentul în care vorbește despre Facebook. Cred că doar imaginația lui Mircea Cărtărescu putea aduce o astfel de imagine. Și, da, am vorbit și de ciocnirea cu Olivia Steer. Dar și despre depresie și modul în care l-a atins.

Recomandări cu același gând

Nu uitați că toate interviurile mele pot fi găsite pe toate platformele importante de podcast. Și că, recent, a apărut și acest podcast cu Radu Paraschivescu, Vorbitorincii.

Un articol despre cum se construiește România europeană

Iar aici este o cronică a Melancoliei

Tatiana Niculescu: „Măștile ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora.”

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a redat strălucirea genului memorialistic, în România. Cărțile sale au cercetat și au povestit de-a lungul ultimilor ani despre Regina Maria, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu sau a recuperat iubirea dintre regele Carol și Elena Lupescu.

Tatiana Niculescu este o cercetătoare stăruitoare și minuțioasă în perioada interbelică și începutul secolului trecut. Recuperează documente, fotografii și povești. De data asta ne-am întâlnit pentru că între cercetările ei s-au găsit șapte povești de iubire.

„De câte ori documentam o istorie, găseam o poveste de iubire senzațională, dar pe care nu aveam unde să o public. Acum, pentru că s-au adunat mai multe, am hotărât să le public.” Dar pentru că avem nevoie de emoții, ea le-a repovestit folosind vocile personajelor.

Nepovestitele iubiri

„Nepovestitele iubiri” se numește cartea și vom întâlni personaje precum Neagu Djuvara și iubirea sa de la 14 ani, transilvăneanca Florence Baker, celebră în Anglia ca soție a cercetătorului Samuel Baker. Niciodată nu a fost primită la curtea regală, căci a fost crescută într-un harem. Dar și povestea unei familii de francezi care-și găsește rădăcinile românești.

Am profitat de ocazie ca s-o întreb pe Tatiana Niculescu și ce se spunea în epocă despre epidemia de gripă spaniolă. „A fost mult mai greu pentru români atunci, dar gripa s-a pierdut printre morții războiului, dar și epidemiile de tifos și holeră.”

Rămâne, însă, exemplul reginei Maria despre care al cărei sacrificiu merită să aflați câte ceva. „La un moment dat, cu siguranță și ea s-a îmbolnăvit de una dintre boli, dar după o săptămână de stat la pat și-a impus să iasă din nou să-i ajute pe răniți.”

Și mai e ceva interesant pentru care merită să ascultați un pic acest interviu. O spusă care m-a făcut să tresar și mi-a dat un sens de bine. „Măștile acestea, pe care mulți le detestă, ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora și să ne redescoperim.” Și asta ni s-a întâmplat bun în aceste zile. „Am aflat că dincolo de bani, titluri și apreciere, cel mai important lucru din viața noastră rămân oamenii pe care-i iubim.”

Despre femeile de acum 100 de ani am mai scris aici

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe platformele importante

Și că, de curând, am lansat și un podcast cu Radu Paraschivescu.

Cum se face un șmen cu sporul de radiații

Povestea de mai jos este din categoria de-ți stă mintea în loc, dar, până la ea, un pic de răbdare.

Statul român este cel mai mare exemplu de birocrație, imobilitate , rugină și de încremenire din timp din întreaga noastră istorie. Și are și marea calitate că-și oferă singur căi de autodezvoltare, justificându-și astfel existența. Dar asta o știați deja.

Noutatea ultimului deceniu este că angajații săi au devenit feroce, practic inventând metode de a face bani și mai mulți decât cei pe care statul îi oferă deja. Există un sistem putred, în mai multe ramuri, care urmărește sporirea pe orice căi a banilor care le revin angajaților. De la promovarea legislativă unor beneficii, la crearea artificială a unor sporuri sau interpretarea abuzivă a unor prevederi legale, nimic nu lipsește.

Recent, premierul Cîțu spune c-a a găsit niște sporuri de care nu auzise niciodată. Nu le-a numit, dar unele le știm: spor de antenă, spor de arhivă, spor de Covid la prefectură. Și aici ajungem la povestea noastră, pe care am auzit-o joi, la România în Direct.

O poveste cu sporuri la România în Direct

Poate vă întrebați cum se dă sporul de radiații. De 10 la sută. Păi e simplu. Vine un evaluator, face o măsurătoare și stabilește care sunt valorile de radiații rezultate din aparatele cu pricina, face un document cu care angajații merg pe linie ierarhică în sus și iau sporul.

Doar că din când în când, instituția cu pricina mai dă și de un evaluator corect. Și omul, de cinste sau de frică, chiar se apucă să facă treabă. Unul din aceștia a sunat deunăzi la emisiune să ne spună ce-a găsit.

Ideea acestei povești e foarte simplă. Da, sunt oameni care nu au niciun fel de scrupule și cred că li se cuvine orice. Dar ei pot fi blocați de noi, cetățenii corecți și onești. Și eu cred că sunt destui printre noi.

La noi, funcția publică a fost pervertită în așa fel încât nu-ți mai oferă doar un salariu corect pentru munca ta. Ea este văzută ca o feudă în care se adună tot felul de beneficii. Acestea înseamnă sporuri, telefon, mașină, bani de deplasări, chirii, apartamente, plata unor rate la bancă. După care încep cheltuielile nesăbuite adresate publicului, dar menite să îmbogățească clientela: băncuțe, stopuri, borduri, iarbă schimbată de șapte ori.

Jumătatea cealaltă de popor se uită uneori cu uimire, alteori cu jind la ce au bugetarii de mai sus. Ei între ei se disprețuiesc pentru că drepturile sunt inegale. Unii dintre cetățenii obișnuiți pactizează și primesc o parte din beneficii. Dar soluția corectă nu e acolo. Ci în a spune stop.

Aici este întreaga ediție România în Direct, cu alte minuni de la stat

Iar aici este știrea de la care am plecat la începutul ediției

Acest articol o să te ajute să înțelegi mai bine funcționarea statului român

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!