coruptie

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: ”România va fi mai bine peste două rânduri de alegeri.”

Mi s-a părut potrivit ca în ziua de alegerilor să stau de vorbă cu Cristian Matei. El îmi este coleg de breaslă. Acum cinci ani se afla în Colectiv, alături de prieteni, la concertul Goodbye to Gravity. S-a trezit din comă trei luni mai târziu și a fost salvat în în Israel. De atunci, Cristi luptă pentru a-și recupera sănătatea în totalitate. Iar în interviurile sale a atras de mai multe ori atenția că problemele care au dus la drama din Colectiv nu au fost rezolvate. Să fie oare cazul în acest nou ciclu electoral?

Așteptările sunt că mai curând nu. Și, la fel, este dureros că tot ce înseamnă progres este cât se poate de lent. Pentru Cristian Matei este de neînțeles cum e posibil ca la cinci ani după Colectiv, să fie votat un om ca Piedone. Dar nu este de neașteptat ca să ardă un spital. Dimpotrivă. Și, la fel, nu e de așteptat ca România să cadă de acord nici măcar asupra gravității acestui lucru.

Interviul de mai jos este dureros. Pentru că el arată nu numai că viaț aunu iom poate fi schimbată și devastată de lipsa de cinste și de moralitate. Dar că până și speranța se ofilește aici la noi. Cred că o să simțiți asta în rezultatele acestor alegeri.

Câteva mărturii care-ți arată că România e o șandrama putredă

Sigur că, dacă vă întreb acum, o să-mi spuneți imediat că România este o țară coruptă. Și că politica și administrația românească au extins acest obicei al corupției până în punctul în care n-a mai rămas piatră peste piatră.

Incendiul de la Piatra Neamț este un exemplu cât se poate de bun. Aici, incompetența politică laolaltă cu clientelismul, neputința intelectuală și șmenul de partid au dus la moartea unor oameni.

Dar cel mai bine este să auzi acest lucruri cu urechile tale și să-ți faci o idee cât de mare este nemernicia. Iar ediția de marți a României în Direct a adus o serie de astfel de mărturii care-ți îngheață sângele în vene. Nu numai că vorbim de corupție, dar vorbim de o adaptare la viața de junglă, care duce la ignorarea completă a fricii de justiție. Dar, stați, nici măcar asta nu este o problemă. Pur și simplu oamenilor acestora nu le mai pasă de viețile celor din jur. Pentru bani se calcă peste cadavre.

Mecanismul este un cerc vicios în care, dacă ești prins, poți să alergi la nesfârșit. Trebuie să fii foarte curajos ca să-l spargi. Sau să pleci din țară. El presupune un politician care are numirea politică, apoi controlează verificarea și distribuie banii către firma care face lucrarea de mântuială. Lucrarea se face în bugetul alocat, dar costurile sunt trase în jos ca să rămână profitul cât mai mare. De acolo se plătește șpaga. Iar ceea ce o să auziți mai jos sunt câteva mărturii care o să vă arate tot atâtea mecanisme de funcționare a corupției și incompetenței ucigașe. Le-am rezumat ca să știți ce o să auziți.

  • Un antreprenor care povestește despre diferența dintre o lucrare la un spital de stat și una la un spital privat. Dacă cea de la privat este o operă de artă, la stat nu are acces decât după o subcontractare. Pe parcurs descoperă că antreprenorul numărul unu nu are decât cinci lucrători, dar că lucrările sale sunt decontate cu prioritate. De asemenea, banii povestitorului, cel care duce greul sunt pe jumătate și numai după presiuni. A rupt contractul, a denunțat, nu s-a întâmplat nimic
  • Un specialist în eficiență energetică povestește despre lipsa completă a profesioniștilor tehnici din instituțiile publice. Niște cârpaci îi numește pe cei care lucrează acolo, incapabili să înțeleagă lucrările pe care le au de făcut. Iar lucrul cel mai important este criteriul prețului celui mai mic care este sursa viciului
  • Un inginer care a lucrat la renovarea mai multor spitale. Din cauza prețului mic s-a ajuns la depășirea bugetului. Dacă ATI-ul l-a scos la linie, la următorul etaj s-a lucrat mult mai prost. Din momentul în care lucrarea s-a degradat cu bună știință, patronii l-au pus să semneze toate documentele. A demisionat.
  • Un consultant în lucrări de construcții care are o dilemă ieșită din comun. ISU și ANSVSA se contrazic asupra unei metode tehnice. Din cauza asta au blocat lucrarea.
  • Un vânzător de echipamente medicale care spune că prima întrebare pe care o primește de multe ori este ”mie ce-mi iese?”

Din ce în ce mai mulți experți povestesc despre slaba calitate a lucrărilor și materialelor pentru diverse investiții publice. Fie că este vorba de materiale ieftine la prețuri supraevaluate, fie că sunt lucrări de mântuială, acestea pun în pericol zeci de investiții, dar și viața celor care le folosesc. Adăugați controale și recepții cu ochii închiși plus o seamă de contracte date clienților de partide.

Țineți minte că la un moment dat a picat o școală, tavanul ei, chiar în timpul unei vacanțe? Și că marele noroc a fost acolo că nu erau copii. Dar ei ar fi putut fi acolo. Oare în câte alte locuri din România copiii sunt puși sub amenințare? Sau în câte locuri din România sunt spitale care mai pot să ardă?

Astea-s lucruri pe care noi ni le-am făcut nouă. România e ca o șandrama care stă să cadă. Suntem protejați de realizările unor oameni onești, de profesionalismul altora, dar în multe situații este doar noroc.

Noi avem o mentalitate care spune că, dacă fac un ban rapid, o să scap, o să trăiesc mai bine. Dar nu funcționează chiar așa. Cum o să mai scapi dacă ajungi într-un spital care arde? Chiar dacă tu ai avut pila la ce te mai ajută? Nu poți să gândești doar până la portofel. Viața bună este dată de calitatea întregii societăți de lângă tine. Dacă-i plin numai de hoți și numai de nenorociri, tot praful se alege.

Eu cred că lumea ar trebui să lucreze ca și cum copilul lui o să ajungă într-o zi acolo. O fi sigur pentru copilul meu? Dar pentru tatăl meu? E sigur ceea ce fac eu? Până n-o îndreptăm pe asta, nu scăpăm

În timp ce PSD și PNL își reîmpart sănătatea, pacienții bat la ușa spitalelor închise

O scurtă privire prin presa ultimelor 48 de ore vă va arăta numeroase acuzații de jaf, incompetență sau amândouă deodată la adresa a diverși manageri din sistemul sanitar. Acestea merg de la ministru până la șefi de spitale sau directori de companii din domeniu. Și sunt lansate deopotrivă de PSD, PNL și USR. Ce se întâmplă? Simplu: e bătaie pe cea mai mare afacere cu bani publici din România. 

