pandemie

Câteva probleme majore ale valului V

Am remarcat câteva lucruri similare pe diverse continente în valul V și mă aștept să le văd și la noi. Dar, înainte, un avertisment.

Organizația Mondială a Sănătății a transmis un avertisment potrivit căruia în perioada următoare jumătate dintre locuitorii Europei ar putea fi infectați de noua tulpină Omicron.

Întreaga știre este aici

OMS spune că, deși tulpina pare mai puțin letală decât variantele anterioare, adevăratul test va avea loc în Europa Centrală și de Est, unde ratele de vaccinare sunt mai mici. Organizația a recomandat guvernelor din țările respective, a noastră printre altele, să folosească fereastra de oportunitate ca să rezolve câteva lucruri.

Propunerile OMS

Capacitate de testare rapidă pentru lucrătorii din sănătate și pentru categoriile vulnerabile. De asemenea, doza booster făcută cât mai repede lucrătorilor medicali și din sectoare esențiale.

OMS transmite guvernului ca măcar în aceste sectoare să existe măști de cea mai înaltă calitate. Raed Arafat a făcut deja un anunț în acest sens, dar a fost luat la mișto sau acuzat de corupție.

Școlile trebuie să fie pregătite de un sistem de învățare care să combine prezența fizică cu prezența online.

Și nu uitați că spre deosebire de alte state, noi nu avem certificat verde decât, așa, la nevoie. Dar dincolo de numărul de îmbolnăviri și morți, sunt câteva lucruri care mi-au atras atenția.

Ce posibile complicații ne aduce valul V

Lipsa lucrătorilor medicali

La ratele de îmbolnăvire actuală, cel mai probabil numărul medicilor din spitale se va reduce. Și al asistentelor. Unii dintre ei vor fi pozitivi și nu vor putea veni la lucru. Se întâmplă deja în Statele Unite, în Australia dar și în țări europene precum Irlanda, Franța sau Anglia.

14 mii de lucrători medicali lipsesc de la serviciu în aceste zile în Irlanda.

Franța a și permis unor lucrători medicali să vină la muncă, chiar dacă au fost testați pozitiv. La fel s-a întâmplat în California. Așadar, marea problemă a lunilor următoare ar putea fi că nu mai are cine să răspundă apelurilor medicale.

Lipsa testelor

Atât în Statele Unite cât și în Australia sunt mari probleme în a găsi teste. Asta din cauză că cererea este brusc foarte mare, iar lanțurile de aprovizionare funcționează cum vă descriu mai jos. Adăugați că și numărul celor care testează este limitat. De asta în Australia s-a așteptat și câte șase zile pentru un rezultat.

Rafturi goale

În Australia și Statele Unite se întâmplă deja acest lucru. Anglia este cel mai bine cunoscut exemplu. Sunt câteva cauze care duc la această situație.

În primul rând este vorba de numărul mare de îmbolnăviri. Din ce în ce mai mulți oameni de pe lanțurile de aprovizionare nu-și mai pot face treaba. Ziarele americane vorbesc de numere importante de muncitori care nu mai apar la lucru.

În zonele nordice adăugați că asta se mai poate întâmpla temporar și din cauza vremii. De asemenea, lanțurile globale de aprovizionare sunt întrerupte. Fie că e vorba de vapoare nedescărcate, de lipsă de șoferi, de lipsă de containere, pur și simplu nu mai putem duce bunurile dintr-un loc într-altul.

În plus, din cauza inflației și a îmbolnăvirilor, multă lume mănâncă acasă și asta înseamnă că-și face provizii, deci este o creștere accelerată a cumpărăturilor. Deși sunt situații punctuale, acestea durează mai mult decât de obicei.

Zboruri anulate

La finalul anului, dar și acum, marile companii aeriene americane au anulat mii de zboruri. Sunt oameni care au rămas în aeroporturi și câte patru-cinci zile din această cauză. Motivul este că foarte mulți angajați s-au îmbolnăvit. United Airlines a dezvăluit că de Crăciun unul din trei angajați ai săi, de la un aeroport major, a anunțat că s-a îmbolnăvit.

Întârzieri masive pentru bunuri de import

China continuă politica de toleranță zero așa că închide toate zonele în care virusul apare. Mai ales că, în curând, va avea și Olimpiada de iarnă. Așadar, producători importanți au anunțat închideri sau întârzieri. Printre ei, divizia de chip-uri de la Samsung, apoi Volkswagen, Nike, Adidas sau Toyota. La criza de chip-uri adăugați și Micron Technology, dar și Apple care are o fabrică ce nu funcționează la capacitate în Shenzen.

Avantajul Uniunii Europene este că are lanțuri mai mici de aprovizionare și că lucrurile esențiale le-am putea găsi în continuare. Dar nu există o certitudine aici. Nici că lucrurile acestea se vor întâmpla, nici că nu vor avea loc. Uniunea Europeană a avut răspunsuri mai bune decât alte părți ale lumii până acum și ar putea să o facă și acum. Așadar, înarmați-vă cu răbdare și calm în următoarele 6-8 săptămâni.

Photo by WeStarMoney from Pexels

Ce șanse are Djokovic să câștige procesul din Australia

Care este situația juridică a lui Djokovic? Un rezumat din presa australiană.

🎾 O instanță australiană a hotărât că Nole poate rămâne în țară până luni după-masă la ora 16, pe baza contestației la suspendarea vizei. Autoritățile nu au voie să-l îndepărteze mai devreme.

🎾Cererea sa de aprobare a intrării va fi judecată de o curte federală, adică o instanță superioară și ale cărei decizii sunt valabile pe întreg teritoriul țării, nu doar în state.

Autoritățile au dat asigurări că hotărârea se va da până la data stabilită pentru expulzare. Judecătorul Kelly a respins cererea ca Djokovic să poată rămână pe toată durata procesului, fără să existe o dată clară a posibilității de expulzare. „Ați putea face apeluri cascadă doar ca să prelungiți această ședere.” El spune că problema trebuie rezolvată rapid „căci sunt doar 10 zile până la competiția în care vrea să joace clientul dvs.”

🎾Obiectul procesului este verificarea motivelor interdicției de intrare. Avocații lui Djokovic cer ca aceasta să fie declarată fără temei legal. Adică se judecă o chestiune administrativă, nu medicală.

🎾Ministrul de Interne, Karen Andrews spune că Djokovic nu are o problemă cu viza în sine. Și că informațiile privind încadrarea greșită a vizei sunt incorecte. „El nu a îndeplinit condițiile de intrare. Iar acestea spun că fiecare persoană care intră în Australia trebuie să fie vaccinată sau să arate dovezi care spun că nu poate fi vaccinată din rațiuni medicale. Acestea sunt condițiile de intrare.”

