Oamenii chapeau!

Radu Asandi, medic ATI: „Mi-a spus un pacient că-l torturez, dacă-i dau oxigen”

Nu a fost ușor să reușesc să vorbesc cu un medic ATI. Dimpotrivă. Multă lume s-a ferit. Cu Radu Asandi a fost simplu. A acceptat, ba mai mult mi-a trimis o scrisoare în numele mai multor colegi. Aceasta are două capitole. Primul privește greșelile de sistem, în ansamblu, ale sănătății. Și vorbește, mai ales de încărcătura birocratică pentru medici. Al doilea capitol este legat de greșelile din pandemie.

Doctorul Asandi este direct, tranșant și nu are timp de ocolișuri. Și e firesc să fie așa. O săptămână pe lună lucrează în Spitalul ROL 2 de la Institutul Aslan. Apoi, o săptămână stă acasă, și restul lucrează, în program firesc, la Spitalul Militar din București. Săptămâna din spitalul COVID este petrecută integral acolo.

Unde se greșește?

Medicul Radu Asandi spune că multe spitale din România au fost transformate în unități pentru tratarea bolnavilor Covid fără să aibă infrastructura necesară și nici personalul adecvat unor astfel de situații, de unde rezultă și o rată de supraviețuire diferită a pacienților:

„Dacă undeva, cândva, se va face o analiză a felurilor în care au fost tratați pacienții și rata de supraviețuire/succes, se vor vedea că sunt diferențe mari între locurile unde au fost îngrijiți pacienții și nu vreau să fac vreo vină oamenilor care i-au îngrijit în alte locuri, dar nu toate locurile au fost cele mai potrivite.”

”Diferența de oameni înseamnă felul în care sunt antrenați, gândesc, acționează și îndemânarea pe care o au oameni care au lucrat într-o secție de terapie intensivă într-un spital mare înainte de pandemie și oameni care n-au avut această șansă, nu din vina lor și care, prin voia destinului, sunt mai puțin pregătiți pentru asta, dar a trebuit să facă același lucru ca și noi.”

Dacă vreți să știți cum arată viața unui medic ATI Covid, o să găsiți aici toate detaliile necesare. De la modul în care se trăiește, în spital, la munca din secție. Dar și la reacțiile pacienților, marcate la unii de ce trăiesc zilnic pe Facebook.

Alte recomandări

Aici e mesajul unui medic către România

Site-ul acesta îl folosesc mereu ca să văd evoluția epidemiei

Și nu uitați că Vorbitorincii vă așteaptă oricând

Elena Stancu, teleleu.eu: „Românii de afară trăiesc greu, dar mai bine ca acasă.”

Elena Stancu mi-a răspuns la apel dintr-o mansardă de la Alba Iulia. „Ne tragem sufletul după șapte ani de mers cu rulota.” În ultimii doi au fost doar în Spania și Germania ca să documenteze viața românilor care muncesc sezonier.

Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț sunt cei doi jurnaliști care au înființat site-ul teleleu.eu. Cei doi au câștigat premii de jurnalism pentru reportajele lor și au o imagine corectă asupra milioanelor de români care au ales să trăiască sau să muncească sezonier peste hotare.

Elena Stancu este cea care a avertizat asupra pericolului radicalizării și a dat primele explicații despre succesul partidului AUR în diaspora. Iar interviul merită să-l ascultați pentru a înțelege mai bine viața acestor oameni.

„Le este foarte greu între străini, dar mai bine decât afară. Mulți dintre ei sunt mirați că-n Germania pot să meargă la dentist. Și, da, orele de muncă se respectă, nu ca în România.” De fapt, marea problemă, explică Elena, dincolo de bani este nerespectare drepturilor de muncă din România.

Cei doi jurnaliști au făcut o listă cu lucrurile pe care cei plecați le-ar vrea rezolvate: transport școlar gratuit, educație sexuală la școală, și verificarea la sânge a condițiilor de muncă.

Interviul acesta este o incursiune într-o lume pe care o cunoaștem prea puțin.

Câteva recomandări

Aici este site-ul Teleleu, unde puteți contribui la pentru munca Elenei și a lui Cosmin

Iar aici un punct de vedere de acum patru ani

Și nu uitați că Vorbitorincii vă așteaptă.

