Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Golani pe banii noștri

Într-una din fotografiile publicate de Gazeta Sporturilor, detaliile sunt cele care contează.  În prim-plan, două găști de golani încearcă să-și dovedească supremația. Undeva mai în spate se află normalitatea.

Un cuplu vârstnic se îndepărtează de scenă. El o protejează pe ea și o îndreaptă către înaltul tribunei unde caută protecție. La câteva scaune depărtare, un bărbat ia un copil în brațe. Lângă ei, un cetățean mai în vârstă pare a fi seniorul grupului. Toți trei încearcă să scape. 

Într-o altă fotografie, o mamă aleargă după un steward care-i duce copilul în brațe. Experiența sa pe stadion, probabil prima întâlnire cu două mari simboluri, s-a terminat brusc și, cred, definitiv. Printre specatori s-au aflat și prietenii mei, care și-au dus copilul de 13 ani să vadă renașterea unui mare derbi între două glorii ale fobalului. Ce poate să fie mai bun decât o ieșire de seară, pe căldură, parte dintr-un eveniment unic? Sau pe care tocmai îl regăsim?

Majoritatea celor care au venit pe Arena Națională erau în căutarea unor repere, a moralității dispărute la cluburile mai mari, erau în căutarea stării de bine pe care fotbalul de Liga 1 nu ți-o mai dă. Lumea voia să iasă din mocirla pe care o asigură mai de fiecare dată fotbalul mare și au căutat în cele două blazoane întoarcearea la normalitate. 

Doar că blazoanele sunt azi tinichele. Și ele nu caută nicidecum să restituie nimic celor care le-au iubit. Ele sunt doar doar un vehicul pentru niște băieți care nu au ajuns la masa celor bogați și și-au făcut una mai mică. 

Și ce este cel mai important, nu uitați că bătaia de aseară a fost pe bani publici. La care s-a mai plătit și bilet. Ambele cluburi sunt susținute cu bani de la buget. Steaua are banii de la Armată, iar Rapidul îi are de la Primăria Sectorului 1. Putem spune că cele două au organizat astfel cea mai mare bătaie pe bani publici din România.

Nici unii, nici alții nu au expertiza unui eveniment de o asemenea manieră, dar s-au aruncat cât se poate de sus. Credeți că de dragul suporterilor? Mă îndoiesc. Dacă era așa știau ce să pună în ordine. Dar acolo nu este decât un alt sistem de valorizare a șefilor. Iar șefii nu sunt cei mai isteți din lume. Toate semnalele din cursul campionatului arătau că micile echipe de Liga 4 au devenit refugiul nucleelor dure a două mari foste galerii. Dacă nu ai văzut până acum asta, chiar nu cunoști afacerea în care te-ai băgat. Și poate ar trebui să o lași. 

Greu de spus unde va duce experimentul acesta și care este scopul său final. Deocamdată știm cert că statul român a organizat o mega-bătaie pe bani publici. Și că este finanțatorul pasiunii nebune a unor golani. Ciudat mod de-a reclădi istoria glorioasă a unor cluburi de fotbal. 

3 răspunsuri la “Golani pe banii noștri”