🎾Asta înseamnă că motivul interdicției este legat de documentele medicale ale lui Djokovic. Nu știm tipul de neregulă detectat, dar asta a dus la verificarea tuturor celor patru sportivi care au intrat în țară în aceleași condiții.

❓Ce se poate întâmpla la proces? Sunt trei posibilități.

1️⃣ În prima, instanța le dă dreptate autorităților și Nole trebuie să plece.

2️⃣A doua, îi dă dreptate lui Nole și acesta este liber să intre în țară.

3️⃣A treia posibilitate are mai multe ramuri.

🅰️Chiar dacă în acest moment înclină spre o deliberare rapidă, instanța poate decide ridicarea interdicției și admiterea sârbului în țară, procesul urmând a se judeca în zilele și săptămânile următoare. Asta ține și de dovezile prezentate.

🅱️Altă decizie, poate să ducă la un nou dosar privind verificarea documentelor medicale ale lui Djokovic. Nu este clar dacă aici va beneficia de prezența în țară și câtă vreme.

‼️ Dar, atenție, mai mulți avocați importanți, între care și ce ai News Corp, cea mai mare companie media din țară, spun că Nole are un caz bun și că are șanse mari să intre în Australia și să joace. De fapt, în rândul avocaților sunt opinii convergente care duc la o rezolvare tip compromis: judecarea cauzei cu Nole admis în țară.

⏱Echipa Djokovic trebuie să depună documentele până sâmbătă după-masă, iar autoritățile până duminică seara. Susținerea argumentelor va fi făcută luni dimineață.

✔️Informațiile provin din Daily Telegraph, Sky Australia, The Age și News Australia.

Dacă suntem onești, recunoaștem că nu avem niciun fel de restricții. Și nici speranțe

Numărul de infecții cu coronavirus s-a dublat într-o singură zi. Iar dacă te uiți pe graficul pus la dispoziție de graphs.ro, vezi că asta este o adevărată surpriză. Asta deoarece epidemia a progresat lent și previzibil până acum. O dublare de la o zi la altă, arată însă că ea este mult mai răspândită decât credem noi.

Dacă analizăm și ce spune doctorul Gheorghiță, trebuie să cădem de acord, rațional, că suntem într-un impas. Și că sunt toate șansele ca să fie mai rău decât în toamna trecută

”Varianta Delta, în momentul de faţă, este dominantă. Comparativ cu varianta Alfa, unde rata bazală de reproducere a cazului era de circa 2, rata bazală de reproducere a cazurilor la varianta Delta este de 5, în medie. Pot să vă spun că, după opt cicluri repetitive de transmitere, de la un caz cu varianta Alfa se ajunge în circa două luni la alte 266 de noi cazuri de boală, spre deosebire de varianta Delta, unde, în acelaşi interval de timp, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate, ceea ce înseamnă un număr de peste 1.500 de ori mai mare de persoane infectate în acelaşi interval de timp, din simplul motiv că varianta Delta este înalt transmisibilă, este mult mai contagioasă şi, într-o populaţie nevaccinată, unde nu se respectă măsurile de prevenţie, se răspândeşte extrem de uşor. Transmiterea variantei Delta e similară cu transmiterea bolilor copilăriei: pojarul, vărsatul de vânt. Se răspândeşte foarte uşor”

Valeriu Gheorghiță

De ce se întâmplă asta?

Pentru că în această vară nu au existat restricții în România, iar cele puține care au fost nu au fost aplicate. Cu excepția unor evenimente mari, la care DSP-ul s-a implicat, constituirea unor mulțimi a fost la liber. Aproape nicăieri nu a fost cerut certificat de vaccinare, test rapid sau PCR.

Județul Satu Mare a intrat în scenariul galben. Autoritățile de acolo spun că asta se întâmplă pentru că vara sunt cele mai multe nunți sau alte petreceri, cu oameni veniți de prin toată lumea.

Știrea asta o să rămână de referință, probabil

Festivalurile mari s-au bucurat de aceleași libertăți ca în restul țării. Astfel, am avut parte de mulțimi mari de oameni, dar și de o atmosferă care ne-a încurajat să uităm de boală. Știu că oamenii au prezentat certificate de vaccinare la intrare, dar sentimentul de falsă siguranță a fost încurajat. Și un vaccinat se poate îmbolnăvi sau poate transmite boala. Șansele sunt mai mari ca să scape mai ușor, dar nu este apărat tot timpul.

În fine, dacă suntem onești cu noi, ar trebui să recunoaștem că limitările din România au fost mici spre inexistente, Nu am semănat deloc cu Grecia, Franța, Austria sau Germania care și-au supus cetățenii unor restricții groaznice. Reflexul firesc de acolo a fost ca în vară să ții seama măcar de mici limitări sau chiar să verifici dacă oamenii sunt vaccinați.

Eșecul vaccinării este aproape o chestiune culturală, grefată pe o incapacitate a statului. Campania de vaccinare a fost promovată de stat, organismul în care românii au cea mai puțină încredere. Cei mai huliți oameni din România au spus că ne salvează, iar lumea s-a comportat ca atare.

În fine, mecanismele societății noastre, axată pe individualism, au funcționat ireproșabil. Pentru că nu avem proiecte comune, am hotărât că poate scăpăm separat, nu împreună. Asta-i lasă în urmă pe cei mai vulnerabili sau pe cei prea încrezători.

Dar mai este o problemă majoră

Politicienii români au condus țara cu ochii la sondaje, în special președintele Iohannis și premierul Cîțu. De multă vreme nu se mai iau decizii care să supere populația. Nu sunt nici măcar măsuri banale de limitare a traficului, darămite a libertăților individuale. Nimeni nu-și riscă o parte din carieră ca să salveze țara.

Există și o rațiune economică aici. Nu sărăcești o țară întreagă ca să salvezi pe cei mai slabi, probabil și-au zis. Sistemul bugetar al României are probleme uriașe, nu mai trebuie agravate.

Și o veste bună

Adăugați la toate cele de mai sus un sistem legislativ care te împiedică să faci vaccinarea obligatorie. O să vă las în acest sens o analiză a avocatoo.ro, care arată că, în România, este virtual imposibil să obligi părți din populație să se vaccineze

Aici este articolul

Cum ar putea fi asta o veste bună? Ea îți arată că drepturile și libertățile individuale din România sunt bine construite și apărate. Și că statul nostru este mai bine însăilat decât credem. Și mai ales decât ni se spune. Iar asta-i bine pentru că ne întoarce la rațiune și educație, nu la forță.