Întâi de toate, o recapitulare a faptelor. Ministrul Tătaru a vorbit chiar la Europa FM, în această săptămână, despre cum va dezmembra caracatița de la Unifarm. De asemenea a anunțat că o să regleze mai multe direcții din minister. În replică, am aflat de neamurile și pilele pe care ministrul le-ar fi pus, deja, prin diverse consilii de administrație. 

Există și cereri în Parlament ca ministerul să oprească jaful din timpul pandemiei. Sunt acuzații din partea PSD de trucare de licitații, de atribuire directă către companii de casă și așa mai departe. La rându-le membri ai USR depun plângeri penale împotriva unor directori numiți și de PSD și de PNL, pe care-i acuză că sunt în cârdășie pentru spolierea banului public. 

Bătălia a avut și forme legale. La începutul pandemiei, după ce incompetența mai multor manageri numiți local a fost dovedită și s-a arătat a fi de-a dreptul criminală, guvernul a luat pentru sine decizia de a numi directori. Nu toate numirile au fost inspirate. Au ajuns în funcții temporare oameni care conduceau firme de pompe funebre sau foști șefi de sală. E adevărat, nu multă lume s-a înghesuit să conducă un spital în pandemie. PSD și-a luat numirile înapoi imediat după starea de urgență și și-a repus oamenii la butoane. Drept răspuns, ministrul Tătaru a început să mai taie de prin numirile pesediste din funcțiile centrale. 

Astfel, după criza sanitară, e o reașezare a sistemului, una care se face pe cel mai mare buget din România. De fapt, asistăm la re-împărțirea celei mai mari afaceri cu bani publici din istoria României, să nu aveți vreo îndoială. Bugetul central al sănătății numără peste 10 miliarde de euro. Dar trebuie să socotiți și banii care vin din zona locală. Practic, partidele vor să controleze unde merg acești bani. 

Fie că vorbim de construcții de spitale, de achiziții de bunuri, de medicamente, de aparatură, de angajări, de catering, toată firmele de partid vor o bucată. Mai ales că aceste bugete vor crește în perioada viitoare. În plus, orice achiziție, acum, este scuzabilă. Doar salvăm oameni, nu? De asta, de exemplu, Primăria Sectorului unu a luat 2700 de holtere cu aproape 4000 de euro bucata. Dar, știți, sunt sute astfel de exemple.

Ce va fi mai departe? Bătălia aceasta va continua și va fi vizibilă până când se așează noile culoare ale banilor. După care va fi pace. Ce putem face noi ca societate? O soluție vine de la Observatorul Român de sănătate, care alături de 20 de ONG-uri au înaintat autorităților un decalog pentru sănătate mai bună. Acesta prevede depolitizare funcțiilor de manager și concursuri reale la spitale, apoi stabilirea unui plan multianual de investiții, atât central cât și local, dar și un control independent al calității serviciilor din spitale.

Poți să te alături acestei inițiative semnând pe pagina decalogsănătate.ro

Iar cât timp eu vă povestesc asta, asociațiile bolnavilor cronici atrag atenția că pacienții încă nu sunt primiți în spitale. La fel, multe medicamente lipsesc în continuare din farmacii. Și, colac peste pupăză, cazurile de COVID sporesc din nou. 

 

Curtea Constituțională a ajuns la finalul unei epoci triste

Hotărârea CEDO care spune că doamna Kovesi a fost îndepărtată incorect din funcția de șef al DNA este cea mai recentă piatră de moară la gâtul Curții Constituționale. Și poate e timpul, dacă-mi dați voie la o parafrază, să spunem, Iohannise, fă ceva!

Sper că vă amintiți la ce mă refer. Este celebra frază a lui Codrin Ștefănescu care a declanșat tăvălugul de la DNA.  ”Așteptam o reacție a Procurorului General, nu a venit așteptam o reacție a ministrului justiției… nu a venit. Așteptam trimiterea corpului de control al DNA… nu s-a întâmplat. Așa că fac un apel către ministrul justiției: Tudorele, fă ceva!”

Liderul PSD-ului lui Dragnea vorbea la începutul lui februarie, după o emisiune de televiziune care prezenta cazul procurorilor de la Ploiești. Laolaltă cu toți liderii PSD, el a cerut o execuție sumară a Laurei Codruța Kovesi. Sub conducerea sa DNA făcuse un număr uriaș de dosare mai multor lideri politici. La sfârșitul lui februarie, ministrul justiției prezenta un raport de control al activității șefei DNA și apoi o destituia. Decizia nu a  fost pusă în aplicare de Klaus Iohannis care a tras de timp până a fost obligat de o hotărâre a CCR. Acest tip de hotărâri nu sunt contestabile în sistemul nostru. Klaus Iohannis nu a avut niciodată o poziție publică detaliată, ci și-a pus purtătorul de cuvânt să anunțe hotărârea. La un moment dat, însă, Liviu Dragnea a spus într-un interviu că DNA nu mai există.

Hotărârea CEDO de acum, care-i dă dreptate lui Kovesi vine să ne spună din nou că avem o mare problemă la Curtea Constituțională. Klaus Iohannis a cerut revizuirea hotărârii acesteia, dar și a altora emise pe baza unor declarații politice. Se referă aici la episodul în care a fost împiedicat să declanșeze alegeri anticipate în iarna acestui an

Curtea Constituțională din România are deja o istorie de decizii care au bulversat societatea. De când Traian Băsescu a introdus-o în jocul politic, blocând mai multe inițiative legislative sau numiri în funcție, aceasta a devenit un actor politic important. În vremea fostului președinte rămâne celebră erata de la Referendumul din 2012, dar apogeul a fost atins în vremea guvernării PSDragnea când au fost desființate abuzul în serviciu, când au fost desființate incompatibilități, a dezincriminat conflictul de interese și a tăiat din atribuțiile președintelui. 

Mai mult Curtea a încetat să mai lămurească dileme constituționale și legale și a început să adauge la diverse legi. Mai ales în funcție de ce făcea și ce gândea PSD la data respectivă. Iar sursa profundă a răului stă chiar în modul în care se fac numirile la curte. 

Peste tot în lume, Curțile constituționale sunt curți politice. Ele au capacitatea de a  judeca situații extrem de complicate și să dicteze curente sociale care rămân în poziție ani buni, poate generații. Pentru asta, însă, în funcțiile respective sunt aleși cei mai buni profesioniști, oameni ajunși în vârful carierei lor și a căror imagine este fără de pată. Societățile occidentale știu exact cine sunt și ce gândesc acești oameni în diverse probleme, de la drepturile omului, la drepturi civile sau penale, la orientare sexuală și chiar dreptul la avort. Toți sunt supuși unui interogatoriu public și unei dezbateri naționale. 

