Polițiștii, captivi de bună voie

Nu vă așteptați ca Ponta, Iohannis sau Dragnea să rezolve cazul Gabriel Oprea. Legăturile dintre ei sunt profunde, vicioase și greu de terminat. S-au ajutat, se vor ajuta și vor sta strâns unii lângă alții. Nimic nu ne spune că ei îl vor lăsa pe Oprea acum din brațe. Nu este nicio astfel de speranță. Și nu așteptați foarte mult de la instituțile statului. O să pice cel mult niște șefi.

Nu, rezolvarea nu este în politică. Rezolvarea este în fiecare birou și în fiecare secție de poliție. Sâmbătă seara, la un meci de handbal, un polițist a venit să-mi strângă mâna și să-mi mulțumească pentru ” ce ați făcut pentru camaradul nostru”. A ținut să-mi spună, însă, că ”îmi mulțumește sub protecția anonimatului.”

M-a mirat această precizare. Cum să-ție fie frică, ție, om care îți faci treaba, să-ți exprimi protestul față de o practică abuzivă? Un abuz care poate a dus la moartea unui coleg de-al tău. Sub protecția anonimatului, polițiștii au povestit de marile abuzuri în folosirea coloanelor oficiale. Dar numai după ce au fost siguri că nu-i dă nimeni la tv.

Iar liderii de sindicat au pus capac și, pentru prima dată în istorie, am văzut cum fac un scut rușinos în fața ministrului, iar nu a colegilor. Un dezgust nesfârșit este singurul sentiment pe care l-am avut.

Mi-aduc aminte că în urmă cu câțiva ani, ați ieșit în fața unui președinte, strigându-i ”javră ordinară”. Acolo era vorba doar de salarii. Dacă vă sunt mai dragi banii decât viața și onoarea, atunci situația este de înțeles.

Să știți, stimați polițiști, că presa și-a făcut treaba. În ciuda a tot ce se zice, oamenii de treabă din presă au ieșit și au spus ce cred despre ce i s-a întâmplat colegului vostru. La fel, și lumea a ieșit în stradă. Mai mult stă însă în puterea voastră. Iar dacă n-o faceți, sunteți captivi unui sistem care o să vă omoare pe voi sau onoarea voastră, un pic câte un pic. Doar că sunteți captivi de bună voie.

foto: Jurnalul Național

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

3 comentarii la Polițiștii, captivi de bună voie

  1. in 13 iulie 1990 nu mai era CM de fotbal din italia. Era un meci amical Franta – Romania cu faimosul copil cu steag gaurit prezent pe stadion. emisia TV a fost oprita la „sugestia” lui R. Theodorescu iar aprobarea opririi de la releu Palat Telefoane nu o putea da decat Iliescu

    1. Catalin spune:

      Acum daca v-ati bagat, trebuie sa va contrazic. Era CM, asteptam partida Argentina-URSS, de la ora 22. Meciul Spaniei, de la 6, nu s-a dat.

      Pt cine nu intelege despre ce vorbim: e un comentariu off-topic, legat de emisiunea de la tv.

  2. gabi spune:

    Politistul din poza tine pumnul drept ca o demoazela gingasa, nu ca un barbat care ar trebui sa apere legea. E de inteles de ce tipilor nu le plac bataliile, ci prefera anonimatul si confortul caldut asigurat de „tatucu”. Parca aveau si niste teste fizice prin fisa postului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!