Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Ce mi-a povestit Ovidiu Popescu despre viața copiilor săi

Dor Geta Popescu a apărut în studio, în martie anul trecut, la câteva zile după ce se urcase pe Aconcagua. Puțin muritori urcaseră acolo, iar ea era cel mai tânăr dintre ei. Era obișnuită cu studiourile, așa cum era și cu munții. Era parte din profesia ei, căci putem vorbi de asta, dar și parte din copilăria ei dacă putem vorbi de asta.

Dialogul se înfiripă greu, așa cum se poate între adulți și un copil de clasa a șasea. Râde și povestește cu tot sufletul unui copil de 12 ani cum a pornit la minus 35 de grade spre unul din vârfurile lumii. Și cum îi pică bine că e luni dimineață și că a sărit peste o zi de școală.

La sfârșitul săptămânii o va lua de la capăt prin munții României. L-am întrebat atunci pe Ovidiu Popescu dacă este ambiția lui să-și ducă copiii spre recorduri. ”E mai curând ambiția ei.” Ovidiu Popescu spune că fetele din casă s-au aflat mereu în concurență. Că Dor a început să  facă escaladă de mică și că apoi a concurat-o pe Crina spre cele mai înalte culmi.

”Nici nu ar fi avut cum să fie altfel la cum trăim noi,” spune Ovidiu Popescu. De ani de zile, decizia lor este să stea pe munte, să urce, să coboare, să facă profesie, bani și viață din povestea asta.

De asta nu discut decizia lor de a porni pe munte în ciuda unui avertisment. Cred că știau despre alpinism cel puțin la fel de mult ca un salvamontist. Cei de la Salvamont apasă:

„Cei care făceau parte din grup aveau ceva experienţă, dar se pare că nu le-a folosit la nimic. Nu trebuie să fii expert să îţi dai seama că după o ninsoare de două zile, proaspătă, nu e bine să mergi în ascensiuni montane. Şi un novice îşi poate da seama de acest lucru. Cum stă pe acoperiş zăpada când dă soarele şi afară e cald? Alunecă. Aşa e şi pe creste. Ca pe acoperişul casei, lucios şi umed, şi cei care merg n-au priză să urce pe el şi alunecă singuri la vale. Din greutatea lor au dat drumul la avalanşă. Aşa s-a produs, din acţiunea propriilor lor persoane, ei înşişi au declanşat avalanşa. Noi de două zile am dat comunicate că e risc de avalanşă pentru că a nins şi nu avea când să se stabilizeze zăpada. Ei, a doua zi, au plecat în ascensiune“, povesteşte Ovidiu Bodean, şeful Serviciului judeţean Salvamont Hunedoara în Adevărul. 

Riscul, traseele mortale, deciziile în condiții dificile fac parte din viața lor cotidiană. Antrenamentul pentru ceea ce aveau ei de făcut se poate face doar în aceste condiții. Ca să ajungi la 7 mii, nu poți să o faci decât astfel. Și mai am un semn de întrebare. Cum de se afla și un alt grup? Este un obicei al locului ca nimeni să nu respecte indicațiile Salvamontului?

Astfel, înțeleg de ce au hotărât așa și rămân uimit de ignoranța cu care i-au tratat pe toți ceilalți. Poate din când în când trebuie să-i ascultăm și pe cei care sunt plătiți să ne salveze. 

Așa că întrebarea la care răspundem este legată de posibilitatea părinților de a-și transforma copiii în campioni, vedete, afaceri. Dreptul lor de a le marca copilăria și viața într-un mod ireversibil. Asta în condițiile în care aceștia nu au nici dreptul nici posibilitatea de alege.

Standardele societății noastre spun că toți copiii au dreptul la o copilărie fericită și să nu fie supuși la niciun fel de abuzuri. Aceeași societate cere însă ani la rând campioni, vedete, persoane extraordinare, povești. De unde credeți că vin acestea? În general dintr-o copilărie traumatizată și din ambiția unor părinți ca ai lor să fie altfel. 

Aduceți-vă aminte de Cleopatra Stratan care cânta cu orele pe diverse scene, dusă de tatăl ei. Și câtă lume se strângea. Agassi și Graf se iubesc pentru că amândoi urăsc tenisul sau mai ales partea aceea din el care, la șapte ani, au fost puși să lovească un milion de mingi pe an. 

Michael Schumacher a fost urcat în cart de tatăl său la vârsta de patru ani. La cinci ani a avut primul accident, intrând într-un stâlp de iluminat și distrugând complet mașinăria. La șase ani, tatăl i-a făcut o mașină nouă și l-a trimis înapoi în curse.

Serghei Polunin a fost dus la balet pe la șapte ani. La 18 avea lumea la picioare și un sac de droguri în el. Averea, faima, revenirea, familia distrusă – toate au început în copilărie. 

Ovidiu Popescu și Bela Gulacsi au avut mania să-și suie copiii pe munte. Spre deosebire de ceilalți, ambiția lor este cu adevărat mortală. Și poate distruge la fel. Poate nu întâmplător, Crina Coco Popescu s-a lăsat de alpinism la 18 ani, când tatăl nu o mai putea sui pe munte. 

Ca și ceilalți, copiii lui Ovidiu Popescu și ai lui Bela Gulacsi nu puteau alege și poate că nici nu știau să aleagă pentru că întreaga viață nu au văzut decât acest sistem de valori. Dacă toată familia se suie pe munte, cu greu poți crede că tu ai altă soartă. E ca în familiile de la circ, unde de generații întregi, oamenii fac același lucru. 

Ei plătesc astăzi cumplit pentru o ambiție personală și vor plăti, probabil, și în fața legii. Dar o face și pentru că noi am fost acolo și ne-am uitat cu admirație.

