lazăr

Cazul procurorului Lazăr între manipulare și represiune

Cazul procurorului Augustin Lazăr este atât de complicat încât îți trebuie o pensetă ca să restabilești adevărul și să-l ferești de manipulare. Cel mai bine a făcut-o Diana Onicioiu în articolul său din publicația dela0.ro. Acolo, faptele sunt clare și dau prilejul câtorva concluzii care te împiedică să faci politică în acest caz.

Astfel, articolul bine document al Dianei spune că Augustin Lazăr a fost o rotiță în sistemul de opresiune al securității comuniste. Comisia pe care o conducea era aparența de legalitate pe care Securitatea o folosea ca să-și acopere faptele. Comisia nu l-a văzut și ascultat niciodată pe Iulius Filip. Comisia aplica un regim diferențiat condamnaților despre care se știa că sunt politici. Existau metode ca să nu faci parte din acest mecanism. 

Este clar în acest  moment că Augustin Lazăr nu a participat la condamnarea, torturarea sau aplicarea unor tratamente abuzive asupra lui Iulius Filip. Eticheta de torționar este manipulatorie și rușinoasă. Așa cum întregul caz, prezentat astfel, vrea să ne spună că Lazăr este un securist și pe rit vechi, dar și nou. Deși aceasta este o altă inversiune completă a faptelor. 

Mai mult, potrivit legii, procurorul Lazăr nu este responsabil de poliție politică nici măcar prin exercitarea atribuțiilor de serviciu. Statul român nu a fost de acord cu această formulare.  

Ce avem noi de judecat este foarte complicat. Și, anume, dacă un slujbaș cinstit care a fost parte din aparatul de represiune comunist, poate fi Procuror General. Mai mult de atât, acest procuror are o atitudine corectă față de actul juridic actual, față de condamnați și față de încercările masive de intimidare și siluire a actului de politică penală din România. 

O altă întrebare care se pune este dacă atitudine aceasta corectă de acum, este suficientă pentru a balansa trecutul. Și-n fine, ce te faci când tabăra corectă este gata să piardă un om valoros, dar care are o întrebare din trecut? 

Pentru a lămuri aceste lucruri trebuie să ne întoarcem la rădăcina luptelor noastre anti-comuniste. Și să începem cu punctul 8 din Proclamația de la Timișoara. Ea cuprinde cel mai bine întreaga noastră filozofie anticomunistă. Și spune că toți activiștii PCR ar trebui îndepărtați din viața publică pentru trei mandate. Desigur, proclamația spune că activiști sunt cei care și-au părăsit meseriile ca să lucreze pentru Partid. Proclamația mai spune, însă, că Revoluția a fost pornită împotriva întregului aparat de Partid, pentru înlăturarea acestuia, nu pentru a face loc unui grup din interior. Acest lucru este în cea mai mare măsură un eșec, de vreme ce o grămadă de activiști, securiști sau procurori vinovați de fapte mai grave nu au problemele lui Lazăr. 

În fine, un al doilea reper este raportul de condamnare a comunismului și discursul rostit de Traian Băsescu în Parlament în 2006. Acesta menționa între 500 de mii și două milioane de victime făcute de aparatul de represiune comunist.  Las aici, spre citire, fragmente din ce a spus Traian Băsescu:

„Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot condamna, în numele statului democratic, regimul comunist din România.”

„Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă.”

„A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică”

„Într-adevăr, a fost vorba de un regim ilegitim, întemeiat pe o ideologie fanatică, o ideologie a cultivării sistematice a urii, pentru care „lupta de clasă” şi „dictatura proletariatului” simbolizau esenţa progresului istoric.”

„Importată din URSS, ideologia comunistă a justificat atacul împotriva societăţii civile, a pluralismului politic şi economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieţei libere, exterminarea prin asasinat, deportări, muncă forţată, întemniţare a sute de mii de oameni.”

„În spatele măştii „umanismului socialist“ s-a ascuns cel mai profund dispreţ pentru om ca individ.” 

Traian Băsescu a încheiat spunând că statul român trebuie să găsească mijloace prin care condamnările pronunțate să fie anulate. În fine, esența acestui raport era că Nicolae Ceaușescu și partizanii săi nu ar fi reușit fără sprijinul unui grup masiv de oameni dedicați aparatului comunist. La data respectivă, acesta a fost cel mai contestat lucru de partea care vrea acum înlăturarea lui Lazăr.

Face parte Augustin Lazăr din acest grup care, de voie de nevoie, a sprijinit aparatul comunist? Eu zic că da. 

Sunt unul dintre cei care apreciază activitatea sa din ultimii ani. Este un erudit, un om plăcut, care și-a făcut corect datoria și-a făcut ce trebuie pentru breasla sa. Am scris despre asta. Îmi place că s-a opus siluirilor justiției. Mi se pare că e un profesionist de care România are nevoie. Cred, însă, că o funcție de natura aceasta, cu un astfel de trecut, pune la îndoială întregul demers pentru justiție și libertate ți va fi permanent o sursă de atac asupra breslei. 

Aceaste valori nu sunt doar pentru azi, nici pentru PSD, Dragnea și alții care manipulează această speță. Aceste valori sunt în primul rând pentru oamenii obișnuiți, cei fără apărare și cei care au suferit în prigoana comunistă. Că Liviu Dragnea și gașca sa se folosesc de o dramă a noastră a tuturor, este dureros. Faptul că domnul Lazăr a fost acolo este incontestabil, însă. Iar noi trebuie să veghem și la memorie și la viitor. E un procuror bun, dar România are nevoie să rezolve o problemă de decenii.

Ce o să facem mai departe când PSD va numi pe cineva care nu are standarde corecte? Ceea ce oricum se va întâmpla. Mandatul domnului Lazăr expiră. Cu sau fără acest moment, nu va fi nominalizat. Deci ce se va întâmpla? O să avem răbdare. După cum vedeți, istoria adevărată  are prostul obicei să iasă la iveală. 

P.S. Desigur, discuția ar fi fost mai simplă dacă domnul procuror Lazăr ar fi dat un interviu complet despre această situație. Cred că răspunsurile sale ne-ar fi luminat în bună măsură.  

 

Ce urmează după plecarea lui Augustin Lazăr

Revocarea procurorului Lazăr era un secret prost ținut de ministrul Toader. Decizia de a-l demite pe Lazăr transpira prin toți porii și prin toate discursurile ministrului. Nu avea niciun rost să declanșeze evaluarea dacă nu-l voia plecat. Acest lucru face parte din programul ministrului, care vrea să reașeze conducerea justiției într-un format care să-i fie mai acceptabil. Adică un corp al procurorilor mai tăcut, mai atent la selectarea dosarelor și mai supus în relația cu ministrul, oricare ar fi el.

Nu o să dezbat mult argumentele ministrului. Ele nu îmi par a arăta o încălcare a legii de către Lazăr. Nicio o diminuare a activității Parchetului General. Sunt lucruri pe care ministrul le consideră inadmisibile la un procuror. Mai ales în atitudinea acestuia față de un lucru deja hotărât. Și mai ales în raport cu atitudinea față de Constituție. Desigur sunt și unele palpabile, cum ar fi povestea cu evaluarea lipsă de la dosar sau cu prezența unei rezoluții într-un dosar al familiei Iohannis.

Mai mult