armata

Armata Română, ce rușine!

M-am transformat ieri în pieton pentru câteva ceasuri. Și am luat-o pe jos de la Podul Cotroceni până la muncă, pe Șoseaua  Panduri . Un kilometru jumătate, cam 40 de minute pentru că trei sferturi din traseu era acoperit de zăpadă. Începând chiar de la pod care nu a văzut nicio lopată anul acesta.

Excepția majoră de anul acesta este Cotroceniul, al cărui trotuar era curat bec. Spre deosebire de casele vecine din cartier. Mi-a picat însă fața la Academia Militară. Niciun centimetru de pe trotuarele din jurul Academiei nu a fost curățat

Mai mult

Parcă am mai văzut harta asta. Dar era 1930

Hotnews a publicat ieri o hartă care s-a viralizat pe tot internetul, în mii și mii de distribuiri. Pentru că o imagine spune mult mai mult decât toate analizele politice. Iar harta este cinstită în roșul și în rozul ei.

România este înconjurată de țări cu puternice curente anti-europene. Nu o să spun că toată lumea trece de partea rușilor, dar pot spune că văd o altfel de Europă decât una ferită de curentul rusesc.

Mai mult

Chiar vreți să vă trimiteți copiii în armată?

Am două amintiri legate de armata pe care nu am făcut-o. Prima e o mare reuniune a tuturor băieților din liceu și o deplasare la Casa Armatei din Vaslui unde ne-au verificat dacă suntem apți. Eram printr-a 11-a sau a 12-a și mi-l amintesc foarte clar pe cetățeanul care ne-a prezentat formularul pentru testul psihologic. Sus pe o scenă ne-a anunțat solemn că ”în colțul din dreapta avem un pătrățel în formă de dreptunghi”, lucru care a stârnit aplauze ironice. Pe la jumătate anilor 90 știam foarte clar că dacă nu iei la facultate te așteaptă armata, dacă nu ai pile sau bani să te duci la particulară. Armata era încă obligatorie, dar presa era liberă și toate grozăviile din cazărmi, violențe, nedreptăți sau sinucideri tocmai se aflau. Deci nu știu pe niciun băiat din generația mea să fi așteptat să meargă la oaste.

Așa că am făcut o facultate și jumătate, m-am dus la muncă și m-am tot ferit să nu vină recrutarea peste mine. Poveștile colegilor care au mușcat  armata la ”TR” au ajutat și ele. Nu am cunoscut unul să zică de vreo mare bucurie. Ba, știu un grup de medici, avocați și profesori care i-au spus unui tânăr căpitan că ei or să scape cu viață din armată, dar după ce ies de acolo, el este cel care o să aibă nevoie de ei toată viața. Nu mi-a ieșit însă perfect și cu vreun an înainte de noua Constituție, tot m-au găsit. Și aici intervine a doua amintire palpabilă. Mai mult