Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

În ce țară v-ați trezit

Cu ani în urmă, reporter fiind, eram în coloana oficială care îl ducea pe Adrian Năstase spre Petroșani. Asta însemna câteva zeci de mașini care mergeau cu peste 100 de kilometri la oră. Totul era închis înaintea sa. Nicio gâscă nu trecea pe stradă. Lumea se aduna la porți și se uita ca la o minune la vântul ce trecea prin satele lor. 

Pe alocuri, câte un steag la o poartă de primărie. Polițiștii salutau ferestrele fumurii ale mașinilor și țineau în loc lumea care avea treabă. În Petroșani, orașul primise o spoială strașnică. Până și marcajele erau refăcute, străzile măturate, copacii vopsiți. Blocurile căzute parcă fuseseră și ele cumva curățate. Tot orașul știa că vine ”AN-ul” sau ”El însuși”, așa cum i se spunea. Lumea era adunată la intersecții, pe trotuare și apoi la mină. 

Citește mai mult

Liviu Dragnea face declaratii dupa votarea modificarilor aduse Codului de procedura penala, miercuri, 4 iulie 2018. Inquam Photos / George Calin
BUCURESTI - CAMERA DEPUTATILOR - GABRIEL VLASE - VOT

Primărie pe persoană fizică

Dacă te uiți la noile legi făcute de PSD pentru aleșii locali, îți dai seama că, în viitor, primarul din România va fi un super-erou pe bani publici. Cred că s-a îndepinit visul cel mai mare al primarului: să facă ce vrea și să răspundă doar politic.

De ce să dai socoteală la vedere pentru banii pe care i-ai cheltuit? De ce să nu faci afaceri pentru tine și pentru alții? Sau de ce nu să-ți angajezi toate neamurile pe unde poți?

Citește mai mult

cascaval
cascaval

România, lucruri care (nu mai) contează

Deunăzi, la spălătorie, mi-au spălat mașina patronul și nevasta lui. Nu mai au decât doi oameni de ceva vreme și nici nu o să mai vină altcineva. Bani puțini, multă muncă. De abia au putut să oprească un băiat la vulcanizare.

Au bătut toate satele de pe lângă București, dar ”nu prea se mai vrea”. Și așa e plin de afișe cu locuri de muncă, pe toți stâlpii din comună: de la frizerie, la spălătorie, la vulcanizare și companii de construcții. Niște băieți de la ”logistică” mi-au pus unul drept în fața porții, poate mă duc eu. 

Citește mai mult

coruptie
coruptie

Udrea, câteva momente de revăzut

Știu c-au trecut câțiva ani de când Elena Udrea nu mai e în fruntea țării și nu ne mai dăm seama de magnitudinea condamnării Elenei Udrea. Coborârea sa a fost lentă, dar perceptibilă, așa că decizia nu miră acum. Dar dacă te uiți în istoria recentă, poate o să înțelegi mai multe. Și nu ne despart mai mult de zece ani de întâmplările de mai jos. Vă las, așadar, câteva fragmente din cartea Adrianei Săftoiu – Cronică de Cotroceni- care sunt lămuritoare pentru ce s-a întâmplat. 

„Nu putem să intrăm toţi la Preşedinte“, e opinia Elenei. În afară de consilierii prezidenţiali, cinci la număr, nu prea mai au acces alţi funcţionari din instituţie în cabinet. Încerc să exemplific. „Adică, pentru dosarele pe extern, ar trebui ca Pleşu să îţi spună ţie ce conţine dosarul şi tu să îi prezinţi Preşedintelui, nu consilierul în cauză?“ „Da, e o variantă“, îmi răspunde.

Citește mai mult

E o singură soluție după decizia CCR (audio)

Acum că lucrurile s-au mai răcit, poate facem apel la ceva mai mult calm și la mai multe considerație pentru statul în care trăim. Mă refer la decizia CCR care a schimbat, tehnic, arhitectura statului român. Am văzut în ultimele ore apeluri ale unor diverse persoane sau chiar partide, la Klaus Iohannis să nu respecte decizia Curții. Am văzut, de asemenea, apeluri la depolitizarea Curții, care ar fi singura soluție ca lucrurile să se așeze pe un făgaș normal. 

Culmea, o parte din apelurile astea sunt făcute de oameni care aplaudau Curtea la referendumul din 2012, atunci când l-a lăsat în funcție pe Traian Băsescu. Știu, CCR a supărat atunci jumătate de Românie și acum a supărat-o pe cealaltă.  

Citește mai mult

cocalar
cocalar

Partidul poate să te caute și în fund

Bunicii mei au avut întotdeauna wc-ul în curte. Cât mai departe de casă, destul cât să te înnoroiezi la ducere și la venire. Wc-ul era din scânduri sănătoase, cu o podea care să nu-ți dea emoții, vopsit cu alb și ținut mereu curat, impecabil. Ani de zile, scaunul era alcătuit doar din lemn, dar pe măsură ce lumea s-a modernizat, s-a pus acolo și un colac. Mai era o sticluță de apă și ceva săpun. 

