Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Oameni de care nu vorbește nimeni. Și o faptă bună

Uneori, viața este la un telefon distanță. Un telefon pe care o secretară îl poate da sau nu. Dintre toate lucrurile din lume, te-ai gândi vreodată că o secretară sau dispoziția ei este cea care poate face diferența? Un minut mai devreme sau unul mai târziu, cineva care intră pe ușă sau nu, un gând care poate veni sau nu. Toate astea duc la un telefon care îți arată că drumul tău este în altă parte.

Asta i s-a întâmplat lui Dragoș. Un telefon de la secretara DGASPC Huși i-a arătat cu 18 ani întârziere că este viață și pentru el. Că este și el important. Când a fost sunat, Dragoș Pleșuvu avea 18 ani, nu luase Bacalaureatul și lucra într-un bar din Huși, Zodiac. Întâmplător, am fost odată acolo. Ne-am întâlnit. Nu l-am reținut.  Poate era și un motiv.

Cu 12 clase neterminate, acesta era nivelul maxim pe care îl poate accede. Avea un patron dur și care nu spunea pe față ce așteaptă de la el. Trebuia să înțeleagă.

Dragoș nici nu avea cum să fie altfel. Ai lui se despărțiseră de când era mic. Fratele lui a fost luat de tată. El ar fi trebuit să meargă cu mama. Ea nu l-a vrut și-a plecat în străinătate. L-au crescut bunicii. Cum au știut și cum s-a putut.

A fost un copil bun. ”Am învățat foarte bine în clasele 1-4, bine în 5-8 și cam de nota 8 la liceu.”Păi, ” îi zic, ”nu era rău nici la liceu.” ”Pentru mine bine înseamnă peste 9”. Bine sau nu, Dragoș nu a intrat în Bac. ”Neînțelegeri cu proful de istorie.” Când nu ai un părinte, neînțelegerile astea te costă și un Bacalaureat. Nu e nimeni să se bată pentru tine.

Germania scria pe el, ca pe mai toți copiii de la Huși, în situația lui. ”Pentru mine nu mai contau școala, Bac-ul. Tot ce voiam era să plec. Banii și fericirea sunt în altă parte.”     

Oare?

Eu cred că toate faptele bune lasă o urmă. Că oamenii buni se întâlnesc la un moment dat. Că lor li se întoarce tot ce au făcut bun. Poate mai mult sau mai puțin. Dar e ceva acolo. Un zâmbet lăsat anul trecut sau un ”bună ziua” pe care l-ai dat de fiecare dată. Un gând al cuiva cu care ai vorbit o singură dată.  

Dragoș era în evidența DGASPC de mic. Abandonat de părinți, bunicii i-au cerut tutela. Statul le-a acordat-o, dar l-a urmărit de-a lungul anilor. Era băiat bun, dar cu ghinion. Asta s-a închis însă când asociația The Social Incubator a venit la Vaslui. Pentru că anul trecut, Coca-Cola HBC România a început în România programul La TINEri Este Puterea, program implementat alături de asociația The Social Incubator. Tipii ăștia aveau o idee la care nu se gândea nimeni. De fapt, se uitau la cineva care de obicei nu este văzut. Eu am stat în același loc cu Dragoș o seară și nu l-am văzut. De ce să văd că barmanul meu are 18 ani? Și oricum nu mă interesa dacă are școală. Să pună o bere știa oricum.

The Social Incubator știa mai mult decât mine. Peste 200 de mii de copii din România sunt în situația lui Dragoș. De fapt, o pătrime din cei care au vârsta între 18-24 de ani. Nu au școală, nu au de muncă, nimeni nu-i pregătește nici pentru una sau alta. Se numesc NEET (Not Employed, in Education or Training)

lavinia la tineri

Coincidență: chiar când scriu aceste rânduri primesc un mail de la o deputată PNL, Florica Cherecheș. După un calcul pe care îl face în urma Bacului din 2018 a a descoperit următorul lucru: ”Aproape 80.000 de tineri între 15-19 ani riscă să îngroașe rândurile celor care nu se regăsesc nici în școală, nici în câmpul muncii, adăugându-se la sutele de mii, de anii trecuți.

