Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

”Tot ceea ce n-o să vă învețe ăștia la școală despre Regele Mihai”

Pe mine m-au învățat că Regele a plecat din țară. Nu știu cine exact, dar asta mi-au spus. Că a plecat cu un tren din țară. Un tren plin de tabouri și averi care mai de care. Asta știam eu de copil. Iar la școală nu ne spuneau nimic. Subiectul acesta nu exista. Nu era parte din istoria noastră. 

Schema a funcționat. La întoarcerea Regelui în țară, în 1990, am auzit un zid în jurul meu. ”Ce mai vrea și ăsta? De ce se întorc? Nu au furat destul?” Asta mi se povestea în comparație cu o situație precară a țărănimii. ”Știi cum îi spuneau? Hop în țol” Și râdeau. ”Să nu se întoarcă niciodată. Să stea acolo.”

Nu am o amintire care să-mi spună că Regele a fost cumva și altceva. Dar atunci de ce atât de multă lume în stradă? Cine sunt oamenii care s-au adunat sute de mii să-l vadă? De ce poporul îl primește ca un învingător? De ce pare că toți oamenii îl iubesc?

A trebuit să adun de aici pas cu pas, propria istorie personală a Regelui Mihai. Să citesc, să aflu, să caut, să dibuiesc oamenii care au să-mi spună lucrurile corecte. Să întâlnesc oameni precum Alina, soția mea, al cărei bunic a păstrat cultul Regelui în casă. Un exemplar al imnului regal, fotografii, ziare, bucăți de ziare, uniforme, chiar și o hartă a României mari ascunsă într-un covor ca să nu o găsească nimeni.

”În copilărie, adică până la 6 ani și apoi în toate vacanțele, eu si frații mei ne-am cam făcut veacul la bunicii de pe mamă. Dacă în vacanța de vară bunicii erau mai mereu prin grădină, vacanța de iarnă era mereu a poveștilor. 
Tataia, care s-a dus acum 18 ani, tot la început de decembrie, urca pe un scăunel să ajungă până sus pe șifonier, unde era rulată intr-un țolic harta României Mari, tipărită color, cu stema regală intr-o parte si cu regele Ferdinand și regina Maria în cealaltă parte. Apoi, dintre fețe de masă „de zestre” împăturite în dulap, scotea Imnul Regal si începea a povesti „tot ceea ce n-o să vă învețe „<ăștia> la școală”. 
Mie mi-a rămas ce vedeți mai jos. Harta e la vărul meu, George. 
Regele nu mai e, dar vor rămâne mereu poveștile lui tataia spuse în jurul hărții României Mari, întinsă pe mușamaua cu flori a mamaiei.”

Istoria asta s-a păstrat. Oamenii au ținut-o pe ascuns, iar respectul și admirația față de rege s-au transmis mai departe. Iar când povestea a fost știută, lumea a putut să compare: simplitatea, curajul și respectul fără îndoială au fost peste tot ce știam noi. Iar noi trebuie să povestim mai departe. Vă las aici interviul din 1987, realizat de Christian Mititelu cu Regele Mihai. E parte din acest proces de recuperare pe care trebuie să-l parcurgem cu toții. 

Respect, Majestate! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

regele mihai
regele mihai

Abonare newsletter