Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

VIA, aplicația care vindecă suflete lăsate singure

Mi-a rămas în cap o reclamă. De fapt, nu o reclamă. O frază, atât: ”tu mai știi ce face prietenul tău bolnav de cancer?” Nu știu să vă spun când am văzut-o sau la ce campanie era. Mi-a pus însă un gând în minte. De ce să pui întrebarea asta?

Nu mi-a fost foarte clar până când eu însumi am filmat la un spital de copii din Capitală pentru un program de sărbători. Echipele noastre au adus cadouri, am citit povești, am reușit să facem câteva momente de normalitate. După care am plecat. Am plecat și ne-am văzut fiecare de viețile noastre.

Citește mai mult

aplicatia_mobila_VIA
aplicatia_mobila_VIA

Putreziciunea

Azi după-masă, o gașcă de iresponsabili se va aduna în centrul Bucureștiului pentru a hotărî dacă șeful unui guvern slab trebuie să mai rămână în funcție sau nu. Motivul pentru care va fi înlăturat nu are nicidecum legătură cu pregătirea sau performanța  guvernului. Băieții nu s-au înțeles cum trebuie împărțită plăcinta pe care o au la dispoziție, de aceea se despart. 

Și, acum, uitați-vă un pic în jurul vostru. În cine sau în ce instituție mai aveți încredere? 

Citește mai mult

shutterstock_41520505
shutterstock_41520505

Spitalul ca spitalul, dar nici noi nu suntem bine

Când ajung, număr salvările. Să fie șapte sau opt. Unele din județele vecine. Cred c-am picat la o oră de maximă aglomerație la Universitar. S-a întâmplat ca maică-mea să aibă nevoie la un doctor, chiar în singura zi în care a stat la noi. 

Asistentele și brancardierii stau pe afară în câte o pauză, la cafea sau la țigară. Mașinile mici urcă și ele rampa de acces și aduc noi și noi bolnavi. Holul e la fel de aglomerat ca de obicei. E coadă pe la fiecare ușă. De undeva din dreapta, iese un bodyguard care strigă peste toată sala câte un nume. ”Borcic. Borciiiic….” Strigarea este preluată de un brancardier: ”Borciiiiiic.” Bolnavul strigat nu apare și paznicul intră înăuntru după altă fișă. ”Ioneeeescu” zboară peste sală și o familie întreagă se ridică în grabă de pe scaune și se reped spre ușă.  

Citește mai mult

IMG_0533
IMG_0533

Dispozitiv chirurgical de top, de acum și în România

Mă vizitează un bun prieten. Ne știm din copilărie, dar mai des ne-am văzut în ultimii ani, când am lucrat împreună. Îmi zâmbește, dar un pic amar. Și văd mai bine de ce atunci când urcă scările la intrarea în casă. O grimasă îi apare pe față și o tăietură adâncă pe frunte. Icnește și trage piciorul după el. 

”Tot te doare?”, îi spun. Știu că- l chinuie de vreme îndelungată. Un genunchi care a vrut să îmbătrânească înainte de vreme. Nu a avut viață ușoară. Muncă multă, cărat din greu, iar asta se simte. Și poate nici genetica nu-ți dă uneori toate șansele. 

Citește mai mult

attune pic
attune pic

Grindeanu: am încredere în medicii din România

M-am uitat aseară  la prima prezență publică a lui Sorin Grindeanu, în dialog cu Ionela Năstase la RTV . Greu mi-a fost. Este tipul acela de politician care nu spune mare lucru. Este tehnic, plat și monoton. În plus, are fix carisma bibeloului ținut de mamele noastre în bibliotecă, deasupra televizorului. 

Să nu înțelegeți de aici că ar fi nepregătit sau că nu are valoare. Doar că la comunicare este din categoria Iohannis. Cred că discuția dintre ei doi trebuie să fie halucinantă. Consilierii mai au timp să dea și câte un telefon între două cuvinte. Două ore durează să schimbe două idei, iar grimasele și chicotelile aruncate în mijlocul frazei fac toți banii. 

Citește mai mult

Guvernul a ratat vaccinarea obligatorie. Dar face un lucru important

Dacă e să tragem o concluzie din Legea Vaccinării, aflată în circuit de avizare, atunci vorbim despre faptul că vaccinarea nu este obligatorie. Cel puțin așa înțelegem din declarațiile ministrului și ale purtătorilor săi de cuvânt. De fapt, singurul lucru care pare obligatoriu este că părinții copiilor, cei care nu vor vaccinarea, trebuie să se prezinte la cursuri de informare.

De asemenea, în școală nu se va putea intra fără actele care atestă vaccinarea sau formularul completat cu decizia pe propria răspundere că părinții nu sunt de acord cu vaccinarea. Formularul se obține, înțeleg, după participarea la cursurile cu pricina. Dacă nu mergi la cursuri, atunci plătești amenzi.

Citește mai mult

vaccinare
vaccinare

Transplantul este pentru oameni, nu pentru campanie electorală

Secția ATI de la Bagdasar Arseni are un culoar lung înainte de a intra în salonul propriu-zis. De-a stânga sau de-a dreapta sunt mici oficii sau birouri și câteva salonașe  de câte 2-3 paturi. Acolo făceam plimbări seara, pentru recuperarea mersului.