80 de mii într-un an. 80 de mii într-un an. Între timp patronii se plâng că nu au pe cine aduce la muncă, România se depopulează, iar societatea slăbește.

Ce face acum The Social Incubator e ca o picătură într-un ocean. Sunt aproape 3200 de oameni care sunt ajutați anul acesta. 3200 de oameni în situația lui Dragoș care primesc pregătire pentru a relua școala, pentru a-și face studiile sau pentru a găsi un loc de muncă.

”Știi ce mi-au făcut oamenii ăștia? M-au pus să mă gândesc zilnic: de ce să mă opresc aici? De ce să mă opresc aici?” Dragoș repetă obsesiv: ”de ce să mă opresc aici?”. Ana Andronic de la The Social Incubator l-a luat din bar și l-a pus să se gândească la Bac. ”Numai eu știu cum am învățat între două ture la bar pentru Bacalaureat. Tot Ana m-a învățat și ce  vrea patronul meu de la mine. Voia să mă implic. Să aibă încredere în mine. Și când am luat Bacul, am zis iar: de ce să mă opresc aici?”

Intrarea în program nu costă nimic. Nici zilele de pregatire. Ce fac, de fapt, oamenii aceștia este să le dea încredere. Să le arate că știu lucruri la care nu se gândesc. Îi repun pe traiectorie pentru carte. Le explică ce trebuie să facă la un interviu. Îi învață să facă un CV. Le arată cum gândește un patron. Îi învață chiar și micile trucuri ale supraviețuirii într-o companie. Și le arată că nu sunt singuri.

Dragoș e acum la facultate la Iași. Face Litere. Stă în cămin, poate se mută în chirie. Bunicii sunt cei care îl țin la facultate. ”Nu am fost decât o dată în club, la Balul bobocilor. Mâncare mea zilnică e supă la plic și ceva sandvișuri. Știți, noi studenții suntem ceva mai săraci.”

Știu, Dragoș, și eu am trecut pe acolo. Chiar prin aceleași cămine și amfiteatre. Am făcut foamea și în generația mea, dar nu știu cu adevărat ce înseamnă să fii sărac. Nu știu cum e să te pierzi pe drum. Și nu știu cine m-ar fi ajutat.  

”Cu ce te ajut, Dragoș?” ”Puteți să-mi faceți rost de un loc de muncă? De ce să mă opresc aici? Am făcut un calcul, pot să muncesc cinci ore pe zi. Aș prefera să o fac de la calculator, dar ….”

Dragoș e doar unul din câteva mii de tineri. The Social Incubator-a dus programul Coca-Cola HBC în Prahova, Vaslui și București. Au adăugat anul acesta câteva județe: Brașov, Dâmbovița, Argeș, Bistrița Năsăud, Cluj, Satu Mare, Maramureș. Dragoș este cazul fericit. Cu siguranță sunt mai mulți din cei peste 3000. Dar în România, cifra celor fără viitor a ajuns la 300 de mii. Generația nedorită este deja aici și îngroașă rândurile celor la care nu se uită nimeni. Sau ale celor care știu că salvarea e în afară, nu aici. Sunt cetățeni doar cu numele sau cu cifrele din CNP. Câțiva oameni inimoși stau acum lângă ei. Dar tu? Chiar așa, ajuți un băiat sau o fată, ajuți un tânăr cu un loc de muncă? Dacă intri aici ai câteva soluții.  Inclusiv să fii mentorul unui tânăr pentru câteva luni. Dacă nu, pentru ei rămâne ca ăn fotografia alăturată. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deadend
deadend

Abonare newsletter