Dorian Galbinski, jurnalist BBC: „De România mi-e dor din ce în ce mai puțin. Ea s-a mutat aici.”

Pe Dorian Galor l-am cunoscut acum mai bine de 20 de ani. Întâi, datorită vocii sale calde, sinonimă cu buletinul de știri al BBC. Apoi, odată cu intrarea în redacția BBC, unde Dorian știa și spunea cele mai multe povești. Eu, la început de carieră, el aproape de final. Știu că sunt norocos că l-am cunoscut. Pe el și pe cei care erau în redacție la data respectivă.

Dorian se numește Galor doar la microfon. Numele său real este Galbinski. Iar la microfon l-a schimbat ca prietenii săi care rămăseseră în România comunistă să nu aibă de suferit. Întreaga sa familie plecase până la jumătatea anilor ’60. Au fost dintre evreii pe care regimul Ceaușescu i-a vândut în Israel cu suma de 10 mii de dolari. ” Părinții mei nu au vrut să plece, trăiau foarte bine în România. Pentru mine Israelul era însă libertate.”

Ce poveste veți afla

Veți afla din acest interviu că românilor care ajungeau acolo nu le era cel mai ușor. Pentru că o luau de la zero, iar viața nu mai era la fel de bună. Dorian a nimerit în război, la 20 de ani. „Un colonel de la Radioul Armatei, care mi-a luat un interviu după o bătălie, m-a felicitat pentru curaj. I-am spus: ce curaj, măi, nene, c-am făcut pe mine de frică. Exact acesta este curajul, mi-a răspuns. Să-ți fie teamă, dar să funcționezi.”

Odată ajuns la Londra, Dorian devine realizator radio, dar ani buni este și interpret al guvernului Marii Britanii în relație cu România. Între cei pentru care a tradus se numără Regina, prințul Phillip, dar și Margaret Thatcher. Fiecare vine cu istorioara lui.

„NU-mi mai este așa dor de România. Ea se mută aici, la Londra, încet-încet!”. Iar pretextul pentru care l-am invitat pe Dorian este faptul că toate aventurile vieții sale s-au strâns într-o carte, „Memoriile unui reporter BBC”, apărută la Humanitas. Vă invit să ascultați o poveste extraordinară.

Câteva recomandări

Sub acest link se află arhiva fostei secții românești a BBC

Aici este destinul unui alt evreu plecat din România

Și nu uitați, că Vorbitorincii vă așteaptă în fiecare zi.

Adelina Toncean: ” Bunătatea mea poate schimba ceva”

Interviul pe care urmează să-l auziți este uimitor din așa multe unghiuri încât nu o să mai prididiți să vă minunați.

Prima dată pentru că Adelina Tonceanu salvează vieți la care nimeni nu se gândește. Sunt copii abandonați în spitale și la care nimeni nu se gândește. Sunt copii bolnavi care trebuie operați în primul an de viață. Și nu numai că-i salvează, dar le dă și un rost în viață.

Adelina a și devenit mamă pentru doi dintre ei. Blondie, Cristi de fapt, s-a stins înainte de 14 ani. Dacă ar fi fost operat până la un an de malformația de care suferea, ar fi trăit și acum. „Blondie mi-a lăsat această vorbă: Bunătatea mea va schimba ceva.”

Adelina i-a devenit mamă lui Andrei acum. „Băiețelul meu se bucură de fiecare zi din pandemia asta pentru că stau mai mult acasă cu el.”

„Ce-au spus ai tăi când i-ai înfiat? Mama m-a întrebat cu ce vrei să te ajut?”

Numai în ultimul an, Adelina a organizat 50 de zboruri către spitale ale lumii care operează copii care nu au șanse la noi. „Mă bucur de ajutorul doctorului Cîrstoveanu care este un om foarte curajos. Și care învață și o grămadă de rezidenți să sară în ajutor.”

Și, apoi, ce te va mira cel mai tare este lipsa revoltei. „Mi-am dat seama târziu, după câțiva ani, că nu de revoltă am nevoie. Cine sunt eu să-i judec pe oamenii care lucrează la statul român? Ce știu eu ce probleme au și de ce au ajuns așa. Nu mai bine învăț cum, împreună, putem face ceva mai bine?”

Și, da, la sfârșit i-am spus că pare un înger.