  1. Radu Rosulescu spune:

    E trist cand un jurnalist vorbeste dupa ureche. Tot articolul este departe de realitate.
    1 Ce se intampla la Rapid nu stiu, dar stiu ca la Steaua nu se foloseste nici macar 1 leu din banii publici la fotbal. Toata activitatea sectiei de fotbal este sustinuta de catre suporteri – prin bilete, abonamente si produse cu brandul Steaua cumparate, prin Asociatia Stelistilor – AS47 care este si sponsor oficial al echipei, prin alte contracte de sponsorizare. Celelalte sectii ale CSA Steaua primesc intr-adevar bani din bugetul MTS, dar asa se intampla si in alte tari. Nicaieri in lume gimnastica sau natatia nu sunt sporturi profitabile, dar toata lumea recunoaste importanta acestor sporturi in societate.
    2 Ar fi bine sa va uitati la mai multe fotografii, de preferat sa nu alegeti doar cele cateva in care au fost suprinse scene de violenta. Scenele de violenta au fost amplificate in mod criminal de catre jandarmeria romana prin modul in care au intervenit. Tocmai faptul ca au fost copii si femei la meci, prieteni de-ai dumneavoastra (banuiesc ca nu sunt derbedei, nu?) demonstreaza ca nu a organizat nimeni batai pe bani publici, ca marea masa a spectatorilor au fost pasnici si civilizati si ca niste incidente reprobabile, dar izolate nu pot umbri frumusetea spectacolului din tribune (ambele galerii au facut scenografii frumoase, dupa parerea mea, ambele galerii au tinut sa-si cinsteasca gloriile)
    3 Conducatorii de la CSA au vrut sa organizeze meciul pe stadionul din Chiajna. Suporterii au facut presiuni. Acum inteleg de ce conducatorii CSA erau asa de tematori – le era teama de propria incompetenta. Sa speram totusi ca e mai mult lipsa de experienta decat prostie pura si ca la evenimentele viitoare vor indrepta greselile pe care le-au facut acum. Problema a fost ca decizia de a juca meciul pe Arena Nationala s-a luat cu doar 2 saptamani inainte (in care au intrat si zilele de Paste) – timp insuficient pentru o organizare bine pusa la punct. Suporterii echipei Steaua au ajutat cat au putut la promovarea evenimentului si chiar la organizare, dar timpul a fost mult prea scurt.
    4 Nu toti suporterii echipei Steaua si ai echipei Rapid sunt golani. Stiam ca este regula de baza in jurnalism – sa nu generalizati plecand de la niste cazuri izolate. Dezamagitoare o astfel de atitudine din partea dumneavoastra si foarte jignitoare pentru marea masa de suporteri, printre care inteleg ca se nu mara si prieteni de-ai dumneavoastra.
    5 Cupa Campionilor Europeni nu va fi niciodata o tinichea. Ma asteptam ca jurnalistii sa fie mai interesati de acest trofeu, unic in Romania, decat de niste batai izolate. De tinichea este atitudinea celor care scot in evidenta doar partile negative in cautarea de senzational cu orice pret.
    6 Da, intr-adevar si mie mi se pare o mocirla ceea ce se intampla in Liga 1, dar nu caut nimic in Liga a 4a. Eu sustin echipa Steaua. Daca Steaua joaca in Liga a 4a ma uit la liga a 4a. Ca mine toti stelistii. Dar Steaua in liga a 4a este ceva temporar. Noi nu sustinem ca atunci cand va ajunge Steaua din nou in liga 1 va disparea mocirla din liga 1. Nu va disparea decat atunci cand se va face curatenie in toata societatea romaneasca. Cu jurnalisti ca dumneavoastra, sa nu spun manipulatori ci doar superficiali, nu avem sanse prea mari, din pacate.

    Sper sa va faceti timp si sa cititi ce am scris. Imi pare rau ca am fost critic, dar am facut-o in speranta ca inca mai luptati pentru aflarea adevarului.

    • Catalin spune:

      Va multumesc pentru mesaj. Ati scris foarte frumos si politicos. Nu si adevarat. Bugetul clubului este de 150 de mii de euro, buget anuntat public de conducerea CSA pe 21 iulie 2017. O cautare pe net va ajuta instantaneu. Sa stiti ca 172 de mii de lei au fost cheltuiti doar pentru inchirierea non-stop a unui teren viran langa Cora. Si asta gasiti pe net. In rest, dvs generalizati mai rau ca mine

    • Ioan catalin spune:

      Domnule Rosulescu.
      Am fost la toate meciurile pe care echipa mea de suflet, Steaua Bucureşti le-a susţinut în UK în ultimii 15 ani.
      Middlesborough, Liverpool şi Stamford Bridge de câteva ori.
      La absolut toate , a trebuit să-i explic fiului meu, aflat la diferite etape ale copilăriei/adolescenţei, ce înseamnă „mu…e Dinamo”
      Şi nu doar lui, ci chiar şi unor suporteri britanici aflaţi lângă mine, uimiţi.
      Şi nu, nu scandau doar vreo trei voci pierdute pe acolo, scanda toată galeria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

steaua vs rapid
steaua vs rapid

Abonare newsletter