Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Ce mi-a povestit Ovidiu Popescu despre viața copiilor săi

Dor Geta Popescu a apărut în studio, în martie anul trecut, la câteva zile după ce se urcase pe Aconcagua. Puțin muritori urcaseră acolo, iar ea era cel mai tânăr dintre ei. Era obișnuită cu studiourile, așa cum era și cu munții. Era parte din profesia ei, căci putem vorbi de asta, dar și parte din copilăria ei dacă putem vorbi de asta.

Dialogul se înfiripă greu, așa cum se poate între adulți și un copil de clasa a șasea. Râde și povestește cu tot sufletul unui copil de 12 ani cum a pornit la minus 35 de grade spre unul din vârfurile lumii. Și cum îi pică bine că e luni dimineață și că a sărit peste o zi de școală.

Citește mai mult

dor geta popescu
dor geta popescu

Firea face politică cu Balena Albastră, dar nici cu restul nu mi-e rușine

Începe să mă calce pe nervi modul în care am reușit să ne raportăm politic la povestea cu Balena Albastră. Și de o parte și de alta. Pentru că nu mai putem aborda un subiect delicat și important pentru o generație decât în zona adevărurilor alternative și a opiniilor.

Nimeni nu mai are timp să gândească și mai departe de propriile interese și de propriile like-uri. Așa că într-o lume plină de ”doar eu am dreptate”, trebuie să ne uităm la câteva lucruri cu atenție.

Citește mai mult

gabriela-firea
gabriela-firea

Cât sport a făcut copilul tău ieri?

Până în clasa a V-a, copilul nostru a mers la înot, baschet și handbal. O dată sau de două ori pe săptămână. Și totdeauna ne-am făcut timp să-l ducem și să trăiască printre oameni care se mișcă, oameni care își folosesc trupul și care vor să se depășească. 

De când cu gimnaziul, toate lucrurile astea nu se mai întâmplă. Principalul motiv este că că ziua-i ruptă în două. Când înveți după-masa de abia ai timp să ajungi la școală, apoi să te întorci acasă. Într-un oraș mare și aglomerat lucrurile astea se complică și mai mult. Iar timpul rămas de abia ajunge pentru teme și opționale. 

Citește mai mult

shutterstock_331549688
shutterstock_331549688

Denunțul Annei dintr-a șaptea

Pe Anna Andronache o știți. Este Anna dintr-a VII-a de la Coresi, din Târgoviște,  care a pus la îndoială întreg sistemul de învățământ românesc. Anna are curaj, are determinare, are părinți care o susțin și, mai ales, nu tace. 

Anna și-a făcut profesoara de matematică ipocrită și dominantă și-a înregistrat profesorii care nu respectă elevii și a pus la îndoială modul în care școala înțelege să rezolve aceste probleme. Dar are dreptate?

Citește mai mult

copil scrie de mana
copil scrie de mana

Dacă Ceaușescu făcea tâmpenii, nu e musai să le repetăm

Singura mare vacanță neprogramată pe care mi-o amintesc bine din anii copilăriei a fost cea de după revoluție, când ne-au dat vreo trei săptămâni să se mai liniștească apele. Altfel, Ceaușescu ne-a trimis la școală și pe frig și pe cald. Au fost câțiva ani în care s-a stat cu paltonul în clasă și cu mănuși pe mână.

Iar până la școală trebuia să mergi prin niște nămeți cam cât o mogâldeață de om. Nu-i bai că și în case era cam tot ca afară. Cred că 1985 sau 1986 a fost o iarnă în care ai mei m-au pus să dorm împreună cu ei. Nu realizam deloc că motivul real era că nu aveam căldură deloc.

Citește mai mult

Sper că nu aveți teme zilele astea

N-am mai văzut o seară de marți fără teme de când eram mic, cum s-ar spune. M-am bucurat să-mi văd copilul făcând pur și simplu ce vrea el în casă, experimentând chiar noțiunea de joacă. Mi-a părut rău că nu am eu timp să stau cu el. 

