Lăsați-l pe Hagi să se bucure de titlu!

Hagi este campion. Mi-ar fi plăcut să spun că este campion fără dubii, dar mi-e teamă că nu pot. Sunt măcar trei meciuri în care echipa lui Hagi a întâlnit adversari suspect de relaxați. Două cu Astra și unul cu Craiova. Și unul în care ai lui s-au împiedicat ca și cum vedeau atunci prima oară mingea. Cel în care Astra a mers spre finala Cupei. 

Multă lume trăiește cu impresia, pe bună dreptate, că Hagi a refăcut o cooperativă din vremurile de demult. Pentru că e Hagi, lumea așteaptă ca titlul să fie unul pur, strălucitor și de neatins.

Eu chiar o să plusez. Hagi are o grămadă de probleme când vine vorba de transferuri. Apar acolo câteva cazuri în care sunt implicate trei părți, apar și niște impresari cu bube în cap și vreo două pomeniri în Football Leaks. Nu mi-a plăcut nici presiunea care o pune pe Federație și nici faptul că mai toate talentele mici joacă la el, dar asta e altă poveste. Așa că nu mă miră că multă lume a și sărit să-i demoleze statuia lui Hagi. 

Invalidează asta însă titlul lui Hagi? Eu cred că nu. Semnele de întrebare sunt necesare, bune și sănătoase. Și-l obligă pe Hagi să fie atent la statuia lui. Dar în același timp cred că este un titlu meritat. 

Hagi este singurul care a venit în fotbal cu banii lui, nu cu bani de furat sau de la o primărie. Hagi a construit de la zero. Chiar de la zero, pe un câmp. A avut răbdare, nu a cumpărat mercenari. El a făcut o construcție, nu a vrut să dea un tun. A început de la ligile mici, nu a luat vreun nume sonor ca să sară etape. Hagi își vede Viitorul alături de această echipă. Pentru el și pentru familia sa. Hagi a construit pentru el, dar și pentru România. Academia sa chiar funcționează și dă materie primă naționalelelor.

Da, campionul Hagi nu este așa cum aș fi visat eu să fie: Făt-Frumos pe cal alb. Așa l-am fi vrut noi într-o lume plină de golani corupți care au făcut pușcărie pentru afacerile din fotbal. De abia asta mi se pare nedrept. 

Nu cred că există pe lume o justificare a furtului. Dar cred că Hagi își apară investiția. Cumva a pus mâna pe pușcă. Pentru că altfel întreaga sa afacere ar fi fost ruinată. Dacă nu faci nimic să-ți aperi averea, hoții de lângă tine o vor lua. 

Știu că pentru unii nu e drept. Ar fi fost frumos+frumos. Prea frumos, cum ar spune titlul unei cărți de sport. Dar dați-mi voie să nu-i anulez întreg titlul. Fără muncă, fără valoare, fără perseverență și fără o construcție nu ar fi ajuns să se bată la locul unu. Iar, acum, astea mi se par importante.

 

Foto 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Lăsați-l pe Hagi să se bucure de titlu!

  1. florescu florin spune:

    Nu stiu cat de microbist santeti si cat de mult urmariti fenomenul De la inceput trebuie sa facem distinctie intre ceea ce a reprezentat HAGI fotbalistul si ce reprezinta HAGI antrenorul si mai ales omul de afaceri(patronul) HAGI.Urmatoarele campionate cat traieste si patroneaza HAGI un club sa nu se mai dispute si sa-i dam cupele si onorurile cuvenite lui.Metoda de castig este tipic afaceristilor care au contracte cu statul.Investitii minime profit maxim. Asta si trambiteaza presa sportiva in ultima perioada investiti cat mai putin ca veti obtine rezultate maxime.Cel mai vocal contestatar al conducerii FRF actuale era chiar el si-n ultimii doi ani cei din FRF speriati de apropierea alegerilor au hotarat sa-i inchida gura si sa-i faca toate hatarurile culminand cu avantajarea arbitrajelor si dezavantajarea CONTRACANDIDATELOR.A inventat HAGI fotbalul ?A inventat el noi metode manageriale si tehnico-tactice care sa uimeasca lumea fotbalului ? Au inceput osanalele pe toate canalele.Cuiva ii pasa de audienta ? Transferand totul in carca lui HAGI momentan sa-l lasam sa se bucure si sa acumuleze cat mai mult personal.Nationalele de juniori si tineret intesate de jucatorii academiei strang rezultate din ce in ce mai rusinoase,echipa nationala care are proaste rezultate se bazeaza pe 40-40% produse ale academiei HAGI.Lipsa rezultatelor la echipele nationale si a celor de club va lipsi de venituri federatia si fotbalul romanesc care nu prezinta interes pentru investitori si nici pentru sponsori.Echipa lui HAGI nu fura ochiul cu nimic,lipsa de stralucire totala si umbreste per ansamblu tot fotbalul romanesc.Ladislau Boloni intr-o interpelare la DIGI si-a exprimat parereaa ca nu-i normal ca o echipa formatoare de jucatori sa fie protagonista unui campionat,e bine pentru echipa e rau pentru ansamblul competitiei.Atat i-a trebuit i-a sarit la gat HAGI in cateva interventii ca omul nici la aniversarea castigarii CCE 86 n-a venit scuzandu-se sub un pretext oarecare.Responsabilitatea este acum la HAGI sa vedem cum va reusi sa indeplineasca asteptarile.Fotbalul romanesc a primit o puternica devalorizare si nu mai este mult pana cand vom ajunge in a patra categorie valorica.Noi spectatorii avem telecomanda si internetul ne putem selecta ce dorim sa vedem calitativ superior.Si inca ceva.Fotbalul transmis gratuit nu se mai practica de mult in Europa civilizata caci lasa prea mult loc coruptiei,spalarii de bani si foloaselor necuvenite iar televiziunile nu vor putea substitui investitiile patronilor si nici din bani publici nu se va permite de catre U.E. Aveti dreptate sa-l lasam pe HAGI sa se bucure de titlu de cel mai bun produs al academiei IANIS HAGI ne pare rau ca lustruieste banca unei echipe italiene FIORENTINA care are rezultate foarte slabe si nu s-a incumetat sa intinereasca masiv primul 11.Timpul va demonstra daca patronul HAGI va demola mitul jucatorului HAGI.A propos la OVIDIU exista o baza superba de prin 2000-a disparut ? Pe aceasta baza juca o divizionara C verificati in arhiva.

    1. Catalin spune:

      De curiozitate. Ați fost vreodată în baza de la Ovidiu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!