Câteva recomandări

Aici este site-ul Asociației Blondie unde puteți contribuie și voi

Și nu uitați că în orice moment, aici găsiți Vorbitorincii

Despre alți salvatori, am vorbit aici.

Cristian Presură: „Clasa politică de la noi este tot în ’98. Rezolvă problemele cu trompeta”

Cristian Presură este fizician, cercetător, dar și inginer. Tocmai mi-a spus că are două facultăți. Nu a intrat de prima dată la fizică pentru că în liceu un profesor i-a stricat pasiunea. „așa c-am făcut întâi electrotehnica”. Acest cumul de date l-a dus însă la Phillips, compania la care lucrează acum.

Dar de fapt, darul lui Cristian Presură este altul. Sau mai zis harul său. Cristian presură este pedagog, un om care știe să transforme știința brută în ceva pe care și eu o pot înțelege.

„De ce nu mi-a plăcut mie fizica, Cristian? Ce nu am înțeles eu din optică?” „Răspunsul este simplu, Cătălin” mi-a spus. „Ți s-a predat pe scurt și complicat. Eu am făcut un experiment. Am încercat să fac explicabilă și pe înțelesul copiilor prima pagină dintr-un manual de liceu. O pagină mi-a luat șapte alte pagini de explicații. Dar să știi că materia este stufoasă nu numai la noi, ci și în Olanda.”

Vă propun, așadar un interviu despre lumea noastră în comparație cu lumea olandeză. Învăț cum fac meditații copiii olandezi, cum abordează pandemia societatea lor și mai ales cum ne-am schimbat noi. „Nu prea, să știi. Lumea politică parcă este tot în 1998. Rezolvă problemele cu trompeta.”

Și câteva recomandări

Aici este canalul de Youtube al lui Cristian Presură

Și aici demontarea unui fake-news menit să-i facă rău lui Cristian Presură

Aici am scris despre un lucru care mi-a plăcut în școala din afară

Mircea Bravo și Cristian Ilișuan: „Pandemia ne-a arătat cine suntem, la puterea a treia”

Când l-am sunat pe Mircea Bravo, a acceptat imediat să vină la Interviul de Zece. M-a sunat după o zi înapoi și mi-a spus un lucru la care nu mă așteptam. „Știi că suntem doi?” „Cum adică doi?” „În proiectul ăsta, Mircea Bravo, suntem doi.”

Așa l-am cunoscut pe Cristian Ilișuan, regizor, scenarist și omul care se află în spatele celor mai multe dintre clipurile Mircea Bravo. Cristian este cel care l-a creat pe Mircea aș cum este astăzi, l-a șlefuit ca actor și care, împreună cu o echipă mai largă, pregătește toate materialele pe care le vedeți.

„Noi credem că este timpul ca România să-l cunoască pe Cristi pentru că o mare parte din succes i se datorează. „

Cum se construiește succesul?

L-am întrebat pe Cristian Ilișuan, printre altele, dacă nu-l deranjează celebritatea pe care Mircea o are și faptul că el este omul din umbră. „Cum ar fi așa ceva? Succesul lui este succesul meu.”

În acest interviu o să aflați cum se construiește un astfel de proiect, dar și ce cred doi oameni de 30 de ani despre noua Românie. „Sigur că ne doare că marile proiecte în România nu avansează. Sigur că ne dorim să vedem și noi un spital, o autostradă. Și să nu mai face, de la aeroport din București până unde avem treabă mai mult decât am făcut cu avionul de la Cluj.”

„Umorul nostru nu este politic”, îmi spune Mircea. „Eu îl consider civic, pentru că a îndemna să mergi la vot este un lucru benefic tuturor.” Și, da, o să aflați și cum a inventat-o Cristian pe Bunica lui Mircea Bravo. Este un interviu despre o Românie, aș cum ar trebui să fie.

Și, da, au și umor spontan. Căutați replica lui Cristi la întrebarea „Cum treceți de perioada asta de pandemie?”

Alte recomandări bune

Nu uitați că în orice moment puteți asculta podcastul Vorbitorincii, pe care-l realizez alături de Radu Paraschivescu. Mai jos este episodul al treilea.

Iar aici este un interviu cu un al comic celebru la noi, Costel. Și mi-a plăcut tare mult.