Soluții?

Aceleași ca peste tot: vaccinare, controale, testare, limitare a unor adunări, prevenție.

Doar că România trebuie să admită că nu va primi toate acestea. Pentru că, în acest moment, guvernarea noastră este mai aproape în decizii și credințe de ce înseamnă partidele conservatoare din lumea occidentală decât de cele liberale. Mai pe șleau, ai noștri sunt mai aproape de Trump decât de Biden, indiferent de cum s-ar proiecta în spațiul public.

Studiu. Majoritatea românilor resping orice fel de restricții, dar acceptă măștile

Dacă sunteți mirați de răspunsul societății românești la pandemie, datele pe care o să vi le prezint mai jos vă vor lămuri măcar în parte. Adică vor da o explicație despre lejeritatea cu care tratăm anumite chestiuni, dar și de ce măsuri mai dure vor fi întâmpinate cu proteste.

Studiul sociologic de mai jos este făcut de compania Mednet, care este profilată în studii de piață pentru piețe precum retailul, cea de medicamente, bunuri de consum, imobiliare, dar și finanțe. Studiul este făcut public în cadrul campaniei #româniadeschisă, pornită la inițiativa lui Cristian China Birta, de la Kooperativa 2.0.

Datele adunate cu ajutorul a 1100 de persoane, care au răspuns telefonic, arată că mai toate măsurile draconice impuse de alte state ar fi privite rău la noi. Mă refer aici la diverse interdicții de circulație, la reducerea programului magazinelor sau purtarea măștilor în diverse spații. Mai mult, majoritatea dintre noi cred că măsurile pe care le-am aplicat până acum sunt adecvate și c-au funcționat foarte bine. Nici perspectiva unui al patrulea val nu este văzută ca un lucru de speriat de publicul din România. Iată câteva date interesante.

Nu ne plac restricțiile și suntem mulțumiți

Românii se tem de un nou val, al patrulea, al pandemiei de Covid, dar cel mai tare pe scara de valori, îi deranjează faptul c-ar putea avea noi restricții. Deci nu neapărat posibilitatea bolii. Vedeți un pic graficul de mai jos.

Ne place că avem mască în magazin și că ne ia temperatura. Dar în niciun caz că magazinele au avut program limitat sau c-a fost interzisă circulația după anumite ore.

Nu vedem mersul la cumpărături drept o activitate riscantă, așa cum nu este nici vizita la prieteni. În schimb, este văzut ca riscant transportul în comun, dar și mersul la diverse evenimente în sală.

Foarte interesant este că jumătate dintre cei care au răspuns spun c-au fost afectați de programul redus al magazinelor. Fie c-au fost nevoiți să-și schimbe programul, fie că nu se mai încadrau în acest program.

Considerăm că în continuare ar trebui ca magazinele să-și mențină programul, dar și că trebuie mai bine aerisite, dar să și aibă sisteme de dezinfectare.

De departe, cea mai mare problemă pe care o vedem în față, este reintroducerea unor restricții. Asta deranjează mai mult decât existența pandemiei. Probabil că pandemia poate să nu te afecteze, dar restricțiile sunt valabile pentru toți.

Singura restricție pe care o acceptă mai bine de jumătate din populație este purtarea măștii în magazine. Altfel, de la distanțare socială, la program redus, totul este respins. Poate de asta statul se codește să mai ia vreo măsură.

Iar dacă faci o evaluare a activităților de risc, există doar una singură despre care credem că este posibil periculoasă: mersul cu transportul în comun. Altfel, de la restaurante, la avioane și cumpărături, România crede că nu se confruntă cu activități periculoase.

Interesant este, însă, că întrebați fiind de efectul unor restricții, noi nu am perceput că s-a schimbat ceva n viața noastră. De exemplu, dacă programul magazinului a fost mai scurt, a fost mai aglomerat? Două treimi dintre noi consideră că nu. Ba nici nu ne-a fost afectată relația cu magazinul

Ce măsuri restrictive ai accepta? Cum ai proceda?

Desigur, un guvern responsabil s-ar ține de aplicarea unor astfel de măsuri. Dar, în România, politicienii nu iau măsuri nepopulare. Nu-și asumă niciun risc. Politica este văzută ca arta de a împărți banii, nu de a guverna și de a lua măsurile necesare. Așa mare este teamă de reacții negative că nimeni nu-și asumă o decizie care ar putea face bine, dar este neplăcută. Asta nu se aplică doar la pandemie.

Și acum, la final, puneți-vă în locul celor care conduc România. După aceste date, dacă ați fi nevoiți., ce măsuri ați introduce? Sau ați mai pune restricții? Chiar sunt curios.

Acest articol face parte din inițiativa #româniadeschisă care își propune să pună în dezbatere publică temele importante ale societății, cuprinzând diverse puncte de vedere. Încurajez toate comentariile politicoase și argumentate.

”România nu poate opri economia, dar nici nu ne poate proteja”

Unul dintre ascultătorii România în Direct, de la Europa FM, a sintetizat situația pe care o trăim astăzi, în pandemie. El spune așa.

”România este un stat care nu-și permite să oprească economia, dar nici nu poate să ne protejeze, pentru că suntem la pământ cu sistemul medical, de fapt cu orice.”

Cred că fraza asta face lumină în ceea ce trăim astăzi. Și ne arată de ce nu avem o direcție coerentă, dar și de ce mortalitatea de la noi ar putea fi mai mare. Și că sunt șanse să fie rău de tot. De fapt, România plătește o sumedenie dintre greșelile trecutului. Și faptul că desprinderea de comunism a fost mult mai grea ca la alții.

Așadar, loviți de un sistem de corupție, politicianism, pile și relații, de răsturnarea valorilor și, pe alocuri, de o idiocrație ieșită din comun, România nu s-a putut dezvolta pe măsura posibilităților sale. Asta a dus la un sistem medical subdimensionat, care s-a apărat cu mâinile goale într-o primă fază și în care acum se trage până la epuizare de resursa umană.

Banii cu care statul ar fi trebuit să impulsioneze economia se duc în totalitate pe pensii și salarii. Și asta ne dă astăzi o economie de subzistență. Uriașul deficit bugetar, împiedică statul să oprească tot și să plătească oamenii să stea acasă. De asta ține orașele deschise. Sau se face că le închide.

