Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

De ce nu mai este Bucureștiul cel mai atractiv oraș al țării. Topul orașelor din România

”- Băi, ați văzut ce se întâmplă la Cluj. Ați văzut ce tare e Clujul? Ce lucruri mișto se fac în țară? Bucureștiul rămâne în urmă, administrația de aici este praf.” „- Aici nu e nici un festival, capitala rămâne de căruță, nimeni nu vrea să investească.” „- Ba Clujul este umflat major, nu are nicio relevanță. Nu poți cu un singur cartier, Florești, să te lauzi că tu crești.”

Să nu-mi spuneți că n-ați auzit dialogurile astea. Este imposibil. De aproape un an, Clujul cel puțin este cel mai în vogă oraș al României. Acolo se întâmplă tot ce este interesant. Acolo este sportul, acolo sunt festivalurile. Dinspre Iași se aud iarăși cele mai tari vești bune. O grămadă de giganți IT au venit acolo și dau salarii mari și adună o grămadă de tineri. Brusc, nu ai chef să dai Iașiul pe București, la aceeași bani.

Un prieten mi-a povestit de curând experiența lui la Universitatea din Cluj. ”Dacă nu știam că sunt la Cluj, totul – de la oameni, la spații sau la cantină – mi s-ar fi părut măcar din Olanda.”  Toate aceste impresii contează, terenul este pregătit, iar lumea începe să simt vibe-ul. Mai este Bucureștiul cel mai atractiv oraș al țării, mai este el cel mai important?? Au dreptate cei care spun că orașul Cluj este acum cheia și lăcata?

Banca Mondială a studiat tendințele migrației pe zece ani.

O să vă dau primul răspuns oficial și nu pe baza unor indicatori din ultimul an, ci pe baza unor date adunate de Banca Mondială în ultimul deceniu. Dap. Avem un studiu care ne spune cum stau aglomerările urbane în ultimul deceniu.

Dar mai multe de atât, ne spune unde sunt cele mai bune piețe de investiții și în ce domeniu și ce ar trebui să facă statul din acest punct de vedere.

Întâi de toate, trebuie să știm unde stăm. Bucureștiul este unul dintre cele mai importante orașe europene în termeni de produs intern brut pe cap de locuitor. Adică orașul depășește Varșovia, Praga, Varșovia, Roma, Madrid, Berlin, Ljubljana, Budapesta.

dezvoltare bucuresti

În fapt, Bucureștiul depășește și economiile unor state, printre ele Croația, Slovenia sau Luxemburg.

Păi, și atunci de ce nu prea trăim ca acolo?

Odată pentru că raportările includ și sediile unor companii naționale, care lucrează peste tot în țară, dar raportează la București. Și pentru că avem administrație proastă. Și, posibil, un pic de raportare diferită la numărul de locuitori. Adică să fim mai mulți decât numărul raportat la recensământ.

Și ar mai fi ceva. Esențial. Cheia dezvoltării unei țări, potrivit Băncii Mondiale, stă în orașele secundare. În majoritatea țărilor importante, localitățile secundare – adică cele cam de jumătatea orașului principal – sunt centrele care impulsionează economia și o duc mai departe. Sunt orașele inovative și creative. Luați exemplul Detroit, în trecut, sau cel al lui Sillicon Valley, astăzi.

Orașele secundare ale României au prins avânt

În România nu s-a simțit influența în economie a acestor orașe secundare,  dar – ce să vezi? – ele tocmai s-au pus în mișcare și încep să devină mai atractive decât capitala. Și nu este o chestiune de un an, cum simțim noi, ci este o tendință consolidată.

Atât migrațiile, cât și navetismul, dar și datele economice arată că aceste orașe încep să apară drept poli importanți ai României. Și mă refer la Cluj, Timișoara, Iași sau Brașov. Aici lumea vrea să vină și nu neapărat pentru bani, ci pentru civilizație. O să vedeți că sunt centre urbane din care lumea vrea să plece musai. Iar asta ar trebui să le spună ceva primarilor de acolo.

Și încă ceva. Suntem într-un punct de inflexiune din România. 66% dintre cei care vor să plece de acasă vor să o facă tot în România. Tot în România! Atenție, românii nu mai vor în afară. Dar unde?

Să spunem întâi de toate că orașele din România sunt cele cu dezvoltarea cea mai mare din Europa.  Vorbim de Timișoara, București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Brașov.

orase dezvoltare fata europa

Bucureștiul rămâne liderul migrației în România.