Iar aici este discursul lui Mircea Bravo la Tedx

Ștefan Mandachi: „S-a schimbat puterea și noi tot n-avem autostrăzi”

Pe Ștefan Mandachi l-a prins o dată ziua de naștere între București și Suceava. A ieșit din mașină și s-a plâns pe Facebook că, dacă ar fi avut autostradă, sărbătorea acasă. Lupta lui pentru autostradă este cea care l-a făcut cunoscut. Dar mai curând este vorba de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile. Fie că e vorba de făcut un metru de autostradă, fie că e vorba de făcut fântâni în Africa.

Și de ce se apucă un om cu atâta treabă să mai facă și fântâni în Africa? Păi pentru că are un caiet de vise și așa a visat el cu ochii deschiși la un moment dat. Că așa visează Ștefan Mandachi.

Dar omul Mandachi cum arată?

L-am întrebat dacă are plăceri personale. Mi-a spus câteva. Să stea cu prietenii, să petreacă cu ei. Și animalele. „Am trei porci, domnule. Astă-noapte a fătat și scroafa, am 12 purcei.” Sigur, milionarii sunt uneori excentrici. „A, nu! Am tăiat la începutul pandemiei un porc ca să facem de mâncare cui n-avea. Și atâtea proteste ce-am primit pe Facebook c-am luat sub protecție ăștia trei porci.”

Altfel, Ștefan Mandachi și-a păstrat cei peste 1400 de angajați din companie. Dar cifra de afaceri a fost cu 75 de milioane de euro mai mică în anul pandemiei. Și nu s-a terminat aici. „Tot ce vreau este să muncesc.”

Ascultați mai jos un interviu cu un personaj spectaculos condus de o energie fantastică.

Vă mai recomand câteva lucruri

Aici găsiți filmul lui Ștefan despre drumurile din România

Dacă tot n-avem autostrăzi, măcar o cărare strălucită să avem

Și nu uitați c-a apărut episodul trei din Vorbitorincii

Petronela Rotar: “Când a murit tata, nu au vrut să se complice și să-i ducă un telefon”

Când Petronela Rotar a publicat în decembrie anul trecut un poem dedicat tatălui său, pe moarte în spitalul din Brașov, postarea a făcut înconjurul internetului. Pentru că era dureros, sensibil și te oprea în loc.

Dar s-a mai întâmplat ceva. Atunci am conștientizat mulți dintre noi că, de fapt, povestea ei se repetă în zeci de mii de cazuri. Că toți cei care mor la terapie intensivă nu mai pot să-și vadă familiile. Și că este posibil ca în cazul fiecărui bolnav „cineva să nu aibă chef să ducă un telefon la urechea lui.” Pentru că asta i s-a răspuns Petronelei.

Mai sunt câteva învățături

Și apoi a mai fost ceva interesant. Petronela mi-a povestit că în urma publicării poemului a sunat-o o asistentă medicală care i-a spus că niciodată nu s-a gândit așa la cei pe moarte. „Eu credeam despre mine că sunt om bun. Și că ce mai contează pentru cineva care moare să i se vorbească. Oricum n-aude.”

Și tot așa aflăm, pas cu pas, că medicii nu au parte de consiliere psihologică în țara asta. Nici măcar cei care se confruntă cu moartea zilnic. Și că unii dintre ei fac asta pe ascuns ca să nu se afle în sistem.

De aici pornește interviul cu Petronela Rotar. Ea a fost de-a lungul anilor unul dintre avocații nevoii de igienă mentală în viețile noastre. Și una dintre persoanele care a vorbit public despre depresie, atacuri de panică, căderi nervoase. În general lucruri pe care evităm să le spunem chiar și celor apropiați.

Câteva recomandări suplimentare

Aici găsiți textele Petronelei Rotar, dar și drumul către cărțile sale.

Alte lucruri despre care nu vorbim

Nu uitați că sunt deja două episoade din Vorbitorincii pe care le puteți asculta.

Mircea Cărtărescu: „Rețelele sociale au scos răul din om ca niciodată.”

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu are un pretext: publicarea în Franța a cărții sale, Melancolia. Le Monde sau Le Figaro vorbesc la superlativ despre Melancolia lui Mircea Cărtărescu, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți cu Solenoid, de exemplu. Cărțile sale urmează acum la publicare din Germania în Statele Unite.