România a procedat tocmai pe dos. În multe situații apus în funcție persoane cu experiență inexistentă, fără o carieră solidă în spate, ba, uneori, și cu probleme de imagine. Puși într-o sinecură aceștia n-au fost decât niște executanți obedienți ai unei puteri putrede și corupte. Mulți dintre ei s-au comportat precum păpușile defecte ale unor politicieni infectati până în măduva oaselor. Prin prestația lor au distrus cea mai importantă instituție din sistemul politic și juridic românesc punându-i la îndoială credibilitatea pentru o generație întreagă. Reformarea sa este o obligație pentru următoarele alegeri.  

De ce a reînceput Iohannis campania electorală?

E o surpriză pentru toată lumea că în plină pandemie avem lupte politice, dar președintele Iohannis a lansat două atacuri violente la adresa PSD în ultimele 24 de ore după acesta încercase câteva dintre șmecheriile obișnuite din Parlament. Ce se întâmplă?

Nu cred să-l fi văzut pe Klaus Iohannis într-un discurs mai violent la adresa PSD decât cel de miercuri la prânz . În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor.”

După ce ani de zile a suportat campanii în care era numit, ne-român element străin, acuzat de că e de altă religie sau trecut prin oricare alte injurii pentru lipsă de patriotism, doar pentru că este de altă etnie, Domnul Iohannis a prins cel mai potrivit prilej de răspuns. Din neglijență, prostie sau vreun târg politic dubios, PSD a scăpat o lege privind autonomia ținutului secuiesc, legea care a fost adoptată tacit. 

Asta e o șmecherie inventată de Adrian Năstase, dar menținută de toate puterile, ca unele acte normative să treacă pe sub radar. Inițial, legea era menită să treacă legislație europeană, dar apoi a devenit o ocazie de târguri politice.  

Pentru un partid cu iz profund naționalist, cum fost PSD-ul în ultimii ani, asta fost o greșeală. Din apărători ai românismului verde, ei au devenit aliații UDMR la ruperea țării. Domnul Iohannis doar a taxat cu voioșie și înverșunare toate mizeriile pe care le-a suportat ani de zile. 

Și era și un moment prielnic. Discursul de marți,  din conferința de presă, a fost presărat cu referiri la PSD. Dese, acestea vizau greaua moștenire lăsată de partidul condus odată de Liviu Dragnea. Iohannis le-a amintit tuturor că din cauza PSD nu avem nici materiale pentru pandemie, dar și visteria goală. 

Greaua moștenire e o temă preferată a politicienilor români și o pisică aruncată în curtea vecină de câte ori a venit ocazia. Acum, de exemplu, domnul Iohannis a uitat că partidul său era la guvernare de ceva vreme înainte de pandemie, dar stocuri tot nu am avut. 

Și a mai făcut domnul Iohannis o declarație care te face să ridici o sprânceană. ”este cu totul și cu totul altceva decât pe vremea guvernelor pesediste, când eu spuneam una, ei făceau alta și a pierdut România. ” Păi asta este exact democrația și nu ar trebui să ne mirăm de ea, chiar când nu ne convine

De ce totuși această reînviere a agendei politice? Odată pentru că orice partid aflat la guvernare în mijlocul unei crize pierde în sondaje. E firesc, deși echipa Orban pare că s-a descurcat onorabil în această nenorocire. Dar, al doilea motiv este că PSD rămâne la fel de toxic. Chiar când toată lumea era cu ochii pe pandemie, prin comisia juridică de la cameră era trecută o lege care le dădea voie aleșilor locali incompatibili, peste 1000, să mai poată candida o dată. În pandemie ca hoții, cum ar veni. Adăugați valul de legi populiste în care PSD pune în sarcina guvernului tot felul de plăți, dar fără a indica de unde banii. Iată, legea decontării chiriilor care trebuie plătite de fisc.

Concluzia? Alegerile sunt necesare. Anticipate nu mai pot avea loc, le așteptăm pe cele la termen. Cum PNL va ieși slăbit din criză , Iohannis trage tare acum și profită de toate combinațiile PSD pentru a ține scorul egal. Și tot așa, până la toamnă.  

 

Bebelușii de la Timișoara nu sunt un accident

Este timpul să vorbim de responsabilitate și despre minciună, după ce la Timișoara familiile a zece copii nou-născuți au fost anunțate că bebelușii au fost infectați de coronavirus. Cea mai probabil ipoteză fiind că infecția vine de la cadre medicale. Noile teste arată că cinci au avut rezultatele greșite. Lucrurile sunt mult mai profunde.

Puneți-vă un pic în locul părinților ai căror copii au astăzi doar o săptămână, dar sunt infectați cu coronavirus. Și așa primele zile sunt grele și nu știi ce să faci mai bine și  mai repede. Gândește-te, mai mult, că un copil atât de mic începe să facă febră și că vei afla că are o boală pe care planeta nu știe să o stăpânească. Și că te poți infecta și tu ca părinte, dar și bunicii. Și apoi să afli că ai trecut prin chinul ăsta pentru că cineva a întârziat testele.

Astăzi Parchetul caută vinovății între doctori, asistente și alți responsabili politici. Adevărul este însă că putregaiul e mai extins. Cu câteva zile în urmă, conducerea maternității a hotărât să închidă unitatea pentru că erau mai multe suspiciuni de coronavirus. A reușit doar 24 de ore pentru că DSP-ul local a decis că o carantină după doar cinci suspiciuni este prea mult. Așa că, în ciuda evidenței, maternitate s-a redeschis la doar 24 de ore.  Testele au întârziat și de aici a apărut nenorocirea. Șefa DSP a fost și ea schimbată după această decizie. Fusese numită de o lună și era juristă. Ea înlocuise la rându-i pe doamna aceea care nu a putut vorbi în public, dacă mai țineți minte. 

Dar aceste episoade au început să fie dese. La Suceava, la Neamț, la București. Spitalele au devenit poartă de intrare a virusului în România. Federațiile sindicale spun că o cincime din cei infectați sunt medici. Medicii acuză lipsa de materiale și protocoale, dar și corupția și politrucii. 

Iar ministerul sănătății a decis să preia controlul tuturor spitalelor sau să trimită armata în unele locuri. Asta vine să vă arate de fapt dimensiunea reală a problemei. 