Și-a făcut un calcul și câtă vreme nu sapă morminte cu excavatorul, probabil politicianul își spune că vom trece cu daune minime.

Ce faci însă în această situație ca cetățean?

În primul rând conștientizezi că ești pe cont propriu. Că nu o să te salveze statul, dacă Doamne ferește te îmbolnăvești. Și că este mai important să rămâi sănătos. Și că va fi mai ușor să trecem împreună. Dar asta-i varianta optimistă. În realitate cei cu mai puține resurse presează ca drepturile lor economice să rămână nealterate. Și asta pot să înțeleg. Pe altele nu.

Cel mai tare m-a uimit săptămâna trecută dezbaterea pe care nația noastră a purtat-o despre închiderea magazinelor. Nici lipsa autostrăzilor sau a spitalelor, nici alte multe neajunsuri ale societății noastre nu ne-a dus într-o astfel de încrâncenare. Cu atât mai uimit am fost cu cât asta nu se întâmplă în toată țara, ci în orașele mari. 

Și a mai fost ceva care m-a dat peste cap. Incapacitatea noastră de a colabora, de a participa și de a lucra în comun. Dimineața, când se deschid, la 7, magazinele sunt goale, dar cineva mi-a spus că nu-i fac program, că nu se trezește. Pentru mine, refuzul de a face un efort ca să ne fie mai bine la toți mă supără. Oare putem face și noi ceva pentru cei din jurul nostru? Sau e nevoie ca numai statul și ceilalți să facă câte ceva? Așa cum e nevoie ca statul să repare traficul sau  să ia gunoaiele. Statul poate să facă mult, dar nu tot.

Cea mai de auzită întrebare pentru mine în ultimele săptămâni a fost de ce este bună această regulă, dacă poate fi încălcată. Adică cine ne oprește să stăm acasă la cineva de la opt seara la cinci dimineața, dacă vrem să petrecem? Și ce o să facă dacă ne găsesc 20 de oameni în apartament sau 100 în club? Aia e, o să ne dea amendă, doar nu se întâmplă nimic. Și ce se poate întâmpla dacă falsificăm teste PCR? Un dosar penal cu suspendare, probabil.

Așadar, sărăcia poate fi o explicație. Nu o scuză, ci o explicație. Dar ce se întâmplă în multe cazuri de furt, de fals, de încălcare a regulilor, nu este sărăcie.

Nu de sărăcie marile cluburi fac petreceri cu sute de persoane și nici de sărăcie se falsifică teste PCR. La fel, sărăcia nu este un motiv să faci petrecere până la cinci dimineața sau să vrei musai la magazin la ora închiderii. Cum nici exemplul prost nu e o justificare.

Pentru că statul nostru este strâmb hâd și slab, lumea crede că poate să se poarte în consecință. Și eventual să facă un concurs de supraviețuire. Doar că de data asta s-ar putea să nu mai fie de ajuns.

Așa eram acum un an

Graphs.ro vă arată situația epidemiei zilnic

Libertatea e bună, dar trebuie însoțită de responsabilitate

Am urmărit, fără a avea o poziție publică, dezbaterea legată de Legea Carantinării și de ce avem noi de făcut mai departe ca societate. Am urmărit luările de poziție din cele două tabere și am căutat echilibrul în situația cea mai complicată din viața noastră. O să vă spun ce-am dedus, iar din text o să vă dați seama și care este soluția în care eu cred. Adică cea pe care eu cred mai potrivită pentru societatea noastră, dar nu infailibilă, pentru că așa ceva nu există. 

De fapt marea dezbatere pe  care o avem de purtat în România este dacă, noi, ca societate, putem să le impunem unor cetățeni să se trateze, dar, la fel de important, să-i ferească pe alții.

Nu numai în România, dar în toată lumea această dezbatere se poartă cu țipete și cu scrâșnete. Atenție, eu încerc să mă adresez celor raționali. De asta câteva lucruri trebuie să fie clare de la bun început, așa cum le percep eu din relatările unor oameni de știință sau medici.

  • Boala există și se răspândește, în anumite condiții, cu repeziciune. De regulă aceste condiții țin de aglomerație, de mulțimi de oameni, de lucru în comun. Adevărul este că nu știm exact în ce condiții are loc transmiterea. 
  • Unii dintre noi sunt mai afectați de boală, alții mai puțin spre deloc. Nu știm încă de ce. Există grupe de risc: oameni cu probleme cardiace, diabet, probleme de sânge, obezitate. Dar nu toți dintre ei mor. Și nici aici nu știm de ce unii scapă sau alții  nu. 
  • Cred că se moare de virus în sine. Am văzut mărturiile unor medici și anatomopatologi care au văzut modificări imense în plămânii sau organele altor oameni. Cred că, de asemenea, virusul grăbește moartea unor oameni  care au anumite afecțiuni. Nimeni nu știe cu exactitate cum se separă apele. 
  • Și mai știu sigur că trăiesc într-un stat care nu are resurse, face greșeli și care este supus treptat unui asediu care-l duce la decizii greșite. Și mai cred că o parte din populație este iresponsabilă sau face o evaluare greșită. 

Eu, unul, fac parte din categoriile de risc. Iar acest  detaliu cântărește în ce voi scrie mai jos. 

Cred că azi sunt două tipuri de mari de gândire în povestea asta și ele străbat lumea.

Primul este cel al responsabilității individuale sau al libertății, așa cum este prezentat în România. Al doilea curent este cel al solidarității și gândirii comunitare. 

Primul tip de argument mi l-a expus cel mai bine un cetățean american, care este și doctor și care mi-a spus în felul următor. În statul în care muncește, asimptomaticii și cei cu simptome ușoare nu sunt internați în spitale. În fapt, nu sunt internați nici cei cu simptome mai puternice. E o chestiune utilitară. Nu-i dau numele pentru că nu are acceptul să vorbească public. 

Asimptomaticii sunt trimiși acasă. Chiar si simptomaticii cu simptome ușoare sunt trimiși acasă. Nici o asigurare de sănătate, privată sau de stat, nu va plăti câteva săptămâni de stat într-un spital  iar spitalele nu sunt instituții caritabile.

Medic din Statele Unite

Nu există un mecanism legal prin care persoanele pozitive să fie obligate să stea în carantină. Așa cum nu există niciunul prin care persoanele cu simptome să fie obligate să stea în spital. Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. 

Dacă un simptomatic refuză internarea, e treaba lui. Semnează un AMA (against medical advice) document și i se arată unde e ușa. De foarte multe ori, persoane cu simptome modice sunt trimise acasă. Internarea se face, de obicei, când oxigenarea începe să fie problematică. Febra, diareea, disconfortul fizic general, nu sunt considerate neapărat motive de internare.

Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. De asemenea nu există ideea că cineva ar putea fi internat contra voinței sale.

Nu voi considera NICIODATĂ o internare sau un act medical  fără acordul bolnavului ca fiind acceptabil. Niciodată. Moartea este și ea un drept fundamental al omului. Dacă ai oxigenarea 80 și ești informat corect despre efectele acestui lucru, e treaba ta dacă decizi să pleci acasă.

Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. De asemenea nu există ideea că cineva ar putea fi internat contra voinței sale. Am întrebat pe omul cu care am dialogat, dacă acest sistem nu duce la îmbolnăvirea mai multor persoane și, dacă solidaritatea nu ar fi mai bună. 

Știu, aici e buba. E însă o linie foarte fină între a proteja comunitatea și pierderea drepturilor civile. Pandemia va trece, restaurarea unor drepturi pierdute e o bătălie mult mai mare. Odată ce ai deschis porțile abuzurilor , e foarte greu sa le închizi din nou. Personal cred in responsabilitatea individuală. Se vorbește mult despre drepturile persoanelor cu risc ridicat. De ce nu vorbim și despre drepturile persoanelor fără risc ridicat? E doar o chestiune de unghi, din ce direcție te uiți la problemă.

Am folosit aceste argumente din Statele Unite pentru că mi s-au părut mai simple și mai credibile decât tot ce-am văzut până acum în România. Și sunt lucruri foarte puternice care izvorăsc dintr-o istorie a individualității americane. Așa a crescut această țară, în care fiecare este responsabil pentru el. Și așa este organizat sistemul lor medical: ai acces dacă plătești. Iar acesta este un pilon al lumii americane. Ești obligat să muncești ca să ai acces. 

Noi trăim însă în alt tip de organizare socială. Europa a ales să se ajute și să trăiască în comun. Noi dezvoltăm comunități. Și aceste comunități se ajută între ele. De exemplu, îți dau acces egal la asistență medicală, oricât de scumpă, indiferent de contribuția ta. Europa prețuiește toate viețile indiferent de contribuție. Aici se lucrează prin includere. 

Adăugați că România este un stat care nu are resursele americane. Nici măcar SUA nu au lăsat integral pe seama asigurărilor decontările pentru COVID, ci au venit cu bani federali. Și România a plătit, alături de asigurările noastre, bani buni din bugeta ca să facă față crizei.  Nu putem compara nici măcar capacitatea de răspuns dintre cele două state. Nici ca spitale, nici ca materiale, nici ca număr de medici. 

Avem, însă, de cântărit la aceeași întrebare:

Putem limita drepturile unor persoane, temporar, ca să nu răspândească boala către categorii care sunt supuse riscului? Sau drepturile lor și libertățile civile primează în fața dreptului la viață al altora? Mai pe șleau, ne putem asigura că persoane infectate pot fi internate într-o instituție medicală până când nu mai sunt un pericol pentru alții?

Cred că legea carantinării a găsit un răspuns echilibrat la această problemă. Cu multe defecte, cu unele lipsuri care vor duce în final la ineficiență, dar care ar putea salva mai multe vieți. 

Graficele folosite sunt din aplicația graphs.ro pe care o recomand cu mare încredere.

De ce?

În primul rând este argumentul utilitar. Cel al banilor. Pot accepta o responsabilitate individuală completă atunci când și plata îți aparține în totalitate. Adică atunci când te tratezi pe asigurarea ta, nu și pe a mea. Dar de vreme ce și eu contribui la plata procedurilor tale, te sfătuiesc să te tratezi. 

Nu poți să vrei sistem solidar când ai o boală, Doamne ferește, care te duce în spital, și sistem individual când poți să-i îmbolnăvești tu pe alții. Am remarcat  că aceleași voci s-au opus și la introducerea plății prin asigurare către clinicile private.

Păi dacă răspunderea individuală este bună, de ce nu este bună și asigurarea individuală? Deci, nu mă lași nici să folosesc banii mei unde și când cred de cuviință, dar nici nu mă protejezi când e cazul. 

Înțeleg că răspunderea individuală e bună doar pentru dreptul tău și doar când ai și banii mei. Iar dacă te îmbolnăvești mai grav, noi cu toții pierdem bani mai mulți. Nu doar tu. 

Acesta este un dezechilibru. Și, da, am să susțin acest punct de vedere când fiecare va fi responsabil de banii lui. 

Al doilea argument este legat de gradul de responsabilitate socială. Individualismul funcționează în America pentru că are frâne. El se oprește acolo unde încalcă libertățile celorlalți. Dar mai mult de atât, societatea are pârghii prin care stabilește că lucrul în comun, întrajutorarea este mai profitabilă decât lucratul de unul singur 

Nu cred că putem fi la nesfârșit o țară în care  să spui că “dacă mie mi-e bine, asta e de ajuns”. Trebuie să participi la un sistem în care și celuilalt să-i fie bine. E un exemplu pe care-l dau mereu. Dacă lângă blocul tău e mereu mizerie, apartamentul în care stai valorează mai puțin. 

Dacă lângă tine mor oameni, spitalele sunt închise, lumea nu mai are acces la bunurile și serviciile dinainte de boală, atunci trebuie să faci ceva ca să oprești asta: să stai sănătos și să apelezi la medici. Și mai ales să nu faci rău. Așa că poți sta două zile la spital, după care fii foarte sigur că stai în casa ta, cât mai departe de restul lumii. 

Sigur că internarea forțată, la noi în țară, duce la frisoane, pentru că sovieticii făceau asta cu indezirabilii. Știm de oameni care au plecat în spitale de psihiatrie și nu s-au mai întors. Pierderea drepturilor și libertăților în orice stat democratic trebuie privită cu îndoială și îngrijorare. Și chestionată mereu. Așa cum facem și acum. 

Este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat această dezbatere. Și am constatat că avem organisme statale românești care ne dau drepturi și care le consolidează. Este bine că Renate Weber pune la îndoială legi, este bine că CCR este divizată și e bine că e un nucleu dur care luptă pentru aceste drepturi. Iar dacă guvernul și Iohannis se apucă de dictatură, cred că multă lume va ieși în stradă. 

Ceea ce aveți de făcut este să cântăriți pentru voi înșivă aceste argumente și să vedeți care vă este mai potrivit pentru viață. Eu cred în valoarea comunității și am scris în acest sens pentru că, personal, sunt mai protejat de astfel de măsuri. Dar, ele, poate, nu sunt potrivite pentru fiecare dintre noi. Și atunci majoritatea va decide.