Nu știu dacă ați apucat, dar cei mai vechi știu că pe vremuri nu prea vedeai hârtie igienică, mai ales la țară. Hârtia asta era o chestiune de lux. Și așa aia de-o găseai era mai aspră decât o frunză de porumb. Așa că de multe ori, wc-ul era plin de hârtii din ziare. Bunică-mea le tăia frumos, în dreptunghi și le înfingea într-un cui bătut în perete. Era un cui uriaș, ruginit, cu o floare mare, pe care puteai înșira câteva sute de foi. Era cel mai bun loc în care să citești ziarul, în timp ce Ceaușescu și Leana lui îți râdeau în față sau îți dădeau indicații prețioase. Și era, desigur, o senzație de răzbunare teribilă să te ștergi chiar cu fața lui. Era o socoteală doar între tine și el și niciodată nu te-ai fi gândit că asta poate avea consecințe. Imaginația răului este însă mai mare. 

Citește mai mult

wc
wc

TNR vs fotografia cu Olguța. Ce-o fi mai rău?

Mă uit la articolul din TNR. Și apoi mă uit la poza cu Olguța călare. Articolul ăla e o mizerie sinistră. Nu mă face să râd, deși intuiesc o poantă. Dacă nu foloseau cuvinte violente, poate aș fi râs. Deci, o primă dramă. Nu râd.

Mă uit la poza cu Olguța pe motocicletă. Și întâi râd. Nimeni nu stă așa. După care vine Sabin cu explicația științifică și anume că stă în poziție de Shodokan-Fudokan și că de fapt se pregătea de luptă. Vezi, Doamne, așa e ea războinică. O fi, nu zic nu. Și după ce râd mă enervez. Mă enervez pentru că încep să văd detaliile din poză. 

Citește mai mult

olguta calare
olguta calare

Europa ca dușman

”Suveranitate”. Rețineți acest termen pentru că o să-l mai auziți. Recent a fost adus în agenda publică de Liviu Dragnea. La Congres, când a vorbit de legea defăimării. 

”România este un stat suveran, aşa scrie în Constituţie. Să nu uităm asta. Atunci când oameni politici, şefi de instituţii, voci cunoscute ale societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, (…) în aceste situaţii pierdem suveranitate, independenţă, demnitate, respect şi nu câştigăm nimic. Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje. Atacul asupra propriei ţări este o insultă la adresa românilor şi trebuie să înceteze. Suveranitatea României este mai preţioasă decât orice luptă internă pentru putere, decât orice mic interes local şi de aceea este nevoie să o protejăm şi o vom proteja prin legi explicite, dezbătute şi votate în Parlament”. Asta spunea domnul Dragnea. 

Citește mai mult

puzzle europa
puzzle europa

Cum moare democrația în România

Publicația Vox prezintă într-un articol de săptămâna trecută citate dintr-o carte care explică foarte bine lumea de azi.  Cum mor democrațiile este scrisă de Steven Levitzky și Daniel Ziblatt. Ideea principală a cărții este că dictaturile din trecut s-au adaptat și că ele nu vor mai apărea precum în trecut. Regimurile totalitare și dictatorii de azi fac tot posibilul să-și subordoneze democrația. Iată:

”Așa mor astăzi democrațiile. Dictaturile clasice, absolutiste – în forma fascismului, comunismului sau cele militare – au cam dispărut în lume. Loviturile militare de stat sau alte moduri violente de luare a puterii sunt rare. Cele mai multe țări țin alegeri regulate. Democrațiile mor în continuare, dar o fac în feluri diferite. De la finalul războiului rece, cele mai multe căderi ale democrației nu au fost cauzate de generali și soldați, ci de cei care au fost aleși democratic. Precum Chavez în Venezuela, lideri aleși au subordonat instituții democratice în Georgia, Ungaria, Nicaragua, Peru, Filipine, Polonia, Rusia, Sri Lanka, Turcia sau Ucraina. Astăzi, căderea democrației începe de la urne.” 

Citește mai mult

Lecțiile de bun-simț ale Simonei

Cred că Simona Halep ar merita să ia o pauză nu numai de pe teren, dar și din știri. Nu-i ușor să fii zi de zi chestiune de interes public și toată lumea să-și dea cu părerea despre tine. Dar o să mai adaug o idee care ține de spiritul lui Halep. O lecție pe care multă lume mai are să o învețe. 

Simona a refuzat să aibă parte de o primire oficială. O primire la salonul oficial al aeroportului Otopeni. Ar fi meritat-o, măcar că și-ar fi văzut familia mai departe de camerele de luat vederi. A ieșit printre operatori așteptată de un tată încurcat între cablurile tv. Iar apoi a cerut să nu mai fie filmată. O scenă ciudată din multe puncte de vedere. Nimeni nu a fost în stare să-i ofere un buchet de flori, cu excepția familiei,  să-i asigure un grad de confort minim sau să fie întâmpinată de câțiva dintre suporteri. Cam atât pentru o campioană care a refuzat salonul oficial pentru că nu a câștigat un turneu în care a jucat fabulos. 

Citește mai mult

halep aeroport
halep aeroport