Cu ani în urmă, politicienii au văzut spitalele ca o vacă de muls și au trecut o parte din ele  în subordinea administrației. Construcții, contracte de utilare, numiri medicale, control de materiale, totul a fost mașinărie de făcut bani din politică. Obedienți, neprofesioniști, pile de partid au fost puși în funcție ca să facă bani. Medicii au fost îndepărtați și s-a inventat managerul cu trei luni de școală care trebuia să facă politici de sănătate. 

La rândul lor aceștia au atras în spitale oameni asemănători lor. Ca dezastrul să fie complet, politrucii locali și-au dat seama că DSP e o sinecură bună și-au numit acolo oameni a căror calitate era că știu pe cineva la partid. Iar așa au desăvârșit dezastrul.Nu-mi fac iluzii că oamenii își vor lua mâinile de pe sistem la finalul acestei drame, dar știu că noi trebuie să-i obligăm să o facă. 

 

Radu Paraschivescu: „Sorina Pintea face parte dintr-un partid construit pe minciună și crimă”

Radu Paraschivescu a făcut o analiză  dură asupra cazului Sorina Pintea. A strâns toate datele și numele pe care le-am uitat. Și nu sunt puține. După care explică că nici nu se putea altfel pentru PSD este un partid construit pe minciună și crimă. Rechizitoriul este atât de dur încât m-a lipit de scaun. 

P.S. Interviul începe brusc pentru că în prima parte am vorbit de Real Madrid.

Cazul „super-tare” al doamnei Pintea

În cazul doamnei Pintea, flagrantul DNA este de modă veche. Adică pe modelul de acum 7-8 ani când instituția asta începuse să zbârnie. Ce se scrie în referatul pentru propunerea de arestare pare să fie fără dubii.  De altfel, judecătorul a și dispus arestarea pentru că probele par evidente. Asta nu înseamnă că doamna Pintea este vinovată. Poate este ceva ce nu înțelegem noi în toată această poveste. Iată mai jos câteva fragmente din această referat.

Împrejurarea că inculpata PINTEA SORINA avea cunoștință de aspectele care vor fi discutate de suspectul (…..) cu (…..) la BUCUREȘTI în 26.02.2020, cu privire la remiterea anterioară a sumei de 10.000 de euro și de necesitatea primirii unei noi sume de bani reprezentată de un procent de 7% din valoarea contractului, rezultă din chiar conținutul procesului verbal de redare a înregistrării conversatiilor purtate de inculpata PINTEA SORINA cu suspectul (…..) în 28.02.2019, imediat premergător constatării infracțiunii flagrante. 

Înainte de întalnirea care a condus la constatarea flagrantă a infractiunii suspectul (…..) a sunat pe (…..) ca să se intereseze de cuantumul plăților efectuate de SPITAL către (…..) SRL, fiindu-i comunicat cuantumul de acesta. (…..) . Practic suspectul (…..) a vrut să se asigure că i-a cerut suma corectă lui (…..), cu referire la procentul de 7% pretins anterior. (…..) Este foarte important de precizat că aceasta este declaratia dată de suspectul (…..) în data de 27.02.2020, deci înainte de constatarea infractiunii flagrante din 28.02.2020 când i-a dat inculpatei SORINA PINTEA suma de 120.000 de lei.

Așa, ca idee, pare că mai e cineva în povestea asta și e cineva din București care a știut de afacere. Dar să mergem mai departe

Astfel, din comunicarea purtată (…..) în biroul SORINEI PINTEA de aceasta și de suspectul (…..), rezultă fără dubiu, faptul că SORINA PINTEA cunoștea foarte bine, (…..) nu doar că în punga neagră cu inscripția “(…..)” primită de la (…..) se aflau bani, ci și cuantumul exact al acestei sume. Totodată, în comunicare SORINA PINTEA spune clar că ea nu a fost de acord cu un procent de 3% din contract și recunoaște că a propus un procent de 7% din contract, procent care de altfel a și fost adus la cunoștință de intermediarul (…..) lui (…..) cu ocazia întalnirii din data de 26.02.2020 ce a avut loc între cei doi la sediul (…..), fapt ce demonstrează din nou de la cine a plecat cererea ce a condus la primirea acestor sume de bani necuvenite, și anume de la SORINA PINTEA. Inculpata SORINA PINTEA a exclamat chiar ”super tare” după ce a aflat că (…..) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv “perfect”, după ce a aflat că (…..) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (…..) îi comunică SORINEI PINTEA faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta din urmă i-a primit în luna decembrie, SORINA PINTEA confirmă spunând “da”.

Pare că dialogul e fără dubii, dar asta nu poate stabili decât un judecător. Deocamdată, doamna este nevinovată, procurorii trebuie să dovedească tot ce susțin și este un drum lung până la finalul procesului. 

Indubital, doamna Pintea este un star al PSD. Chiar și în vremea în care Liviu Dragnea a făcut cel mai urât PSD din istorie, ea s-a bucurat de simpatie. În primul rând pentru că nu făcea parte din cohorta de mediocri sau proști aduși de Dragnea. Doi, pentru că înțelegea bine sistemul, se adresa oamenilor, făcea vizite inopinate, dar și pentru că părea normală. 

De asta lovitura este cu atât mai dureroasă pentru PSD. Dacă cel mai onest și popular om al său încasează câte 40 de mii de euro, cum o fi în rest? Sigur că în orele următoare o să auziți tot felul de istorii sau le-ați auzit deja. Unele o să vă spună că este o înscenare. Altele că este o luptă internă pentru putere în PSD. Unii zic că este un avertisment pentru PSD să lase planul președintelui cu anticipatele. Sau că este modul fericit în care se înscăunează noul șef al DNA. 

Și dacă ar fi toate patru adevărate la un loc și tot ar avea mai puțină importanță. Aici, noi trebuie să vedem ce este important pentru societate. Dacă este adevărat ce i se impută doamnei Pintea, atunci suntem în fața unui scenariu catastrofal. 

Un funcționar public condiționează construirea unei secții de cardiologie, absolut necesară, de primirea unor bani. Asta înseamnă licitația nu este acordată celei mai bune firme, ci uneia de sistem. Asta înseamnă că prețul este mai mare decât face ca să intre și șpaga de partid. Asta ar înseamna că bugetul și  noi pierdem pentru că în funcție sunt niște hoți. Și-ți dă un semn că se fură  peste tot și la orice. Și, mai grav, că nu poți avea încredere în mai nimeni. Restul? Perdele de fum. 

Și ca să vedeți cât de important este, citiți acest articol de acum doi ani din Graiul Maramureșului, când ziarul făcea un apel către băimărenii care vor să doneze doi la sută din impozite către construcția acestei secții. 

