În filmul Brexit, pe care îl găsiți oricând pe HBOGO, este o scenă absolut lămuritoare asupra Brexitului. Este o scenă construită pe o tensiune crescândă și care în film îi luminează pe cei care sprijină rămânerea în Europa, că tocmai au pierdut partida.

Scena are loc într-un focus grup în care mai mulți cetățeni sunt strânși să răspundă la întrebări legate de campanie, de agendele celor două partide, de strategiile pe care acestea le urmăresc. Sau pur și simplu să dezbată probleme din referendum. Sunt oameni diferiți, mai mult sau mai puțin educați, cu venituri mai mici sau mai mari, cu credințe diferite și care sunt puși să dezbată între ei până se ceartă. 

Personajul de care vorbesc este o doamnă blondă, de clasă medie, cu o educație precară și care are minime cunoștințe legate de Europa, de politică, de urmările unui gest uriaș precum Brexitul. Știe, însă, c-ar vrea să plece, dar nu-i este clar de ce. Cel mai tare o enervează oamenii de alte naționalități pe care nu-i știe sau îi iau munca. Ea este semi-casnică. La un moment dat cineva încearcă să-i explice cu argumente ce urmează, iar femeia cedează nervos. ”Nu vreau să mai aud nimic. Lăsați-mă în pace, nu vreau să știu datele voastre, nu vreau să știu adevărul, nu vreau să aflu cifre! Vreau să fiu ascultată! În sfârșit pot să fiu și eu ascultată!”

Scena se termină într-o tăcere înmărmuritoare. Pentru că ea îți spune clar că rațiunea nu va demola niciodată o inimă lovită de faptul că i se ia viața. Că i se ia ceea ce crede că merită. 

Și de asta, de fiecare dată când o văd pe doamna premier, mi-aduc aminte de această scenă. Pentru că doamna premier este sinceră când se zborșește la Europa. Ea chiar crede în ce spune. Pentru ea și pentru alții din PSD, valorile europene și cerințele colegilor de Uniune sunt chiar un atac la stilul lor de viață. De asta nu-i înghite pe ambasadori, pe Timmermans și pe alții ca el. 

Tot ce-i spun acești oameni, tot ce le spun acești oameni e dureros. Credeți că nu doare atunci când tu nu poți la o întâlnire să zici măcar strictul necesar în engleză? Ridicați în funcții fără merite, ținuți acolo doar de spinarea încovoiată, ajunși să facă averi la care românii obișnuiți doar visează, scufundați în impostură, plagiate, urcați în calești moderne și stătători în case pe care nimeni din familia lor de ariviști nu le-a meritat vreodată, ei știu că orice pas înapoi duce la pierzania a tot. 

Orice pas înapoi duce la pierderea prestigiului pe care nimeni, niciodată, nu o să li-l mai acorde, la pierderea privilegiilor, la pierderea onorabilității calpe, dar strălucitoare. Și poate chiar la pușcărie. Dintr-un accident istoric, clasa impostorilor e la putere și face orice ca România să stea în jurul ei și să nu trăiască liber. Aceasta este marea bătălie care se duce. 

Și oricât ați încerca, stimați politicieni învechiți, că aici nu e vorba doar de PSD, asta nu o să mai țină mult. Nu e om să nu vadă vidul din voi, lipsa de idei, puterea de muncă redusă, lipsa voinței de a face și pentru alții ceva, nu numai pentru cei care vin în sistemul vostru. 

Lumea știe că nu vreți să împărțiți, că nu colaborați, că nu aveți proiecte comune, c-ați sărit din cutumele obișnuite ale politicii. Că nu știți să faceți spitale, străzi, și nici pe copii deștepți. Vă vede, însă, zâmbetele seci, mașinile uriașe, casele de pe două străzi și lumea voastră putredă. Și mai vede cum o să vă faceți mici. Pentru că nicio minciună nu ține la nesfârșit.