globalizare

Cele trei motive pentru care pâinea de la Ditrău e mai amară

Am reușit să sintetizez trei motive pentru ce s-a întâmplat la Ditrău. Nu avem răspunsuri la ele, ca societate, decât parțiale. 

Într-un interviu pentru Digi 24, patroana brutăriei din Ditrău spune că muncitorii de la brutăria sa primesc salariul mediu pe economie. 

Care e salariul unui brutar în Ditrău? 

Pot să vă zic că angajații noștri sunt plătiți foarte bine. Pot să vă zic asta.

Primesc măcar salariul mediu pe economie?

Da, normal! Suntem în România.

Acum trebuie să o credem pe cuvânt. „Suntem în România” nu este un argument convingător. Dar nici nu este obligată doamna Kollo Katalin să ne arate contractele acelor oameni. 

De ce mi se pare, însă, semnificativ acest detaliu. Pentru că oamenii din Ditrău spun așa la dezbaterea de sâmbătă:

Am lucrat patru ani la fabrică. Nu găseşte (patronul – n.r.) lucrători pentru că nu sunt trataţi ca oameni, nu sunt plătiţi, nu plăteşte ore suplimentare. (…) Mi-am pierdut sănătatea din cauza orelor suplimentare, am fost luată cu ambulanţa. Eu am lucrat şi 22 ore, e păcat că nimeni nu vorbeşte despre asta.”

Aici trebuie găsita prima sursă a acestei probleme. După ce ani de zile nu s-au înțeles cu diverși patroni la numărul de ore plătite și la sumele pe care trebuiau să le primească, oamenii au văzut că există soluții. Patronii și-au găsit angajați ieftini și buni, care nu fac nici scandal, nu sună la ITM, nu cunosc legislația și chiar dacă li s-ar întâmpla ceva, nu au ce face. Din păcate, localnicii nu au știut să se organizeze atunci când drepturile lor nu au fost respectate. Pentru că erau puțini și pentru că nu pe toți ne interesează necazul celuilalt. 

Dar asta este doar o parte. Ce urmează e și mai complicat. 

De 15-20 de ani, politicienii maghiari construiesc, prin diverse formațiuni, sentimentul mândriei locale. Proiectul politic este cel al autonomiei. În toți acești ani, preocuparea principală a fost construirea unei comunități de tip enclavă. Oamenii de acolo au fost izolzați fizic, nu au drumuri care să-i treacă dincolo de Carpați sau autostrăzi spre restul Transilvaniei.  Ei au fost marginalizați economic pentru că nu le-au fost aduse investiții globale. Și încurajați să se desprindă de limba română. Româna nu a fost predată ca limbă străină, astfel încât ei să deprindă meșteșugul și plăcerea să o vorbească. În mod drept au obținut vorbirea și scrierea maghiară în toate mediile administrative și școlare, dar niciun motiv să vorbească româna. 

În aceste condiții s-au îndreptat către media accesibilă, cea de la Budapesta. Mesajele politice ale autonomiei care au avenit de acolo, treptat au fost însoțite de cele antimigrație. De ani de zile Budapesta își bombardează populația cu aceste mesaje. Maghiarii din România nu aveau acest fenomen în față, dar mesajul a prins rădăcini. Până la urmă era emis de către cei care aveau încredere. Nu uitați de câte ori politicienii Fidesz au ținut discursuri prin Ardeal. UDMR nu și-a bătut capul să combată aceste mesaje anti-imigrație pentru că nu le vedeau ca o problemă. 

În fine, toate acestea s-au întâmplat pe un fond mult mai profund. De 10-15 ani, lumea noastră s-a despărțit în două. Globalizarea a tras niște linii adânci între orașe și lumea rurală și cea din urbanul mic. 

Cei de la orașe beneficiază din plin de noile meserii, de servicii, de tehnologie. Și de bani mai mulți. Aici lumea a început să se valorizeze profesional și nu comunitar. Oamenii sunt mândri că au o profesie plătită bine și care este de succes, potrivit noilor standarde sociale. Este mai bine și mai frumos să lucrezi la corporație, cu Instagram și pe Facebook, decât în altă parte. De asta lumea orașelor acceptă mai ușor imigrația, ocuparea unor locuri de muncă de către străini și-n general ideile liberale. Aici nu ne deranjează străinii, dacă sunt profesioniști.

Onoarea, utilitatea și mândria locuitorilor de la țară au fost însă mult diminuate. Nu mai este fain, la ora asta, să lucrezi în agricultură. Nu este un deziderat social. Și poate nici nu se câștigă atât de bine, dacă ești un muncitor onest la fermă sau la brutărie. E chiar mai bine să pleci de la tine din țară ca să cauți aprecierea într-o meserie de la oraș. Plus că marile industrii din zonele mai apropiate au dispărut. 

Și atunci ce te face pe tine mai bun decât alții? Răspunsul e simplu, dar nu o să vă placă: apartenența. Sunt mândru că sunt maghiar sau român, sunt mândru că vreau autonomie, sunt mândru că religia mea e mai bună. Și-n definitiv, sunt mândru și mi-e bine că sunt alb. Sau toate acestea la un loc, pentru că profesional oricum nu mă mai prețuiește multă lume. Aceasta este de fapt cea mai nouă și mai mare divizare a societății noastre. La care nu avem o soluție acceptabilă.

Așezați pe acest strat profund autonomia și perpetua agresiune împotriva muncitorilor veniți de nicăieri. Și, la ultimul etaj, puneți faptul că fostul vostru patron nu vrea să vă mărească salariul, dar găsește pe cineva mai bun, mai cuminte și mai ieftin. Dar de culoare. Sentimentul de nedreptate și de frică te va cuprinde. 

Degeaba o să le spuneți acestor oameni că nu au dreptate. Degeaba îi criticați.  Lumea lor este complet diferită și nu are înțelegere pentru noi. Ei nu văd o greșeală în ce fac. Când vor trăi din nou într-o comunitate înfloritoare, vor afla. Ce să faci, însă, dacă liderii lor nu vor?

 

Cine te-a mințit ultima dată? Sau războiul unei generații

”Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană.” Parcă așa spunea Dinică în Filantropica. Perfect se aplică băieților care caută like-uri. Doar că ce a început ca o poveste despre like-uri, astăzi a căpăta o miză uriașă. Poveștile false decid alegeri, induc reforme, contracții sociale sau sapă adânc în clivajele societății.

Te poți apăra? Primele semne arată că da. Poți avea succes? Sau poți avea un succes comparabil cu al acestor povești? De văzut. Nici ei nu vor sta pe loc. Dar mai întâi poveștile.

Mai mult