tenis

Aștept memoriile Simonei

Când Simona făcea 5 la 0 cu Muguruza, nu am avut curaj să mă uit. Nu am prins meciul de la început și, cum am superstiții ferme când vine vorba de Simona, m-am uitat la altceva ( la conferința de presă a lui Petrescu). Drept dovadă, când n-am mai rezistat și am revenit, Muguruza a început să joace mai bine și meciul a fost mai greu. 

Apoi m-am uitat și la reluare cu comentariul englez și la Game, Schett&Mats. Toată lumea vorbește de capacitatea incredibilă a Simonei de-a acoperi terenul. Și nu-i așa că toți aveți impresia că Simona e peste tot? Că aleargă de-i ies ochii din cap? Că știe dinainte unde va servi Muguruza sau unde va da mingea? Dar că asta nu o obosește?

Mai mult

Simona, îndemn de pus în istoria tenisului

Toată ziua de sâmbătă, la Digi FM, am spus că mi-ar fi plăcut să câștige Simona de dragul nostru. Că poporul acesta merită să aibe o bucurie. C-ar fi timpul să ne strângem în piață nu doar pentru a urî, ci pentru a ne bucura. Am spus că ne trebuie felul acela de bucurie care să reducă faliile, barierele și urâtul.

Aș fi vrut să ne bucurăm ca și cum n-am avea nimic de împărțit în ultimele săptămâni. Cred că România are o dragoste enormă de dăruit, iar Simona ar fi putut să o primească toată. Ar fi șters cu zâmbetul acela uriaș mai toate grimasele noastre triste. 

Mai mult

S1MONA HALEP!

Nu căutați în meci. Nu căutați la Ostapenko sau la riscurile pe care și le-a asumat Simona. Nici măcar în serviciul renovat la Simonei. Nu!

Căutați în zâmbetul lui Andrei Pavel. Nu în zâmbet. În lumina care i-a cuprins întreaga față. În acea secundă când l-am văzut fericit. În momentul acela în care a îmbrățișat-o de la zece metri distanță. Chiar și în guma aceea de mestecat care părea că și ea vrea să sară spre Simona.

Mai mult

Zădărnicia Simonei și minciuna Șarapovei

M-am trezit la timp să văd ultimul game. Nu știu de ce , dar cred că rezumă nu numai meciul de aseară, ci toate meciurile dintre Halep și Șarapova. 5-3 pentru rusoaică. Șarapova a început să aibă probleme la serviciu. O dublă greșeală o duce pe Simona la 30-0. Apoi Șarapovei îi intră un backhand senzațional în lung de linie. Pe un singur picior, fără echilibru, mingea pleacă ca o rachetă pe terenul lăsat gol de Simona. 

Românca dă o replică cu aceeași lovitură. Mingea cade chiar pe linie și Simona are minge de break. Aici e momentul. Aici ar putea decide nu numai un meci, ci un turneu. Totul se rezumă la o singură minge după două ore de joc. Mingea vine bine pentru Simona, e pe forehand, nu trebuie decvât să o pună înapoi în teren, dar se oprește în bandă. Egal. Victoria Șarapovei vine oarecum firesc. Nu am văzut fața Simonei. Camerele au stat mult în admirația rusoaicei.

Mai mult

Mici învățături de la Halep după încă o înfrângere

Este fix finalul meciului dintre Rybarikova și Vandeweghe pentru semifinalele de la Wimbledon. Americanca năvălește hotărât spre arbitra de scaun. ”Ai jucat vreodată tenis? Măcar ai idee despre ce vorbești? Ce tot vorbești tu aici? S-a auzit un strigăt de out chiar când am lovit mingea.”

Americanca mai are un pic și se suie ea la tabelă ca să fie repetat punctul. Arbitra îi explică ceva în voce joasă și e foarte clar că nu va schimba decizia. Întâmplător, Vandeweghe nu are dreptate, ”out”-ul a fost strigat după ce-a lovit mingea. Dar asta are mai puțină importanță.

