Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Am fost un sfert de oră suspect de terorism la Frankfurt

Aeroportul din Frankfurt este un joc de Lego uriaș, din oțel sticlă și beton de o impersonalitate perfectă. Și de cel mai clar gri din istoria aeroportului. Nemții nu sunt preocupați de beneficiile comerciale pe care le poate aduce un spațiu atât de mare, astfel încât la terminalul doi nu sunt decât câteva magazine, în zona centrală. În rest, doar holuri, culoare, scări, turnuri care duc spre numeroasele porți.

Și pentru că TAROM-ul este o companie mică, îmbarcarea se face, aproape fără excepție, la poarta D50, adică un sfert de oră de mers după controlul pașapoartelor. Ce au făcut nemții deștept, însă, este să aibă controlul de securitate la un loc pentru fiecare trei sau patru porți. Asta înseamnă că nu se fac cozi imense și că toată povestea cu pantofii, curelele, laptopurile merge ceva mai repejor. Citește mai mult

uniunea europeana bomba
uniunea europeana bomba

Cum se vede criza refugiaților din Germania

Frankfurt și Mainz, cele două orașe pe care le-am văzut în acest final de săptămână, nu par a fi sub o povară generată de refugiați sau imigranți arabi. Nu am văzut mai mulți arabi decât de obicei și m-am uitat în mod special. O singură familie mi-a sărit în ochi pe o bancă, în gara din Mainz. Încărcați de bagaje și cu copii mici pe lângă ei parcă ar fi intrat în profilul pe care îl știu de la televizor.

În schimb am remarcat cam cât de mulți sunt cei de alte nații printre lucrătorii germani. De la conductorii și controlorii de tren, la vânzători sau la oamenii de ordine din diverse zone. Mitul arianului, al blonzilor cu ochi albaștri, parcă e pus un pic la încercare. Un blond cu ochi albaștri chiar îți sare în ochi. Dar poate este o chestiune subiectivă, dată de momentul pe care îl trăim. Citește mai mult

wilkommen refugiati
wilkommen refugiati

Ce am învățat la școală în Germania

Mi-am petrecut seara de vineri alături de prietenii mei din Germania la un fel de sărbătoare de final de școală a copiilor lor. Nu era serbarea oficială, ci una lejeră în care părinții și elevii își luau ”la revedere” unii de la alții, după ce au petrecut patru ani împreună. În Germania, școala primară este despărțită de cea secundară, așa că era ultima dată în care se vedeau în această formulă. Potrivit tradiției, oamenii au făcut un grătar în curtea școlii, iar copiii și-au petrecut ultima seară de elevi dormind în fosta lor clasă. Cei bătrâni au avut dreptul la mai multe pahare de șampanie în care se puneau căpșuni. Mainz-ul este capitala șampaniei în Germania și e chiar bună.

Drept urmare am avut parte de o prezentare a școlii, dar și de numeroase povești privind sistemul de învățământ german. Ce am aflat interesant: Citește mai mult

Vladimir și lumea electronică. Și cum se face în Germania

Bine ai revenit din lumea calculatorului!”, îmi spune Vladimir strecurându-se pe lângă mine. Am așa un sentiment de vinovăție că am stat ceva timp la laptop, cu copilul găsindu-și ocupații pe lângă mine. Dacă mă gândesc bine, copilul meu mă vede foarte mult timp la calculator. Sau folosind un gadget. Și cu televizoarele deschise. Așa e format obiceiul la noi, cu știrile în mână, căutând alte știri.

Așa că nu mă miră că distracțiile lui sunt electronice. Nu poate să fie altfel decât mine sau Alina.

Citește mai mult