gala bute

Cine a dosit stenogramele din dosarul Udrea

Ieri a ieșit referatul procurorilor în dosarul  Gala Bute. E vorba de documentul trimis instanței cu propunerile de control judiciar pentru cei implicați în afacere. E vorba de consilierul doamnei Udrea, Ștefan Lungu, afaceristul cu banii, Adrian Gărdean și secretarul general al ministerului Gheorghe Nastasia. Schema afacerii era relativ simplă. Gărdean trebuia să întoarcă o parte din banii pe care îi primea pe diverse contracte supra-evaluate de la diverse autorități locale. La rândul lor acestea luau banii de la minister. Nu intru în detalii.

La dosar sunt însă atașate o sumedenie de stenograme care arată cum lucrau cei implicați. Numele Elenei Udrea e pomenit de vreo trei ori. Luate separat stenogramele au relevanță, dar puse la un loc cu alte probe ele sunt chiar strigătoare la cer. Și aici apare surpriza. Interceptările sunt făcute din iulie 2010 până în 2011. Au trecut aproape 5 ani. Și încep să mă mir. Mai mult

Lecția pe care Băsescu nu a învățat-o niciodată

Pot să înțeleg luptele politice ale domnului Băsescu. Și să aștept cu incredere că ne va spune cine este ofițer sub acoperire in politică. Bănuiesc ca vom aștepta mult si bine. Și că vom primi lămuriri la fel de clare precum cele în cazul său la Anvers.

Nu pot să înțeleg însă insinuările, fumigenele și alte exprimări la adresa jurnalistilor. Nu a fost deajuns ca i-a dat lui Tolo veniturile în presă. Acum spune că șeful GSP influențează procurori și că de fapt nu ar fi tocmai jurnalist. Dar ce, domnule presedinte? Ce alte preocupări are Tolontan, iar dumneavoastră ca un demn avertizor de integritate, nu vreți să ne spuneți? De ce este necesară demonizarea unui jurnalist care a suținut toate lucrurile bune propuse de dumneavoastră?

Tot ce pot pricepe de aici este că dosarul Galei Bute, refăcut de Tolo, în ciuda DNA, a picat prost. Și că marea temere este că el ar putea merge până la capăt. Poate de asta v-ați și exprimat public că nu vă place de procurorul Mariana Alexandru. Altminteri, sunteți președintele care a spus toate lucrurile corecte și a aplicat prea puține. Apropo, nici acum la final de mandat, nu v-ați prins că nu dumneavoastră o să aveți ultimul cuvânt.

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!