Fiecare viață are un cost în economie. Totuși, cât face fiecare dintre noi în pandemie?

La finalul săptămânilor de izolare, am încercat cu Vlad Petreanu, la Avocatul Diavolului, să tragem o concluzie. România are peste o mie de de decese, 16 mii de îmbolnăviri, o boală care nu se oprește și pierderi economice uriașe. Iar economia care pornise anul spectaculos, s-a oprit având o creștere doar de 0,3 la sută. Ne-am întrebat dacă măsurile de carantină au fost exagerate? Și vă asigur că ceea ce o să auziți în continuare e cel mai cinic lucru cu putință. 

Pe parcursul documentării de la Avocatul Diavolului am regăsit un indicator pe care guvernele lumii și companiile îl folosesc atunci când calculează riscurile asociate unei meserii sau anumite măsuri care implică cheltuieli uriașe, dar au potențialul de a salva  vieți. Indicatorul se numește valoare statistică a unei vieți și arată, exact cum credeți, cât costă o viață omenească în diferite părți ale globului. 

Știu că ce spun aici este înfiorător pentru că fiecare viață este neprețuită și facem eforturi să le salvăm. Dar, din 1982, anumite măsuri se iau pe baza acestui indicator. Calculul se face urmărind zone cu meserii riscante, riscul de moarte la zece mii de muncitori, dar și valoarea muncii acestora, nu detaliez. 

Datele arată că în America o viață costă 10 milioane de dolari. Ea ajunge la 9,6 milioane în Canada, 7,4 milioane de dolari în Anglia și 1,6 milioane de dolari în România. Atât și nimic mai mult: 1,6 milioane de dolari pentru un român care ar putea deceda. Sunt țări care stau mai prost. Banii aceștia reprezintă, în fapt, pierderea pe care o generează dispariția unui om într-o economie. 

Fac o pauză ca să vă amintesc că ce fac eu aici e foarte cinic, dar sunt convins că, fără să o spună, sunt guverne care au folosit acest tip de calcule. Poate nu întâmplător, în America, l-ați auzit pe Trump spunând că, dacă vor fi sută sau două sute de mii de morți, acesta va fi un succes. Calculul arată că 200 de mii de persoane care pier în pandemie înseamnă două treimi din pachetul de ajutor economic aprobat de administrația americană, adică 3 trilioane de dolari. Mai mult ar fi o cheltuială prea mare, cum ar veni.

La noi, costurile din acest moment ar fi de 1,7 miliarde de dolari, iar la câți bani a alocat guvernul economiei, adică 100 de miliarde de lei, am putea avea nu mai mult de 12 mii de oameni pieriți. Îngrozitor.

Din fericire, omenirea civilizată și guvernele lumii, au trecut demult de acest tip de calcul. Deși grupuri de economiști îl pun la dispoziția mai marilor zilei, cred că în lumea noastră s-a schimbat ceva. Acest tip de retorică nu mai este acceptabil. Iată și de ce, și aveți în rândurile de mai jos, pledoaria mea în favoarea vieții de la Avocatul Diavolului.

Eu  voi susține astăzi de ce aceste măsuri, deși ne-au făcut viața praf, nu au nimic exagerat în ele. Ba, dimpotrivă, constituie o reacție firească, temporară, a guvernelor lumii. Și ne arată că gradul de dezvoltare a diverselor societăți de pe planetă este la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut vreodată istoria noastră. 

Asta pentru că după sute de ani de eșecuri, am ajuns, aproape global, să prețuim viața nu numai la nivel individual, dar și la nivel colectiv. Nu numai că știm astăzi că fiecare om prețuiește foarte mult în societățile noastre, dar știm că el este important și pentru modul colectiv în care funcționăm noi. 

Este prima dovadă că am ajuns la acel nivel cultural în care știm să apreciem binele comun la fel de mult ca binele individual. Și că ni-l dorim. Știu că la noi această viziune este viciată de comunism, dar o societate puternică nu este construită din individualism. Ci din indivizi singuri, puternici, creativi, muncitori, dar care reușesc în comun. 

De asta este justificată și corectă reacția guvernelor lumii de a impune temporar aceste măsuri menite să preîntâmpine un mare număr de morți. Aceste măsuri au cântărit între economie și siguranță, iar cea din urmă a primat pentru că noi azi, ca societăți nu mai putem admite să avem un număr nejustificat de mare de morți. 

Apropo, dacă acceptăm moartea unui număr de concetățeni pentru că nu facem nimic să-i protejeze, pot să aflu care este numărul de cetățeni care pot muri fără să mă îngrijorez? Adică până unde ar putea să meargă acesta ca noi să avem o reacție, alta decât fuga așa cum se întâmpla acum cinci secole. Și știi foarte bine ce se întâmpla atunci. Bogații fugeau din orașe la moșiile lor de la țară și lăsau ciuma săracilor, după care se întorceau la finalul epidemiei. Moartea era acceptabilă, dar doar pentru cei mici. 

Astăzi, societatea civilizată a stabilit că moartea este inacceptabilă în aceeași măsură și pentru săraci cât este și pentru bogați. De aici aceste măsuri comune, care oricum sunt mai greu suportate de cei fără dare de mână. Dar măcar nu sunt lăsați să se descurce singuri. 

Un alt motiv pentru care am impus aceste măsuri bruște este faptul că am protejat spitalele care deservesc întreaga societate și nu numai pentru aceste boli. Dacă am fi tratat boala în libertate, ar fi existat riscul pe care l-am văzut în China, Italia și America să fim depășiți de numărul de cazuri și asta să ducă la epuizarea resurselor sanitare, fie ele umane sau materiale. Astfel chiar și cei care ar fi scăpat ar fi avut o problemă pentru viitor. 

În ce-l privește pe Harari pe care l-ai invocat mai devreme, el are dreptate: astăzi, moartea este un accident evitabil. Este poate cel mai bun semn c-am evoluat. Ne pasă de alții și credem sincer că avem dreptul să fim salvați de la moarte. Și că avem dreptul la toate resursele care pot împiedica moartea. Și cred că în viitor, vom vorbi și despre dreptul la nemurire.

Cine îmi dă mie dreptul acesta, o să te întrebi? Contribuția mea la bunul mers al societății sub formă de muncă, bani, taxe, impozite, respectarea legii. Faptul că în fiecare zi creez valoare adăugată care contribuie și la binele altor cetățeni. Mă aștept, când sunt în necaz, să fiu salvat, iar societate să-mi pună la dispoziție resurse cu care să fac acest lucru. 