„Melancolia este cea mai bună scriitură a mea”, mi-a spus Mircea Cărtărescu. Niciodată nu am stăpânit mai bine această artă”. Mi-a povestit și despre cum s-ar fi descurcat Marcel și Isabel în pandemie și o să vă las pe voi să descoperiți.

Inevitabil am vorbit, însă, despre lumea care ne înconjoară și funcționarea noastră ca o comunitate. Scriitorul mi-a spus c-a fost bolnav, dar c-a evitat să meargă la spital.

Despre îmbolnăvirea cu Covid

„Probabil că numai această boală ar fi putut să fie, căci am avut frisoane vreme de zece zile. Am evitat să merg la spital pentru că un prieten doctor mi-a spus cine știe ce mai iei de acolo.” Acum îi acordă încredere lui Vlad Voiculescu și speră că acesta poate schimba ceva. Sper ca România să-și mențină parcursul european.”

Pe de altă parte, însă, Mircea Cărtărescu spune că mai grav ca pandemia este criza de dezinformare. Niciodată, manipularea și dezinformarea nu au putut să atingă atât de mulți cetățeni ca acum și să ajungă în intimitatea noastră. ” Căutați fragmentul în care vorbește despre Facebook. Cred că doar imaginația lui Mircea Cărtărescu putea aduce o astfel de imagine. Și, da, am vorbit și de ciocnirea cu Olivia Steer. Dar și despre depresie și modul în care l-a atins.

Recomandări cu același gând

Nu uitați că toate interviurile mele pot fi găsite pe toate platformele importante de podcast. Și că, recent, a apărut și acest podcast cu Radu Paraschivescu, Vorbitorincii.

Un articol despre cum se construiește România europeană

Iar aici este o cronică a Melancoliei

Tatiana Niculescu: „Măștile ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora.”

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a redat strălucirea genului memorialistic, în România. Cărțile sale au cercetat și au povestit de-a lungul ultimilor ani despre Regina Maria, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu sau a recuperat iubirea dintre regele Carol și Elena Lupescu.

Tatiana Niculescu este o cercetătoare stăruitoare și minuțioasă în perioada interbelică și începutul secolului trecut. Recuperează documente, fotografii și povești. De data asta ne-am întâlnit pentru că între cercetările ei s-au găsit șapte povești de iubire.

„De câte ori documentam o istorie, găseam o poveste de iubire senzațională, dar pe care nu aveam unde să o public. Acum, pentru că s-au adunat mai multe, am hotărât să le public.” Dar pentru că avem nevoie de emoții, ea le-a repovestit folosind vocile personajelor.

Nepovestitele iubiri

„Nepovestitele iubiri” se numește cartea și vom întâlni personaje precum Neagu Djuvara și iubirea sa de la 14 ani, transilvăneanca Florence Baker, celebră în Anglia ca soție a cercetătorului Samuel Baker. Niciodată nu a fost primită la curtea regală, căci a fost crescută într-un harem. Dar și povestea unei familii de francezi care-și găsește rădăcinile românești.

Am profitat de ocazie ca s-o întreb pe Tatiana Niculescu și ce se spunea în epocă despre epidemia de gripă spaniolă. „A fost mult mai greu pentru români atunci, dar gripa s-a pierdut printre morții războiului, dar și epidemiile de tifos și holeră.”

Rămâne, însă, exemplul reginei Maria despre care al cărei sacrificiu merită să aflați câte ceva. „La un moment dat, cu siguranță și ea s-a îmbolnăvit de una dintre boli, dar după o săptămână de stat la pat și-a impus să iasă din nou să-i ajute pe răniți.”

Și mai e ceva interesant pentru care merită să ascultați un pic acest interviu. O spusă care m-a făcut să tresar și mi-a dat un sens de bine. „Măștile acestea, pe care mulți le detestă, ne-au obligat să ne uităm unii în ochii altora și să ne redescoperim.” Și asta ni s-a întâmplat bun în aceste zile. „Am aflat că dincolo de bani, titluri și apreciere, cel mai important lucru din viața noastră rămân oamenii pe care-i iubim.”

Despre femeile de acum 100 de ani am mai scris aici

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe platformele importante

Și că, de curând, am lansat și un podcast cu Radu Paraschivescu.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!