comert

De la ce sumă în sus devine clientul respectabil?

Deunăzi aveam nevoie de trei mânere pentru niște sertare. S-a rupt unul și am zis să le înlocuiesc că-mi veneau musafiri. M-am abătut dintr-un drum pe la depozitul de la Lujerului unde am debitat pal de ani buni. Respectiv, am făcut mobila din două case. 

Conform obiceiului, nu am cash la mine dintr-o mie de motive. Dar primul este că în lumea în care mă învârt nu prea mai sunt plăți cash. Dacă mergem la piață, scoatem niște bani, dar rar mi se întâmplă să am bani lichizi. Dimineață, am plecat în grabă și am avut un feeling.

Mai mult

Lidl și Kaufland cresc în România pe bani publici

Cred că ați văzut deja în jurul vostru că Lidl și Kaufland încep să rivalizeze cu MegaImage-ul la număr de magazine. La mine, pe o rază de un kilometru cred că găsesc vreo trei Lidl și un Kaufland. Sunt mai puține decât Mega pentru că nu dau francize, ci se dezvoltă pe forțe proprii. Micul lor secret se află însă într-un acord cu Banca Mondială, mai precis cu una dintre ramurile acesteia, International Finance Corporation. Mai mult

Scandalul supermarketurilor dincolo de acuzațiile de socialism

Colegii mei de la B1 sunt primii care au realizat o anchetă despre mărirea prețurilor în marile magazine, înainte de reducerea TVA. Ancheta  a fost realizată pe baza mesajelor primite în redacție și a celor care circulau deja pe rețelele sociale. Nimeni nu are pretenția că ancheta ține locul unui studiu, dar existau date relevante. Chestiunea a fost preluată de mai multe instituții de presă, ZF-ul făcând chiar un index al prețurilor în mai multe magazine online. Și rezultatul lor a fost că asistăm la o serie de scumpiri. Victor Ponta și Daniel Constantin au reacționat în chestiune, cel din urmă făcând și un tur prin magazine. Drept urmare, B1 a fost beștelit că a creat o anchetă special pentru PSD, ba chiar că a folosit date mincinoase, care au dus la o un subiect artificial. Totul a culminat cu acuzația de socialism. După ce m-am ocupat și eu în două seri de subiect, am câteva observații.

1. Scumpirea unor mărfuri de bază este un subiect de larg interes și nu-l poți abandona doar pentru că o corporație ți-a spus că este o scumpire sezonieră. E firesc să ridici câteva semne de întrebare, mai ales când toată lumea se așteaptă la o scădere a prețurilor și nu la mărirea lor. Și, deocamdată presa se face în interesul cetățenilor, nu al marilor firme. Altminteri, B1 a făcut acest lucru deși are printre clienții de publicitate câteva hipermarketuri. Mai mult

Celor de la QFort le este lene. Zău!

Altfel nu-mi explic programul de lăuze de la show-room-ul din Militari. De luni până vineri de la 9.30 la 18.30, iar sâmbăta și duminică închis. Ca să nu suferim, ni se recomandă : ”mai rezistă până luni”.

Bre, QFort, hai să-ți explic cum stă treaba. Sâmbăta e ziua în care lumea se ocupă cel mai mult de lucruri legate de casă. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!