Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Ce să mai faci cu copilul în oraș

Vă las aici o listă cu ce-am mai văzut în ultima vreme prin oraș, poate vreți să mai ieșiți și nu aveți idei. Trebuie să recunosc că mare parte dintre lucrurile de mai jos se întâmplă pentru că Vladimir a ajuns la o vârstă la care trebuie cumva desprins de tabletă. Trebuie să-i mai dai și alte gânduri și alte percepții, să-i mai arăți și altceva. 

Așa că băgăm ceva cultură pe repede înainte, pentru că ne-am lămurit demult că meciurile sunt niște chinuri pentru copilul meu. De la handbal  la fotbal, de la tenis la baschet, se plictisește. Iar singura dată când am fost la F1 a dormit. Deci ce-am văzut:

La Teatrul Național e faină ”Furtuna” cu Caramitru. E o adaptare după Shakespeare și e trasă bine înspre noi. Caramitru e bun, iar Mihai Călin e foarte tare. Piesa e foarte mișto în sine, are o super-coloană sonoră și decoruri pe măsură. Vladimir a fost încântat de ciocnirea celor două găști de marinari. Până și Shakespeare ar aprecia umorul lor reformulat. 

Tot la TNB am văzut ”Scrisoarea” lui Mălăele. Da și nu. Da, pentru că trebuie să vedeți și altceva în materie de Scrisoarea pierdută. Pentru că veți vedea niște persoanje grotești, hiper-caricaturizate, dar cu niște costume superbe. E ca și cum Mălăele a vrut să surprindă esența răului din societatea românească și a făcut toate scenele să mustească de seva asta grețoasă. Chiar și pe personajul lui, Dandanache, îl joacă într-o notă decrepită, îngrozitoare, numai cu interjecții și onomatopee, dar o face cu măiestrie.

Nu, pentru că generația noastră îl are în cap pe Ciulei, care a lucrat cu tușe ușoare, cu ironie, cu simboluri, cu zâmbete și cu șopârle. De asta, când ai cunoscut filigranul, mai greu o să te întorci la fildeșul brut. Vladimir nu a fost încântat foarte tare. E la lecturi obligatorii, însă.

”Artists Talk” de la Arcub e o piesă pe care o recomand tuturor. E cea mai deșteaptă pe care am văzut-o în ultima vreme. Gianina Cărbunariu și-a propus să demonteze pas cu pas tot ce înseamnă ipocrizie în actul artistic, dar și în lumea noastră. Piesa e compusă din șase scene, fiecare despre alt eveniment cultural, cât se poate de real. La fiecare este imaginată prezentarea actului artistic în fața publicului de actori, autorități, regizori.

Țineți minte, de exemplu,  când primarul de la Baia Mare a făcut un gard în jurul unui bloc în care stau rromi. După scandal, a chemat studenții de la artă din Cluj să vopsească zidul. Momentul e magistral, dar preferatul meu rămâne interviul cu traducători. Am leșinat de râs. Vladimir s-a prins repede. Finalul special l-a închis însă și-a trebuit să-i explic îndelung. Atenție, se joacă în română, engleză și franceză. 

Am fost la ”Fugarii” de la Odeon, pusă de Alexandru Dabija. Nu e chiar o piesă scrisă pentru teatru, e o piesă pusă pe textele lui Cehov. Așa c-a rezultat o piesă grea, foarte grea. Cea mai grea pe care am văzut-o în ultima vreme. Lui Vladimir i-a trecut os pe os. Dar pe măsură ce te apropii de final, piesa ia viteză, prinde contur și începe să te pună la încercare. Și se termină teribil. Ce e interesant aici e că jocul actorilor e peste piesă. Bartoș și Papadopol sunt buni, buni de tot. Sunt de manual. Sunt atractivi, sunt lipicioși și sunt mari. Îi urmărești cu sufletul la gură. Greu-greu, dar mi-a plăcut. 

L-am dus și la ”Pescărușul” lui Andrei Șerban de la Unteatru. Cehov la maximum! Și atât de măiastru pus în scenă de Andrei Șerban. Am povestit cu regizorul aici despre piesa asta fantastică. Spectacolul este fascinant, mai ales în condițiile în care nu folosește decât o scenografie minimă. Adică  spre deloc. Dar jocul actorilor este atât de bun, încât lumea aplaudă în timpul piesei. Aș zice că e un spectacol aproape perfect. Iar copilul de 12 ani a început să-l prindă de când a observat că Mașa se droghează, lucru care l-a dat peste cap și apoi a intrat cu totul în piesă când a apărut un pistol. Acest spectacol trebuie văzut. 

Cel mai mult, însă, lui Vladimir i-a plăcut ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții.” Nu e de mirare. Piesa e de azi, vorbește despre un adolescent cu sindrom Asperger și are toate referințele pentru un copil de azi. Cel mai tare însă este faptul că are tehnologie: jocuri de lumini, proiecții, intersecții între teatru și ecranele 3D, obligă publicul să intre în piesă. Și nu o face doar o dată, ci pe întreg parcursul piesei. E întâi spectacol și apoi teatru. Iar regizorul Bobi Pricop e special.  

În fine, când s-a deschis cartierul Cotroceni într-un eveniment în care puteai intra în casele oamenilor, am ajuns, cu ajutorul lui Vlad Mixich, la apartamentele în care au locuit Rebreanu și Minulescu. Cei doi au stat ușă în ușă, în același bloc, chiar peste drum de Cotroceni. Mergeți fără ezitare să le vedeți. Sunt păstrate exact așa cum au fost și o să vă dea o idee foarte bună despre cum se trăia în epocă. Ghidul de la casa Minulescu este fascinant și știe toate poveștile despre eroii săi. Iar în casă se află și femeia care s-a îngrijit de fiica lui Minulescu, până la moartea sa. O să fie cea mai bună lecție literatură pentru puști. Așa, ca idee, o să aflați că Minulescu a fost votat în Universul drept cel mai mare scriitor al timpului său. Dar nu pentru poezie, ci pentru roman. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonare newsletter