Iubim poveștile, iubim recordurile, iubim campionii. Ne place să-i vedem aproape, să întreacă limitele în locul nostru și să ne facă să credem că suntem mai buni. Nu penalizăm aceste lucruri pentru că în general nu le știm, dar și pentru că nu ne ating. 

Dar să fim cinstiți. Știm fiecare de unde vin aceste recorduri și cum se cresc campionii omenirii. Undeva, cineva sacrifică ceva. Cel mai des, copilăria. Câtă vreme nu moare nimeni sau nu ajunge într-o situație dramatică, sacrificiul e parte din poveste, iar noi dăm din cap admirativ. Și punem câteva întrebări, care trec ușor, așa cum am făcut eu cu Ovidiu Popescu. 

Nu cred că societatea are puterea să oprească asta. Guvernul argentinian a încercat să oprească ascensiunea copiilor pe Aconcagua, dar familia Popescu l-a dat în judecată și a câștigat. Putea Direcția Copilului să vadă dacă Dor Geta Popescu este traumatizată? Da, dar ar fi constatat că are cele mai bune condiții de viață. Și că-i place să se suie pe munte.  Erik Gulacsi era și mai mic decât Dor Popescu, dar bătuse recordul de cel mai tânăr european pe Aconcagua.

Ovidiu Popescu și Bela Gulacsi sunt primii responsabili de viața copiilor lor. Dacă sunt și alții, o să vedem după anchetă. Nu poți da timpul înapoi, dar sunt convins c-ar fi ales la fel. Nedrept pentru copiii lor, dar nimeni nu a stat să le  spună.

dor geta popescu

În martie anul trecut, Dor Geta Popescu mi-a părut aproape fericită. Undeva era o umbră în zâmbetul acela. Și-ar fi dorit altceva? Visa poate la păpuși, telefoane și tablete sau să se joace cu fetițele de pe stradă? Posibil. Fiecare dintre noi visează la ce nu are, dar foarte puțini o și spun. Cu atât mai puțin un copil de 12 ani, care are un concurs cu sine și tatăl său.

L-am întrebat pe Ovidiu Popescu atunci de ce o cheamă Dor, de unde acest nume? A fost singurul lucru care l-a încurcat. L-am simțit cum fuge de răspuns și mi-a zis de spiritul poveștii pentru care era acolo: „s-a născut cu dor de recorduri.” Nu l-am crezut, dar nu am putut să-i spun. 

Interviul este mai jos. Cu Dor.

 

 

6 răspunsuri la “Ce mi-a povestit Ovidiu Popescu despre viața copiilor săi”

  1. marian spune:

    Felicitari, prin atentia acordata acestor manifestari nefiresti presa a contribuit la acest deznodamant.

  2. Cristina spune:

    Sincer nu cred ca presa e de vina pentru tot ce s-a intamplat. Daca nu se vorbeste despre recorduri nu inseamna ca ele nu exista, ca cineva nu sufera, ca nu mai exista recorduri, performanta sau durere. Ca sa devii balerin sau sportiv de performanta incepi la varste fragede. Copiii aceia au discernamantul necesar sa spuna vreau sau nu sa fac asta? E un mod de trai. La fel cred ca a fost si aici. Un mod de trai. Daca parintii au aceasta pasiune, acest mod de viata, nu ar trebui sa aiba copii sau ar trebui sa-i aiba si sa ii dea altcuiva sa-i creasca sau sa renunte la pasiunea lor? E corect? Corect fata de cine? Cred ca singurii care pot judeca sunt cei in cauza. Putem sa ne spunem parerea dar asta nu va aduce copiii inapoi, nu-i va face pe cei care au pornit pe calea performantei sa renunte si nici nu mi se pare corect sa fie judecati. Soarta si-a spus cuvantul. Nu cred ca e usor pentru un parinte sa treaca prin ce trec parintii celor doi copii asa ca cred ca e cazul sa-i lasam sa-si planga copiii si abia apoi sa vedem ce e de facut.

  3. Nica spune:

    Ma bucur ca ati pus intrebarea despre nume, ma intrebam si eu cum poate sa puna cineva un nume predestinat, cu semnificatie asa de (dur)eroasa!

  4. Radu C. spune:

    Nadia Comaneci, cea mai faimoasa romanca, a luat prima nota de 10 si a facut istorie in gimnastica la Montreal in 1976, cand avea doar 14 ani. A fost tot rezultatul unei copilarii ratate, si dedicate strict antrenamentelor.

  5. de spune:

    Si daca ramaneau copii fara parinti? Performanta produce durere…

  6. Radu Diaconu spune:

    Cunosc un mare alpinist al Romaniei, poate cel mai mare, prin prisma performantelor, Horia Clobasanu. Am fost colegi de scoala. Dar nu am citit, vazut, gasit vreo relatare ca Horia si-ar pune copiii sa urce pe munte.
    Salvamontistii hunedoreni au dreptate: un alpinist se formeaza cu migala, cu rabdare, in etape, in zeci de ani.
    Nu degeaba cele mai mari performante le au alpinistii de varsta a doua, oameni cu vasta experienta, care stiu cand sa plece de pe munte cand e pericol. Asta e marea calitate a unui alpinist bun: sa renunte cand e pericol! Muntele nu pleaca nicaieri…
    Cititi povestea lui Reinhold Messner, cal mai MARE alpinist al tuturor timpurilor si tragediile prin care a trecut el – moartea fratelui sub ochii lui pe Nanga Parbat, amputarea unor degete samd – si veti intelege ca alpinismul de mare altitudine nu este pentru copiii…
    Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

dor geta popescu
dor geta popescu

Abonare newsletter