Într-una din seri, drumul mi-a fost blocat de o doamnă, nu pacientă, ci „aparținătoare” cum li se spune acolo, care ieșea cu spatele dintr-unul din birouri.  O femeie de peste 50 de ani, îmbrăcată cu un cojoc pe ea și cu părul prins într-o plasă. Avea un trup masiv și făcea pași mici către ieșirea din secție. „Mulțumesc, mult, doamna doctor, mulțumesc mult!” În stânga și în dreapta sa, două femei mai tinere parcă o duceau de brațe, venind tustrele cu fața spre mine: „Hai mamă, lasă, las-o pe doamna. Să mergem!Vino!” Dar femeia parcă nu se dădea plecată. Ceva o trăgea înapoi, ca o treabă nerezolvată sau ceva ce trebuie să îndrepte. Greu , încet și-a întors trupul către ușă, ieșind parcă mai mult dusă de cele două fete.

Ușa biroului a rămas deschisă. Înăuntru o masă precum cele din unitățile militare, pe vremuri, cu picioare de fier și tăblia acoperită de furnir. Pe masă o geantă neagră și un fular de damă aruncat lângă ea  Pe jos linoleum din ăla verde de spital.  În camera mai era și un pat cum mai văzusem pe vremuri la mama, cu un cadru de lemn masiv de culoarea muștarului. Pe pat o cuvertură din cele înflorate. Mai mult ca sigur că aici era un dormitor pentru doctorii care făceau de gardă noaptea.

Înăuntru o femei tânără vorbește la telefon. Presupun că e medic. Are câteva hârtii în mână. „Da, avem donatorul! Da, au fost de acord. Da ,familia a semnat acum. Da, probabil. Pot merge la recoltare mai târziu…Nu, e pe aparate…o scoatem mai târziu…”

M-am uitat din nou spre ușa unde dispăruse femeia. Cine să fi fost? Soțul, un copil? Probabil cineva foarte apropiat, după cât de greu se desprinde de hârtiile alea din mână doctoriței. Sora, aveam să aflu mai târziu…  Nimic nu arată ca în filme. Nimic nu e alb, nimic nu e strălucitor. Aparatele nu-s lucioase, nimeni nu păstrează un moment de tăcere. Nu e muzică tristă pe nicăieri. Doar în jur asistentele și infirmierele își continuă alergătura crâncenă între paturi. Atât se vede când se pune capăt unei vieți ca să înceapă alta.

Mulțumescul acela rostit de două ori, mi-a rămas în cap. Oare pentru ce-o fi mulțumit? Tocmai se despărțea de cineva drag. Ce se petrece în sufletele oamenilor ajunși aici. Dar în cele ale căror oameni așteaptă. Ce dureri trebuie să treci când te despărți… Ce dureri trebuie să treci atunci când aștepți.

Nu știu să descos scandalul transplantului din România. Cred că sunt spitale în care se poate face transplant, așa cum spun doctorii. Cred că avem condiții proaste spre inexistente pentru post-transplant, așa cum spune ministrul. Nu cred că europenii ne fură organe, ci dimpotrivă. Și sunt convins că undeva este o bătaie pe bani mulți. 

De aceea, e nevoie de transparență, proceduri clare și grijă atunci când vorbim de acești oameni. Și respect. Ceea ce acum nu avem

transplant
transplant

Vlad Voiculescu: ”sistemul sanitar este o mlaștină”. Mai speră cineva?

Vlad Voiculescu este tipul de ministru pe care îl vrei în România. Cunoaște sistemul sau mai ales neputințele acestuia și este dipus să dea o mână de ajutor. Vorbește fără ocolișuri și nu e teamă să spună care sunt problemele majore ale lumii pe care trebuie să o diriguiască.

A apucat să dea drumul la câteva programe și sper să văd și măcar un spital din alea cu care suntem amenințați de 20 de ani. Și sunt sigur c-a călcat pe câteva bătături după virulența și densitatea atacurilor la care este supus. Mai ales că spune c-ar vrea să meargă  mai departe.

Citește mai mult

vlad-voiculescu
vlad-voiculescu

Hidrogenul sulfurat care plutește peste București, depășiri de până la 7 ori

Marți a avut loc întâlnirea dintre localnicii din vestul Bucureștiului, Bucureștii Noi, Chiajna și Chitila cu autoritățiile de mediu și sănătate din București și din Ilfov. De data asta am fost mai mulți, estimarea mea este că s-au strâns în jur de 40 de persoane.

O să pun aici punctele principale ale discuției, astfel încât să le vadă toată lumea, dar să și atragem atenția celor din afară că se întâmplă câteva lucruri grave pe care merită să le știe tot Bucureștiul.

Citește mai mult

Vaccin și responsabilitate

Ministerul Sănătății a anunțat că numărul cazurilor de rujeolă din România a crescut de la 7 în 2015, la 675 în 2016. Creșterea este măcar spectaculoasă, dacă nu de natură să te sperie. Ministerul spune că trei copii au murit din această cauză. E vorba de trei copii mici sub un an, care nu apucaseră să fie vaccinați.

Cred că este adevărat. Atât de des se vorbește despre refuzul de vaccin încât mi-e teamă că multă lume, prea multă, nu se vaccinează. Și poate n-aș fi scris aceste rânduri. Aș fi vorbit despre opțiune individuală, dar în acest caz mi-e clar că opțiunea individuală afectează comunitatea.

Citește mai mult

vaccin
vaccin