Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Cum au umplut Voluntarii Cupa cu muștar și au golit-o de decență

Sâmbătă s-au jucat majoritatea finalelor de Cupă de prin Europa. Așa este sistemul de date al UEFA. Lucrurile au stat în felul următor. În Anglia s-au dus la meci 89 472 de persoane. Iar imaginile bucuriei au arătat în felul următor

arsenal chelsea 

Citește mai mult

cupa cu mici și mustar
cupa cu mici și mustar

Lăsați-l pe Hagi să se bucure de titlu!

Hagi este campion. Mi-ar fi plăcut să spun că este campion fără dubii, dar mi-e teamă că nu pot. Sunt măcar trei meciuri în care echipa lui Hagi a întâlnit adversari suspect de relaxați. Două cu Astra și unul cu Craiova. Și unul în care ai lui s-au împiedicat ca și cum vedeau atunci prima oară mingea. Cel în care Astra a mers spre finala Cupei. 

Multă lume trăiește cu impresia, pe bună dreptate, că Hagi a refăcut o cooperativă din vremurile de demult. Pentru că e Hagi, lumea așteaptă ca titlul să fie unul pur, strălucitor și de neatins.

Citește mai mult

7431207-mediafax-foto-alexandru-dobre
7431207-mediafax-foto-alexandru-dobre

Gerrard a fost mai mare ca Liverpool

Un semn neașteptat că îmbătrânești vine de pe terenul de fotbal. Vine atunci când eroii tinereții și copilăriei tale încep să se retragă. ”Să pună ghetele în cui”, cum plastic se spune și probabil nu se face vreodată. Primul semn a venit mișelește în 2013-2014 când au plecat deodată la cabine Nesta, Seedorf, Henry, Rivaldo, Juninho Pernambucano, Veron, Giggs, Puyol, Zanetti, Beckham, Scholes, Inzaghi, Shevcenko sau Owen.

Să nu mă înțelegeți greșit. Am mai văzut fotbaliști retrăgându-se. Dar cu ăștia am crescut deodată. Ceilalți erau deja bătrâni. Dar ei sunt colegii mei de generație. Pe Raul l-am prins în liceu. În al lui și al meu. Puștiul înșira goluri la Real, în vreme ce noi înșiram teze la matematică.

Citește mai mult

Gabi Balint: ”m-a aplaudat tot vestiarul când m-am întors de la cumpărături”

Gabi Balint este unul dintre idolii generației mele. Aveam exact vârsta potrivită pentru toate visele din lume când Gabi a marcat din penalty la Sevilla și ne-a făcut zei pentru totdeauna. A venit ieri la Prima Ediție de la Digi FM. Prima dată când ne-am văzut.

Recunosc că am avut emoții, pentru că nu-i puțin lucru să-ți vezi idolii în carne și oase. Mai ales la 9 dimineața. ” E al naibii de devreme, dar dacă ți-am promis că vin, vin.!” Ardeleanul din el nu se dezminte chit că a luat soarele Spaniei și verva Bucureștiului în 30 de ani.

Citește mai mult

balint
balint

Cum se face că ai noștri nu plâng niciodată?

Ronaldo plângând. Ce imagine nepotrivită pentru personajul care mai deunăzi arunca cu microfonul unui jurnalist. Sau pentru unul care în general are imaginea că nu dă doi bani pe ce se întâmplă în afara spațiului său privat. Dovadă răspunsul în doi peri la întrebările legate de corupția în fotbal, criticile la adresa colegilor sau celebrele poze în chiloți.

De data asta nu-l judec, îl înțeleg. Când te apuci de fotbal, visezi să dai golul decisiv într-o mare finală. Până și Ronaldo are dreptul la visul acesta. Dar acesta nu este un articol despre lacrimile lui sau ale altuia, ci despre lipsa altor lacrimi.

Citește mai mult

România, țara în care se cară apă cu prosopul

Uitați-vă bine la imaginile de mai jos. Nu există imagine mai bună a situației noastre. Cu un fotbal la pământ, într-o țară lovită de inundații. Le puteți vedea pe amândouă la un loc, chiar pe un teren de fotbal. Priviți ce fac personajele în această luptă fără cap și coadă.

De la antrenori la fotografi, toată lumea este angrenată într-o inutilitate totală. Niște profesioniști ai gazonului varsă apă din bureți, înapoi pe teren, unii jucători cară apă cu ajutorul unui prosop cale de doi metri, că mai mult nu se poate. Alții împing apa de pe teren cu o ușă. Da, o ușă smulsă de la un dulap. Și nu reușesc să facă decât un mic val. Iar o fotografă mătură apa de ici-colo.

Amarnic meșteșug de prostie și neprofesionalism. Dar, ce să vezi, ăștia suntem noi de ceva vreme.

Citește mai mult

apa cu prosopul
apa cu prosopul

Hai cu golul, puiul mamei!

Gică Popescu și familia s-au pus în rând cu restul lumii, puțin înspre poarta albaștrilor. Ei închid de fapt tribuna plină cu vreo 200 de oameni, părinți și copii, încărcați cu fulare, steaguri și dispuși să strige vreme de oră.

Nu lipsește mai nimic din arsenalul pe care în mod obișnuit l-ai găsi la un mare derby din România. Poate petarde și torțele, căci nimănui nu i-a trecut prin cap să vină cu așa ceva și oricum există un control de securitate la intrare. În fapt, tribuna stadionului din Buftea, una din care poți vedea două terenuri, este plină ochi. Nu numai de oameni, ci mai ales de sentimente.

Citește mai mult

image1
image1

România, muncitori modești și onești

Ce ar fi de aplaudat în înfrângerea istorică din capitala Franței? Istorică pentru câtă dragoste și atenție s-a revărsat peste o națională mai curând mică. Ce să lauzi într-un joc din care ai ieșit cu capul plecat? Un joc în care ai arătat câte ceva , dar mai curând ai confirmat că poți rata momentele importante.

Ei au fost mai buni, mai rapizi, mai aproape mereu de ce și-au propus. Vorba lui Pacino: ”o jumătate de pas prea târziu sau prea devreme și nu prea îți iese, o secundă prea rapid sau prea încet și nu prea ajungi la minge”. Cam ăștia am fost noi aseară. Și atunci ce-ar fi de lăudat?

Citește mai mult

romania franta
romania franta

Claudio, omul care repune visele în drept

Pe Ranieri nu l-au vrut de la început. Adevărul este că el s-a propus la Leicester. (Lestăr, îi spun englezii.) Conducerea a fost mai curând reticentă. Ce-ar fi putut aduce un tip de 64 de ani, al cărui ultim rezultat a fost un șir de vreo 12 înfrângeri cu naționala Greciei.

Ba chiar și o înfrângere cu Feroe și asta de istoria fotbalului. În plus, domnul Ranieri este recunoscut pentru mâna sa ușoară, care mai curând mângăie. Și asta în fața unor băieți care nu sunt ușă de biserică.

Citește mai mult

Claudio-Ranieri
Claudio-Ranieri

Cel mai bun fotbalist din cărți

Eu sunt generația care l-a citit pe Cruyff. Nu l-am văzut jucând decât atunci când am crescut și a apărut pe youtube. Dar știu că pe coperta uneia dintre cărțile lui Ioan Chirilă era un tricou portocaliu cu numărul 14, plutind deasupra tuturor.

Am citit astfel toată povestea. Am aflat de haita lui Ajax, de fotbalul total, de generația spectacol pentru părinții noștri și, prin Chirilă i-am simțit neîmplinirea finalelor de Cupă Mondială pierdute.

Citește mai mult

ioan chirila
ioan chirila