civilizatie

Țepe în turism mai iei și pe afară

Cazul meu, cum ar veni. O să plecăm la Roma, la un moment dat, în vara asta. Și eu sunt foarte organizat în chestiuni de vacanțe. Nu las nimic pe ultima sută de metri. Îmi place să știu unde o să merg, să am lucrurile puse la punct, să studiez un pic destinația. 

Drept urmare am cumpărat un card Omnia sau Roma Pass cum i se mai spune. Îți dă trei intrări gratuite în muzeele principale și o serie de reduceri. Plus fast-track și acces gratuit în tot ce înseamnă transport public. Dincolo de Vatican, Colosseum, una dintre ținte era să ajungem la Galeriile Borghese. Și, ca și în celelalte locuri, am vrut să fac programări din timp. Doar că nu am reușit în câteva luni. 

Operatorii telefonici italieni par angajați la stat în România din punctul acesta de vedere. Știu să te poarte pe drumuri, să-ți dea explicații incomplete și să te amâne ca nimenii alții. Tehnic a încercat în fiecare lună, cred că în total de vreo patru ori. ”Nu s-au deschis încă programările mi s-a spus.” Azi așa, mâine așa, până mi s-a zis că în ”iulie sigur”. Am ajuns și în iulie, dar ”nu s-au deschis rezervările și nici nu știm când.” Ah, dar iată și ceva nou. ”Aveți Roma Card? Nu mai puteți intra cu el aici.” Păi am plătit. ”Nu e treaba noastră. Vedeți de unde l-ați cumpărat.”

Drept urmare mă adresez companiei britanice care vinde Omnia Card. ”Da. Aveți dreptate, nu mai puteți intra cu cardul acolo.” Păi am plătit și intrarea asta. ”Da. Dar scrie în contract că putem face asta.” Scrie, dar nu e corect pentru că așa nu mai pot intra nicăieri și cardul e scump. ”Dar chiar nu avem ce face. Asta e viața.” Doamna de la capătul firului este cea mai politicoasă și mai de treabă. Mă înțelege, dar, practic îmi spune că sunt un prost că nu citesc la subsol. Mă rog, vorba vine. Cardurile sunt luate online, nu am văzut niciun subsol. O mică țeapă încep să o văd. 

În nesfârșita ei amabilitate, doamna chiar mi-a dat o adresă de email unde să mă plâng. Întrebarea mea către voi este dacă ați trecut prin așa ceva și cum trebuie să abordez situația pentru a primi oareșce despăgubiri. Sau e imposibil? 

Am cumpărat un bec foarte scump, cu livrare la domiciliu

UPDATE: O săptămână mai târziu cei de la Emag mi-au trimis noul frigider, fără să mai aștepte verificările necesare. M-au sunat de mai multe ori și-au stat de vorbă cu mine. Și-au cerut scuze. Ceea ce au reușit însă mai greu a fost să convingă firma de curierat să ridice obiectul stricat. După mai multe încercări oamenii au venit cu doi curieri. Unul era accidentat și a fost nevoie de o mână de ajutor la cărat. Total zile de rezolvare? Un pic peste 10. 

Am avut un frigider erou. 13 ani a ținut. Marfă veche de la Arctic ”cum nu se mai face azi.” Așa că atunci când a sucombat, am cumpărat unul asemănător, e adevărat la o ofertă existentă la Emag. Poate o fi fost și asta o greșeală. Frigiderul a fost cumpărat în 10 minute de când am știut de problemă și livrat în 24 de ore. La livrări stăm perfect. 

Doar că Arctic nu pare să mai fie ca pe vremuri, dar nici Emag nu se mai mișcă precum altădată. Frigiderul a venit stricat. Adică nu răcește. Nu răcește, nu congelează, nu face nimic din ce face un frigider. Doar stă și aprinde un bec, dar asta nu e de folos.

Mai mult

Cum să plătești zâmbind o amendă de 300 de euro

Prietenul Boți a testat pe pielea lui și scump, calitatea serviciilor administrative de la Viena. Și  în același timp a aflat că spre deosebire de România, semnele de circulație chiar au o însemnătate și cineva chiar se ocupă de asta.

A lăsat mașina peste noapte în fața hotelului, în capitala austriacă. ”Puteți parca acolo peste noapte fără probleme, până la 9 dimineața, ” i s-a spus de la hotel. Și ar fi trebuit să adauge, ”mai puțin pe o fâșie de 20 de metri” în fața unei mici centrale electrice, de fapt un transformator pentru zona respectivă. De altfel, locul era și marcat cu semne care spuneau că locul trebuie lăsat liber, o măsură de precauție la incendii.

Mai mult

Corectitudinea politică a murit. Deci, ”țiganii nu e oameni”

Alina stă la coadă la o covrigărie de la Lujerului. Nu e multă lume, nu e tocmai ora cea mai aglomerată. În fața ei, o tânără, un pic trecută de 20 de ani, cu un copil mic, poate la 4-5 ani. În spate, un domn cum ar veni, trecut de 50.

Fata e bine îmbrăcată, e curată, vorbește politicos cu fetele de la covrigărie. Poate e un pic brunețică, dar nu-ți sare în ochi mai mult decât orice altă locuitoare a Bucureștiului în prag de iarnă. Copilul alege încet din multe feluri de covrigi aflate în galantar. Se mișcă greu și se mai și răzgândește ca un copil de 5 ani care ar vrea să le guste pe toate și nu știe cum.

Mai mult