Am dreptul să cer și legi care să-mi protejeze viața, chiar dacă asta face toate lucrurile din jurul meu mai scumpe. Ce prețuiești mai mult astăzi, viața și sănătatea ta sau capacitatea de a te bucura la preț redus de beneficiile pe care le dă societatea modernă. Sigur că acestea sunt plăcute, dar ele nu pot veni înaintea ideii de a trăi.

Și, da, le cerem guvernelor lumii să aibă grijă de noi. Pentru că le-am dat în schimb o putere uriașă, inegalabilă în istoria omenirii. Le-am dat în schimb mecanisme, stabilitate și oportunitatea de a rămâne la putere fără a fi răsturnați violent, vreme de generații, de vreme ce respectă mecanismele. Cred că e un schimb echitabil. 

Toate aceste lucruri sunt într-adevăr recente, nu au mai mult de 50-60 de ani. Istoria drepturilor și libertăților civile este tânără. Pentru drepturile individuale este epoca cea mai luminoasă din istorie. Toată lumea poate vota, avem drepturi care sunt respectate, avem organisme care funcționează pentru fiecare dintre noi, avem egalitate între femei și bărbați, am dat drepturi minorităților și ne-am câștigat un acces egal la sănătate, indiferent de cât câștigăm. Cel puțin teoretic suntem egali aici. 

Nu mai tratăm epidemiile ca acum 60 de ani când nu se plângea nimeni. Vreme de decenii am considerat molima drept o problemă individuală. La fel, considerăm boala astăzi. Specia noastră gândește așa: dacă tu, ești bolnav, atunci e problema ta. E suferința ta. De asta nu avem o rezonanță a molimelor în istoria noastră. De asta nu le percepem zeci de ani mai târziu și nu avem repere culturale. Și tocmai suntem pe cale să schimbăm asta. 

Și, da, ne permitem economic, într-o anumită măsură să o facem. Temporar avem mecanisme de finanțare, răspunsuri mai mult sau mai puțin nuanțate, și o bază materială care ne dă voie să ne oprim o vreme. 

Pentru toate aceste lucruri, cred că aceste măsuri nu au fost exagerate. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-au-fost-masurile-de-carantina-o-exagerare-sau-nu-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 15 mai 2020

 

 

Ne place sau nu, limitarea unor drepturi trebuie făcută de Parlament

Bătălia pentru starea de alertă, dată de Parlament și Guvern, cu intervenția CCR, are o semnificație mai profundă decât cine se așează într-o postură electorală mai bună. Este de fapt un test pentru democrația noastră care trebuie să reziste, indiferent de modul în care ne plac sau nu actorii. 

Sesizată de Avocatul Poporului, CCR a decis că limitare unor drepturi cetățenești în România poate fi decisă doar de Parlament nu și de către guvern. Iar acest lucru se poate face doar pe o perioadă limitată. Știu că decizia nu pică bine președintelui și guvernului, dar ea este necesară pentru limpezirea spațiului nostru democratic pe viitor.

De fapt, bătălia care se duce este între pandemie și democrație. Trebuie să admitem că, în România, puterea a fost exercitată în ultimele luni doar de câteva persoane. Putem să le numărăm pe degetele de la o mână: Iohannis, Orban, Vela, Arafat și Tătaru. Asta a fost necesar pentru că era nevoie de decizii rapide. Și putem cădea de acord că fără aceste decizii, În România ar fi putut fi mai rău. 

De asta, multă lume este înclinată să spună că așa este mai bine. Că urgența, criza, pandemia în acest caz, sunt situații care ne dau voie să umblăm la drepturile cetățenești tocmai pentru evitare unor pericole. Întrebarea care se pune este, însă, dacă în locul celor pe care i-am numit s-ar fi aflat echipa guvernamentală a PSD. Tot cu așa ușurință s-ar fi acceptat această soluție? Dacă la 10 august, echipa Dragnea hotăra că în România am ajuns într-un impas așa de mare încât e necesară o stare de urgență?

Desigur că buna credință și istoricul politic al celor care iau astfel de decizii cântărește mult. Iohannis și ai săi nu au în spate un bagaj de decizii lipsite de bună credință, așa acum are PSD-ul. Și nici n-au dat semne că vor să se joace de-a autoritarismul cum visa Dragnea, căruia, probabil, îi plăcea mult de Viktor Orban. Aceste decizii ale CCR se dau însă pe termen lung și pentru a preveni momente de tip Orban

Rațiunea spune că, de vreme ce însuși guvernul și mica celulă de putere au hotărât că situația se îmbunătățește, puterea trebuie să revină în spațiul său democratic. Parlamentul, ne place sau nu, obligă la dezbateri și la ascultarea mai multor argumente. Avem diverse pârghii de control pentru ce se întâmplă acolo, atâta vreme cât bătălia se poartă cu onestitate. 

Iar pentru cei care cred că măsurile mai dure sunt esențiale în această țară, pentru că nu avem un popor ascultător, nu aceasta este soluția. Concentrare puterii în câteva mâini este greșită. Oameni mai puternici nu fac poliția mai eficientă sau legea mai bună. De exemplu, nu am fi asistat la o afirmație de genul că cei care fac achizițiile ar trebui să aibă imunitate, așa cum a spus Arafat. 

Sigur că nu toți cei din Parlament sunt apărătorii democrației. Sub acest scut au făcut de-a lungul anilor treburi mișelești. Dar pentru asta vine și decontul. Și s-a văzut destul de clar că societatea le poate pune frână. 

Concluzia pe care trebuie să o tragem este de altă natură. Democrația nu este negociabilă. Ea este un joc al balanțelor și tocmai asta se întâmplă acum. Ce au de făcut puternicii zilei, în astfel de situații, este să stea la aceeași masă și să găsească soluții comune pentru toți. Soluții care să fie negociate, să nu depășească cadrul legal și să se supună compromisului acceptabil într-o societate democratică.  

Ar trebui să-i spună responsabilitate, nu relaxare

Vine relaxarea și eu cred că acesta este cel mai greșit termen cu putință pe care-l putem folosi. Nu știu de cea am impresia că greul de-abia acum începe.

Guvernul a trimis Parlamentului un proiect de lege prin care stabilește așa numitele măsuri de relaxare care vor fi aplicate din 15 mai. Mă rog, dat este incertă, de vreme ce PSD a și spus deja că votul ar putea avea loc tocmai săptămâna viitoare. Dar asta o să vedem ceva mai târziu. 