Iar următoarele ținte din ultimul deceniu le vedeți mai jos. Timișoara, Cluj, Iași Constanța. Asta înseamnă că cei mai mulți români se mută aici. Și iată surpriza. Raportat la procentele din populație, Bucureștiul are o rată mai mică de atracție. Astfel, Clujul a primit 40% din migranții săi după 2011, Timișoara și Iași câte 35 și 36%, iar Bucureștiul 27%. Calculele sunt făcute din totalul imigranților de după 1970. Așadar, în dinamică, Clujul este orașul preferat de români.

oarse secundare atractie

Și asta se vede și din indicele de magnetism – cel mai mare îl exercită Clujul.  Urmează Timișoara, Brașov, Iași, Constanța sau Arad. Nu confundați migrația cu magnetismul. Acesta din urmă ne arată, dacă vreți, popularitatea unor localități.

orase magnetism

 

Astfel, motivele pentru care oamenii și-ar dori să trăiască într-un anumit oraș sunt date de o combinație de factori. Vorbim aici de un număr mare de locuri de muncă, de o mulțime de oportunități școlare și – atenție! – de o calitate a vieții cât mai bună.

Topul magnetismului a fost alcătuit astfel pe baza unor date de populație, număr de studenți, distanța față de București, salariul mediu din zonă, veniturile firmelor și investițiile care se fac în zona respectivă. Astfel, oamenii vor fi atrași aproape instinctiv către zonele enumerate.

Poate vreți să știți cine e la coada clasamentului. Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe sunt la coadă din motive evidente, dar nu ultimele. Vasluiul, Alexandria și Giurgiu sunt orașele cele mai puțin dorite de români.

orasele din urma

Studiul cuprinde și un sondaj al orașelor în care și-ar dori românii să trăiască. Cei mai mulți spun că în București, dar urmează apoi Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași.  O mențiune specială pentru Craiova, acolo unde balanța este negativă. Adică mai mulți oameni din Craiova ar vrea să plece, decât cei care vor să vină acolo. Fac această mențiune pentru că Craiova este unul dintre orașele importante din România care ar trebui să fie unul din polii de mangnetism.

 

 studiu orase secundare

orase secundare calitatea vieții 

Cum îi ajută asta pe oamenii de afaceri? 

Poate vă întrebați cui și de ce folosește povestea asta. În primul rând, oamenilor care vor să facă afaceri. Dacă te uiți pe datele generale, afli deodată unde trebuie să-ți îndrepți investițiile. De exemplu, Timișoara este cea mai potrivită pentru dezvoltare industrială. Acolo există deja o bază în domeniu, dar asta este și ceea ce face orașul mai puțin atractiv, pentru că perspectiva măririi salariilor nu este spectaculoasă.

Dacă vrei IT, consultanță sau farmaceutice, vei alege Iașiul sau Clujul. De altfel, cele două au cel mai mare potențial în următorii ani. Și tot acolo vom avea cele mai mari creșteri salariale. Dacă ești dezvoltator imobiliar, ai o imagine a locurilor unde chiar trebuie să investești și este aproape evident topul.

Există și o învățătură pentru stat?

Mai întâi o observație. Studiul arată că cele mai dinamice orașe din România au sub-cheltuit în administrație. Adică au avut banii și,  din nepricepere, neputință sau rea-voință pur și simplu, nu au făcut nimic cu ei. Sau mai puțin decât ar fi putut să facă. Campionul este București, urmat de Constanța, Cluj sau Buzău.

cheltuieli ne făcute

O observație care îți sare în ochi este legată de nevoia unor autorități de a construi cât mai rapid linii CFR pentru navetiști. Urgențele sunt București, Timișoara, Ploiești și Constanța. De fapt, aceasta este și maxima prioritate: crearea unor zone urbane metropolitane care să pună la un loc transportul din orașe cu cel din suburbii și zonele apropiate. Apoi, urmează calitatea vieții urbane: fațade, spații verzi, alei pietonale, piste pentru bicicliști.

Cine înțelege asta cel mai repede se va dezvolta cel mai spectaculos în România. Și acolo se va trăi cel mai bine. Noi am trasat urmele. Oamenii care au scris acest raport le-au descoperit și le-au luminat. Mai rămâne să facă cineva căile de acces. Exact ca în parcurile englezești. Întâi se lasă iarba, oamenii își fac drumurile lor și apoi acestea se pietruiesc. Apropo, știe cineva un parc englezesc în România?