Mai mult

Cum a ajuns Ilie Năstase celebru la porțile de la Wimbledon

Oficialii de la Wimbledon au confirmat cu subiect și predicat pentru Telegraph că Ilie Năstase nu va putea intra la meciuri nici dacă își cumpără bilet. O purtătoare de cuvânt a spus clar că ”personalul de pază știe cum arată domnul Năstase din fotografii și briefinguri anterioare.” Sunt convins că All England Club are tot felul de interziceri. Sharapova nu a avut voie să se califice, Lewis Hamilton a fost dat afară anii trecuți din lojă anii trecuți că nu a avut sacou. 

Dar nu am auzit niciodată de cineva vânat pe la porți. Iar această informație a fost servită jurnaliștilor cu asupră de măsură. Și acum stau și mă gândesc care ar fi motivele pentru care englezii au vrut să-l umilească pe Năstase, nu numai să-l excludă. Mai ales că este puțin probabil ca Ilie să fi ales să meargă la Londra.

Mai mult

Simona și stelele căzătoare

Doare rău. Trebuie să doară rău. Cine a pus piciorul vreodată pe teren și s-a înlănțuit cu un adversar, trebuie să știe cum e să pierzi și cum e să ai un anumit sentiment de neputință. Și noi știm doar a mia parte, căci nimeni dintre muritorii obișnuiți nu a jucat vreodată la nivelul Simonei. 

Și cum nu știm, să-l lăsăm pe Agassi să povestească, fix după o finală pierdută la Rolland Garros: ” Ecuadorul, (țara de origine a oponentului său) este singurul loc în care m-aș putea ascunde după rușinea pe care o simt acum. Stau cu capul plecat gândindu-mă ce-or să spună sutele de reporteri și editorialiști de primă pagină, ca să nu mai vorbim de colegii mei. Imaginea e totul, Agassi este nimic. Domnul Hot Lava este varză călită.”

Mai mult

Halep!

Două imagini după meciul tranchilizant de joi seara. Prima în care Pliskova servește tare spre exterior. Mingea iese mult în afară, iar Halep, ca Nadal pe vremuri, mărește terenul și o dă înapoi. Mingea e moale, aproape moartă. Pliskova se așează bine pe ambele picioare și dă cu dreapta in-out, iar mingea cade pe linie și sare mult în afară. 

Cumva, Halep e acolo. Nu știu cum a rămas acolo. Probabil nu a avut vreme să se întoarcă. O dă și pe asta înapoi. Iar Pliskova o catapultează de la înălțimea celor 1.86 metri exact în colțul opus. Nu. E imposibil să te duci după ea. N-are rost. Dar Halep ajunge, Aleargă, nu se oprește, aleargă, iar ultimul pas are ceva incredibil. E un șpagat, o dublare a unui pas ca și cum ar  face triplu-salt. Cumva o prinde. Pliskova e țintuită. Mingea e în cross, iar cehoiaca imobilă. 

Mai mult

Cine trebuie să fie portdrapel la Olimpiadă? Cristina Neagu sau Simona Halep?

Peste câteva zile, Comitetul Olimpic Român va trebui să facă cea mai dificilă decizie dinaintea zilelor de Olimpiadă. COR va hotărî cine este sportivul care va duce drapelul României pe stadionul Maracana în data de 5 august, la deschiderea Jocurilor Olimpice din acest an.

Este, probabil cea mai mare onoare pe care o poate primi un muritor, profesionist în ale sportului, în întreaga carieră. După urcarea unei trepte de podium olimpic. Este, de fapt, ca un Oscar pentru întreaga carieră sportivă. Dar și o posibilitate de marketing uriașă pentru fiecare dintre țările participante. 900 de milioane de privitori a avut la tv, ceremonia din 2012.

Mai mult

Martor la primele fluierături pentru Ponta

Am văzut publicații care au dat ca sigur faptul că Victor Ponta nu a fost la Arenele BNR, la meciul Simonei Halep. Și o vie dezbatere pe Facebook, dacă premierul a fost sau n-a fost la meci. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă cei care au fost acreditați la meci ar fi avut reflexul de a se uita în loje să vadă cine trece pe acolo și ar fi făcut și câteva poze cu lojele. Cred că e obligatoriu pentru arhivă. Și încă mi-e greu să cred că dintre zecile de fotoreporteri niciunul nu are poză cu loja. Dar să trece mai departe.

Am fost la meci și l-am văzut pe Victor Ponta acolo, fără dubiu. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!