Importanţa înfiinţării acestei specializări chirurgicale de vârf este susţinută de două motive puternice:
• Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate şi morbididate în Maramureş, iar numărul celor care suferă de asemenea afecţiuni este în creştere.
• În Spitalul judeţean a început cu ani în urmă un program de dezvoltare a specializărilor din aria bolilor cardiovasculare. În această direcţie, şi Asociaţia “Prietenii Spitalului Judeţean “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, cu sprijinul donatorilor, a dotat în 2016 Laboratorul de Angiografie şi Cateterism Cardiac cu un rotablator în valoare de 19 000 de euro, un aparat necesar intervenţiilor de implant de stent.
Legislaţia actuală impune pentru continuarea programului de implanturi de stent şi existenţa unui Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară, altfel acest program nu va mai putea fi desfăşurat.
Până în prezent, asociaţia a donat pentru realizarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară un aparat de anestezie finanţat de echipa de la SIFA INTERNATIONAL.
Chiar dacă sumele necesare pentru realizarea acestui obiectiv sunt mari, întreaga comunitate maramureşeană va înţelege importanţa lui.

Mă întreb ce vor apune oamenii care în mod onest au făcut donații pentru acest lucru. O fi plecat și banii lor în șpagă? 

Emailurile interne de la Boeing: „737 Max este proiectat de niște clovni care sunt supravegheați de niște maimuțe”

Săptămâna trecută, Boeing l-a concediat CEO-ul Dennis Muilenburg, omul sub care compania a trecut prin două accidente care au dus la moartea a peste 300 de persoane. Domnul Muilenburg este pedepsit de companie cu tăierea indemnizației de despărțire, cea pe care o primesc îndeobște persoanele care pleacă din astfel de funcții. Suma nu a fost precizată nicăieri. De asemenea, compania i-a tăiat opțiunile pentru acțiuni în valoare de 14,6 milioane de dolari la care ar fi avut dreptul în urma concedierii. E o acțiune neobișnuită ținând cont că, în alte situații, ocupanții unor astfel de funcții pleacă cu tot cu compensații.  

Domnul Muilenburg nu pleacă, însă, cu mâna goala. Potrivit contractului său, el pleacă cu 62 de milioane de dolari în drepturi de pensionare și acțiuni pe care le deține ca urmare a numirii sale în această funcție. E dreptul omului, a muncit nu mai puțin de 35 de ani în companie. Are dreptul la o pensie liniștită. Potrivit aceluiași contract, domnul Muilenburg deține și alte opțiuni la bursă, care-i pot aduce alte zeci de milioane. 

Poate vă întrebați de ce tocmai acum pleacă acest personaj care și-a legat numele și viața de Boeing. De ce nu a făcut-o atunci când au picat avioanele? Sau de ce nu atunci când s-a aflat că acestea au defecte de design majore? Motivul este simplu. Domnul Muilenburg avea treabă în companie. Acolo unde trebuia mascată o fraudă de proporții, care a omorât oameni și a pus în pericol viața a sute de mii. 

Săptămâna trecută, spre Congresul american a plecat un raport cu transcrieri ale convorbirilor dintre angajații Boeing din anii premergători lansării avionului, dar și după accidente. Acestea arată o încercare bine coordonată a conducerii și a unor angajați Boeing de a păcăli inspectorii federali americani, dar și companiile aviatice în privința avionului 737 Max.

Scopul principal era ca piloții să nu fie instruiți pe simulatoare, înainte de a se sui la bordul aeronavelor. Fiecare astfel de instruire costă compania bani serioși și ei nu aveau de gând să plătească. Toate mesajele arată că în mod benevol sau siliți, angajații companiei au încercat să determine liniile aviatice să nu-i antreneze pe piloți, dar să-i și mintă pe inspectorii federali că acest lucru nu era necesar. Fiecare companie care nu antrena piloții primea și un discount de 1 milion de dolari la fiecare avion, dacă nu era făcut trainingul. 

Mesajul pe care trebuiau să-l transmită era acela că avionul este identic cu cele din generațiile anterioare și că piloții nu fac nimic diferit. Deși aceasta era o minciună. Dar mesajele arată că în tot acest timp, angajații Boeing au știut tot timpul că avionul are probleme de construcție.  Și mai era ceva. Angajații Boeing au descoperit că simulatoarele de zbor pentru Max aveau probleme mari la software. Practic, antrenamentul făcut pe ele era deficitar sau mincinos. Iată câteva dintre transcrierile convorbirilor

Angajat Boeing către un coleg: „Ți-ai pune familia într-un Max pregătit pe simulatoarele noastre? Eu nu.” Răspunsul colegului:” Nici eu”. Mesajul este dinaintea primului accident mortal, în 2018.

Un alt mesaj legat de designul avionului. „Acest avion este proiectat de niște clovni care sunt supravegheați de niște maimuțe.”

Legat de testarea avionului: „Am primit un telefon în dimineața asta în care mi s-a spus că se vor face cel mult două teste de câte o săptămână.”

Răspunsul: „Dar un astfel de avion trebuie trecut prin între programul de testare al unui 737 sau 737 Max.

Primul coleg revine: „Păi, atunci (avionul) este ca și condamnat. Se va face testul de cabină cerut? ”

Răspunsul: „Noi am cerut chiar mai mult decât aceste teste. Și am vrea ca testele astea să nu mai fie făcute de piloții și de inginerii noștri. Am vrea să fie făcute de piloți. Nu facem altceva decâ să peticim o barcă care ia apă.”

Un altul spune:

„737 Max este o glumă. Acest avion este ridicol.”

Să continuăm cu ce spune un angajat despre colegii săi.

„Nu am încredere în mulți oameni de la Boeing.”

Boeing a pregătit prezentări extrem de complicate pentru federalii care-i verificau. Un angajat scrie:

„Se uită în documente precum câinii la tv”

Și apare și o concluzie.

„Eu cred că inspectorii federali nu înțeleg mai nimic din ce aprobă sau resping.”

Până la urmă, Boeing a convins inspectorii federali că nu e nevoie de pregătire specială pentru noile avioane. Și atunci a apărut acest mesaj:

„Poți să nu fi pilotat un avion de nouă generație vreme de 30 de ani, dar poți să pilotezi direct un Max?! Genial! Asta era baza strategiei noastre de marketing.”

Aș zăbovi un pic mai mult, însă, asupra acestor mesaje. Primul este din 2016 și aparține unui pilot care  avut mari probleme cu simulaatorul pentru Max.

„Cred că i-am mințit fără voia mea pe inspectorii federali.”

Și unul din 2018, în legătură cu minciunile adresate inspectorilor federali.

„Dumnezeu nu m-a iertat nici acum pentru mușamalizarea de anul trecut.”