Deocamdată este important să știm că, de luni, cel mai probabil, la muncă se va intra în ture decalate. Că se va putea intra doar cu mască și după ce ți-a fost luată temperatura. Că în autobuz sau metro, vei sta la locuri stabilite clar și aflate măcar la un metru distanță.

Dacă ai copil de clasa a opta sau a 12-a poți să-l trimiți la școală pentru pregătire. Vor fi doar zece în clasă și vor sta cel mult trei ore. 

Există reguli stricte și pentru spitalele care sunt non-covid, dar și pentru turism sau pentru deplasarea în afara localității, chiar dacă nu mai avem nevoie de declarație. 

Întrebare este cum se vor respecta aceste reguli, de vreme ce-am avut sute de mii de exemple că și-n timpul stării de urgență acestea au fost încălcate. Bănuiesc că ați văzut zeci de oameni fără mască în magazine sau pe stradă. La fel în cazul curierilor sau al diverșilor lucrători cu care v-ați întâlnit. Într-un fel mi se pare mai periculos de pe 15 mai decât până acum când majoritatea românilor au stat în casă. 

Cu atât mai mult cu cât prima zi de relaxare este prima zi a sfârșitului săptămânii. Ca și cum România se pregătește de o petrecere, de un revelion, nu de reînceperea muncii. În loc să pună ziua asta de luni dimineață când ar fi semnalat că repornim economia și că facem ceva să scăpăm de criză, ea este pusă vinerea ca a doua zi să deschidem beri și să facem grătare. E ca un premiu că am stat cuminți, iar acum ne puteam da în petic.

Asta înseamnă, de fapt, un singur lucru. Că ziua de vineri trebuie să fie pentru noi toți ziua responsabilității, nu a relaxării. Adică este momentul când fiecare separat și împreună ca o comunitate trebuie să începem să trecem de această catastrofă. 

Este clar că nu mai putem rămâne în casă și trebuie și trebuie să ieșim la muncă. Economia trebuie să supraviețuiască. De asta avem nevoie să stabilim reguli și să le respectă. Să păstrăm distanțele și să colaborăm. Și avem nevoie să ne purtăm unii cu alții ca și cum ar aexista un risc potențial.

Chiar dacă nu crezi că boala asta e periculoasă sau că nu ți se poate întâmpla ție, te rog să-l ferești pe cel de lângă tine. Asta este foarte important și doar așa putem merge mai departe. 

Nu statul în casă a fost testul major pentru societatea noastră. Asta, majoritatea o putem face ușor. Să fim afară și să nu ne infectăm sau să-i infectăm pe alții, asta e greu. De aceea, citiți regulile, pregătiți-vă materialul de protecție, luați în serios boala și stabiliți-vă mental ce aveți de făcut în prima zi  de muncă afară. Învățați să vă creați noi reflexe și gândiți-vă că e prima zi din restul vieții noastre. Una în care va trebui să muncim, dar să și trăim cu o boală periculoasă între noi.    

Photo by Pixabay from Pexels

Președintele întărește restricțiile. Cum rămâne cu economia?

Este timpul să vorbim despre gestiunea așteptărilor. Acesta este cel mai complicat lucru pe care un politician îl are de făcut astăzi și unul după care a au ajuns să se conducă clase politice întregi. Or, tocmai la așteptările unei mari părți a populației, nu răspuns nicio secundă președintele Iohannis în discursul său de prelungire a stării de urgență.

Președintele a rostit un discurs apăsat, dur și care nu a lăsat loc de nuanțe. Restricțiile trebuie prelungite pentru că România încă nu a ajuns pe vârful valului și pentru că, dacă nu o facem, mai mulți oameni vor muri. De altfel, președintele a avut un cuvânt special pentru cei care au pierit și familiile lor, accentuând și  mai mult dramatismul situației.

Discursul a fost presărat cu avertizări, dar și amenințări la adresa celor care nu-și fac treaba. Și a anunțat că deciziile de înlocuire ale celor cu funcții vor fi luate de acum cu viteză sporită. 

Klaus Iohannis a adăugat și o frază pentru politicienii care pun presiune pentru redeschiderea economie. O astfel de decizie va duce la sporirea vertiginoasă a numărului de cazuri. Nu i-a numit, dar toată lumea știe că răspunsul era pentru Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta și compania care condiționează votarea stării de urgență.  

Și aici ajungem la gestiunea așteptărilor. Cei numiți mai sus profită de o presiune a societății în care majoritatea nu sunt bolnavi, dar sunt din ce în ce mai săraci. Afaceri oprite, oameni în șomaj, oameni cu salarile diminuate, toți au nevoie să se întoarcă la treabă. Cei mai mulți nu au bolnavi sau morți în familie. 

Mai mult, ei văd că state cu probleme mult mai mari au luat decizii calculate și treptate de deschidere a economiei. Spania, cu sute de morți pe zi, se grăbește. Austria redeschide magazine, Franța are un plan pentru luna mai. România are o promisiune de ajutor, dar care e pusă în practică șchiop. Și atunci toată lumea se întreabă: cât ne mai ții așa? Iar așteptarea era ca toată treaba asta să aibă și un final. La această așteptare președintele a avut un răspuns fără echivoc

”Toți vrem să ne recâștigăm viața, dar cât de repede se întâmplă depinde doar de respectarea restricțiilor. Sunt măsuri care salvează vieți”

În niciun caz, Klaus Iohannis nu gestionează așteptările celor care pun presiune. E mai fricos sau mai responsabil? Cred că niciuna nici alta. Rațiunea spune că președintele știe că are sub el un stat incompetent, slab, fără resurse și corupt. Și că dacă scapă boala din mână, numărul de morți va fi cumplit. Alege să mai strângă cureaua o lună pentru că altfel efectele ar putea fi dramatice. 

Decizia este corectă, dar cu un singur amendament. Ea va avea valoare doar când guvernul său va începe să miște în plan economic. Când banii vor ajunge la firme, când sistemele de întrajutorare vor funcționa, când patronii vor primi un respiro. Și când povara bugetară va fi împărțită. Dar, deocamdată, tot ce știm este că guvernul s-a răzgândit să mai trimită bugetarii în șomaj tehnic. Iar asta înseamnă că președintele a arătat biciul României active, iar guvernul său zăhărelul aparatului de partid. Și cu tot respectul, noi nu asta așteptam.   

Acest text a fost citit în rubrica Rațiunea Zilei, la Europa FM în fiecare zi la 17.30 și 7.30

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!