18 răspunsuri la “De ce nu mai este Bucureștiul cel mai atractiv oraș al țării. Topul orașelor din România”

  1. mihaid spune:

    articol foarte interesant, bun de citit de catre decidentii de la nivel local. problema e ca nu prea reusesc sa citesc datele din imaginile inserate, nu stiu daca problema e de la dimensiunea imaginilor sau e de browserul meu.

  2. canadianu' spune:

    Dacă nu știam că sunt la Cluj, totul – de la oameni, la spații sau la cantină – mi s-ar fi părut măcar din Olanda.” – ha ha ha, m-am câcat pe mine de râs … hai, Striblea, bagă și link spre articolul care zice că la Koloszvar se trăiește mai bine decât în Suedia. Cum adică care articol ? Asta, bre.

    De asemenea, într-un top al calităţii vieţii în oraşele din întreaga lume, în 2017 Clujul se află pe locul 70, în faţa unor oraşe precum Los Angeles, Stockholm sau Dublin.
    http://m.adevarul.ro/news/politica/cluj-bucuresti-1-0-mai-jucam-schimbam-primarulr-1_591b53675ab6550cb8296075/index.html

    ps : din partea mea, cu cât rămân mai mulți români acasă in românistan, cu atât mai bine 😉

  3. Lucia spune:

    Nu se pomeneste nimic despre cei 1 milion si ceva care abia asteapta sa paraseasca Romania.

  4. ion (de la raion) spune:

    Da, Craiova e cam varza… Un oras care nu prea mai are ce sa ofere celor ce s-au nascut si au crescut aici, celor ce vin din zonele adiacente, da, poate are ce sa le mai ofere. Oricum tot judetul Dolj a inceput sa se duca la vale, localitati invechite, imbatranite, sarace…

  5. Gica Florin spune:

    Nu degeaba i se zice jungla de beton Bucurestiului. Sincer e prea mult haos chit ca este capitala. As prefera mai degraba Cluj, Timisoara decat haosul si toropeala din sezonul cald !

  6. Ion spune:

    Ei sunt istorie deja … au și părăsit-o …

  7. Costel spune:

    „Miercurea Ciuc și sf Gheorghe sunt la urma din motive evidente”. Care sunt acele motive evidente?

  8. Marius spune:

    Sa de-a Dumnezeu sa fie cum spuneti voi si sa aiba Bucurestiul o la fel de proasta administrare si in urmatorii ani astfel incat sa ne de-a rusine Timisoara si Cluj. Cu ocazia asta poate mai scapam si noi de puhoiul de tarani care ne-au invadat la propriu si de care nu mai ai loc sa iei o palma in Bucuresti…

    • IK spune:

      @Marius. Din fericire pentru Cluj preturile mai mari la chirii si mp de suprafata construita functioneaza ca filtru pentru cei care vor sa se mute in oras. Nu indezirabilii din alte orase sunt cei care-si gasesc cel mai usor locul.

  9. Gabi spune:

    Cat e realitate si cat stereotip?! Perceptie este sigur! 🙂 Am eu un exemplu cunoscut de autor! 😜

    • Catalin spune:

      Păi nu e o chestiune de impresii. Sunt date culese de la statistică și alte instituții publice. Asta se întâmplă, Nu e o proiecție sau un sondaj de opinie. Dvs ar trebui să vedeți raportul acesta by default. Vedeți că e linkul un pic mai sus.

  10. Doina spune:

    Ma mir ca intra si Constanta in aceasta categorie, eu m-am mutat de cativa ani din Bucuresti in Constanta si m-am speriat de cat de scump e totul, incepand cu intretinerea si terminand cu alimentele, e un oras scump in rest mizerie, administratie proasta, nu se face nimic pentru oameni si oras.

  11. allop spune:

    Ce imagini ce rahat. Nu se vede nimic. De ce mai faceti situri web ?

  12. Cristian spune:

    Interesant articol si bine documentat si care merita comentat. Clujul trebuie spus ca se bucura de o buna imagine doar ca nu curge „lapte si miere”!

  13. canadianu' spune:

    Baejnebun, au bagat date din Numbeo si-n clipul de prezentare pt EMA … daca esti oleaca naiv poti sa pui botul fara probleme la ce povestesc idiotii acolo
    https://www.youtube.com/watch?v=mWyO6Osj9J4
    Cu riscul de a ma repeta, din partea mea sa stea cat mai multi romani acasa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

poza deschidere
poza deschidere

Abonare newsletter