3000 de teste gratuite pentru depistarea cancerului colorectal
(P) E timpul să purtăm o discuție serioasă despre nobila artă a momentului când ești doar tu cu tine. Știi tu, când și regele e singur. Momentul când meditezi, citești etichetele la detergent, instrucțiunile de la vopseaua de păr a nevestei sau numeri câte dale de gresie sunt pe peretele din stânga și pe cel din...
Papa Francisc, între o mare de iubire și coada ipocriților
La finalul slujbei din Catedrala Națională, în fața Papei Francisc și a Patriarhului Daniel se făcuse o coadă din notabilitățile zilei, în primul rând politicieni, care stăteau să primească o binecuvântare și o Evanghelie din mâna celor doi. Sigur, momentul dorit de toată lumea era vindecătoarea atingere papală. Și, desigur, acesta este unul dintre momentele...
3 Iunie 2019. 30 de ani de la Tienanmen, imagini neștiute
Știrile zilei îți arată cum vrea Beijingul să scape de imaginile de la Tienanmen. Dar și lucruri nevăzute până acum. De asemenea, vorbim de marea problemă a accidentului naval de la Veneția. Plus, povestea plasticului trimis de țările vestice în Asia. Accidentul naval de la Veneția ascunde o problemă mai mare Armata americană a ascuns...
31 Mai 2019. Cozile ucigașe din estul Ucrainei
Știrile zilei au această poveste dramatică de la granița dintre Ucraina și teritoriul ocupat de ruși. În aceeași zonă ajunge pentru prima dată valul #metoo. Și câți pași trebuie să faci zilnic ca să trăiești mai mult. Cozile ucigașe de la punctele de control din estul Ucrainei Cultura violului în Rusia și ce fac autoritățile...
30 Mai 2019. Este periculos 5G pentru sănătate?
Știrile zilei se uită mult la telefoane azi. Se interesează dacă 5G este dăunător pentru sănătate, dar și ce se întâmplă cu telefonul noaptea. Plus, sfaturi dacă te pierzi în pădure. Bonus: fotografii minunate de la Baikal. Mueller vorbește prima oară despre raportul său Liviu face un pic de valuri în Euronews Tu știi ce...
De ziua lui Vladimir
E ziua lui Vladimir. 13 ani de când ne-am cunoscut. Asta înseamnă 13 ani în care ai tot timpul să te înșeli asupra copilului tău și să confunzi dorințele tale cu noua persoană, cu noul om care se naște. Cumva noi credem că ei trebuie să ne urmeze în tot ce gândim, că trebuie să...
29 Mai 2019. Să fi avut Leonardo ADHD?
Știrile zilei ne arată cum se duce bătălia pentru șefia Comisiei Europene. Și vă prezintă un politician din Danemarca, susținut de multă lume pentru funcție. De asemenea, greva profesorilor din Noua Zeelandă. Bonus: o teorie spune că Leonardo avea ADHD/ Macron și Merkel nu se înțeleg pentru șefia Comisiei Europene Cine este daneza care capătă...
Cele două moșteniri ale lui Liviu Dragnea
Două mesaje de la două fete. Prima e în Spania. A intrat ultima în secția de votare, zâmbindu-i cerberului de la ușă ca s-o primească peste rând. ”Am votat pentru prima oară la 35 de ani. Sunt plecată de la 19. Ce s-a întâmplat în ultimii ani în România mi s-a părut absurd și de...
28 Mai 2019. De ce a ajuns Everestul atât de periculos
Știrile zilei îți povestesc cine sunt noii europarlamentari, dar și de ce criza politică austriacă a devenit mai profundă. Altfel, situația de la Notre Dame e mai complicată decât s-a crezut inițial. Și legile avortului au devenit mai restrictive în America decât în Arabia Saudită. Liviu are pagina lui la BBC De ce a plecat...
27 Mai 2019. Tocmai am votat pentru Europa lui Macron?
Știrile zilei de azi au diferite perspective privind votul european. Cea americană spune că este vorba, de fapt, de Europa lui Macron. Apoi, să învățăm ce este deepfake și cum ne va schimba viața. Plus, o femeie a supraviețuit trei săptămâni în junglă cu mâinile goale. Tot ce trebuie să știi despre alegerile europene NYT...