NYT a publicat în întregime zeci de pagini cu astfel de emailuri. Acest articol este sinteza unei serii întregi pe care jurnaliștii americani au făcut-o în ultimele luni. Dar și a altor informații apărute pe parcurs. Cam tot ce s-a scris în ultima vreme arată o cultură organizațională profund defectă și vicioasă. Una care nu ține cont de menirea și misiunea companiei. 

Nu este prima corporație la care se întâmplă acest lucru. Primele care au picat în această decădere au fost companiile bancare și financiare care au nenorocit milioane de oameni prin pierderea economiilor acestora. Nimeni nu s-a gândit, însă, că putregaiul poate ajunge și într-o corporație care lucrează cu milioane de vieți omenești. Motivul concret este dat de graba Boeing de a pune piață un avion care să concureze Airbus. Compania europeană era mai bine situată în cursa pentru a avea un avion nou, destinat zborurilor low cost. 

Mai este, însă, ceva. Paul Collier descrie în cartea sa ” Viitorul capitalismului” că actualul sistem corporatist a împins unele companii într-o zonă ne-etică. Presiunea pe profit este atât de mare, încât se renunță la lucrurile corecte. Și nu neapărat pe profit care există oricum, ci pe marja acestuia. Mandatele oamenilor de conducere sunt scurte, ca în politică, și aceștia au obligația de a livra cifre. Și nu încredere sau produse respectabile. Metodele sunt puține la număr, mai ales când toată lumea face acest lucru. În corporațiile bancare reașezi conturile, în cele manufacturiere faci producția ieftină. Nu mai ai timp, răbdare și nici obiectiv să livrezi ceva corect. La sfârșitul mandatului te așteaptă multe milioane și o viață de huzur. Acest model a atras rechini la conducerea companiilor. Oameni care cred că nu se poate întâmpla nimic și oameni care știu că lor nu li se întâmplă nimic. 

Or asta este ceea ce societatea trebuie să rezolve acum. Altfel, rezultatul va fi un dezastru.   

 

 

 

 

 

 

 

Traian Berbeceanu: ”Polițiștii nu vor să-și pună pielea în băț, să ajungă ca Berbeceanu”

Traian Berbeceanu nu-și arată vârsta. Are 52 de ani, dar arată mai bine ca un bărbat de 45. Nu era o glumă atunci când le-a spus colegilor din Poliție că trebuie să mai meargă și la sală. Are un piept imens, de ridicător de greutăți, și brațe pe măsură. E tuns cel mai scurt cu putință. Și face o mare economie de cuvinte. Este ca și cum ar controla fiecare emisie vocală și și-ar lua timp să chibzuiască fiecare vorbă pe care o spune. E abraziv, contondent, direct și sincer. 

Sunt convins că mediul în care a lucrat l-a făcut dur, de piatră. E sigur pe el și pe ce-a muncit, nu are nevoie de vorbe în plus. Nu jignește, nu dă sentințe, dar își știe treaba. Lumea îl consideră un erou. După ce a demantelat mai multe clanuri din România, o înscenare judiciară l-a adus în temniță. A câștigat procesul la fond, iar procurorii care l-au anchetat au fost condamnați la închisoare. Asta l-a făcut iubit. 

Am vorbit în mijlocul cazului Caracal, imediat după ce și-a lansat cartea Radiografia unei mârșăvii judiciare. 

Cartea. De ce era necesară?

Am debutat cu scrisul la această carte imediat după pronunțarea sentinței în prima instanță, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv după luna iunie a lui 2016. Undeva în primăvara anului 2017 am finalizat-o. Au fost perioade în care am lucrat mai intens și altele în care nu am putut din cauza trăirilor pe care am încercat să le descriu în carte. Nu aveam starea necesară pentru a le transpune în scris.

Apelul. Care este stadiul procesului său? Ce Rol au avut modificările adoptatea de Parlament la legile justiției. 

Achitarea pentru toate faptele pentru care am fost trimis în judecată s-au dat pe faptul că nu există fapta, nu pe alt temei procedural. Nu fiindcă nu ar fi indicii sau probe, ci pur și simplu faptele pentru care am fost trimis în judecată nu există. Deși achitarea de către completul de trei judecători ai ICCJ a avut loc în iunie 2016, DIICOT-ul, cel care m-a trimis în judecată, au atacat și ei cu apel. Aveau obligația morală să motiveze apelul și să arate Înaltei Curți care sunt motivele de apel în 30 de zile. Au făcut-o într-un an. Din punctul meu de vedere este o tergiversare nejustificată. Ulterior judecarea apelului a început la completul de judecători. Au apărut apoi deciziile acelea alea CCR cu Completele de 5. A fost dat înapoi, s-a repartizat unui alt Complet de 5, a reînceput. Acum a venit ultima decizie a CCR cu Completele de 5 și așteptăm cu mare interes să vedem ce se întâmplă, respectiv motivarea pe care judecătorii CCR o să o facă la ultima decizie pe care au dat-o.

Încă mai e polițist?

În suflet sunt polițist. O să rămân polițist totdeauna. A fost meseria pe care am făcut-o cu dedicație și cu absolut totală implicare, însă nu mai sunt activ. În urmă cu un an de zile m-am pensionat fiindcă am împlinit stagiul necesar, aveam vechimea, vârsta.

Eu cred că România se desparte prea devreme de profesioniștii săi. Este un pensionar tânăr, de 25 de ani. Cum vede această problemă?

Din punctul meu de vedere polițiștii, cel puțin cei din sistemul operativ, și în mod deosebit cei din structurile de combatere a criminalității organizate, în cei 25 de ani de activitate, până la pensie, au parte de o uzură psihică, fizică, o uzură a sănătății deosebite. Părerea mea e că aceștia pot fi folosiți pentru experiența lor și ulterior celor 25 de ani. Măcar încă 5, 6, 7 ani în funcții neoperative. În mod deosebit în posturi în care pot să împărtășească din experiența lor polițiștilor care se află pe băncile instituțiilor școlare ale poliției sau vin imediat de pe băncile Academiei sau ale Școlilor de Agenți de Poliție.

Se iese și mai devreme la pensie. Acum nu se mai iese decât la împlinirea vârstei de 50 de ani. Ca să argumentez ce am spus mai devreme, în cursul anului 2004, în timp ce investigam o grupare infracțională care parțial este descrisă și în carte, în timp ce eram la serviciu, am suferit un infarct miocardic. Am fost luat cu ambulanța, dus la Spitalul Județean, dus apoi cu o altă ambulanță la Timișoara la Institutul Inimii. E o meserie care uzează forate mult. Infarctul a fost cauzat de oboseală, de stres, de alimentație necorespunzătoare, combinat cu consum de cafele în exces, de fumat… E o meserie care te uzează și îți creează mari problem

Ce crede despre pensiile speciale?

