școala

Responsabilul cu școala e în campanie electorală. Nu-i problemă, ne ocupăm noi.

Am făcut o scurtă invitație celor care mă urmăresc pe FB să spună în ce stare au găsit lucrurile la școala copiilor lor. Și, evident, că ajung la aceeași concluzie: omul sfințește locul. La unii se poate, la alții nu. Iată mai jos postarea.

Bănuiesc că până la ora asta, toată lumea știe care e situația la școala unde învață copilul. Hai să facem un experiment…

Publicată de Cătălin Striblea pe Duminică, 13 septembrie 2020

Mărturiile celor de aici, dar și ce-am auzit întreaga săptămână la Europa FM, cred că ilustrează foarte clar ceea ceea ce ni se întâmplă. O să încerc să trag câteva mici concluzii care să ne arate cum stă situația

1. Școala începe inegal în România. Directori, comunități și responsabili guvernamentali au interpretat normele legale după pricepere și le-au aplicat după putință. Unele comunități s-au descurcat mai bine altele mai prost.

2. Cred că dacă am aplica modul în care s-au pregătit școlile pe o hartă a inegalității am avea o imagine exactă. Urbanul s-a descurcat mai bine, ruralul mai prost.

3. Administrația locală, care are un cuvânt de spus, a lăsat treburile de izbeliște. În câteva școli sectorul 6 din București s-au pornit renovări tocmai acum. În alte părți, cum e în celebrul caz de la 195, nu a fost loc de nicio mână de var. De fapt această situație, dacă mă întrebați, era, mai curând, sarcina primăriilor.

4. Ministerul a dat măsura puterii sale duminică seara, atunci când doamna ministru a anunțat că secretarul de stat de la preuniversitar este în campanie electorală. Meșteșug mai mare de prostie din partea statului român, mai rar. Iar domnul Orban ne cere să avem încredere.

5. Autoritățile române au fost incapabile să pregătească infrastructura pentru școala online încât ți-e face frică de ce slabe sunt. Eu cred că România este atât de pregătită să mute hârtii încât a uitat să facă și altceva. O mizerie.

6. Risipim bani. Și nu neapărat din vina autorităților. În sectorul 1 se distribuie tablete. Foarte multe au fost cerute de copii care aveau un Iphone în buzunar. Nu lua dacă nu ai nevoie de ele! Trebuie să ne organizăm să ajungă la cei cu adevărat în nevoie.

7. Mulți părinți se plâng că nu știu nimic. Sau că școala nu le-a spus nimic. Aici, vinovăția merge în ambele părți. O dată către școală care ar fi trebuit să facă procesul cât mai transparent. Și a doua oară către părinți care trebuiau să bată la uși cu săptămâni înainte, iar dacă erau ignorați, să se organizeze.

8. Părinții simt nevoia să intre personal în școală să vadă cum arată lucrurile. Nu se poate. Dar școala poate să invite un grup de reprezentanți sau să facă filme și fotografii pentru a le arăta oamenilor cu stă situația.

O concluzie de care avem nevoie

Eu cred că începutul școlii este mult mai greu în România pentru că noi nu avem comunități formate. Cred că ne lipsește exercițiul de a lucra împreună, de a ne asculta și de a găsi soluții. Ne place mai curând critica și să așteptăm să rezolve alții o problemă. Dacă aș fi avut o putere în această situație, aș fi procedat în felul următor. Aș fi comunicat părinților peste vară la ce să se aștepte, ce i s-a cerut școlii și le-aș fi cerut sprijinul. Aș fi făcut grupuri online, aș fi strâns păreri, aș fi încercat să văd ce este mai bine pentru copii, profesori și școală.

Noi avem însă o altă cultură: suntem conduși. Niște cetățeni iau decizii în numele nostru, le pun în aplicare mai bine sau mai prost, iar noi le spunem la final cât sunt de ageamii. După care fiecare își rezolvă problema. Ce să vezi, de data asta nu ne mai putem rezolva individual problemele. Nu mai avem la cine suna ca să facă mai bine un pic pentru copil. Nu mai ai unde să-l muți, să-l dai la meditații sau să-i pui o pilă.

Cred că gândul optimist al acestei situații este că vom fi siliți să lucrăm împreună. Și o să învățăm.

Foto: Octav Ganea, Inquam Photos