amenda

O oră și jumătate cu statul român

Doamna de la ghișeu ridică mâna sus-suuus. Tot mai sus. Se ține de foaia care iese din imprimantă. Trei imprimante se aud deodată cu sunetul acela ascuțit și sfredelitor. Imprimante vechi din alea cu ac sau ce-o fi, că din altele nu sunt la Poștă. 

Doamna scoate cearșaful din imprimantă. Are cam jumătate de metru și este o singură chitanță ”Mă mai mărit odată și mai fac un rând de copii până printează asta.”  Totul se mișcă mai încet aici. Suntem opt oameni la rând și după o oră mai am un om în față. Doamna face drumuri între dulapuri, merge în față și în spate, parcă ar fi un roboțel de la sortare. 

Mai mult

Cât adevăr este în amenda de 80 de milioane de la CEDO? Nu prea mult

Tot auziți zilele astea la televizor că România ar putea să plătească 80 de milioane de euro, dacă CEDO dă o hotărâre-pilot care să condamne România pentru grelele condiții din penitenciare. Și se tot aude această mantră: ”domnule, de ce să plătim noi 80 de milioane de euro, mai bine să-i eliberăm pe unii.”

Doar că lucrurile nu stau chiar așa și nici eliberarea prin grațiere nu ajută foarte tare. Câteva explicații necesare despre ce este o hotărâre-pilot și ce ne-ar putea aștepta, în realitate.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!