roșii

Napolitane și întuneric

Se știe deja că liderul PSD, Liviu Dragnea este un consumator de Eugenia, în exces chiar. Da, sunt cu eugeniile de când eram mic şi mănânc eugenii de Boromir – uite, ca să mă şi critice… – pentru că sunt singurii care fac eugeniile ca atunci când eram mic. Am spus-o şi pe asta”.

Nu întâmplător Eugenia. 61 la asută dintre români consideră comunismul o idee bună, oarecum aplicată prost. Eugenia e una dintre cele mai bune amintiri. Se mai găsea, nu stingea curentul și ținea un pic de foame. De asta domnul Dragnea plusează cu gusturi românești. Se știe mâncarea comunistă era mai sănătoasă, gustul mai pronunțat și, în general, nu te otrăvea cu E-uri. 

„Nu ne interesează să mâncăm o pâine sănătoasă? Am intrat în UE, dar nu suntem obligaţi să mâncăm toate E-urile. Ce, în Călăraşi nu se face grâu bun? Să se prelucreze în România. Noi luăm pe grâu atât şi plătim atât, când vine napolitana. Noi nu suntem în stare să facem napolitane? Suntem proşti, suntem leneşi? Nici vorbă, leneş e Iohannis.”

Pentru că e în campanie electorală, domnul Dragnea reușește să trântească câte un neadevăr în fiecare propoziție.  Hai să explicăm de ce napolitanele nu țin de foame.

Întâi, ideea de napolitană cu identitate românească e o prostie. Lumea e diversă și fără granițe, vrea napolitanele pe care le vede la televizor, pe internet, în mâna actorilor, în general pe cele care le spun ceva. Eu nu mănânc un lucru doar pentru că românesc, ci pentru că e bun și nu mă îmbolnăvește. 

Pâinea românească e la fel de sănătoasă perecum cea din Cehia sau Ungaria. Toate marile companii de mâncare, de aici și de aiurea, procesează mâncarea și-i pun E-uri. Și pâinea românească are E-uri. E o chestiune de preț și de competiție Da, avem o problemă cu standarde duble aplicate de companii în România și Europa. Dar asta  o rezolvați tot la Bruxelles, nu la București.

Grâul românesc nu merge musai la prelucrare în afară. Poate dacă are preț bun. Chiar lângă Călărași, la Giurgiu, Intergaro are fabrică de napolitane. Mai este una la Ploiești, Alka, o investiție uriașă. Tot în Giurgiu, mai e o fabrică, Tano, care face napolitane.  România exportă de patru ori mai multe dulciuri în Europa de când suntem în UE. Valoarea e mică, însă, 100 de milioane de euro, dar până atunci era insignifiantă. 

Cea mai vândută napolitană din România era de aici, Joe. Nestle închide însă fabrica. Și, uite, Liviu, ce spune fostul proprietar român, Florin Banu, despre închiderea fabricii: „În opinia mea există trei factori: sindicatele şi lipsa forţei de muncă, dimensiunea prea mică a afacerii din România şi ostilitatea faţă de multinaţionale. De ce nu i-am fi închis noi pe unguri, de ce ne închid ungurii pe noi, cu toate că sunt mai scumpi la salarii? Sindicatele au pretenţii care nu au ancoră în realitate.” 

Asta ai de rezolvat dacă vrei să ai napolitane românești. 

Unele roșii românești au gust. Nu toate, însă. Creșterea în solul de aici nu înseamnă musai gust. Cantitățile mari cer același tratament ca peste tot în lume: chimicale, îngrășăminte, culturi rapide. Domnul Dragnea face o confuzie voită între mâncarea românească și cea naturală, bio, ecologică. E adevărat în curțile noastre se mai găsește mâncare bună, dar nu aceea ajunge la magazin.

Iar mâncarea de la magazin se împarte în cea ieftină, fără gust, și cea mai scumpă de o calitate mai bună. Punga și stomacul nu gândesc românește, ci în termeni de calitate și preț. Evident, e frumos să alegi produse românești, dar nimeni nu va arunca cu bani pe ceva doar pentru că are etichetă cu tricolor. 

În fine, promisiunea aprozarelor domnului Dragnea e suspectă. Eu, unul, nu uit că doamnele de la aprozar aveau cele mai mari ghiuluri pe care le știu. Ele erau simbolul mâncării ascunse, a unei puteri care venea din micul trafic, al șpăgii și relațiilor care își dădeau mâna peste un popor flămând. 

Și ar mai fi ceva. Generațiile de azi nu știu cine și ce este un aprozar. Pentru că nu apare pe net, Facebook și Instagram. Și nici în reclame. Dar știu că pot merge într-un magazin și să găsească tot acolo. Așa că acolo trebuie să-i duci ce caută. 

În Turcia, Erdogan a făcut piețe pentru produse turcești cu prețuri la jumătate. Tocmai a intrat în recesiune. Iar moneda a căzut cu 30 la sută. Roșia turcească nu ține întrutotul de foame și nicicum nu te scoate din sărăcie.  

La fel, în Venezuela s-a mai gândit cineva că burta știe limba locală când ea era interesantă întâi să trăiască bine și pașnic. Acum, țara este în întuneric, cum nici Ceaușescu nu ar fi reușit să facă. Și nici șanse să iasă din el. Și sunt sigur că oamenii s-ar bucura să vadă măcar o napolitană fie ea de acolo sau de aiurea.