Nu există pensii speciale la poliție. Sunt pensii de serviciu care sunt reglementate legal. Cuantumul lor este mult sub ceea ce se vehiculează în spațiul public. Nu sunt pensii extraordinare. Sigur, din punctul meu de vedere, probabil că este nedrept ca pensia unui polițist care a lucrat în structurile operative, la judiciar sau la crimă organizată să fie la fel ca și pensia unuia care iese tot după 25 de ani de poliție, dar dintr-o structură neoperativă.

Eu am în jur de 7.000 de lei pensia, dar este una dintre pensiile mari pentru că am ocupat o funcție de comandă foarte importantă, adică am coordonat activitatea structurilor de combatere a crimei organizate pe județele Hunedoara, Alba și Sibiu.

L-am rugat să-mi explice ce se întâmplă în viața unui polițist de capătă dreptul să devină pensionar mai devreme.

E greu să vă descriu o zi din viața unui polițist pentru că activitățile noastre se întindeau pe perioade mult mai lungi de timp când investigam o grupare infracțională. Plecam dimineața la serviciu și s-a întâmplat de nenumărate ori să ne întoarcem după o săptămână, două, după o lună. Se termină o dată cu dovedirea activităților infracționale ale persoanelor sau a grupurilor de persoane investigate.

Eu eram șeful Brigăzii Alba care avea în componență mai multe servicii specializate: Antidrog, Cyber Crime, Criminalitatea Macroeconomico-financiară. La nivelul fiecăruia dintre aceste servicii se instrumentau dosare penale privitoare la grupuri de infractori care săvârșeau genul respectiv de infracțiune.

 Acum traficul și consumul de droguri sunt infracțiunile preponderente. În momentul următor pot fi cele de criminalitate economico-financiară. La un moment ulterior poate să fie traficul de persoane și traficul de emigranți. Toate sunt importante, toate se comit.

Din ce am observat eu, infracționalitatea a escaladat în ultima perioadă. După percepția mea, e vorba despre ultimii 4, 5 ani. Cred că infracționalitatea a crescut foarte mult și că structurile de aplicare a legii au pierdut un pic de teren. Problemele acestea legislative, încercări de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală. Din punctul de vedere al poliției, dar și al Ministerului Public, al instanțelor, cred că toate aceste sisteme sunt subfinanțate. Nu există suficientă logistică pentru a-ți desfășura activitățile în bune condiții.

Modificările legislative din timpul perioadei Dragnea au împiedicat și activitatea Poliției. A simțit că lumea interlopă e bucură de ele?

Nu mi s-a întâmplat să-mi râdă (infractorii) în nas, dar am perceput reacții de genul ăsta în special în mass-media, din partea unor presupuși infractori, unii chiar dovediți infractori. Mă gândesc că dacă o instanță ca ICCJ te condamnă pentru săvârșirea unei infracțiuni, definitiv, o să fii numit infractor până la urmă.

Percepeam (modificările) ca pe niște piedici intenționate puse sistemului judiciar.

Probabil (scopul a fost) ca anumite infracțiuni aflate în cercetare să nu mai poate fi investigate și trimise în judecată, să urmeze dosarul calea firească și să se obțină soluții definitive. Au fost încercări de tergiversare a acestor dosare până la împlinirea unor termene de prescripție. De curând CCR a respins acele modificări care vizau reducerea termenelor de prescripție.

Legătura între politică și lumea interlopă

În cadrul dosarelor pe care le-am investigat am întâlnit și situații de legături nefirești între oameni politici și membri ai unei grupări infracționale, dar nu i-am tratat ca pe niște oameni politici. În cauzele respective i-am tratat ca pe membri ai grupării.

În momentul în care ești om politic, reprezentant al unei instituții importante a statului și afli că persoana X are probleme de natură penală, că există suspiciuni că săvârșește infracțiuni sau afli din mass-media că este investigat sau cercetat, iar tu nu încerci să te detașezi de omul ăla, ba din contră, cultivi în continuare relația cu el, deja din punctul meu de vedere, ca polițist sau ca cetățean, e o problemă. Au fost situații în care cauzele investigate ne-au rezultat astfel de legături, de apropieri.

Cred că lumea interlopă, traficanții de droguri, de persoane, persoane care comit infracțiuni cu violență, sunt de fapt cei care profită de aceste modificări sau încercări de modificări legislative, alături de cei pentru care ele sunt făcute. Politicienii și-au făcut niște găuri pentru ei, niște portițe de scăpare, de care beneficiază din păcate și această lume interlopă.

Intervenții din partea superiorilor. Cum arată și ce i s-a cerut

Au fost situații punctuale. Nu le infirm, dar nici nu aș vrea să mă refer la ele în momentul ăsta. Au fost două, trei situații de genul ăsta, în urmă cu mai mulți ani. Nu le-am dat curs și pe urmă nu am mai fost deranjați. Pur și simplu te sună și-ți spune, fără vreo legătură, fără să-ți ceară ceva, că X este un băiat bun, că își vede de treaba lui, că afacerile lui sunt legale. Îți sugerează că acea persoană e protejată sau că e în grațiile celui care intervine. Ironizam la telefon și mă lăsau în pace.

Au fost situații în care ca pârghii prin care poți să creeze presiune asupra ta, trimit echipe de control, corp de control. Îți verifică activitatea în cele mai mici amănunte, verifică și activitatea subordonaților tăi. Încearcă să găsească ceva care să-ți fie imputat ulterior și să poată să te sancționeze ca avertisment sau să te destituie din funcție.

Care este miza conducerii Poliției Române. De ce ar vrea un politician să controleze Poliția?

Am argumentat și în carte. Din percepția mea și ce a rezultat din activitățile efectuate la urmărirea penală și în cercetarea judecătorească a fost că s-a mers pe principiul: „Ori el, ori noi! Ori Berbeceanu, ori noi”. Persoanele respective au conștientizat că informațiile la care ajunsesem cu privire la presupusele activități nelegale comise de ei, ar fi putut să genereze dosare penale în care să fie cercetați și eventual judecați și condamnați. Ar fi putut să declanșeze cercetări disciplinare către structuri ale Ministerului Public sau către CSM. Eram pregătit și psihic și profesional și omenește, dar nu credeam că se va întâmpla.

Un moment cheie a fost arestarea sa. Cum a văzut familia ce s-a întâmplat atunci?

