PSD îi mai arde o dată pe românii care muncesc mult

De dimineață primim un mesaj la emisiune. Un cetățean cu o fermă spune că nu găsește pe nimeni să muncească la el pe un salariu cu o mie de euro și cu casa asigurată. Mesajul arată mai curând o notă de disperare, căci omul chiar nu găsește de săptămâni bune pe nimeni care să vină la banii ăștia. Repet, o mie de euro.

mesaj timis

Din motive evidente, omul nu vrea să-și spună numele, dar spune foarte clar: ”eu nu mai pot să lupt cu ajutorul social din România.” O mie de euro este pentru un om semi-calificat, dar nici suta de lei pe zi pentru zilieri nu mai funcționează. ”Ei mă întreabă întâi ce este de muncit la fermă. Auzi, dar ce poate fi de muncit?”

Este un om pregătit și cu mintea deschisă. Știe de soluțiile ungurilor care au făcut un registru al celor ajutați social și pe care primăria îi poate trimite la muncă în fiecare zi. Statul dă, dar mai și creează responsabilități de banii dați. Fermierul a vorbit ceva mai târziu la emisiunea lui Lucian Mîndruță. 

Noi de dimineță, am trăit însă altă experiență. La câteva minute după ce am dat anunțul omului, ne-a sunat leneșul perfect. Convorbirea purtată cu el este absolut uluitoare. Omul are 23 de ani și nicio intențe să muncească. Dacă ar face-o, ar vrea 2500 de euro. Așa pentru început. Cei o mie de euro de la fermă sunt complet nefolositori. ”Ce să faci la fermă, la oi?”  Chiar așa, cine să meargă la fermă pentru o mie de euro?

Culmea la câteva ceasuri după întâmplarea asta a venit și confirmarea oficială că guvernul umblă la cota unică. Sunt comisii de analiză la Ministerul Finanțelor care să stabilească cum se va face acest lucru. Este prima încercare serioasă și documentată din care ne rezultă că PSD chiar va umbla la cotă. 

Anunțul era făcut în programul de guvernare și prevedea că vor exista două trepte. Una de 16 la sută pentru veniturile mai mari de 2000 de lei și una de 10 la sută la ce se află dedesubt. Dar cum PSD s-a lovit de un impas în asigura banii pentru diverse creșteri salariale, cred că anunțul de ieri are implicații mai profunde.

Ca să asigure promisiunile făcute și să implementeze și zicerea ministrului muncii, ”salariile mai mari vor fi plătite din impozite mai mari”, PSD are un pic mai mult de umblat la cotă. Probabil ar putea fi urmărit un exemplu din alte state. Slovacia are două trepte de impozitare, respectiv 19% sub 35.000 de euro pe an și 25 % peste, iar Cehia are o rată fixă de 15% însă dacă veniturile depășesc 1,2 milioane coroane atunci impozitarea se face la 22%.

PSD mai vorbește de un impozit pe gospodărie. „Este sistemul american. Ideea e sa scoti din economia neagra toti banii posibili, apropos si de unde incasam ca sa marim salariile: fiscalizam totul”, a spus ministrul muncii la Romania TV.  „Daca vrei sa iti duci copilul la scoala de balet si sa reduci aceasta cheltuiala, cereti chitanta? Veti ajunge sa cereti de peste tot chitanta. „Si la meditatii, exact. Va duceti copilul la meditatii, cereti si puteti sa va deduceti cheltuiala.”  

Puțin probabil, căci aici PSD va lovi drept în publicul său, cel care mai face o învârteală din cauza sărăciei, cel care are o cunoștință, o rezervă, o zonă gri la care să apeleze. Adică majoritatea românilor. Imensa majoritate. Bonus, nu cred că statul este pregătit pentru asemenea efort. Să analizezi chitanțele a milioane de români. Iluzoriu. 

Și de aici vine și concluzia: cel mai probabil PSD va lovi cu asupră de măsură în acei puțini români care muncesc mult și cu toți banii la vedere. Iar aceștia sun incredibil de puțini: 200 de mii. În țara aceasta, doar 200 de mii de cetățeni, din cele patru milioane și jumătate de angajați câștigă în mână peste 5000 de lei. Atât și nimic mai mult. 

Nu cred că pentru PSD asta este o problemă. Majoritatea celor de aici nici nu-l votează. Așa că le prevăd un impozit progresiv și masiv. Îl mai țineți minte pe omul cu 1000 de euro? Ei bine, cel care nici nu există, el este primul lovit de decizia asta. Iar cel care stătea acasă la maică-sa își va vedea liniștit de banii lui de la stat. 

În loc să găsească o soluție care să-i scoată la muncă pe toți asistații, PSD a anunțat că-i mai belește un pic pe ăia de o făceau deja. Și spulberă ultima fărâmă de atractivitate pentru cei care voiau să muncească pe aici. 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!