Mie îmi place filmul Sieranevada al lui Cristi Puiu. Îl găsesc chiar fascinant și m-am uitat nemișcat la el, fără a pierde o frază. Mi se pare spectaculos că poți să construiești o poveste, fără să se întâmple nimic dramatic. E o demonstrație că mintea merge dincolo de extraordinar și că poate vedea artă în gesturile și întâmplările noastre mici. Dacă știi să le povestești cu talent.

Și nu e singurul film al lui Cristi Puiu care mi-a plăcut. M-am uitat un pic la filmografia lui și mi-am dat seama că le-am văzut pe toate. Ba, într-o seară am văzut și un interviu al său la Eugenia Vodă și mi-a plăcut mintea labirintică a omului. Și talentul de povestitor.

Bag seama, acum, în timp ce scriu că aș putea fi catalogat un fan al său. Mai precis, al artei sale, căci realizez că nu știu mai nimic despre el, în rest. Acum, c-a vorbit la TIFF, îmi dau seama și mai mult de asta, căci, în 24 de ore, a apărut o listă de fapte care mai de care mai chestionabile, zice lumea. Și care ar fi trebuit să arate că discursul său nu este o întâmplare. Posibil, nu știu, nu am de gând să-i analizez viața.

Dar, deși filmele sale îmi plac, nu-mi place ce-a spus la TIFF. Sigur că are un drept de exprimare, dar la fel și purtătorii de mască au unul. Și au dreptul de a fi protejați la rându-le, nu demolați. Cristi Puiu vorbește de la înălțimea unui intelectual de frunte al acestei nații și încearcă să argumenteze refuzul de a urma o regulă care-l protejează și pe el și pe alții. Ce face domnul Puiu nu este o greșeală. Este o punere la încercare deliberată și cu un fundament ideologic slab al unei legi menite să scape niște oameni de la moarte.

„Filmul a ieșit în Franța, în cinematografe, fără distanțări sociale și fără mască. Eu nu particip la această poveste. La Cluj se poartă mască în aer liber de azi. Ei bine, ăsta e un film de 200 de minute. Să stai cu masca pe față 200 de minute este inuman, iar dacă nu mai suportați, vă rog să plecați”

Cristi Puiu

Întâi de toate că nu e nimic inuman în a purta o mască. O fac mulți oameni care profesează în condiții toxice sau aseptice. O fac și bicicliștii și pompierii și mulți alții când e nevoie. O fac pentru că salvează vieți. Pe a lor sau a altora. Unde are dreptate, este în fraza în care îi invită să se ridice, dacă nu le place. Într-adevăr, nu există nicio obligație socială sau legală să vezi un film cu masca la gură. Este corect să pleci dacă nu mai poți respecta regula. Minimizarea prin comparație e problema aici. Pentru că trebuie să vezi datele cu care faci comparație între Franța și România.

„Și încă o chestie, pe care am spus-o deja de câteva ori. Dacă dumneavoastră sunteți aici și vă uitați la un film azi, este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România, în Decembrie ’89, și care au zis NU dictaturii. Înțelegeți?

Cristi Puiu

Perfect de acord. Așa este. Dar care dictatură? Domnul Puiu încalcă regula, nici măcar nu e amendat și ridică și semne de întrebare asupra ei în libertate deplină. Încercați chestiunea asta în Iran, ca să numesc o țară a cărei cineaști sunt extraordinari, ca și ai noștri, dar o fac în condiții pe care nici nu ni le imaginăm.

Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Da, există această problemă, există o epidemie există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil.

Cristi Puiu

Nimic de comentat. E apăsat, dar asta spunem și noi de câteva ori pe zi.

Mi se pare extraordinar de mișto că la Cluj oamenii sunt disciplinați și atenți la toate detaliile astea, dar cred că absolut orice abuz trebuie amendat. Și dacă n-o faceți dumneavoastră, prin vot, de data asta, atunci n-o face nimeni. Dacă n-o facem noi, n-o face nimeni.

Cristi Puiu

Abuz? Ne despărțim. Abuz este momentul în care cineva nu ar purta mască lângă mine, deși amândoi avem nevoie de asta. Nu e niciun abuz în această reglementare. Masca nu-ți fură gândurile, libertatea, mai mult ca un fular. Poți să alegi să nu intri în zone aglomerate sau în spații comune închise. Cu sancțiunea prin vot sunt profund de acord. Da, e utilă de fiecare dată.

„Și știu că oamenii sunt speriați și respect și distanțarea socială și port masca atunci când intru în absolut orice spațiu închis. Dar, dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeți în mâini, credeți-mă, o să mergeți în mâini. Pe Eroilor.”

Cristi Puiu

Da, sunt speriat. Dar nu de stat. Sunt speriat de boală și de efectele ei. Eu nu port mască din cauză c-aș putea fi amendat. Ci pentru că din lecturile și experiențele mele mi-am dat seama c-ar putea fi utilă. O barieră mică, fragilă, dar existentă. O speranță.

Și, nu, nimeni nu o să mă pună să merg în mâini la Eroilor, pentru că am pretenția că gândesc și că am liber arbitru. Și, da, am atâta minte, putere și răbdare, încât am văzut Sieranevada și mi-a plăcut. La fel și Aurora. Și am stat să înțeleg, chit c-au fost 200 de minute.

De asta este straniu ce s-a întâmplat. Pentru că domnul Puiu s-a adresat cu aceste argumente unui public care are o capacitate de sinteză, analiză și răbdare peste media obișnuită. Sau cel puțin așa ne-am închipuit.

Da, discursul are nuanțe, rezerve și invitații la intrarea în legalitate. Dar acesta nu este un film. De aici lumea o să-și ia fix ce-o să-i placă. Iar marele regizor, tocmai a schimbat publicul. Nu s-a mai adresat unuia care acceptă și înțelege un film de 200 de minute, ci unei țări întregi.

Și, cred, că, astfel, Cristi Puiu a lansat singurul său blockbuster, cea mai de succes producție pe care a făcut-o vreodată. Într-un discurs de trei minute, chiar înaintea celui mai nou film, discurs care a găsit ecou la un public mare. Această producție ar umple săli, fără îndoială, dar nu numai de cinematograf.

P.S. Da, o să văd Malmkrog. Nu înseamnă că dacă eu cred altfel decât Cristi Puiu nu o să-i mai urmăresc arta. Vedem lumea diferit, dar construim punți, nu le dăm foc.