Fiul meu era foarte mic și au încercat soția, în mod deosebit, cât și bunicii, să facă cumva să nu afle adevărul, pentru că era destul de greu să-i explici unui copil de 5 ani jumătate ce înseamnă o înscenare judiciară. Fiul meu era obișnuit cu faptul că plecăm în misiuni prelungite, dar cu toate astea știa că trebuie să vorbim în fiecare seară. Nu exista misiune în care să plec și să nu vorbesc cu el seara înainte de culcare, să poată să doarmă liniștit. Atunci soția i-a spus că sunt plecat într-o misiune inițial. Celor de la locurile de detenție le-am spus că nu am nicio pretenție, decât să mi se permită să-mi sun de la telefonul public din arest fiul în fiecare seară. Ulterior soția i-a spus că lucrez sub acoperire și că sunt într-o închisoare ca să-i prind pe cei răi.

Pentru el a fost o perioadă traumatizantă și din păcate experiența asta tristă nu a lăsat cicatrici doar asupra mea, ci și asupra familiei, echipei. Fiul meu nu a mai avut copilărie. A trecut de la perioada aia candidă și lipsită de griji, s-a maturizat brusc din păcate.

Ne-a fost greu tuturor, dar am fost o familie puternică și am reușit să ne mobilizăm, să ne înarmăm cu răbdare, cu putere, cu foarte mult curaj și cu credința pe care ne-au oferit-o exemplele de-a lungul carierelor noastre, că adevărul nu poate fi cosmetizat și că totdeauna iese la iveală.

Arestul văzut de partea cealaltă

Arestul nu are cum să nu te afecteze. Cum descriam și în carte, în locuri de detenție fusesem de sute de ori până atunci, ca polițist. Brusc m-am trezit aruncat după gratii. Sentimentul este unul foarte puternic și negativ. Nu te dărâmă, dar este departe de a-ți face bine.

(Arestul e) cumplit. E un loc în care indiferent de vinovății sau nevinovaţii, nicio persoană nu ar trebui să stea. Condițiile sunt absolut improprii. De Evul Mediu.

Cum a fost întâlnirea cu ”clienții” săi în arest?

Vorbeam și în carte de faptul că atunci când am ajuns în arest mi-am dat seama că mitul acela potrivit căruia un polițist arestat este o victimă a tot felul de abuzuri și agresiuni în sistemul penitenciar nu există, pentru că persoanele de la locul de detenție urmăreau foarte intens cazul Berbeceanu de unde se aflau. Cunoșteau în amănunt ceea ce se întâmpla, iar când mă întâlneam cu ei la telefoane, la plimbător, la instanțele de judecată, mă încurajau, îmi cereau să nu mă las și să lupt până la capăt. Au avut un comportament absolut corect față de mine, pentru că și eu, ca polițist am avut un comportament absolut corect față de ei, chiar dacă la un moment dat, am propus măsuri preventive. Am făcut-o însă în mod corect.

Am vorbit despre schimbul de mesaje dintre polițiști și lumea interlopă în cazul Caracal. Colaborarea cu infractorii este corectă?

Am văzut în spațiul public tot felul de astfel de susțineri. Eu nu am perceput așa ceva. Nu cred că este firesc ca polițiștii să negocieze cu cei care se prezumă că încalcă legea. Cum să le spună polițiștii grupărilor infracționale: „Puteți să vă luptați între voi cât vreți, rupeți-vă oasele, omorâți-vă, dar nu agresați pe altcineva!”? Este posibil să fie situații izolate în țară. Nu exclud lucrul ăsta, dar în orice caz nu se întâmplă așa ceva la modul general. Poliția nu negociază cu grupările infracționale nimic.

Dacă e așa, nu e corect. Vreau să cred și să insist încă o dată că dacă e așa, e un caz izolat.

Nu e nimic nefiresc să îți obții informații de la persoane care la un moment dat au fost cercetate penal, trimise în judecată, condamnate, care și-au efectuat pedepsele sau care la un moment dat ar putea să comită astfel de infracțiuni. Informațiile serioase și adevărate, cu valoare operativă nu pot fi obținute de la bibliotecă sau cofetărie. Poți să iei informații de oriunde, cu condiția să le exploatezi în mod corect și onest, inclusiv din punct de vedere judiciar, cu condiția obligatorie de a nu-l proteja pe cel care ți-a dat informația, când la rândul său poate comite o altă infracțiune. El nu trebuie să primească nimic. Din experiență, infractorii au sentimentul că dacă îți oferă o informație bună urmăresc după lucruri clare. Dacă e o informație bună despre un grup rival sunt șanse mari ca acela să dispară, odată cu concurența. În al doilea rând, crede că îți câștigă ție bunăvoința, ceea ce nu ar trebui să fie deloc adevărat.

Au fost mediatizate doar situații negative. Probabil astea prind la public mai mult. În mod cert, trebuie mediatizate pentru a nu se repeta. Sunt absolut convins că sunt și exemple pozitive foarte multe care nu sunt mediatizate sau bine mediatizate. Probabil că aceste structuri suferă de un marketing prost făcut. Nu este însă deloc lipsit de importanță faptul că eu, ca om provenit din sistem, percep că activitatea poliției, cel puțin a celor din structurile de combatere a criminalității organizate, s-a mai estompat. Nu mai este atât de agresiv. Polițiștii nu mai au atât de multă determinare.

Poliția a atins cel mai de jos nivel cu putință ca imagine pentru public. Care este gradul de profesionalism din poliție?

Sunt în sistem polițiști foarte buni, foarte bine pregătiți profesional, dar am discutat cu ei. Cât am stat la București m-am întâlnit cu mulți colegi. E sentimentul că nu mai vor să riște, să-și pună pielea în băț. Îmi spuneau că nu mai e nicio siguranță. Îți faci meseria, vrei să-ți faci treaba și ajungi ca Berbeceanu. Foarte mulți colegi din țară cu care am discutat au percepția asta.

Numirile în poliție se fac și pe merit?

Numirile la vârful poliției au fost mereu politizate și vor fi mereu. Problema nu e că numești politic un șef de poliție, dar interesul tău ca partid de guvernământ e să numești un profesionist, ca să nu creeze deservicii. Nu aș vrea să mă refer la persoane, pentru că pe unii nu i-am cunoscut, deși dacă ar fi fost polițiști valoroși, cu rezultate notabile, în mod firesc ar fi trebuit să aud de ei. Pot să vă dau ca exemplu ultima numire a domnului chestor Vasilescu. Pe mine mă încântă. E un profesionist. A făcut parte din structurile de combatere a crimei organizate, din cele operative la direcții de operațiuni speciale. Îl știu dedicat și implicat. Cred că este un adevărat profesionist.

În timp ce vorbim ascultătorii îi propun funcția de Ministru de Interne

Nu m-am gândit la așa ceva. Le mulțumesc celor care se gândesc în locul meu la așa ceva și care m-ar vedea într-o asemenea postură. Personal, nu că îmi cunosc limitele, dar sunt sigur că nu m-aș regăsi într-o asemenea funcție pentru că știu ce implică.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!