Lipsa asta de teme nu se datorează recentului Ordin de Ministru care stabilește noua durată a temelor la două ore. Cred că nici a avut timp să intre în toate școlile. E o coincidență cu mini-vacanța de 1 Decembrie. Dar m-am bucurat. 

Citește mai mult

shutterstock_410000497
shutterstock_410000497

Dacă-i torni apă în cap, învață mai bine?

Ne-am întâlnit săptămânile astea cu prieteni din școli diferite din București. Școli bune, precizez de la început. Știți cum e, lumea își împărtășește experiențele, vede ce-a mai aflat, se uită încotro se îndreaptă unii profesori sau sistemul. Un soi de schimb de experiență. Acum am rămas un pic cu gura căscată de ce le-a mai trecut unora prin cap.

O prietenă a avut o problemă cu copilul. Puștii s-au luat la bătaie, știți povestea. Al ei a pocnit mai bine, între băieți se mai întâmplă din astea. Nu e un copil problemă, dar au trebuit să meargă la conducerea școlii să dea câteva explicații și să caute o cale pentru preîntâmpinarea unor viitoare probleme.

Citește mai mult

deadend
deadend

De ce arată școala ca acum o sută de ani, tată?

Copilul meu are 10 ani. Și navighează cu măiestrie printre laptop, telefon și tabletă. Se simte bine în limba engleză, nu are nevoie de subtitrări. Internetul e o lume atât de mică pentru el. Are obiceiuri de consum, oameni de urmărit, idei de transmis.

Ieri m-a tras de mână să-mi arate musai un clip viral despre școală. Mi l-a rezumat: ”auzi, știi cum arată telefonul acum o sută de ani? Un cub cu un fir. Dar cum circulau oamenii acum o sută de ani? Cu căruțe. Știi ce este identic însă cu un lucru de acum o sută de ani? Felul în care arată o sală de clasă.”

Citește mai mult

shutterstock_180033500
shutterstock_180033500

Povestea zilei unui băiețel de zece ani

”Hai, haide odată, ce-i cu tine? Trezește-te, nu mai sta așa. Dormi pe tine.” Puștiul ar mai dormi, dar este aproape tras din pat. Este șapte și jumătate și nu are încotro. Ziua își ia viteză. ”Hai, uite îți dau drumul la desene animate cinci minute” Ochii îi alunecă și după telefon, dar știe că e grav să pună mâna pe el de dimineață. ”Nu-i bai am timp.”

Dar tot se mai agață un pic de figurine și-i trage o bătălie imaginară. ”Tu încă nu te-ai spălat? Ce-i cu tine, mai repede, întârziem.” Cumva se pune ușor în mișcare. Reușește să-și aleagă două șosete, să treacă de inspecția tricoului alb de la uniformă și să coboare la masă. Nu reușește să bage în el decât o jumătate de sendviș. ” E atât de dimineață…” și visează la niște fulgi de ciocolată care curg peste cele două figurine care încă se bat în mintea lui.

Citește mai mult

shutterstock_410000497
shutterstock_410000497

Nu fiți ipocriți când îl criticați pe Dragoș Bucur

Primul lucru care trebuie spus. Noi nu avem ce discuta despre viitorul pe care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru îl asigură copilului lor. Este familia lor, este decizia lor . Ei știu cel mai bine ce îi trebuie copilului și cum vor să-l ajute să meargă în viață.

Câtă vreme această decizie nu implică violență, traume sau lucruri care pot afecta dezvoltarea emoțională a copilului, societatea nu trebuie și nu poate să intervină. Și nici statul. Dacă ei consideră că ea se va putea descurca pe viitor fără diplome, oriunde va merge pe lumea asta, iarăși este decizia lor. Una periculoasă, dar decizia lor. Au timp să revină.

Spun asta pentru că în mod evident, copilul lor va primi o formă de educație.  Se va întâlni cu profesori, va discuta obiectele, nu după o programă, dar va ști. Deci nu aici trebuie să ne uităm. Avem însă un lucru care ne leagă pe toți. Cu care toți ne confruntăm. De fapt, elefantul din sufragerie pe care nu vrea să-l vadă nimeni și de care ar trebui toți să vorbim.

Citește mai mult

dragos-bucur
dragos-bucur